Alertă maximă pe mare

Un feribot la bordul căruia se aflau sute de persoane a luat foc, marţi, în Marea Baltică, după o explozie în sala motoarelor, a anunțat armata lituaniană.

Feribotul a transmis un semnal de alertă la ora 10.45 GMT (13.45, ora României), iar armata lituaniană a trimis un elicopter spre navă.

Alte două elicoptere sunt pregătite să intervină, a transmis un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene lituaniene.

Feribotul circulă între portul german Kiel şi Klaipeda, Lituania, având la bord 335 de pasageri şi membri ai echipajului.

Compania maritimă daneză DFDS a transmis că este vorba de o defecţiune la motor, precizând că nava pluteşte în derivă în Marea Baltică. Din cauza defecţiunii, la bordul navei Regina Seaways a apărut fum, astfel că sistemul de stingere a incendiilor s-a declanşat în sala motoarelor.

Amploarea daunelor nu este încă stabilită, dar nu este necesară evacuarea, întrucât „situaţia este sub control”, a precizat DFDS.

Totodată, cel puțin 34 de migranți au murit în urma scufundării unei nave în vestul Mării Mediterane, iar 26 de persoane au supraviețuit, a anunțat marți agenția pentru migrație a ONU, relatează Reuters.

Joel Millman, purtătorul de cuvânt al Organizației Internaționale pentru Migrație, a declarat că ”ambarcațiunea naviga în derivă încă de sâmbătă cu 60 de persoane la bord. Cel puțin 34 s-au inecat, se pare că au fost 26 de supraviețuitori”.

Informația a fost transmisă de marina marocană și ONG-ul spaniol Caminando Fronteras, a afirmat acesta.

Un oficial marocan a spus că 11 corpuri au fost deja recuperate, toate victimele fiind imigranți, nu cetățeni marocani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.