Alexandru Athanasiu, la DNA

Urmărit penal în dosarul „Microsoft 2”, fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a venit luni la DNA.

Athanasiu a declarat că procurorii urmează să îi aducă la cunoştinţă „temeiurile” punerile sale sub acuzare.

„Am venit sa mi se aducă la cunoştinţă temeiurile în urma avizului preşedintelui. Urmează să aduc probe”, a spus Alexandru Athanasiu, la intrarea în sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie .

Întrebat dacă procurorii îi vor aduce la cunoştinţă şi că o parte din averea sa va fi pusă sub sechestru, Athanasiu a spus că nu ştie dacă vor fi luate măsuri asigurătorii în cazul său.

De asemenea, foştii miniştri ai Comunicaţiilor Dan Nica şi Adriana Ţicău au venit luni la DNA, pentru acelaşi dosar.

Ţicău a plecat în jurul orei 10.30 şi a declarat că este nevinovată, refuzând să facă alte declaraţii.

„Ne susţinem nevinovăţia, nu facem declaraţii”, a spus fostul ministru Adriana Ţicău, la ieşirea de la DNA, unde a stat mai bine de o oră.

Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu au fost chemaţi la DNA la două săptămâni după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis avizul pentru începerea urmăririi penale a celor trei foşti miniştri, pentru abuz în serviciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.