Am aflat de la Zgonea – Ce se va întâmpla la sfârşitul anului 2026

Operatorii de telecomunicaţii ne dau speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, tehnologia 5G va fi majoritară în România, dar tranziţia nu va simplă, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea, transmite Agerpres.

„Discutăm despre comunităţi inteligente. Din păcate, sunt mai multe abordări în România. Ca întotdeauna, când facem o tranziţie către un anumit tip de societate, alegem acest concept de descentralizare în loc să ne gândim la o strategie comună, la un plan de acţiune, nişte principii general valabile şi să urmărim acest proces. Din păcate, slăbiciunile descentralizării sunt mai mari decât beneficiile descentralizării. În acest moment, dacă discutăm despre soluţii inteligente ca toate aceste probleme pe care le găsim într-o comunitate cu ajutorul tehnologiei şi a conectivităţii să fie mai aproape de cetăţean, să fie mai simplu pentru el, să le poată utiliza, eu cred că tehnologia 4G oferă suficient de multe instrumente pentru a sprijini comunităţile, dacă au resurse financiare şi au capabilitatea. Specializarea inteligentă nu este foarte simplă pentru comunităţi. Dacă discutăm de chestiuni tehnice, atunci putem să spunem aşa: la sfârşitul anului trecut aveam cam 3% 5G în România, în jur de vreo 720 – 730.000 de cartele SIM. Dacă ne uităm la datele raportate de către operatori, undeva la sfârşitul lunii august erau vreo 750 de staţii 5G, vreo 5.000 de celule în comunităţile urbane. Dacă nu suntem atenţi şi nu avem un plan pe care să-l discutăm cu operatorii mobili s-ar putea să ne trezim ca această tehnologie să fie majoritară în România după 2027. Dialogul pe care îl avem astăzi cu operatorii ne dă speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, o să fie o tehnologie majoritară în România. Tranziţia nu este simplă”, a menţionat Zgonea.

Şeful ANCOM a punctat faptul că tranziţia digitală a României nu poate avea loc fără un efort comun al instituţiilor publice şi zonei private.

„Comunităţile trebuie să fie specializate, trebuie să fie ajutate ca să înţeleagă că nu doar absorbţia fondurilor europene îi va ajuta să implementeze nişte soluţii viabile, ci şi comunitatea privată trebuie să sprijine. Nu toate resursele financiare pe care le au comunităţile sunt suficiente pentru a accesa fie fonduri europene, fie alte programe. Discutăm în continuare de infrastructură mare, fără să ne uităm la această infrastructură, care este o infrastructură critică. Nu putem să avem o tranziţie digitală a României. După părerea mea, cel mai important şoc pe care îl are România în ultimii 100 – 150 de ani, dacă nu avem un efort comun. Efortul comun înseamnă expertiza pe care au toţi din instituţiile publice sau autorităţile sau agenţiile statului, dar şi din zona privată. Tot acest mix este o soluţie pentru a uşura această tranziţie, pentru a educa şi a forma comunităţile să devină inteligente. Am avut o descentralizare pe care am cerut-o, în loc să avem un plan centralizat, o strategie centralizată, un plan de acţiuni, nişte principii general valabile, astfel încât în momentul în care aplicăm anumite soluţii sau bune practici, ele să fie distribuite şi către comunităţile care nu au resurse financiare, dacă doresc să aibă această tranziţie către o societate digitală”, a afirmat preşedintele ANCOM.

Acesta a adăugat că administraţia locală trebuie ajutată să găsească resursele financiare pentru a construi proiecte inteligente.

„Rolul administraţiei locale este important, dar administraţia locală, fără un sprijin din zona privată şi fără un sprijin al statului, îi va fi foarte greu să găsească resursele financiare pentru a construi un proiect. Nu au suport tehnic, nu au resurse suficiente pentru a aplica pentru astfel de soluţie. Tehnologia va ajunge şi în România şi va fi implementată. Prima dată în centrele urbane, în care vorbim despre economie de scară, unde sunt foarte multe soluţii care trebuie să le susţinem, şi după aceea şi în comunităţile rurale. ANCOM a venit cu două elemente în ultimii ani în susţinerea acestui concept. În primul rând, a făcut un model de regulament pentru furnizorii de comunicaţii electronice care vor să acceseze proprietăţile UAT-urilor, cum trebuie să facă acest lucru şi în al doilea rând a lansat un Ghid care este în permanentă schimbare cu privire la toate soluţiile smart de radio şi echipamentele radio pe care le folosim pentru comunităţile inteligente, astfel încât să fie foarte atenţi ce selectează, cum selectează în momentul în care doresc să implementeze astfel de soluţii în cadrul comunităţilor lor”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Reprezentanţi ai autorităţilor alături de companii, consultanţi şi instituţii financiare, participă miercuri la cea de-a 8-a ediţie a conferinţei „Smart Transformation Forum” – ediţia 2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Tovarase Zgonea, fără un sprijin al statului,nici nu ploua!

  2. …sa fiti sanatosi voi, 5g-ul functioneaza de cativa ani in cocioc, am lucrat in domeniu si mai am conexiuni…

  3. 5G + vaccinuri mRNA + chemtrails + GMO = Transhumanism. Campurile electromagnetice diminueaza melatonina la animale. (95, Frey, 94) Scaderea melatoninei umane se produce atat la frecvențe mai mici, cat si la utilizarea telefonului mobil. Glanda pineala sintetizeaza melatonina din serotonina. Electroencefalograme anormale si scaderea melatoninei sunt asociate cu calcificarea pineala. Iar asta e doar un aspect din interferentele produse in biologia umana de catre campuri electromagnetice. Stiti povestea „The Ringworm Children” 1951 (tradus in ebraica ca „100.000 de raze”) ? Acesti copii au fost folositi intr-un experiment atomic de masa, o intreaga generatie de tineri evrei sefarzi ca si cobai. Fiecarui copil sefard din program i-au administrat prin cap de 35.000 de ori doza maxima de raze X. Pentru aceasta, guvernul american a platit guvernului israelian 300 de milioane de lire israeliene. Pentru a pacali parintii victimelor, li s-a spus ca au fost duși in „excursii scolare”, iar despre radiografii ca sunt un tratament pentru flagelul pecinginei scalpului. 6.000 dintre copii au murit la scurt timp după ce li s-au administrat dozele, in timp ce multi dintre ceilalti au dezvoltat cancere care au mai ucis mii de-a lungul timpului si probabil inca-i ucid si acum. Restul victimelor au suferit tulburari precum epilepsie, amnezie, Alzheimer, migrene cronice si psihoze. Asta ca sa va dati seama, ce soi de setari mentale au elitele

  4. Appendix la ce am scris mai sus, peste 100 000 de mii de copii sefarzi au fost inclusi in program. Copii ashkenazi au fost scutiti. In alta ordine de idei, capacitatile de control mental ale undelor ULF au fost descoperite in timpul unei val de sinucideri in Medford, Oregon, la inceputul anilor 1970. Dr. David Fraser, seful catedrei de toxicologie al Universitatii din Carolina de Nord, a adunat o echipa care a detectat unde ULF provenind de la o baza a fortelor aeriene americane de langa Medford (acum inchisa), unde care modifica biochimia umana, ca atare inducand depresie severa si volatilitate psihologica in populatia atinsa, crescand astfel ratele de sinucidere. Mecanismele prin care se petrec aceste schimbari sunt o crestere semnificativa a pierderii (efluxului) de calciu din celulele cerebrale, care apare chiar si in cazul tesutului cerebral mort; deoarece calciul declanseaza eliberarea de neurotransmitatori, orice perturbare a echilibrului delicat ar putea afecta integritatea sistemului nervos (si, de asemenea, a sistemului imunitar); niveluri crescute de Ornithine Decarboxylase, o enzima (limitatoare de viteza) care joaca un rol important in replicarea ADN-ului si, posibil, de asemenea, in promovarea cancerului, efecte antagonice (si, prin urmare, posibil de inducere a stresului) asupra principalelor substante chimice neuro-mediatoare ale creierului, inhibitoare si excitatorii, care sustin activitatea sistemului nervos central.

  5. Mai tulburator este faptul ca frecventele folosite in comunicatii sunt apropiate de cele care moduleaza starea de spirit si comportamentul uman (si, nu numai) pot fi influentate in mai multe moduri (de la depresie/docilitate pana la furie), in functie de tipul lor / frecventa de modulare utilizata, fiind de fapt posibila inducerea sunetelor, a cuvintelor, intercranian prin modulatii corespunzatoare ale semnalului. Intrucat se pare ca capacitatea creierului de a gandi creativ este legata si de vibrațtiile produse subtil in craniu, intrebarea se pune in mod natural – poate osteopatia craniana sa perturbe sau sa modifice abilitatile naturale ale craniului de a vibra? Frecventa medie a corpului uman in timpul zilei este intre 62 si 68 de cicluri in fiecare secunda. Daca scade sub aceasta rata, sistemul imunitar va incepe sa se inchida. Simptomele racelii apar la 58 de cicluri, gripa la 57, candida la 55, febra glandulara la 52, cancerul la 42 de cicluri pe secunda… Sovieticii au folosit ca arme frecventele si intensitatile folosite de telefonia mobila, la 1800 MHz si 900 MHz. Este o regula a comunitatii de informatii sa ascunzi lucrurile la vedere, asadar, a face publicul sa accepte un arsenal de control mental care le afecteaza comportamentul sub pretextul comunicarii, a fost o lovitura de geniu.

  6. Inteligentza ACESTUIA, a carui Minte s-a VAZUUUT, cat era PRIN Parlament, adicatelea in CAPuu’ unei Trebi, l-a dus

    INEXORABIL,
    IMPLACABIL,
    NEGRESIT,
    INEVITABIL, si, Mmai ales

    INEBRANLABIL,
    afara de I-Re-Futabil … 🙂

    DREEEEPT in CAPuu’ Alteia, TREBI, adica … 🙂

    Se pare ca ARE Valoare de INTRE-Buintzare … 🙂

    Valoarea este mereu Rasplatita in Rebublica NOASTRA, To’arashi … 🙂

    ASTFEL incat sa SE VADA Rezultaele.

    SE VAD :

    ROMANIA Sarmana, dupa 2000 de ani de REZISTENTZA in Fatza TUTUROR Liftelor CRIMINAEE Napustite de DREACuu’ in Valuri
    MURDARE de

    Jeg MORAL si de
    Valuri de SANGELE al Romanilor,

    ROMANIA desi ESTE in Demolare CONTROLata … de 34 de Ani, de cand Alde ZGONEA, au fost PUSI IN CAPetele tuturor Trebilor … 🙂 din Cuza REUSITEI Lovilutziei LIFTELOR Dreacuu’ …

  7. Noul PSD a scos la suprafață numai tâmpiți. Oare asta e politica șefului ? Să nu cumva să-l eclipseze. Ăsta e printre cele mai „splendide” flori ale noului partid.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.