Alertă meteo de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ valabilă de duminică după-amiază până marți, 9 mai, la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, estul și centrul țării, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

În noaptea de marți spre miercuri (9/10 mai) și în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării, la munte precipitațiile vor fi mixte, iar dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local se va produce brumă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.