
Presa din întreaga lume este surprinsă de avansul considerabil al lui Donald Trump în fața lui Hillary Clinton, avans ce îl apropie foarte mult de Casa Albă. O revistă a presei realizată de CNN.
”Cutremurul Trump”, titrează site-ul cotidianului britanic Daily Mail, care scrie că rezultatele din Statele Unite ”i-au încurcat pe toți experții”.
Un alt cotidian britanic, Times, a reacționat mai circumspect la primele estimări electorale din SUA și a scris pe prima pagina ”Cursa se va disputa până în ultimul moment, după luni întregi de sarcasm”.
În Mexic, presa este foarte preocupată de căderea la un minim istoric a monedei naționale în raport cu dolarul. ”Dolarul rupe bariera”, scrie pe prima pagina cotidianul El Sol.
În Filipine, The Manila Bulletin scrie că ”Trump este la un pas de o victorie șoc pentru Casa Albă”. În India, televiziunile vorbesc despre ”alegerile care au bătut toate alegerile” și despre un ”miracol”.
În Europa, publicațiile preferă sentințe mai dure. ”Statele Unite sunt în pragul paraliziei totale”, scrie El Pais.
The Economist, o revistă care deseori este extrem de laudativă la adresa SUA a descris noaptea de marți drept ”noaptea spaimei”. The Economist a publicat recent un editorial foarte dur, în care americanii erau averizați să nu-l voteze pe Donald Trump. ”Experiența lui, temperamentul lui și caracterul îl fac total nepotrivit pentru a fi liderul unui stat de la care restul lumii democratice
În China, alegerile din SUA nu au suscitat atenția presei. Televiziunea publică CCTV nu a amintit de alegerile din SUA și de estimările rezultatului în buletinul de știri de la amiază. Este posibil ca liderii de la Beijing să nu-și fi formulat încă o poziție față de evoluțiile politice de la Washingon, scrie CNN.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.