Alertă la granița NATO: A fost încălcat spațiul aerian

Polonia a acuzat Belarusul de încălcarea spaţiului aerian, transmit AFP şi dpa.

Ministerul apărării de la Varşovia a comunicat că două elicoptere belaruse au trecut frontiera în regiunea Bialowieza, la circa 250 de km la est de capitala poloneză, zburând la altitudine mică, ceea ce a îngreunat detectarea radar.

Forţele armate ale Poloniei anunţaseră anterior că elicopterele, care efectuau o misiune de instruire, nu au încălcat spaţiul aerian al ţării, însă ulterior şi-au retractat afirmaţia.

Conform ministerului, Polonia şi-a informat aliaţii din NATO despre incident.

Ministrul apărării Mariusz Blaszczak a ordonat sporirea efectivelor la frontieră şi alocarea unor resurse suplimentare, inclusiv elicoptere de atac, fără a face publice detalii.

Polonia a reamplasat unele forţe militare dinspre vest înspre est după ce în Belarus au ajuns mercenari din compania rusă Wagner. Sâmbăta trecută, premierul Mateusz Morawiecki şi-a exprimat îngrijorarea privind deplasările Wagner în Belarus, către Polonia, avertizând că astfel situaţia la frontieră devine „şi mai ameninţătoare”. El a susţinut că mercenarii „se vor deghiza probabil în grăniceri belaruşi, ajutând imigranţi clandestini să intre pe teritoriul polonez”, şi că este vorba de „încă un pas către mai multe atacuri hibride pe teritoriul polonez, pentru a destabiliza Polonia”.

Mercenarii din subordinea lui Evgheni Prigojin au ajuns în Belarus după eşecul revoltei din 23-24 iunie împotriva Moscovei, iar în prezent grupul Wagner participă la instruirea militarilor belaruşi, cu ajutorul experienţei dobândite în războiul din Ucraina.

Ministerul apărării de la Minsk a reacţionat la acuzaţii arătând că acestea „au fost făcute de armată şi de liderii politici polonezi pentru a justifica încă o dată creşterea forţelor şi a mijloacelor în apropierea frontierei belaruse”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. cine isi doreste razboi sa-l tina pe teritoriul tarii salel. nato nu are teritoriu. afara cu „razboaiele” voastre de imbogatire pe sangele amaratilor trimisi carne de tun!

  2. Polonia a incalcat bunul simt, sprijina militar nazismul ukran si amesteca NATO in ce s-a bagat. Romania s-a amestecat cu toti plangaciosii. Romania are doua provincii de recuperat de la nazisti.

  3. „Forţele armate ale Poloniei anunţaseră anterior că elicopterele, care efectuau o misiune de instruire, nu au încălcat spaţiul aerian al ţării, însă ulterior şi-au retractat afirmaţia.” Ba mai bine nu, hai ca ne-am razgandit…

  4. Unii acuza (Polonia), altii dezmint (Belarus). Pana la urma, Irakul o fi avut arme chimice?

  5. Presa preseaza ce stie a presa, nu exista granita NATO, pentru ca NATO nu e tara. Polonezii s-au invatat sa minta ca nazistul Zele.

  6. Au văzut că ăia n-au plecat cu spațiul aerian acasă la ei si s-au răzgândit!

  7. Americanii sunt ocupati sa legalizeze pedofilia si infanticidul. europenii sunt ocupati sa darame biserici si sa construiasca moschei..

  8. N-am vazut reactia Poloniei cand criminalul Zelenski a omorat 2 polonezi cu o drona „ratacita” si a incercat sa dea vina pe rusi, dar nici americanii nu au crezut minciunile nazistului ucrainean…
    Slava Z !

  9. ”Forţele armate ale Poloniei anunţaseră anterior că elicopterele, care efectuau o misiune de instruire, nu au încălcat spaţiul aerian al ţării, însă ulterior şi-au retractat afirmaţia.”. ordinu` să egzecută nene!

  10. ERAU 2 PUI DE BARZĂ -RĂSCOLIȚI DI CUIBURILE LOR DE DRONELE JELENSKIENE RĂTĂCITE DATORITĂ SUPRACOMPETENȚEI MERCENARILOR „AZOV”

  11. Alo, Polska! Singura tară care v-a violat teritoriul cu două rachete si a ucis polonezi aflati in curtea lor este Ucraina – tară NEmembră NATO si impotriva căreia nu v-ati plâns si nu ati actionat/ NU ati invocat articolul 5 care protejeaza membrii NATO de agresiunea unui stat din afara aliantei! Acuma v-au tras vanturi la granită belorusii cu elicile de elicopter si s-a zbârlit părul pe voi, vitejilor! Toti sunteti belicosi de nu vă mai incăpeti in pene, da` numa` când aveti ordin sau dezlegare de la Licurici! :))

  12. In Polonia este un guvern fundamentalist- catolic. Sint ihadisti crestini ultra periculosi. Ca evrei, tipii sint convinsi ca sint fii preferati ai lui Dumnazeu si, din timpenia asta, deduc ca bombe nucleare ruseste nu o sa- i faca nimica. Dar se vede ca acuma Zelenski – Victoria Nuland- Reserva Federala, via US$, i- a convins sa porneasca al Treila Razboi Mondial, cum a avertizat Prof.Dr. Paul Craig Roberts, profesor la Harvard acum citeva luni.

  13. Adică ăia de au zis prima dată că „nu” nu au văzut bine sau se uitau pe ecrane defecte?
    Ce fel de echipamente are Polonia de-și permite să facă declarații greșite cu privire la cazuri extrem de grave și care pot duce la conflicte de ordin militar?! Dacă nu erau siguri cu privire la ceea ce au înregistrat radarele, tăceau până când aveau certitudine (și DOVEZI, pentru că de declarații idioate din partea polonezilor – vezi rachetele „rusești” – suntem sătui).

  14. Ar fi putut fi si o incalcare intentionata ptr testarea reactiei Poloniei, dar mai posibil este ca sa fi fost o greseala din cauza vodcii.
    Si cand iese omul de la carciuma o mai da din gard in santz……[Rumburak]

  15. Ce expresie caraghioasa,granita NATO ? De cind pina cind NATO este o tara ca sa aibe granite ? Cit despre acest incident neclar, pt. ca o data au spus polonezii ca nu au incalcat spatiul aerian al Poloniei ,dupa care s-au razgindit si au spus ca ar fi intrat in spatriul polonez,nici ei nu stiu foarte clar.Asta se datoreaza faptului ca ei obijnuiesc sa bea coniac cu ceai si din greseala o fi fost portia de coniac mai mare ca ceaiul.

  16. Sa nu ne aprindem brusc si instantaneu spune:
    2 august 2023 la 15:01 —[Rumburak]———Am lucrat foarte multi ani ,avind tangente cu polonezii si pot sa spun ca sint toti consumatori de coniac cu ceai ,asta este bautura lor preferata ,indiferent ca sint barbati sau femei.Toti o trag tare cu coniacul si ceaiul incepind de la prima ora.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.