Aleluia! I s-a „frânt” și inima

Serena Williams, care tot vânează al 24-lea titlu de Grand Slam din cariera sa pentru a egala recordul, a abandonat marţi în primul tur al turneului de la Wimbledon, după ce a căzut pe teren.

Williams, numărul 8 mondial, care va împlini 40 de ani în luna septembrie, a părăsit terenul plângând şi şchiopătând, în primul set al meciului cu belarusa Aliaksandra Sasnovich (locul 100 WTA), la scorul de 3-3.

„Am avut inima frântă când am fost nevoită să abandonez astăzi (marţi) după accidentarea mea la gamba dreaptă. Dragostea şi recunoştinţa mea se adresează fanilor şi echipei, care fac ca prezenţa pe terenul central să fie atât de specială. Să simt căldura şi sprijinul extraordinar din partea publicului astăzi, când am intrat şi am ieşit de pe teren, m-a impresionat foarte mult”, a scris americanca pe Instagram (foto).

Serena a condus cu 3-1, apoi a fost egalată la 3-3 în meciul cu Aliaksandra Sasnovich.

În întreaga sa carieră, Serena Williams a mai abandonat în singură dată în cursul unei partide de Grand Slam, la ediţia din 1998 de la Wimbledon, în optimile de finală, împotriva spaniolei Arantxa Sanchez.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Serena Williams (@serenawilliams)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Eu nu știu ce mai cauta babele astea pe terenul de tennis. Ori nu s-au săturat de cat au încasat?

  2. Totul are o limita, inclusiv lipsa de perspectiva. Stima pentru o fostă glorie aflată la limita neputinței.
    Ps. Nu poti sa fii MISS World la 40 de ani. Eventual poti fi MISS 40 de ani.

  3. De ce nu i se da un ultim titlu onorific de grand shlam si sa plece dreq ???!!!

  4. Yappa BeLeMe dopata timp de o cariera intreaga pina in virful unghiilor resimte acum efectele dopajului constant. Asta patesc cei care baga in vena diverse cocktail-uri chimice.
    …si mai cunosc eu una, care tot asa trece dintr-o accidentare in alta… Pe acelasi motiv!

  5. i s-a frant inima care ii lipseste…cine stie pe unde-i ingropata la caseta diavolului :))) d-aia poarta si botnita. nu are de ce sa respire. obedienta fata de stapanii umbriti este maxima.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.