Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază expiră la 1 iulie. Ce va urma?
”Nu am avut deocamdată discuții. Bineînțeles, la Ministerul Agriculturii, noi avem constituit comitetul de monitorizare a prețurilor, sigur se va lua o decizie când se va forma noul guvern. Vom avea o discuție, dar cred că, în momentul de față, piața este stabilă, iar comitetul de monitorizare are o activitate foarte bună”, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, întrebat dacă există vreo posibilitate ca schema de plafonare a adaosului comercial la alimente să fie prelungită după 1 iulie.
Ministrul a apreciat că renunțarea la plafonarea adaosului comercial poate genera măriri de prețuri, având în vedere și preconizata renunțare la măsura plafonării la energie de la 1 iulie.
”Sigur, trebuie să facem o analiză, eu am propus, pe același model, pentru că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost o măsură foarte bună, cred că și la energie poate fi luată aceeași măsură. O să fie o discuție cu noul prim-ministru și, bineînțeles, în guvern”, a mai declarat Barbu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Alimente , energie …. să sperăm că nu urmează apa şi aeru’ pe care o să le plătească tot …. fraieru’.
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. „Încă nu am ales cel mai rău guvern. Dar timpul lucrează în favoarea noastră.” ( Vasil Tolevski )