Am bătut palma cu Azerbaidjan

Compania de stat Romgaz și societatea Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat în 16 decembrie 2022, primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.

Contractul individual permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic, utilizând capacitățile de transport ale conductelor TAP, IGB, precum și ale sistemelor de transport ale Bulgariei și României. Contractul are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat.

Prin semnarea acestui contract se asigura posibilitatea accesării unor cantități de gaze naturale azere pentru acoperirea potențialelor nevoi de consum cu gaze naturale din import. Contractul deservește astfel obiectivele strategice de siguranță în aprovizionarea cu gaze naturale și de diversificare a surselor. România își asigură un sfert din consum din importuri, în special din Rusia.

Acordul cadru privind livrarea de gaze naturale azere cât și acest prim contract individual reprezintă rezultatul unei excelente colaborări dintre S.N.G.N. ROMGAZ S.A. și compania SOCAR, colaborare inițiată încă la începutul acestui an și oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere în luna iunie. Părțile își propun continuarea relațiilor de cooperare și perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piață din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Bun! Dar gazele raman in tara s-au pleaca spre Austria,spre Germania,spre Ungaria? Cine hotaraste,ce se intampla cu ele? OMV.ENGIE?Ne bucuram pentru altii? La noi ,flacara din arderea gazelor nu mai este albastra, are culoarea rosie ,gazele nu mai au putere calorica, se baga aer la greu,posibil si alte gaze.Platim aerul si alte gaze la pret de gaz metan.

  2. Parca semnarea acestui contract era programata simbata 17 decembrie ,acum dejea sintem informati ca sa si semnat astazi 16 decembrie ?

  3. S-a realizat jonctiunea dintre noi si bulgari? Altfel, e bine ca Romgazul si nu OMV a contractat cu azerii. Si mai bine ar fi daca Romgaz s-ar ocupa de extragerea gazelor de la Caragele-Buzau si din zona Neptun.

  4. Ghiara de Oțel a României (SRI, SIE, STS, DIA-MAPN, SS-MAI, DIICOT, CYBERINT) a început de ceva vreme să strângă șurubul. Prostia și ticăloșia recentă a Austriei va accelera acest proces. Exxon care înhățase o resursă de gaz metan în Marea Neagră estimată la 150-200 de miliarde de euro a „vândut-o” pe 1 miliard celor de la Romgaz (România). Fondul Proprietatea (SUA) a fost „convins” acum două zile de români să-și vândă TOATĂ participația de 20% din Petrom-OMV iar cea mai mare parte din aceste acțiuni au fost cumpărate de Pilon II (România) și Banca Transilvania (România). Recent, dl. Grindeanu a anunțat că TOATE ZECILE DE COMPANII din subordinea Ministerului Transporturilor își vor muta conturile de la banca austriacă BCR la CEC Bank (România). Vorbim de 4-5 miliarde de euro PE AN, care la comisioane de 5-7% (transfer, mentenanță etc.) înseamnă o pagubă anuală pentru Austria de aprox. 150-200 milioane de euro, ce va reprezenta profitul CEC Bank de acum înainte. Mai mult, BOGDAN AURESCU a declarat chiar azi, citez „România va privi cu atenție toate interesele internaționale ale Austriei”. Bogdan Aurescu, în Europa și în lume, nu este Sile din Ferentari, este OMUL DE AUR AL ROMÂNIEI care a luat echivalentul a două județe suprafață de mare de la Ucraina, LEGAL, inclusiv cel mai mare zăcământ de gaz metan offshore din Europa. TOATĂ EUROPA se uită azi la Austria ca la un stat fariseu, neserios și suspect, numai presa din Germania a publicat până azi zeci de articole în care îi fac pe austrieci MINCIONȘI. Antony Blinken, al doilea om în statul american după Biden, îi scrie chiar azi lui Bogdan Aurescu că ÎL SUSȚINE ȘI că SUA VA SUSȚINE ROMÂNIA.
    România a încălecat internațional Austria, o surpriză în cancelariile europene, și VA ÎNLOCUI AUSTRIA ca putere economică și influență în Europa de Est în mai puțin de un deceniu.

  5. Luna trecută Gazprom și Azerbaidjan au bătut palma: un miliard de m3 pînă-n martie. Gazul azer e, de fapt, rus.
    Mai știi, poate vine cum venea pînă acum dar va fi la preț de Azerbaidjan.
    „Producătorul și exportatorul de gaz al Rusiei, Gazprom, a anunțat pe 18 noiembrie că a început să furnizeze gaz companiei de stat de gaze din Azerbaidjan SOCAR pe 15 noiembrie și că va furniza un total de până la un miliard de metri cubi până în martie 2023.”

  6. gazele azere sunt sub papuc rusesc, deci parte din plati merge tot in Rusia.

  7. STIREA CORECTA este:..Sambata 17.decembrie.2022,inaltii oficiali Ilham Aliyev-Presedintele Azerbaidjan,Irakli Garibashvili-Prim-ministru Georgia,Viktor Orban-Prim-ministru Ungaria si Nicolae Ciuca-Prim-ministru Romania,la Cotroceni in prezenta presedintelui Klaus Iohannis si Ursula von der Leyen,vor semna Acordul intre guvernele lor,privind Parteneriatul Strategic in domeniul dezvoltarii si transportului energiei verzi. Acordul va oferi cadrul financiar si tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrica din surse regenerabile intre Romania si Azerbaidjan,via Georgia si Marea Neagra si ulterior pentru transportului acestei energii catre Ungaria si restul Europei,prin sistemul european de transport.

  8. In 2487, în decembrie, vine gazul Azer, să suplinească golul, în urma sovromului cu Austria.

  9. Este inca suficient gaz in Romania iar noi importam. Nu mai simpu ar fi sa incercam sa atacam legal toate contractele care ne-au deposedat de avutia tarii? Ar fi un succes deoarece toate au fisuri mari, sunt cusute cu ata alba.

  10. Ura! Ura putem trimite gaz Ungariei, Ungarie care peste 85 % de locuințe branșate la gaz în timp ce România, care are gazul, numai 54%.

  11. Momentu’ ala magic cand schimbi furnizorul din „agresorul” Rusia, intr-o tara care comite genocid pe armeni de vreo 30 de ani… si umbli cu coada sus ce alegere morala ai facut. UE e populata si condusa de ipocriti.

  12. Azi, cînd prețul gazelor doboară record după record…vedeți mai jos! Economia de piață, nu-i așa?
    ” În bugetul pentru 2022 compania şi-a programat pentru anul acesta o producţie de gaze de 3,3 miliarde de metri cubi, cu 10,2% mai mică faţă de cea de anul trecut. În 2004, de exemplu, anul privatizării OMV Petrom, producţia de gaze a companiei era de 6,4 miliarde de metri cubi…”

  13. Pt cei cu luatul resurselor înapoi, cu naționalizarea.
    Resursele, fiind bunuri publice, nu se pot înstrăina, se închiriază/concesionează printr-o agenție de stat, ANRM.
    Atunci de ce te-ai încurca cu azerii (ce vor vinde gaz rusesc, vezi mai sus) cînd poți da acele câmpuri cu gaze, ce OMV nu le exploatează, unei ale companii, Romgaz de pildă?
    „Minciuni și fraze-i totul ce statele susține”(M Eminescu)

  14. Am batut palma cu Azerbaijan, intrucit gazul nostru din Marea Neagra o sa-l dam la austrieci si unguri! Bravo fratie..

  15. Noi cumparam gaz la suprapret din Azerbaidjan pentru ca gunoaiele de austrieci transfera gazul romanesc in austria,aproape gratuit !! N-ar trebui impuscati politicienii care si-au batut joc de romania si de resursele ei ????

  16. Alta:
    „Azerbaidjanul a început să importe gaze din Rusia în cadrul unui acord care ar trebui să îi permită [Azerbaidjanului] să-și satisfacă propria cerere internă, dar care ridică semne serioase cu privire la acordul său recent de stimulare a exporturilor către Europa”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.