Uneori se spune cum că Elefantu’ se ascunde în cireș. Dar Alifantu’? Din când în când, își pierde urma printre oameni. Când am împlinit 50 de ani, speriat de cifră, așa mi s-a-ntâmplat și a luat naștere SimphoNicu, ca o revelație.
Uite-așa, Măria Sa Timpul, în ciuda tuturor, găsește întotdeauna o soluție. Anul acesta, e prima dată când sunt convins că vârsta nu este doar un numar ci o performanță.
În cei peste 50 ani de scenă și 70 de viață, am cântat în bănuite și nebănuite formule (ba de
unul singur, ba cu experimentatul grup ZAN, ba cu fragila, dar rafinata trupă… FragileBand)
astăzi, mă înfățișez vouă spre a purcede împreună într-o călătorie în timp. Cineva spunea că
dacă viața e o călătorie scurtă, să încercăm s-o facem la clasa întâi.
Așa că, iaca poznă, ce să vezi, acum la 70, negăsind alt ascunziș, mă pitesc târâș-grăpiș spre
voi, oameni nepereche, ce mă înconjurați de-o viață pe scenă și pe lângă ea și vă fac o mare
reverență.
Așadar, poftiți în vagoane spre a ne aminti, cândva târziu, de-această întâmplare simplă…
Dacă e să fie Nicu, să fie SimphoNicu și nu oriunde, ci la Operă!
Alifantis 70, un spectacol-coupé de Nicu Alifantis, cu participarea trupelor, Zan, FragileBand, alături de Orchestra și Corul Operei Naționale București, dirijor Daniel Jinga.
Un concert în câteva acte, fără pauză, cu o durată de puțin peste două ore, încât nici măcar nu
veți realiza când s-a scurs timpul. Am zis.
La mai multi, maestre, si sa mai canti si sa ne incanti.