Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susținerea lui Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei Agri. Ambii au atras, însă, atenția asupra politicii duse de Macron și implicit Dacian Cioloș.
„Am ales Comisia Agri, unde din câte se pare am şanse de 99% să fiu membru plin. Vor fi redeschise nişte dosare care vor trebui renegociate, foarte importante pentru noi, inclusiv legat de subvenție, unde Franţa vrea să ne lase fără subvenţii la ferme mai mari de 500 de hectare. Şi aici va fi o bătălie grea. Din păcate, aflu că domnul Ciolos îşi doreşte foarte mult această comisie şi chiar vrea să o prezideze. Având în vedere trecutul lui de comisar, când a negociat foarte prost cu România, cred că voi avea de dus o bătălie foarte grea. Va fi prima dată când voi fi în această situaţie de a negocia pentru ţara mea şi voi păstra în minte România şi chipul fermierilor pe care i-am întâlnit în campania electorală. Îmi doresc să mișcăm lucrurile pentru România”, a spus Carmen Avram, europarlamentar, la Antena 3.
„Nimeni de la Bruxelles nu negociază pentru Europa, ci pentru propria țară. m văzut cum negociază pentru propria țară. Noi trebuie să ținem minte cî suntem aici să ajutpm România și prin ea întreaga Europa”, a mai spus Carmen Avram.
Invitat în cadrul emisiunii de la Antena 3, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan i-a arătat susținere lui Carmen Avram.
„Va avea aliați în rândul celor doi europarlamentari PNL din grupul PPE care vor face parte din comisie. Pe unul îl cunoaște- dl. Motreanu, a fost și ministrul Agriculturii, și celălalt este Daniel Buda, care are mare experiență în PE. Ambii vor fi acolo, unul va fi vicepreședinte”, a spus Rareș Bogdan.
Totodată, liberalul a vorbit critic despre politica lui Macron și implicit Dacian Cioloș.
„Mă bucur că a atins subiectul Franța, pentru că Macron reușește cu 21 de europarlamentari să întoarcă Europa cu susul în jos și să impună, cu ajutorul lui Dacian Cioloș și al celor din USR-PLUS, o nouă politică. Unul dintre proiectele lui Macron este extrem de periculos pentru România. Este legat de o nouă politică agricolă care îl va afecta direct pe fermierul român și va afecta fondurile de coeziune, pentru că vrea tăierea fondurilor de coeziune. Lucrul acesta va lovi direct în România dacă el își va impune punctul de vedere”, a mai spus Rareș Bogdan.
Alianţe surprinzătoare la Bruxelles
Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susținerea lui Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei Agri.
Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susținerea lui Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei Agri.
Distribuie articolul pe:
6 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Avram si Bogdan reprezinta in primul rand Romania, ei sunt europarlamentari romani inainte de a fi membrii PSD si PNL, prin urmare ei trebuie sa reprezinte interesele Romaniei colaborand. Pentru scandal o avem pe tata Grapini, restul europarlamentarilor romani sa colaboreze si sa aduca beneficii si avantaje romanilor.
De ce are nevoie o ferma de 500 de hectare sau mai mult de subventii? De ce trebuie altii, de pilda fierari-, zidari , macaragii, oameni care lucreaza la salubritate sa contribuie toata viata la fonduri pentru subventii care ajung la fermele unor latifundiari, politicieni, patroni de televiziuni etc, ori pentru turism( hoteluri si restaurante) care sunt proprietati particulare .
Am urmarit sporadic in ultima saptamana productiile antenistilor. Subiectul reinvestirii lui mosh Manole ca capetenie BCR se pare ca a fost trecut cu vederea. S-a dus vremea cand insistentul Zamfir combatea tare cu roborul. Episodul se adauga altor reorientari de opinii exact ca si in cazul noii conduceri a PSD. Sa credem ca si patronul Voiculescu dar si madam Dancila au primit indicatii de la acelasi stapan?
E clar: seful SIE pus de Iohanis a predat PSDul lui Iohanis-Helvig. De-acum vom vedea la a3 cat de bun e Rares Bogdan care injura PSDul ca a distrus Romania, Iohanis nu va mai zice ca psdistii sunt nasoi pentru ca are nevoie de voturile lor. Dupa care le va da un sut in fund si isi va pune guvernul lui cu Orban in frunte, procurorii lui, sectia de investigare a magistratilor va fi desfiintata sau preluata de Iohanis-Helvig iar DNA va incepe fragezirea psdistilor. Iar a3 se va ocupa cu fetita Sorina episodul 100….
fii atent Rares! daca mergi cu ea la un pub sa nu cumva sa te intreci cu ea la „tarii”. te bate fara drept de apel!
Urmatorul guvern din 2020 va fi o alianta PSD-PNL!Mai vorbim,dar retineti..fara UDMR,fara ALDE,fara USR…Asta e politica