Alt motiv de supărare pentru Putin. E o premieră!

Rusia a plasat luni regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina şi este scena unei incursiuni armate a unor „sabotori”, sub „regimul legal al unei zone de operaţiuni antiteroriste”, a anunţat luni guvernatorul Viaceslav Gladkov, citat de AFP.

Acest regim, decis de serviciile de securitate (FSB), acordă puteri speciale forţelor de ordine şi forţelor armate, potrivit unui comunicat emis de guvernator.

Astfel, permite evacuarea civililor din zonele afectate, un control sporit al telecomunicaţiilor, intervenţii facilitate ale forţelor „antiteroriste” şi controale întărite ale identităţii persoanelor şi vehiculelor.

Autorităţile „fac apel la cetăţeni să fie vigilenţi, să urmeze îndemnurile reprezentanţilor forţelor de ordine şi să nu interfereze cu acţiunile forţelor de ordine”, se arată în comunicat.

Acest regim „antiterorist” a fost în vigoare timp de ani de zile în Caucazul rusesc, în special în Cecenia, unde Rusia a luptat împotriva unei rebeliuni pentru independenţă care s-a transformat ulterior într-o forţă armată jihadistă.

Este pentru prima dată când o regiune rusă este plasată sub acest regim din cauza ofensivei ruse în Ucraina, lansată de Vladimir Putin la 24 februarie 2022.

Cel puţin şase persoane au fost rănite luni în bombardamente în regiunea rusă Belgorod, unde are loc o incursiune a unor combatanţi veniţi din Ucraina, a anunţat guvernatorul regional pe contul său de Telegram, transmite AFP.

Potrivit lui Viaceslav Gladkov, doi oameni au fost răniţi în bombardamentul din satul Glotovo, alţi trei în districtul Graivoron, iar ultimul în satul Zamostie. Toate aceste localităţi sunt situate în apropierea frontierei ucrainene şi în zona în care are loc incursiunea luptătorilor, potrivit autorităţilor ruse.

Potrivit guvernatorului, un obuz a căzut peste o grădiniţă, care a luat foc la Zamostie, rănind o femeie. În Graivoron, capitala raionului, a fost lovită administraţia locală, iar trei case au fost, de asemenea, avariate.

De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, o dronă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană rusă.

Atacul a fost revendicat pe un canal de Telegram care pretinde că aparţine „Legiunii Libertate pentru Rusia”, un grup de ruşi care luptă de partea ucraineană, care a susţinut deja că se află în spatele unor incursiuni anterioare în aceeaşi regiune. Rusia a clasificat organizaţia drept „teroristă”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost informat despre o incursiune în curs de desfăşurare pe teritoriul rus a unor „sabotori” veniţi din Ucraina, un atac menit să „distragă atenţia” de la cucerirea oraşului Bahmut, revendicată de Moscova, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat luni de AFP.

„Ministerul Apărării, FSB şi gărzile de frontieră l-au informat pe preşedinte (…), se acţionează pentru a elimina acest grup de sabotaj de pe teritoriul rus”, a declarat Dmitri Peskov pentru agenţiile ruse.

Potrivit oficialului de la Kremlin, Ucraina a lansat acest atac asupra regiunii Belgorod, care se învecinează cu teritoriul ucrainean, pentru a „distrage atenţia” de la situaţia din Bahmut, epicentrul luptelor ruso-ucrainene de luni de zile şi oraş pe care Moscova a afirmat că l-a cucerit în acest weekend.

„Înţelegem pe deplin că scopul acestui act de sabotaj este de a distrage atenţia de la Bahmut, pentru a minimiza efectul pierderii oraşului de către partea ucraineană”, a declarat el.

În schimb, Kievul afirmă că mai controlează câteva obiective din Bahmut, dar mai ales că atacă flancurile ruseşti din suburbii, pentru a încercui forţele Moscovei în oraş.

Kievul a declarat de asemenea luni că nu are „nimic de-a face” cu incursiunea unor combatanţi în Rusia, într-o regiune de frontieră cu Ucraina, un nou incident pe teritoriul rus atribuit de Moscova Ucrainei, adaugă France Presse.

„Ucraina urmăreşte cu interes evenimentele din regiunea rusă Belgorod şi studiază situaţia, dar nu are nimic de-a face cu acest lucru”, a susţinut, pe Twitter, Mihailo Podoliak, consilier al preşedinţiei ucrainene.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat luni că forţele Kievului continuă să controleze o parte din sud-vestul oraşului Bahmut, dezminţind din nou afirmaţiile şefului grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, potrivit cărora luptătorii săi ar fi preluat controlul întregului oraş, transmite EFE.

„Trupele noastre din Bahmut controlează anumite infrastructuri şi zona de case din Litak”, a declarat responsabila ucraineană pe contul său de Telegram, referindu-se la cartierul cu acest nume din sud-vestul oraşului asediat de forţele ruse din luna august a anului trecut.

Maliar a adăugat că luptele continuă în suburbiile din nordul şi sudul Bahmutului pentru zonele mai înalte de pe flancurile localităţii, care oferă o poziţie de tragere avantajoasă celui care le deţine.

„Luptătorii noştri nu dau inamicului posibilitatea de a câştiga poziţii acolo. Inamicul desfăşoară forţe şi echipamente suplimentare”, a adăugat ministrul adjunct, care a reafirmat că „potenţialul ofensiv” al Rusiei „s-a redus semnificativ” din cauza „pierderilor masive” suferite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. Wagner se retrage . Situatia se va complica exponential pentru soldatii rusi aflati in teatrele de lupta .Aprovizionarea cu armament si combustibil sau hrana va deveni imposibila .Singura solutie este retragerea imnediata .Ar fi pacat sa moara atitia tineri ce nu vor mai avea nici ce pune pe masa si nici munitie spre a putea se apara .Decidentii militari ai rusilor ar trebui sa inteleaga .

  2. Cum nu exista razboi (cel putin nu declarat, ci doar „operatiune speciala”) inseamna ca nu exista nici prizonieri de razboi, cu statutul oficial recunoscut. Asadar, tradatorii rusi (pentru ca am inteles ca se prezinta ca rusi cu veleitati de „eliberatori de sub dictatura Kremlinului”, prinsi si executati. Fara prea multe „parlamentări”, la buza santului.

  3. Constatam, cu surprindere, ca numai Putin are motive de supărare. În schimb, Zelensky e numai zâmbet și bucurie.
    PS. După căderea Bahmutului, Mircea Geoala Telis Savalas, secund handul NATO, s-a dus acasă bucuros. Când a întrat pe ușa, a urlat în gura mare: Mihaela, dragostea mea, am învins. A desfăcut o șampanie și s-a culcat liniștit in bratele soției. Dimineața a aflat ca ucrainienii au fost învinși. De necaz si-a lăsat mustață si barba. Acum Barbarosa plănuiește alta operațiune, ceva de genul: cămilă desertului sau prin cenușă kazharilor.

  4. Psihopatii din CIA vor sa declanseze al treilea razboi mondial iar cretinii aplauda!

  5. @ gică/esop/lili/mafalda/etc 20:11
    TE CRED pe tine, nu pe americanii de la ISW !?

  6. Am înțeles, căderea bach mutului ( cu recviem pentru wagner-Artemovsk ) deranjează, să mai umplem spațiul media cu nuș-ce realizări mărețe ale lu’ jeoană ( pro stă NACUL de serviciu ) , au murit suficienți OAMENI căCA complexul militar industrial amerloc să fie sătul? Sau sunt doar la aperitiv? Mai e nevoie de multă carne de tun să se sature? OPRIȚI NEBUNIA RĂZBOIULUI ! SLAVĂ PĂCII !

  7. Casele din Litak controlate, au toaleta în fundul curții . Pe Prigojin nu-l interesează . Păstrează rublele pt. concediu în august pe Litoralul ЧЁРНОЕ МОРЕ la Odessa.

  8. Nu-i văd bine pe ăia din Belgorod dacă au intrat rușii peste ei. Praful se va alege de orașul lor.

  9. Esop,trol de doi bani.Esti constient de elucubratiile debitate?Trecu pe la bisrica si marturiseste-ti sufletul marsav.

  10. Pe aeroportul din hiroshima aterizează cersinski ….. Fukushima ( premierul japo , scuze kishida) dă să-i sărute mâna…. cerșinski jenat îi șoptește: – am o eczemă….. Nu-i problemă răspunde fukushima-khishida și bideu are hemoroizi…. cerșinski :-știu (și eu ) , numai că toată lume nu știe și e sclavă dolarului de hârtie și e sclava complexului militar amerloc? SLAVĂ PĂCII !

  11. @Helena sezi cuminte fata. Sa vezi artificiile ce vor urma. O miscare proasta fara acoperire. O sa doara rau la Kiev. App, intreb pe C.C. , unde e seful smg al u-crainei? E mort sau pe aparate? Sau planifica o ofensiva? Saracu, n-are f16. Mare scula…

  12. Depinde cîți sînt și cît de bine pregătiți și înarmați sînt. Sincer, nu prea cred ca au mari șanse de reușită, dar dacă se aliază cu alți partizani ruși antiputinisti, pot deveni forța care va pune capăt războiului.
    Ce se știe despre numărul lor? Ei?…Aproximativ!

  13. partizani ruși antiputiniști după masacrele diavolești comise de bandiții ukrani în zonele ruse din est? tu chiar gândești ce spui? crezi că rușii sunt trădători înnăscuți, ca rromînii?

  14. Corect, desi cam târziu. Cred ca se bat cu delta forces sau trupe speciale albinoase daca nu si altele poate nordice.Antrenament pe viu pt WW III. A la guerre comme a la guerre.

  15. E posibil un razboi civil in Rusia? Pare ca domnul Putin incearca si aceasta varianta. Cu „operatiunea speciala” nu prea i-a mers. Crematoriile mobile transportate pentru eradicarea completa, fara drept de apel a conducerii democratice, legitime ale tarii surori s-au potrivit ca o manusa pentru soldatii sai trimisi acolo initial cu tinuta de defilare in ranita, dar care s-au confruntat contondent cu rezistența la unison a natiunii libere. Cum propaganda rusa este altceva decat realitatea de pe front, domnul Putin considera si cu aceasta situatie neprevazuta ca se afla in fata unui castig. Sa-i fie de… misto. Dar sa nu uite ca in tara care i-a refuzat suprematia a ucis civili, a deportat copii nevinovati, a facut una cu pamantul orase si sate. Pentru acestea va raspunde. Nu numai el. Rusia intreaga o va face ca s-a lasat tarata in acest macel imbecil. Asa e cand doar calaresti ursi si nu prea citesti carti de istorie. Cand Hitler a invadat Ucraina in 1941, poporul ii astepta pe germani ca eliberatori. Tocmai trecuse aproape un deceniu de la holodomorul lui Stalin, care ucisese prin rapt si condamnarea la foame a 6 milioane de „frati”. Hitler n-a inteles aceasta. S-a comportat ca un zbir in teritoriile ocupate temporar si a pierdut totul. Aceleasi metode le foloseste Putin, acum in pragul mileniului trei. Deci, consecintele incep sa se vada. Razboiul civil in propria tara bate la usa. Asa e cand nu mai ai argumente si scoti sabia. S-ar putea sa-si incerce taisul chiar cu dumnealui. Deci sa auzim de bine.

  16. A doua zi *patrioții merg să primească noi ordine de la Syrskyi și Zalujnîi și să-și deconteze cheltuielile ( *banul e ochiul celui la care merg)

  17. Mie mi se pare o actiune sinucigasa ordonata de indivizi cărora nu le pasă de oamenii de pe teren. Cam câte zile rezista „patriotii” aia rusi inarmati cu tancuri T65 cu steagul ucrainian pe ele? Oricum se stia de mai multe zile ca sunt miscari de trupe in granita și se pare ca la rusi e un model sa-i lase pe ucrainieni sa se desfasoare si apoi sa-i toace.Sa nu fi in pielea „patriotilor ” rusi cand vor fi capturati.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.