Aliaţii au lansat peste 100 de rachete Tomahawk! (video)

SUA şi Marea Britanie au lansat sâmbătă un prim val de peste 100 rachete de croazieră Tomahawk asupra Libiei, în timp ce avioane militare franceze au distrus patru tancuri libiene la sud-vest de Benghazi, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Update: Bombardamentele coaliţiei internaţionale au încetat duminică dimineaţă în Libia

Update: Un vas italian a fost capturat în Portul Tripoli

Update: Libia anunţă cel puţin 48 de victime în urma atacurilor coaliţiei.

Update: Peste 100 de rachete de croazieră Tomahawk lansate asupra Libiei

Update: Libia spune că a doborât un avion francez

Update: Televiziunea libiană: Au fost bombardate obiective civile la Tripoli

Update: Avioane franceze au distrus prima ţintă din Libia.

Update: Aviaţia franceză şi cea britanică sunt pregătite de atac

Update: Sarkozy: Intervenim în Libia pentru a pune în aplicare rezoluţia ONU

Update: Avioane franceze de luptă survolează Libia, anunţă Al-Arabiya

Hillary Clinton: Nu vom sta să privim cum civilii sunt ucişi în Libia

Premierul Britanic susţine că „a venit timpul să se treacă la acţiune” în Libia

Barack Obama: Populaţia civilă din Libia trebuie protejată de regimul Gaddafi

Angela Merkel: Germania nu va lua parte la nici o acţiune militară în Libia

De cotidianul.ro - Autor
Aliaţii au lansat peste 100 de rachete Tomahawk! (video)

SUA şi Marea Britanie au lansat sâmbătă un prim val de peste 100 rachete de croazieră Tomahawk asupra Libiei, în timp ce avioane militare franceze au distrus patru tancuri libiene la sud-vest de Benghazi, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Update: Bombardamentele coaliţiei internaţionale au încetat duminică dimineaţă în Libia

Update: Un vas italian a fost capturat în Portul Tripoli

Update: Libia anunţă cel puţin 48 de victime în urma atacurilor coaliţiei.

Update: Peste 100 de rachete de croazieră Tomahawk lansate asupra Libiei

Update: Libia spune că a doborât un avion francez

Update: Televiziunea libiană: Au fost bombardate obiective civile la Tripoli

Update: Avioane franceze au distrus prima ţintă din Libia.

Update: Aviaţia franceză şi cea britanică sunt pregătite de atac

Update: Sarkozy: Intervenim în Libia pentru a pune în aplicare rezoluţia ONU

Update: Avioane franceze de luptă survolează Libia, anunţă Al-Arabiya

Hillary Clinton: Nu vom sta să privim cum civilii sunt ucişi în Libia

Premierul Britanic susţine că „a venit timpul să se treacă la acţiune” în Libia

Barack Obama: Populaţia civilă din Libia trebuie protejată de regimul Gaddafi

Angela Merkel: Germania nu va lua parte la nici o acţiune militară în Libia

Ora 11.12  Bombardamentele desfăşurate de coaliţia internaţională împotriva obiectivelor militare ale colonelului Muammar Kadhafi au încetat duminică la Tripoli şi Benghazi, bastionul rebelilor din estul ţării, au constatat jurnalişti ai AFP, potrivit Mediafax. În Benghazi, bastionul rebelilor din estul Libiei, bombardamentele au încetat, de asemenea, iar oraşul, al doilea ca mărime din ţară, a revenit la calm. Locuitorii, care au fugit din oraş sâmbătă din cauza atacurilor violente ale forţelor lui Kadhafi, au început să se întoarcă.

Ora 10.52 O navă sub pavilion italian a fost capturată duminică în portul libian Tripoli de oameni înarmaţi, anunţă agenţia italian ANSA, potrivit realitatea.net. La bordul navei capturate în portul Tripoli se află 11 oameni, dintre care opt italieni, doi indieni şi un ucrainean.

Ora 6.35 Cel puţin 48 de persoane au murit sâmbătă, în urma raidurilor aeriene şi atacurilor cu rachete lansate de coaliţia internaţională în mai multe oraşe din Libia, au declarat, duminică, surse oficiale libiene. Forţele armate franceze, americane şi britanice au atacat sâmbătă mai multe obiective din Libia, iar surse libiene au afirmat că printre ţinte s-au aflat obiective civile, iar atacurile s-au soldat cu victime în rândurile civililor. Duminică dimineaţă, un raid aerian a determinat activarea sistemelor de apărare antiaeriană la Tripoli.

Ora 00.47 video

Ora 23.57 SUA şi Marea Britanie au lansat sâmbătă un prim val de peste 100 rachete de croazieră Tomahawk asupra Libiei, în timp ce avioane militare franceze au distrus patru tancuri libiene la sud-vest de Benghazi, transmit agenţiile internaţionale de ştiri. Rachetele americane au fost lansate de pe nave şi submarine şi au lovit „peste 20 de obiective”, printre care sisteme de apărare antiaeriană şi noduri de comunicaţii strategice, toate situate pe coastă, a anunţat amiralul american William Gortney, la o întâlnire cu presa. Un responsabil în Ministerul francez al Apărării a confirmat presei că mai multe tancuri şi vehicule blindate libiene au fost distruse de avioane franceze, fără să confirme cifra avansată de Al-Jazira.

Ora 23.38 Televiziunea de stat din Libia a anunţat că un avion francez a fost doborât de apărarea antiaeriană libaneză, în apropiere de Tripoli. Statul Major al armatei franceze dezminte însă informaţia. „Dezmiţim (informaţia că un avion francez a fost doborât în Libia). Toate avioanele care au plecat în misiune azi s-au întors la bază”, a declarat purtătorul de cuvânt al Statului Major al armatei franceze, colonelul Thierry Burkhard, citat de Le Figaro.

Ora 22.47 Potrivit postului de televiziune NBC, SUA au lansat primele rachete în Libia. Se crede că racheta a vizat sisteme de apărare antiaeriană din zona Tripoli. Locuitorii din Misrata susţin că trupele lui Gaddafi iau oraşul cu asalt. Barack Obama a confirmat că SUA au început „o acţiune militară limitată” în Libia, relatează BBC.

El s-a declarat „profund conştient” de riscurile pentru forţele americane. Un comandant american a anunţat că în total 110 rachete Tomahawk au fost la lansate asupra obiectivelor din Libia.Operaţiunea coaliţiei este numită Odyssey Dawn, a precizat el. SUA au trei submarine în Mediterana. Oficiali americani au anuţat că SUA nu vor interveni aerian, ci vor lansa rachete Tomohawk de pe submarine.

Operaţiunile franceze se concentrează pe un perimetru de 100 – 150 de kilometri în jurul oraşului libian Benghazi. „O primă ţintă a fost distrusă”, a declarat Laurent Teisseire, purtătorul de cuvânt al ministrului Apărării. Ministerul francez al Apărării a anunţat că 20 de avioane au intrat în misiune în Libia. Portavionul Charles de Gaulle, ancorat la Toulon, va porni duminică spre Libia. SUA trimit miercuri spre Libia portelicopterul Bataan şi două nave de susţinere. Avioane canadiene au plecat spre o bază militară din Italia şi sunt pregătite să ia parte la operaţiunea aeriană din Libia.

Ora 19.20 Avioane franceze au distrus prima ţintă din Libia, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei, în timp ce Statul Major a precizat că primul tir francez în Libia a fost tras la ora 16.45GMT, informează agenţiile internaţionale, scrie Agerpres.

Totuşi, un purtător de cuvânt al forţelor armate a declarat că puterile occidentale se află încă în plin proces de creare a structurii operaţionale de comandă. Operaţiunile militare din Libia se limitează deocamdată la o suprafaţă cuprinsă între 100 şi 150 kilometri în jurul Benghazi, oraş aflat sub controlul opozanţilor liderului libian Muammar Gaddafi şi atacat de militari fideli acestuia.

Ora 18.32 Aviaţia franceză şi cea britanică sunt pregătite de atac. Războiul vine pe calea aerului în Libia. Aviaţia franceză şi britanică sunt pregătite pentru prima etapă a atacului, în timp ce Canada susţine că are nevoie de două zile pentru a-şi organiza flota de război. Dar asaltul Occidentului nu se rezumă doar la bombardamente este un complex de atacuri electronice şi psihologice având ca scop final, cel puţin deocamdată, oprirea violenţelor asupra civililor din Libia.

Rezoluţia ONU vorbeşte doar despre atacuri din aer şi exclude o forţă de ocupaţie terestră, iar peste asta tronează o promisiune – protejarea civililor prin toate mijloacele. Este puţin probabil însă ca într-un astfel de conflict să nu existe victime colaterale.

În primă fază raidurile ar viza distrugerea apărării antiaeriene a Libiei, centrele de comandament şi aeroporturile, pentru a opri avioanele la sol. Concomitent ar putea fi declanşat şi războiul electronic, care ar presupune neutralizarea sistemelor radar libiene şi bruiarea comunicaţiilor între forţele din câmpul de luptă şi regimul Gaddafi. Dacă nici raidurile asupra bazelor militare nu vor avea efect, s-ar putea ajunge până la atacarea directă a buncărului în care se află Muammar Gaddafi. Deşi a pierdut mult din susţinerea poporului, liderul de la Tripoli contează pe cel puţin 10.000 de militari cărora li s-ar adăuga mercenarii africani, rachete sol-aer şi piesele de artilerie.

Ora 17.26 În timp ce avioanele franceze survolează Libia, televiziunea publică difuzează cântece patriotice, relatează BBC, citată de NewsIn. Al-Jamahiriyah a transmis mai multe cântece patriotice, cu versuri şi titluri ca „Numai în faţa divinităţii ne plecăm” sau „Libia este dulce ca mierea”, anunţă NewsIn.

Ora 16.58 Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat, sâmbătă, că Liga Arabă, împreună cu UE şi reprezentanţii Statelor Unite şi ai Canadei au decis aplicarea rezoluţiei Consiliului ONU, cerând încetarea focului imediată în Libia. „Vrem să protejăm populaţia civilă. Gaddafi şi-a pierdut legitimitatea”, a spus Sarkozy.

„Sub preşedinnţia Franţei şi a secretarului general al ONU, Liga Arabă, UE, precum şi reprentanţi ai Statelor Unite şi ai Canadei, am decis aplicarea rezoluţiei Consiliului ONU cerând încetarea focului imediată. Participanţii au decis o acţiune militară pentru ca rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU să fie respectată. Am fost de acord ca forţele aeriene să se impună acţiunilor forţelor lui Gaddafi asupra popoarelor libiene. Alte avioane franceze sunt gata să intervină în cazul în care viaţa civililor este în pericol”, a spus Nicolas Sarkozy, la finalul Summitului de la Paris. Totodată, anunţă preşedintele francez, în lipsa unui armistiţiu de încetare a focului imediat, s-a dispus trecerea la „mijloae militare”.

„E avertismentul trimis de toate statele participante la Summitul de azi. Popoarele arabe vor să se elibereze de sclavia în care erau de mai mulţi ani. A apărut o speranţă în inimile în viaţa celor care împărtăşesc democraţia. Aceste popoare arabe au nevoie de sprijinul nostru, e de datoria noastră să-i ajutăm. În Libia, populaţia nu cere decât să-şi aleagă sigură destinul şi acum e într-un pericol de moarte. Ţara aparţine libienilor. Nu vrem să luăm decizii îăn numale lor. Violenţa şi teroarea nu-şi au locul. Gaddafi ar trebui să se supună exigenţelor impuse de rezoluţia ONU”, încheie Sarkozy.

Operaţiunile militare în Libia ar putea începe imediat după Summitul de la Paris. Potrivit agenţiei de presă Reuters, scrie realitatea.net, atacurile vor avea loc în trei etape şi vor ataca, pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Ulterior, vor intra în luptă şi Statele Unite. Potrivit aceleiaşi surse, în ultima etapă intră în luptă ţările arabe.

Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, ţările arabe şi africane îi cer lui Gaddafi să respecte rezoluţia adoptată de Consiliul de Securitate al ONU şi să oprească toate atacurile asupra populaţiei libiene. În caz contrar, rezoluţia va fi impusă prin forţă militară.

Potrivit BBC, premierul britanic, David Cameron, a intrat la discuţii cu liderul francez Nicolas Sarkozy imediat ce a sosit la Paris. Celor doi li s-a alăturat şi secretarul de stat american, Hillary Clinton. Un ambasador francez se aşteată ca o acţiune militară să fie declanşată în câteva ore de la terminarea discuţiilor.

Ora 16.22 Avioane franceze de luptă survolează Libia, anunţă Al-Arabiya. Avioane franceze de luptă survolează teritoriul Libiei, informează Al-Arabiya citată de Realitatea TV. De altfel, agenţia Reuters anunţa de câteva ore că un atac militar asupra Libiei este iminent şi se va desfăşura în trei etape. Iniţial, vor ataca, pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Apoi, vor intra în luptă şi SUA. În ultima etapă intră în luptă ţările arabe. Gaddafi a avertizat că cei care ataca Libia vor regreta.

Ora 15.57 În ciuda avertismentelor, liderul libian Muammar Gaddafi a transmis liderilor de la Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei. În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Gaddafi afirmă: „Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii”.

Zi importantă la Paris. În următoarele ore se va decide soarta Libiei. Uniunea Europeană, Statele Unite, Liga Arabă şi Uniunea Africană vor stabili când şi cum va fi iniţiată acţiunea militară împotriva regimului de la Tripoli. Surse apropiate negocierilor susţin că operaţiunile ar putea debuta chiar după încheierea reuniunii şi vor fi structurate în trei etape. În prima vor interveni francezii, britanicii şi canadienii, în cea de-a doua Statele Unite, iar în ultimă instanţă vor intra în luptă ţările arabe.

În jurul orei 14, au dat startul discuţiilor informale preşedintele francez Nicolas Sarkozy, premierul britanic David Cameron şi secretarul american de Stat Hillary Clinton. Cei trei s-au întâlnit la Paris pentru a discuta în spatele uşilor închise strategia pentru Libia.

În pofida avertismentelor, liderul libian Muammar Gaddafi a transmis liderilor de la Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei. În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Gaddafi afirmă: „Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.