Alegerile interne în PDL vor fi reluate de la 1 septembrie

Biroul Permanent Naţional al PDL a dispus reînceperea alegerilor în teritoriu de la 1 septembrie, urmând ca Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur să stabilească, în cursul acestei săptămâni, un calendar precis de desfăşurare a lor.

Decizia luată de BPN vizează doar alegerile până la nivel de judeţ inclusiv, alegerile la nivel naţional urmând să facă obiectul unei analize separate.

„Intenţionăm să facem un calendar în această săptămână. Eu şi Vasile Blaga coordonăm această activitate şi dorim să reluăm alegerile interne. Pe perioada verii le-am oprit pentru că au fost alte priorităţi, dar de la 1 septembrie dorim să continuăm alegerile în partid pe baza unui calendar, deocamdată la nivel judeţean”, a declarat Gheorghe Flutur, la finalul şedinţei de luni a Biroului Permanent Naţional.

Flutur a precizat că alegerile interne au fost, în mare măsură, finalizate până la stadiul alegerilor pe colegii uninominale, în trei judeţe fiind chiar alese noi conduceri.

„Majoritatea filialelor au terminat deja alegerile la nivel de colegii, urmează să dăm drumul la conferinţele judeţene şi vom stabili un calendar exact în perioada următoare. Conferinţele judeţene vor fi prinse într-un calendar şi de comun acord cu cei care coordonează judeţele vom stabili datele exacte”, a spus democrat-liberalul.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.