Alte milioane de euro din România pentru Ucraina

România ajută Ucraina cu încă 3,2 milioane de euro. Prim-ministrul Ionel-Nicolae Ciucă a participat joi, în format online, la Conferinţa Internaţională la Nivel Înalt a Donatorilor pentru Ucraina, de la Varşovia, arată Guvernul într-un comunicat.

În context, şeful Executivului a reiterat sprijinul multidimensional al României pentru Ucraina, sprijin politico-diplomatic, asistenţă umanitară şi pentru refugiaţi, sprijin economic şi a prezentat o nouă contribuţie de asistenţă umanitară în valoare de 3,2 milioane euro.

Prim–ministrul Ciucă a arătat că România este pregătită să participe în procesul de reconstrucţie al Ucrainei şi a reiterat susţinerea pentru perspectiva europeană a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Evenimentul la nivel înalt a fost organizat în comun de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, în parteneriat cu preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Charles Michel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu scopul de a mobiliza contribuţii ale donatorilor pentru a susţine răspunsul umanitar al Naţiunilor Unite în Ucraina, mai indică sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

35 de Comentarii

  1. … aveți băăăă bani de dat? Din conturile voastre donați măi vremelnicilor?

  2. Urangutanul Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin l-a rugat frumos pe Omologul sau din Principate, Cimpanzeul cu 4(patru) Stele Nikulaie Magnificul sa Dekarteze aproape 4 Milioane in FIAT Currency – US Dollars – Skamatorului Zelenskyy pentru a scapa de gura Mamicii dinsului, tovarasa Victoria Nuland.
    Rugam Iobagii din Perimetrul Mioritic sa-si tina gura pentru a feri Aliatul Strategic de Propaganda Ruseasca.
    SLAVA CIMPANZEUL NIKULAIE !

  3. Restituiri de TVA, niet! Măriri de pensii și alocații, niet! Reducerea TVA la carburanți, niet. Nu sunt bani. In schimb pentru susținerea batalionului Azov…

  4. @Leopold
    Are imprimanta hartie doar apesi butonul si brrrrrr. Ies milioanele de ieuro la dobanda mare doar ca sa le ia statul Rromaniei.

  5. Poate isi mai ia un palat in Italia zelensky…Daca ar fi de buna credinta si-ar vinde palatul din Vittoria Apuana din Forte dei Marmi-Toscana,si ar folosi banii pentru „cauza”, dar nu e decat un papagal care sta cu mana intinsa dupa ce si-a aruncat tara in haos !

  6. Ce vrăjeală cu participarea la reconstrucția Ucrainei, parca mai are cineva loc de licuriciul senil. Noi poate să prindem vreun contract pentru spălat closetele, dar cred că pe ăla il ia u.k., animalul de companie al americanilor.

  7. Domnul prim ministru Ciucă să dea în contiare banii USA și la Ucraina să-și facă ucrainenii irigații, că Oltenia deșertificată e bună de poligon pentru armata NATO.

  8. In timp ce-n Romania in fiecare seara 250.000 de copii se culca nemancati, suina din pozitia de PM doneaza banii din bugetul de stat lui Zleinsky. Asa se intampla cand in fruntea Romaniei s-au impus de Oculta Mondiala conducatori ce servesc in fapt interesele Ocultei Mondiale si nu pe ale Romaniei si ale noastre, ale romanilor. Sfinte Bunule Dumnezeu alunga-i pe toti tradatorii din fruntea Romaniei care sunt slugile Ocultei Modiale. Fa ce stii cu ei dar numai ia-i de pe capul nostru. Amin.

  9. astia s iluminati toti. nu se vede ca oamenii se joaca Monopoly pe teritorii indepartate?

  10. Foarte bine, vom participa la reconstrucția Ukhrainei bineînțeles pe bani, nu gratis. Avem persoane în România care trăiesc vai și amar din cauza politicii dezastruoase a guvernanților și pentru ei nu se fac pomeni. Reconstruim. Dar mai întâi să dispară de pe fața pământului toți naziștii naționaliști ukie. Ăia care propovăduiesc castrarea inamicilor.

  11. Sunt multi imbecili care sunt de acord ca aceasta „umila” donatie,dar mai stiu ca numai un ridicol/stupid poate fi de acord cu ea,in conditiile in care in tara noastra mult-iubita si tradata zeci de mii de copii se culca seara flaminzi.Unde sunteti ma,lua-v-ar satana cu furca!! Macar sa ne spuneti ca,copiii ucrainenilor conteaza mai mult decit copiii romanilor.

  12. Mama mea fista prifesiara cu 25 ani vechime ca atat erea legea are 1100 lei, din care 700 da pe lemne, 300 pe medicamente, 100 curent, si moare de foame in casa. Noroc ca-i mai dau eu un milion sa manance sare cu paine.
    Ba Ciuca vezi ca ai pierdut realitatea cu lumea reala.
    Fa si tu Romania praf sa ramai in istorie ca dasteptu satului.

  13. Bre,numai atat puteti ? Se mai poate dona un alde Citu-Mitu,CiuCiulache,Aiurescu,MaMaciuca.. si cateva duzini de parlamentari pe langa nea Jelensky ca consileri,se mai poate dona batar colea 100 de ghenerali din aia 2.000 ai Romaniei ca are balta peste,se mai poate dona lefurile si pensiile nesimtite pe o luna din solidaritate cu nea Jelensky,se mai poate dona cateva mii de bruneti specializati la heare vechi sa adune tancurile rusnacilor de pe ulite la centrele de colectare..Bre,propunerile raman deschise.Pas cu Pas.Dar noah,nea MaCiuca sare direct cu meleoane de euro luate din pusculita statului ca doar nu da de la el si ,ce mai scoate rau tare din tatani e ca amu nici pomeneala de DESTABILIZAREA BUGETULUI evocata ca scuza ca nu se maresc lefurile si pensiile amaratilor.Ghinion.Pai noah,noi merem cu voaucherele la cumparaturi,fie vorba intre noi sunt tot un fel de catele ca pe vremea sinistrului,ca sa aiba alde MaCiuca bani sa doneze fara sa intrebe batar populatia tarii.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hi..hi..hi..dragii miei rumani.Ghinion.Hei Siktir.

  14. Pentru români nu sunt bani ! Războiul nu s-a încheiat dar noi facem ofert€, este vreo cerință din partea celor care dețin datoria suverană a Ucrainei ?!

  15. Așa ceva nu se acceptă. După ce se va termina războiul și vom face bilanțul vom afla că au murit mai mulți români decât ucraineni pe perioada războiului. Mari nemernici mai conduc această țară! Al naibii, a devenit Romania, o țară cu cea mai mare mortalitate infantilă și cea mai mică speranța de viață din Europa, „mama tuturor răniților”. Pentru români, nimic decât țărână!

  16. Cine ne-a blestemat cu asemenea nenorociti pe cap?! Asta trebuie gonit Editat, impreuna cu gasca lui, dar si cu bivolul sasesc.

  17. In Italia,cumpara ucrainienii case valorand intre 500.000 si 2.000.000 euro,banii jos. De ce nu-si ajuta singuri tara?

  18. Stau si ma mir … De 3 trei ani noua pensionarilor ( nu aia speciali) nu ni s-a dat coeficientul de inflatie . Ala care CCR spunea ca-i un drept cistigat. Avem bani sa le dam ukrainenilor. Maaaa mama care a lucrat la CAP 32 de ani , pina la virsta de 75 de ani a avut o pensie de kkt. Ceilalti care mai traiesc ( ceapistii ) au o pensie de pina la 1000 de lei . Voi astia darnicii…. Dati din prea multul vostru ( pensii speciale ,bonus de plagiat ,hotii din buget ,etc) Cit va veti mai bate joc de acest popor ? „Va veni ziua dreptatii , Ziua sfinta a libetratii ! „Atunci sa vedem unde va veti ascunde . Si rabdarea noastra are limite….

  19. Ciuca trădătorul de tara nu mărește pensiile românilor,da bani ucrainienilor care dărîma statuiile cu eroi României din Cernauti.Ciuca este platit de romani să le apere interesele lor

  20. Revoltă generală la aflarea nesimțirii celor care conduc România spre marginea prăpastiei !
    Auzi nesimțire : 300 milioane de euro, de la gura copiilor României, la teșchereaua unora apărați de naziștii Azov !
    Din păcate doar pe forumuri, nu cu furci și topoare ( măcar!) la ușa guvernului , parlamentului sau președinției !
    Rezultatul ? Vor urma alte milioane, dacă nu cumva și alte vieți închinate lucifericului Jelenski.

  21. Ce sa zic? Trist și nasol. Țara e damnată, cu așa material uman, nici o speranță de mai bine.

  22. … ca acesti tradatori de neam si criminali vor plati odata in fata romanilor!

  23. Va inchipuiti ce inseamna reforma cu baza politic de succes in Romania? Avem exemplu cel mai bun: luam Romania=Casa oricarui cetatean, obiectul muncii: finante, angajati pentru a munci: guvernul=echipa antamata prin contract. Pana aici avem datele corecte, da? Guvernul sau echipa de lucru, trebuie sa construiasca cu absolut tot ce are, o casa sau Romania ca tara. Ce sa vezi, echipa guvernamentala sau echipa de lucru, desi au incasat avansul sau leafa pe luna in curs prentru ceea ce trebuia sa lucreze, vinde materialele, si nu numai ca vinde materialele, iti concesioneaza sau vinde si terenul pe care trebuia sa construiasca casa sau tara! Nu e gluma, este practica politicienilor cat au fost in orice guvern si oriunde in functii prin numiri politic! Asadar, justitie valabila nu exista in Romania, unde sa iti ceri drepturile pentru casa ta sau tara ta natala furata si vandute ca reforma manipulatoare mincinoasa! Cica ajuta, ajuta pe dracu, habar nu au pw ce lume traiesc, departe de realitatea de la firul ierbii dar doneaza 300 mil euro republicii Moldova si inca mai doneaza ucrainei, dar in Romania pentru compatrioti, cand donati bai puslamalelor hoate?!

  24. Cel care da este sasul tau. Banii ii da sasul Iohanis si nu servilul Ciuca care n-ar indrazni sa dea un euro fara aprobare lui Iohanis. Iohanis este sluga caruia ii poruncesc cei din Mato si Ue atunci cand il cheama la ordin. Isi bate joc de banii romanilor.

  25. unde-s postaciii sri-aripa cia, sa ne spuna ca asa se cuvine, ca victime pe strazi, ca milioanele astea ii ajuta pe rusofonii din Mariupol tinuti ostatici de neofascisti si mercenarii occidentali? gata, bah „Ileana”, ai tacut, lepra?

  26. pai cum sa-si plateasca Lenesul de Sibiu scaunul intr-o functie „inalta” la Nato pe care se presupune ca-l doreste, ore nu cu bani donati de Ro in toate in care este implicat Nato? Pe romani orare nu-i mai intreaba nimeni?

  27. Nu ca-i aduce de acasa Ciuca, Johanis din chirii si Ciolacu din apele Buzaului !

  28. Foarte, foarte bine! In Romania avem absolut de toate, deci avem de unde sa dam si haraci la Inalta Poarta (cumparandu-ne de exemplu inapoi propriul gaz dat pe degeaba) si avem si de unde sa umplem buzunarele si asa dodoloate ale pretinilor lu musiu Zelenschi! Ce pensionari care traiesc in pragul mizeriei? Ce spitale neincalzite aflate la nivelul din 1989 (cu execeptia salariilor stabilor, desigur)? Ce lipsa de strazi si sosele practicabile? Ce facturi pentru energie pe care omul de rand nu le mai poate plati? Ce frigul pe care o sa-l induram la iarna? Ce cladiri care stau gata sa ne cada in cap? Ce ne trebuie noua d’astea? Dam in stanga si in dreapta pentru ca asa cere Licuriciul obisnuit ca el sa comande muzica si sa trimita apoi factura la slugile sale netrebnice, dam pentru ca conducatorii (cacofonie voita si necesara) nostrii de doi lei sa poata gadila in mod placut un sezut sau altul, sa mai faca si ei un ban alb pentru zilele negre ale opozitiei … Ma mir numai ca stabii nostri de mucava nu au apelat inca si ei la poporul asta putred de bogat sa doneze fiecare un venit lunar pentru Ucraina! Fiat Ucraina, pereat Romania? Cat de ingramadit poate fi un popor intreg – sau ma rog, partea aceea a sa care inca nu slugareste prin curti straine????

  29. Ma ciuca ne trage cu spranceana sinistra. Semn de ne bun augur. Pentru cine oare?

  30. Acest tradator de tara prim ministru si general plagiat facut la apelul de seara acesti nemernici PNL si Gunoaie PSD care folosesc banii publici ai copiilor si pensionarilor romani trimit banii pentru sustinerea nazismului in Ucraina

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.