Urlăm de ani de zile că justiţia nu-şi face treaba, iar când în sfârşit bagă la pârnaie doi-trei primari mai de Doamne ajută, se găsesc câţiva deştepţi să iasă în stradă să ceară eliberarea lor. Inconştienţi în naivitatea lor, că sunt doar actori cu roluri secundare într-o piesă regizată în altă parte, în cu totul alt scop.Banii pot cumpăra multe, însă aici e vorba de mai mult – e vorba de frică. Frica de pierdere a privilegiilor şi poate că nu doar atât.
Aş încerca un exerciţiu de imaginaţie: mii de newyorkezi adunaţi în Times Square într-un protest de susţinere a primarului condamnat pentru corupţie. Condamnare pusă la cale de Casa Albă pentru a distrage atenţia de la prăbuşirea economiei americane.
La arestarea lui Cristian Anghel, primar de Baia Mare, consilierii locali au săpat tranșee în jurul său și au adoptat, în regim de urgenţă, o hotărâre de consiliu prin care cereau amânarea executării pedepsei. Şi-au scos şi familiile în stradă. Nimeni nu se gândea la consecinţele gestului său. Nimeni nu se gândea că a sărit în apărarea unui om care era osândit pentru abuz în serviciu în formă calificată. Un om care a cheltuit aiurea 400.000 de euro, cel puţin acesta este verdictul judecătorilor, şi este condamnat la închisoare printr-o sentinţă executorie, definitivă şi care nu mai poate fi atacată.
Un alt dosar în numele căruia presa defrişează pădurile ţării este Antonie Solomon. Edilul Craiovei este acuzat de mită, fals intelectual şi uz de fals. Solomon este bănuit că ar fi luat 50.000 de euro pentru construirea unui hipermarket şi încă 10.000 pentru ca o linie de transport în comun să aibă staţie în acea zonă. Mai mult, conform unor surse, la reţinerea primarului s-a găsit suma de 200.000 euro în una din casele sale, probabil economisiţi din salariu. Chiar dacă faptele nu se vor dovedi, simplul fapt că asupra primarului planează o bănuială de corupţie ar trebui să-i facă pe cei din jurul său să fie mai precauţi în gesturi şi declaraţii.
Nu mai puţin celebru este cazul primarului de Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat printr-o decizie definitivă şi irevocabilă la trei ani şi şase luni de puşcărie. Acesta a fost susţinut de un academician (Răzvan Theodorescu) şi de un publicist (Dinu Săraru), care îl doreau cetăţean de onoare al urbei pe care o fura cu neruşinare.
Tot acest spectacol grotesc, devenit normalitate, la care asistăm de câteva luni, nu este altceva decât o diversiune penibilă pusă la cale pentru a distrage atenţia de la esenţa problemei. Sacrificarea pionilor ascunde neputinţa Alesului de a lua deciziile care se impun.
Ceea ce ştie Alesul este că românului îi place circul, ceea ce nu ştie este că acum atenţia îi este distrasă de chiorăitul maţelor – o chestiune de nuanţă şi de durere.
