Alegerile parlamentare din România, în presa străină

Principalele agenţii internaţionale de presă comentează rezultatele provizorii ale alegerilor parlamentare de duminică din România, elementele comune evidenţiate fiind respingerea unei mişcări de „extremă dreapta”, care rămâne totuşi în plină ascensiune, şi incertitudinea politică din ţară.

Reuters: Stânga devansează extrema dreaptă în alegeri

Social-democraţii (PSD), din partidul de stânga aflat la guvernare în România, se pare că vor obţine cele mai multe voturi în alegerile parlamentare de duminică, respingând o mişcare de extremă dreapta în plină ascensiune, care contestă orientarea pro-occidentală a ţării. Votul este al doilea din cele trei scrutine consecutive pentru un nou parlament şi un nou preşedinte, după ce, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie, un candidat independent de extremă dreapta, Călin Georgescu, a ieşit dintr-o relativă obscuritate pentru a deveni favorit, comentează agenţia de presă britanică Reuters.

Victoria sa neaşteptată a adus sprijin pentru partidele ultranaţionaliste, de extremă dreaptă, unele cu simpatii pro-ruseşti declarate, despre care analiştii politici au spus că ar putea submina sprijinul României pentru Ucraina. Dacă rezultatele finale confirmă numărătoarea preliminară, o coaliţie pro-occidentală condusă de PSD ar avea probabil suficiente locuri în parlament pentru a forma un guvern, deşi extrema dreaptă ar fi o forţă substanţială în legislativ, anticipează agenţia citată. Cu toate acestea, ar fi dificil să se formeze o coaliţie largă pe fondul dezacordurilor privind reformele şi măsurile necesare pentru a reduce deficitul bugetar uriaş al ţării, de 8%, în prezent cel mai ridicat din UE.

După o campanie dominată de preocupările alegătorilor cu privire la problemele bugetare şi la costul vieţii, alegerile au opus candidaţii extremei drepte partidelor proeuropene principale care şi-au înfuriat alegătorii prin lupte interne şi acuzaţii de corupţie. De asemenea, partidele de extremă dreapta s-au folosit de susţinerea Ucrainei de către România pentru a alimenta temerile că războiul s-ar putea extinde dincolo de graniţă dacă ţara nu îşi încetează sprijinul, precum şi resentimentele faţă de presupusul tratament preferenţial pentru refugiaţii din Ucraina.

România are cea mai mare pondere din UE a populaţiei expuse riscului de sărăcie, iar zone întinse din ţară au nevoie de investiţii pentru a atrage locuri de muncă, mai scrie Reuters.

AFP: Social-democraţii în frunte, dar extrema dreaptă în forţă

Social-democraţii proeuropeni au ieşit învingători la alegerile parlamentare de duminică din România, însă extrema dreaptă a făcut o puternică incursiune, aruncând în incertitudine acest stat membru al UE şi NATO, vecin cu Ucraina, comentează AFP, remarcând că „forţele de extremă dreapta combinate s-au situat la 30%, de trei ori mai mult decât la alegerile anterioare din 2020”. Cu toate acestea, fără aliaţi, accederea lor la putere este departe de a fi garantată.

Într-o succesiune fără precedent, aceste alegeri vin la o săptămână după succesul surprinzător al candidatului de extremă dreapta Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, rezultat care a stârnit temeri în vestul continentului cu privire la poziţionarea strategică a României, potrivit agenţiei franceze de presă.

De la căderea comunismului în 1989, ţara nu a mai trecut niciodată printr-un astfel de moment de cotitură, însă furia multora dintre cei 19 milioane de locuitori fierbe în faţa dificultăţilor economice şi a războiului de cealaltă parte a graniţei.

Alegerile s-au desfăşurat într-un climat febril în urma deciziei instanţei de a renumăra buletinele de vot din primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe fondul suspiciunilor privind integritatea alegerilor. Autorităţile au acuzat influenţa rusă în contextul regional actual şi rolul platformei TikTok. Atât de mult încât Curtea Constituţională a ordonat renumărarea voturilor şi urmează să se pronunţe luni.

EFE: Partidele pro-europene rezistă avansului ultranaţionalist

Blocul proeuropean – PSD, PNL, USR şi UDMR – are în prezent aproximativ 57%, în timp ce partidele ultranaţionaliste au mai puţin de 31%, a calculat EFE, în baza rezultatelor parţiale ale alegerilor parlamentare din România. Prezenţa la vot, de 52,5%, a fost cea mai mare la un scrutin parlamentar din 2004.

Analiştii prevăzuseră o creştere a sprijinului pentru opţiunile de extremă dreapta în România, membră a NATO şi a Uniunii Europene (UE), după victoria surprinzătoare a pro-rusului Călin Georgescu în alegerile prezidenţiale de acum o săptămână, când a obţinut aproape 23% din voturi. Cele două partide care au dominat politica românească în ultimele decenii şi au guvernat într-o mare coaliţie din 2021 – PSD şi PNL – au pierdut sprijin semnificativ. Controlul parlamentului va fi un obiectiv cheie pentru forţele pro-europene, ca o contrapondere la Georgescu în cazul în care acesta va deveni preşedinte, comentează agenţia spaniolă de presă.

Partidul care a crescut cel mai mult este AUR, care se aşteaptă să îşi dubleze cota de la 9% în 2020 la aproape 18%. Liderul AUR, George Simion, a promis că, dacă va ajunge la putere, va suspenda ajutorul militar pentru Ucraina şi, cu o retorică similară cu cea a premierului ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, a declarat că doreşte „pace” şi un „armistiţiu” în conflictul declanşat de invazia rusă, consemnează EFE, adăugând că politicianul extremist se prezintă ca un apărător al valorilor tradiţionale şi al „românilor adevăraţi”, cu o retorică care îmbină aspecte naţionaliste, iredentiste, religioase şi populiste.

Ascensiunea forţelor ultranaţionaliste reflectă nemulţumirea populară faţă de corupţie, sărăcie şi guvernarea partidelor dominante, PSD şi PNL. România, până acum un bastion al stabilităţii în regiunea Mării Negre şi un aliat-cheie al NATO în ceea ce priveşte ajutorul occidental acordat Ucrainei, se află acum într-o incertitudine politică fără precedent, încheie EFE.

dpa: Social-democraţii sunt în frunte

Agenţia de presă germană dpa a remarcat că, potrivit rezultatelor parţiale, deşi Partidul Social Democrat este în frunte, forţele de extremă dreapta par să câştige teren. Sursa citată comentează totodată că, în afară de AUR, două noi partide de extremă dreapta – S.O.S. România şi POT – ar urma să intre în parlament pentru prima dată, depăşind pragul electoral de 5%.

Observatorii cred că popularitatea AUR a fost sporită de perspectiva ca un candidat nonpartizan, de extremă dreapta şi pro-Kremlin, Călin Georgescu, să câştige alegerile prezidenţiale, mai scrie dpa, care adaugă că AUR îl sprijină pe Georgescu, clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.

Agenţia citată aminteşte că în prezent PSD deţine cel mai mare număr de mandate din actualul parlament, cu prim-ministrul Marcel Ciolacu în fruntea unei coaliţii alături de PNL, în prezent a doua forţă politică a ţării.

Cu toate acestea, pentru că primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost contestat, Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă turul doi dintre Georgescu şi candidata USR, Elena Lasconi, va avea loc conform planului, pe 8 decembrie. Era de aşteptat ca această controversă nerezolvată să propulseze extrema dreaptă la alegerile parlamentare, deoarece i-a dat ocazia să se victimizeze, mai scrie dpa.

Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Foarte bine, s-a votat pentru menținerea aceleiași gǎști la putere: PSD-PNL-USR, care au din nou majoritatea. Dupǎ care iar vor începe miorlǎielile… Ați primit ce ați vrut!

  2. AUR, SOS si POT nu sunt de extrema dreapta, ci sunt etichetate asa pentru ca nu convin. Ele sunt partide suveraniste.

  3. DEMOCRATIA inseamna DICTATURA/VOINTA poporului prin VOT !
    Doar ATAT !

  4. Nu mai vrem să auzim propaganda voastră occidentală ce ne-a adus sărăcie,un trai mizerabil,dezbinare , fuga a milioane de români din țară, vrem traiul vostru din SUA,din țările vest-europene!
    Așa că vrem prețuri la mâncare, utilități, carburanți, energie,la toate produsele,la nivelul pensiilor, salariilor din România,mai mici de zeci de ori ca-n Occident!
    Democrație este atunci când avem un trai egal cu occidentalii, restul sunt minciuni!
    Lasați-ne cu minciunile,abureală,lozincile,propaganda cu pro : Europa, NATO, UE etc!
    Vrem prețuri la toate, la nivelul veniturilor românilor de rând, ori
    LĂSAȚI-NE ÎN PACE!

  5. Si eu vreau PACE…!..atunci mă catalogati prorus?…
    John Lennon ,celebrul john lennon dacă ar trăi îl declarați putinist?…Give Peace a Chance !…

  6. Daca vei vedea ce preturi „mici” sunt acum in SUA si occident, sigur nu vei mai vrea o tara ca afara. Nene, a zburat puiu cu atza in vest. Cat despre agenturile de presa si propaganda de mai sus, a se scuti. E mai credibila TASS!

  7. Începem altă istorie. Probabil vom fi percepuți de UE ca un fel de Ungarie Orbán mai moderată. E clar că renumărarea voturilor, lansând suspiciunea privind o posibilă fraudă useristă, a salvat ponderea coaliției PSD-PNL și a blocat temporar campania electorală a Elenei Lasconi, creând față de Călin Georgescu o întârziere probabil decisivă, ca a Kamalei Harris față de Trump.

  8. voi nu știți ca AUR = PSD? Iar ați votat în Duminica Orbului!
    Vin vremuri grele taica, tăiați franzela în doua, învățați sa fierbeți mămăligă! Luati-va sape de disc! Ați ajuns în șanțul Europei, acum sa va vad!

  9. Nemernici renegați de PSD, PNL, USR băgați mă la Guvernare “ne naționalista” Uniune antiromânească, revizionistă și partid UDMR contra Alianța Pentru Unitatea Românilor care ne vrea suverani pe moșia ce-a străbună.
    “ Cine-au îndrăgit străinii,
    Mânca-i-ar casa pustia,
    Şi neamul nemernicia!”

  10. D-L VICTOR ORBAN VICTOR E CATALOGAT DREPT RUSOFIL,PUTINIST!,O VOCE DISTINCTĂ ÎN UE! DL VICTOR ORBAN ESTE MENTORUL ȘI SPRIJINITORUL UDMR-ului! Ș-ATUNCI „KAKAIA SITUAȚIA CU UDMR-ul ÎN „CUALIȚIUNEA PREPUSĂ”?

  11. TOT CE O SA CASTIGE DIN EXPORTURI SERIOASE ,DACA INTRAM IN SCHENGHEN TOTAL, O SA FIE SPART CU MANIFESTATII GREVE ORCHESTRATE DE CEI CARE NU AU DORIT SA INTRAM TOTAL SI CARE DE ZECI DE ANI AU CASTIG LA BURSE:

    CAND ORGANIZEAZA GREVE SI HAOS SI SCADE VAL LEU LA BURSE PANA LA UN PRAG EI INVESTESC IN LEU , IMEDIAT CE TRECE O PERIOADA SI STIU (AU ACCES LA DATA GUVERN) CA SE FAC EXPORTURI MASIVE,SE CASTIGA BANI =PUTIN BOOM ECONOMIC ATUNCI EI SCHIMBA CEEA CE AU INVESTIT …

    ?

  12. Am fost convins ca votul meu l-am dat pentru ajutorarea României, nu a Ukrainei. Ciumeții ăștia care ne judecă pentru votul nostru ne împart în pro ukr și pro România?
    Uie uie, uie!
    Erori?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.