Alegeri în SUA: Este posibilă revenirea lui Trump?

Alegerile pentru Congres și guvernatori din Statele Unite au încheiat o serie de trei scrutine privite cu atenție de presa internațională. Două dintre ele, în Brazilia și Israel, au marcat revenirea la putere a unor politicieni care au fost și înca mai sunt vizați de dosare penale – președintele ales al Braziliei, Luis Inacio da Silva (care a și petrecut aproape doi ani la închisoare, condamnat pentru corupție) și Benjamin Netanyahu. După alegerile de pe 8 noiembrie din Statele Unite, întrebarea este dacă fostul președinte Donald Trump, și el vizat de ancheta Camerei Reprezentanților privind protestele de la Capitoliu din ianuarie 2021 și de investigația FBI privind deținerea ilegală a unor documente confindențiale, va reuși o revenire similară, la alegerile din 2024.

Alegerile de marți vor duce, aproape sigur, la o majoritate republicană în Camera Reprezentanților, în vreme ce controlul asupra Senatului se va decide într-un al doilea tur de scrutin în statele Pennsylvania și Georgia. Indiferent de rezultatul final al alegerilor pentru Senat, democrații aflati la putere vor pierde din controlul pe care îl aveau asupra Congresului. Având în vedere strategia electorala extrem de polarizantă adoptată de Partidul Democrat, ne putem întreba care va fi reacția progresiștilor americani atunci când vor vedea că, în urma unor alegeri libere și corecte, vor pierde puterea în favoarea unor politicieni pe care i-au asemănat vreme de ani de zile cu fasciștii și naziștii.

Rezultatele pe prima numărătoare a voturilor vor fi valabile, cel mai probabil vineri, pe 11 noiembrie. În lipsa acestor rezultate oficiale, poate că unul dintre cele mai importante subiecte ține tocmai de intervalul de trei zile necesar pentru anunțarea lor. În Brazilia, o țară cu un număr de alegatori asemănător cu cel din Statele Unite (mai cu seamă ținând cont că votul este obligatoriu pentru cei trecuți de 18 ani și că brazilienii pot vota începând cu vârsta de 16 ani), primele rezultate ale alegerilor pentru Congres și președinte, în luna octombrie, au fost anunțate la câteva ore după închiderea urmelor. Sistemul de vot brazilian este tot unul electronic, implementat, la fel ca și în SUA, de mai multe decenii. Pentru o serie de analiști, întârzierea cu care rezultatele sunt anunțate în SUA nu poate decât să alimenteze suspiciunile exprimate frecvent de fostul președinte Trump și susținătorii sai, iar aceste suspiciuni privind posibila frauda electorala au fost alimentate, în cursul alegerilor de marți, și de defectarea a peste 20% din mașinile de vot în mai multe districte americane.

Alegerile de marți au stabilit un nou record al votului prin corespondenta – 20 de milioane de americani au votat astfel, din totalul de 44 de milioane care și-au exercitat acest drept. Este o creștere cu circa 20% a votului prin poștă față de precedente alegeri de la jumătatea mandatului prezidențial, în 2018. A crescut și prezența la urne – în 2018 au votat doar 39 de milioane de americani. Mulți analiști interpretează aceste cifre ca un semn bun pentru democarți, pentru că cei mai mulți dintre adepții votului prin corespondență sunt simpatizanți ai Partidului Democrat.

Pe de altă parte, un studiu al American Enterprise Institute arată că una dintre cele mai importante evoluții demografice a votului este în defavoarea democraților, care pierd susținerea hispanicilor. Susținerea hispanicilor pentru democrați a scăzut 7-9% față de alegerile din 2020 și cu peste 15% față de precedentele alegeri de la jumătatea mandatului prezidențial, cele din 2018.

Donald Trump a jucat un rol important în sprijinirea candidaților republicani în mai multe state americane, iar susținătorii săi consideră alegerile ce tocmai s-au încheiat drept un test pentru potențiala candidatură prezidențială de peste doi ani. Într-un interviu oferit marți, Donald Trump a spus că, dacă republicanii pe care i-a susținut vor câștiga alegerile în statele lor, ”trebuie să primesc tot creditul, iar dacă ei pierd, atunci nu ar trebui să fiu acuzat deloc. Dar probabil va fi exact invers”.

Nu puțini comentatori consideră că o înfrângere pe toata linia ar putea fi benefică pentru Partidul Democrat. Acest lucru ar duce la eliminarea variantei unei a doua candidaturi al lui Joe Biden la președinție si la deschiderea unei competiții interne în partid pentru stabilirea unui candidat moderat, câtă vreme linia progresistă abordata de partid în ultimii ani va fi considerată perdantă. În cazul în care Joe Biden va renunța la a doua candidatura abia spre finalul anului 2023, va fi mult mai dificil ca partidul să selecteze candidați noi și cu șanse. O serie de articole recente publicate de CNN și The New York Times, care subliniază mai multe erori și informații false oferite de președintele Biden în ultimele sale intervenții, par să indice că presa de mainstream din SUA nu va mai susține o candidatură a actualului președinte.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12

34 de Comentarii

  1. Votul prin corespondenta este o sursa sigura pentru manarii acolo unde sunt necesare. Atunci cand Donald a pierdut alegerile au fost publicate fotografii cu saci posta cu voturi aruncate la tomberoane.

  2. In Brazilia nu au fost voturi prin posta la nivelul SUA,te rog moncher Marchevici nu mistifica,suntem oameni seriosi,nu depindem de tranchilizante,”Valul Rosu” republican nu a avut loc, cu toate ca te-ai straduit,Trump e Kaput,
    iar ati ‘furat-o’!:)))))
    PS Bolsonaro a fost furat la voturi in Brazilia,se stie,se cunoaste, nu poti vota un escroc cum au facut brazilienii

  3. Din ceea ce stim vedem cum presupusul val rosu nu a mai venit .Normalitatea alegerilor din SUA ne arata cum Partidul care detine Presedentele pierde aproape de fiecare data alegerile din Senat si Camera .In cazul nostru miza era , mai degraba , alegerea lui Trump ca si viitor candidat Republican in alegerile din anul 2024 fapt ce pare a nu mai fi de actualitate .Cel mai mare contributor al Republicanilor deja l-a nominalizat pe de Santis ca viitor candidat .Sa speram ca de Santis nu va repeta erorile trecutului .Acum toata suflarea se va napusti sa il acuze pe fostul Presedinte ce deja are in „basca” problemele cu atacul Capitoliului cu nerecunasterea rezultatului alegerilor trecute si pe cea cu documentele secretizate .J.R.Biden „mosnegutul” s-a dovedit cu mult mai puternic decit fostul Presedinte . Chiar daca Rrepublicanii cistiga , peste tot, diferenta va fi mica si scoaterea fostului Presedinte din joc ofera SUA o pace binevenita .

  4. Sper sa-l bage la ospiciu pe mos’Robinette (acolo ii este de fapt locul) si sa vina altcineva (chiar si Trump) ca sa opreasca razboiul din Ucraina dintre NATO si Rusia. Din pacate teritoriul rusesc (cunoscut acum sub denumirea de Ucraina) va fi divizat.
    Slava Z !

  5. … noul slogan al progresiștilor: <>, deci nu ei pierd controlul Congresului, iar dacă păstrează Senatul, îl păstrează la limită, și în circumstranțe dubioase, ci „valul republican nu a avut loc”. Adică cum ar zice Dorel: ”m-a bătut mă, m-a bătut, dar nu m-a băgat în comă”, ce „manipulnți” ordinari…

  6. Daca nu se dadea in stamba cand a pierdut alegerile, Trump ar fi castigat zdrobitor in 24…si asa are mari sanse..

  7. ma distreaza cum unii fara sa ia mainte la profetiile unui prophet mishteaux 😉
    cred ca alegerile-s deja finalizate 😛
    MISHTEUAX … in siugurnata lui profetic-stranie-misterioasa spune:
    – Republicanii vor castiga fara tampa modestie … AMBELE camere ! 😀
    [in timp ce unii dau cu banul … si-s atenti la zvonuri … UN REAL PROPHET stie dinnainte !]

  8. Daca „Mos Teaca” Razboinicul va ramane cu acelasi control total, va fi rau de tot , pentru America si alte tari din Lume.
    Cat pentru Rusia, China , Iran nu prea conteaza . Pentru ei e acelasi drac, oricum.

  9. Lula i-s-a dat un fel de lovitura de Stat judiciara.Este noua moda în America latina. Acum împotriva președinților care oligarhii nu le vor se folosesc judecători ca sa „lovească” nu militari. Lula a fost condamnat de un judecător atât de „obiectiv” încât de abia a ieșit Bolsonaro președinte a fost ales ministru de Justiție! Bolsonaro și-a omorât poporul în timpul pandemiei…nu a făcut mai nimic, crezând ca era doar o „gripezinha”. Suntem fericiți ca am scapăt de militarul care justifica tortura

  10. Leopold,mama draga,nu democratii spun prostia cu „valul rosu”care nu a avut loc ,ci republicanii,si inca unul foarte tare : Lindsey Graham

  11. Perla zilei spusa de Trump acum cateva ore:”Daca republicanii castiga e numai datorita mie,daca pierd nu sunt eu vinovat”(pam pam..matei)

  12. „Mărgelatu spune:
    9 NOIEMBRIE 2022 LA 16:15
    Perla zilei spusa de Trump acum cateva ore:”Daca republicanii castiga e numai datorita mie,daca pierd nu sunt eu vinovat”(pam pam..matei)”

    Esti comic …HAHAHA … Trump o spune cum a spuneo un invatator/Rabin de scoala primara, unde invata literele, alfabetul si multi rromi de la o shatra din apropiere:
    ”Daca rromii invata alfabetul e numai datorita mie,daca NU invata nu sunt eu vinovat” … Margealatu (PUP! RRomule !) minte
    Rabin-ul mai sus 😉
    CE vina are invatatorul/rabinul daca unii nu vor sa invete si e clar ca aia care vor, de la invatator invata … literele 😉 ! 😀

  13. „Gogutza spune:
    9 NOIEMBRIE 2022 LA 15:17
    @mishteaux

    Vineri.???”

    E indubitabil ca incepi sa íntelegi straniile propfetii ale unui infailibil 😐 prophet REAL:
    DA ! „VINERI” …
    Da Doamne orthodox, romanului mintea de pe urma !
    BRAVO Go.gutza ! 🙂

  14. Doi tzakanitzi: unul la Kremlin si altul la Casa Alba…….[Rumburak]

  15. Să-i văz io acu’ pă patrihoții dacici dă mukawa dă la Bukale, șî pă maimuțoii perfekți Doftori Popotari șî judecători dă Șpilu’Haret mitici puși în giudețili șî instanțili dă la Brașov, Tîrgu-Mureș, Sibiu, Sfîntu’-Cel-Mai-Ghiorghie, Darmanieșt’ – cari să împotrivesc inscripțîilor bilingve dîn Transilvania șî steagului secuiesc adoptat de comunitățile din Ținutul Secuiesc – ce „spune” iei daspra „VOTE HERE / VOTE AQUI >>>>>>” ăla dîn pozna dă la artikul. Că tare-i ‘foornică-‘n coor dă asta…..[Rumburak]

  16. ??? Cosmarul plavanului cu luxul in gat, usr si pnl „Ciuma Rosie” revine! Sper ca nu ati uitat cum ragea sacadat „trebuie sa dispara Ciuma Rosie din politica!”, a disparut in bratele lui, de la un ciumat rosu american a primit o sapca cadou(caco intentionat), ciuma rosie ii aloca plavanului roman confortul nesimtitului standard, bunastarea sedentarului lenes, turismul de familie gratuit cu partenera de futelnita, aparitii tabloidizate in exces a caracterului infect pe micile ecrane, cu ciuma rosie face vocalize gretoase, infecte si mincinoase care distrug psihicul compatriotilor tot prin micile ecrane tv! Si pot continua! Ciuma Rosie e aliata, si partenera politica a plavanului cu nesimtirea si minciunile la purtator.

  17. Pt Margelatu „Nu poți vota un escroc” De când au primit „darul democrației” „alegerea liberă a președintelui” românii asta fac în fiecare ciclu electoral

  18. Alegerile de marți au stabilit un nou record al votului prin corespondenta, un nou record absolut de FRAUDA electorala.
    US nu mai sunt un exemplu de alegeri electorale corecte!

  19. ca de obicei, MArchevici isi arata intreaga competenta si inteligenta: turul 2 in Pennsylvania. You wish. Serios coane, lasa-te de meserie:dupa ce ca de fiecare data articolele sunt pastisate din unul sau altul, cand trebuie sa scrii si tu, nu intelegi niciodata.

  20. Bunul Dumnezeu sa asculte rugamintile noastre, si, sa-l ridice pe Trump Presedinte al SUA, spre binele omenirii ! Trump va pune capat razboiului pagubos Rusia-Ucraina asta, Trump este pt porgres si prosperitate.

  21. Sunt prea mulți bani fabricați de bănci, pe piață, pentru ca să nu iese cine trebuie Bula din 2008 si altele asemenea nu pot fi acoperite și rentabilizate fără”diversitate”, „refugiați”,”ajutoare militare”, abandonul a sute de miliarde în Afganistan și datorii imense pentru”infrastructură echitabilă” plătite de stat din impozite curente și viitoare în vecii vecilor, alfel se răstoarnă șandramaua pentru că swingul valorii reale al prăbusirii valutei și monedelor aferente ar fi extrem de brutal.O minciună acoperă alta și cum sunt întotdeauna prostoloci care cred că banca e o pușculiță mai mare și inflația este un fenomen cosmic, sforarii ies primii și scamatoria continuă.Politica evdoar consecința distracției financiare iar crizele, extrem de rentabile, au ajuns să se acopere una pe alta.Banul nu mai reflectă demult valoarea muncii sau a produsului dar ăsta e un secret public.

  22. zi sincer, ce fel de sange iti curge prin vene, nefericitule? Cate fețe ai, schimonositule?

  23. Practic Partidul Republican iese divizat in urma acestor alegeri .J.R.Biden si-a securizat , la nivel decizional , cele mai importante teme .Presedintele Trump nu cred ca va renunta la candidatura din anul 2024 fapt ce ofera Partidului Democrat o oportunitate pe care inca nu stim cum o va aborda(poate cu Biden , poate cu altcineva , poate cu o doamna atit de bine cunoscuta noua ) .Fara sa stie si fara sa vrea (sau poate nu ) Trump a jucat linga Biden .Deja J.R.Biden ofera SUA doi ani de liniste si invita republicanii , evident nu pe trampisti , la negocieri . Jocul acestor ultimi doi ani de mandat Biden pare deja inchis .

  24. „IMGB spune:
    10 NOIEMBRIE 2022 LA 7:10
    @mishteaux…bey frizerule,cum e cu vinerea aia timpitzelule ?”

    Tampitzel e putin spus …hehehe …. TAMPIT ar fi mai correct insa nu uita (IQ>145 !)
    Un profet NU poate gresi … „VINERI” se numara bobocii -> DACA nu ai fost atent
    am descris in amanunt inca de-acum 2-oua luni toata faza !

    1- Atentie la „VINERI”
    2- Atentie ca REPUBLICANII castiga amebele camere in guvernul USA
    3- NATO se destrama
    4- Joe Biden se va IMPACIENTA si nu-s va termina presedentia … 🙂
    5 … (n-are rost sa repet pentru un „imgb”-ist fara carenet de membru … prea destept pentru testul PISA 🙂 PUP !)

    De ce nu ai rabdare pana …”VINERI” ca sa te convinfi ca mishteaux e TATA LOR ? 🙂 … hehehe … ?
    Lipsa rabdarii si incapacitatea de-a citii personalitatea celui cU CARE nu esri in dialog (marele-profet-SOLARWINDS-mishteaux nu te-a apelat nici macar cu titlu de TALAMB … tu mancand seminte injuri cu juma de gura ca un tzigan rasist 🙁 😀 … daca tot veri dialog cu marele PrOPHET mishteaux … spune-i pe nume LEGIUNE ca asta-i numele lui …sau macar TAMPITUL … ca nu-i ce pare !

    PS: Repet … Republicanii castiga ambele camere cuvernamentale SIGUR ! (Tine minte pentru „VINERI” asta pios-dos-nick-ule 🙂 !
    [E frumos si ROMANESC sa te „iei” de cineva care nu-i in dialog cu tine … numindu-l TAMPITZEL …cand el nici n-a fost, nici nu e in dialog cu tine …PUERILULE (?) !
    😀 😀 😀
    SHALOM amicilor !

  25. mishteaux spune ca practic INTREAGA strategie democrata (desi ERAU LA PUTERE si aveau haturile incalcarilor-de-le-lege-acoperite.prinb-functie 😉 )
    NIMIC n-a functionat de indata ce republicanii …jucand cu handicap (intreaga mass-medie fiind suspect pro-democrata)
    CASTIGA …mishteaux spune ca sigur (si ca Atentie la VINERI 🙂 !) vor castiga amabele camere !

    Cine vrea asta ? -> PENTAGON-ul ( a se vedea mai tarziu ! )

  26. 😀
    Cum e ?
    E ca v-a veni, azi e inca miercuri !
    SHALOM familiei ! PUP ! 😉

  27. O lovitura de maestru . Un partid care cistiga alegeriule iese din ele injumatatit . De vis .

  28. @ misteaux , „daca pentagonul vrea asta” cui isi vor mai vinde armamentul ? Ori pun de un nou „razboi „prin alt colt de lume ? Sau Pentagonul joaca rolul lui „David”care aduce „preputurile dusmanilor „lui Saul ?

  29. @Un kopeicar : Lucrurile se schimba …USA isi pierde intaietatea (Observi cum Rusia a dejucat absolut toate planurile de incercuire incepand de la
    – „primavara araba”[=concurenta OPEC+ pierduta azi),
    – Syria[=rusi au inca controlul Mediteranei prin baza militara din Syria],
    – nereusita loviturii de stat din Turcia[= rusii nu au si Turcia sub alt presedinte decat Erdogan, ca tara dusmana],
    – nereusita loviturii de stat din Bielorusia[=Lukashenko n-a facut loc unui „Zelensky” anti-rus],
    – nereusita intaririi americane a Ukrainei dupa , aici reusita lovitura de stat, pregatita american si destramarea Ukraianei AZI
    – cerata cu CHINA , viitorul Hegemon mondial MILITAR, ECONOMIC, INDISTRIAL si STIINTIFIC
    VIITORUL E SUMBRU pentru fostele imperii vestice … SE PARE CARE NU VOR REUSII SA CUCEREASCA RUSIA ca … LEBENSRAUM[= tara obligata
    la sangerarea bagatiilor naturale interne … VIZIBIL AZI -> atat de necesare functionarii industriei capitaliste OBLIGATE LA PROFIT !]

    ETC. ETC. ETC. Gresesc pe termen scurt …pe termen mediu …pe termen lung ? 🙂
    Gresesc prin „puerilitatea2 cum interpretez datele istorice imperial intamplate pana acum (inclusiv „sticlutza” motivului imoral a cuceriri iRAK-ului si a celor 1,8 MILIOANE de victime civile de acolo … apropeaux: AVEM MILIOANE ? de victime in Ukra azi ? 🙂 ]
    AUD ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.