Alt urs împușcat la Sf. Gheorghe

Un urs care a intrat în cursul zilei de miercuri în municipiul Sfântu Gheorghe a fost „adormit definitiv“, anunță primarul Antal Arpad.

De CD M
Alt urs împușcat la Sf. Gheorghe

Un urs care a intrat în cursul zilei de miercuri în municipiul Sfântu Gheorghe a fost „adormit definitiv“, anunță primarul Antal Arpad.

Un urs care a intrat în cursul zilei de miercuri în municipiul Sfântu Gheorghe şi în localitatea aparţinătoare Chilieni, unde a omorât o capră, a fost împuşcat, a anunţat joi, primarul Antal Arpad.

„Decizia nu a fost uşoară”, însă a fost necesară, având în vedere pericolul pe care îl prezenta pentru localnici şi pentru bunurile acestora, a susținut edilul citat de Agerpres.

” În prima fază a fost tranchilizat de medicul veterinar, dar după aceea primarul decide, deci era responsabilitatea mea. După ce am parcurs ce scrie în lege, (…) am luat decizia să fie adormit definitiv. Nu a fost o decizie uşoară”, a declarat primarul Antal Arpad care a povestit cum l-a prins pe „individ“.

El a mai menţionat că, din păcate, şi oamenii şi urşii au ajuns într-o situaţie tragică.

Urs împușcat în curtea unui liceu

„Să ştiţi că mie îmi plac foarte mult uşii, v-am mai spus acest lucru, că sunt foarte mândru de faptul că este un simbol al pădurilor noastre, dar eu cred că este o tragedie şi pentru urşi şi pentru noi faptul că am ajuns în situaţia asta, să împuşcăm urşi prin oraşe, comune, să îi lovim cu maşinile, cu trenul, să cerşească la marginea drumului. Nu ăsta este ursul pe care eu doresc să îl văd. Deci nu turismul de genul că vine cineva din alte zone să vadă un urs la marginea drumului. Asta nu e turism, asta e bătaie de joc pentru urs”, a mai spus primarul Antal Arpad.

Miercuri dimineaţă, cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe au fost avertizaţi, printr-un mesaj Ro-Alert transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, că a fost semnalată prezenţa unui urs la intrarea în localitate, în apropierea Cartierului Gării. Cel de-al doilea mesaj, transmis după-amiază, indica prezenţa ursului pe malul Râului Olt, înspre Chilieni, unde a şi fost găsit.

Acesta este cel de-al doilea urs împuşcat vara aceasta, după ce a intrat în municipiul Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. @Rammstein. În Germania au împușcat un biet zimbru care trecuse din neatenție frontiera cu Polonia. Urși? Poate împăiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.