Am degajat drumul de unul singur! Da, ce mare lucru, lăudăroșilor?! Mi-am luat inima-n dinți ca de atâtea ori în viața asta și m-am pus pe treabă! Da, eu sunt, în pozeul ăsta mișto, eu Ovidiu Bufnilă, în carne și oase. Păi de ce? Păi cum? Păi dacă știam eu de la extratereștrii mei că n-o să vină armata primarului să treacă la treabă! Păi forțele armatei salvării municipale erau fix în centrul orașului să curețe trotuarele, ha, ha, ha! Sigur că e de râs! Primarele nostru vrea să pară gospodar dar nu e.
Nu are habar să conducă forțele armate municipale nici cât negru sub unghie. Asta e, lăudăroșilor! Păi da, lăudăroși ce sunteți cu elanul vostru stalinist și cu procedurile voastre europene trufașe și ineficiente. Să vă zic acum ce s-a întâmplat de fapt. Trec niște farfurii zburătoare pe deasupra României și bulversează masele de aer polar și cade peste noi un vortex nărăvaș. Parlamentul și Președintele și Primul Ministru? Pe ăștia-i doare-n cot! Ei au treabă înaltă cu rotația la guvernare și cu șparleala geostrategică. Așa că țara se duce dracului de cum bate vântul oleacă mai tare și, vezi bine, ăștia de la ISU se cocoșesc nevoie mare că, vezi Doamne, cum au mai dezăpăzit ei nu știu care drum. Cu utilaje bengoase care consumă de trei ori mai multă motorină decât aceleași panarame motorizate din Vestul Înfumurat European sau decât alea, balșoi motorizate din Estul Stalinist European.
Noi, românii, fiind la mijloc, furăm de rupem și ne dăm la gazeta digitală pe Facebook mari și tari. Hai că-i de râs! Păi eu râd în hohote de ani de zile pentru că, de ani de zile, nefiindu-mi rușine să pun osul la treabă, am ieșit la zăpadă voinicește și am degajat drumul fără prea multă vorbărie. Ca să vezi! Ninge în draci acum două zile, zăpadă udă, udă cum n-am văzut eu în viața mea. Și, peste tot, dar peste tot, se rup copacii în draci, cad pe unde vrei și unde nu vrei. Când ies pe la șase dis-de-dimineață, scot nasul la zăpadă, m-am crucit, să știi. Pe unde să trec? Pe unde se duc oare copii la școală? Așa că mi-am luat uneltele, frânghii, topoare și ce mai pot să scot eu la înaintare în situații de urgență și m-am pus pe degajat drumul. De unul singur. Păi cum altfel.
M-am întâlnit cu doi vajnici vecini dar ăia boceau ca niște domnișoare că ce vreme nasoală e pe-afară. Nu i-am pus niciodată la socoteală pentru că așa sunt ei, spăimoși, puturoși și cu gura mare. Cobor în drum și mă pun pe treabă, tai ce tai, ninge peste mine, mă bulește vântoasa dar eu nu și nu. Mare scofală. Păi asta e viața adevărată nu sefeurile leșinate și siropoase, să fim cinstiți și corecți. Mai trec niște așa-ziși vajnici vecini, bărbați de bărbați, cu ochii cârpiți de somn, domnu’ Bufnilă, ar trebui niște drujbe, o s-aducem noi niște drujbe. Duși au fost, ha, ha, ha, după drujbele alea, nu s-au întors nici până astăzi să pună osul la treabă. Asta e viața, așa sunt unii oameni, lasă-mă să te las, leneși, indiferenți, indolenți, zănateci, perverși și mincinoși.
Nu poți pune bază pe ei. Lasă-i naibii! Asta e, simplu e. Vine viscolul, se ridică zăpada cât casa, îți pui nădragii, te bagi în cizme, iei lopata și toporișca, frânghii, lanțuri, cordeline, un baros și te pui pe treabă. Cât am muncit eu pe bune, să degajez drumul de unul singur, armata salvării municipale, condusă de primarele nostru domnișoresc, a măturat frumos trotuarele din centru. În tot acest timp, lăsat de izbeliște, orașul nostru a suspinat după niște bărbați adevărați. Ici, colo, peste zi, am mai întâlnit câțiva oameni inimoși care, ca și mine, fără prea multă vorbărie, au ieșit să degajeze drumurile de prin cartiere. În multe locuri însă copacii au rămas locului, blocând drumurile. Și asta a ținut până noaptea. Știu asta pentru că eu, de-o viață cutreier lumea de la un capăt la altul, sunt al dracului de viu, de pieptos și greu de oprit.
În tot acest timp cât eu, un oarecare, acolo, fără pretenții de erou național, am muncit pe bune să degajez drumul din calea mea, Președintele, Primul Ministru, Parlamentul au stat la căldurică și s-au cinstit cu fonduri europene babane de tot, s-au bătut pe burdihanul bine rotunjit de o viață de belferi și și-au băgat picioarele în el de popor de prostovani. În tot acest timp.
Eii, politicieni la lopată?! Nici vorbă! Și știi de ce? Pentru că la ei smartwatch-urile numără caloriile consumate doar la sală, la manichiuristă si la hair stilist. Afară nu funcționează!
probabil ca doar pe planeta ai de pe care vii tu martianule, tovarasii tai de planeta, stiu sa puna mina pe lopeti, topoare, baroase si ce le-o mai trebui pentru a se impotrivi putin vortexului polar provocat de dusmanul neinvins…..natura. daca inca nu ai aflat pe aceasta planeta, asteptam mereu, de-o viata….sa se faca…..sa faca altii, nu eu…..chiar si banalul lopatat zapada din fata usii proprii trebuie sa o faca altul, noroc, ca nu tine mult, zapada…sintem atut de buni incit am fi in stare sa murim de foame in casa decit sa MUNCIM DEGEABA. si la viituri a fost la fel, pagubitii la birt in sat strigind in gura mare SA VINA ARMATA SALVARII……
Recunoscut pentru îndemânarea sa, cetățeanul Carlingescu, portar angajat cu norma întreaga la Clubul Sportiv ” Lopata și Arseul” cobori de la etajul trei,in fuga, prinse drumul centrat de către extrema dreapta a eșichierul politic, îl bătu de trei ori de bordura Videanu, după care îl DEGAJA pana la centrul terenului unde printr-un stop cardiac, mijlocașul echipei gazde îl puse la firul ierbii, facu patru drib-LINGURI din lemn de plop sculptate în stil bar și ROKC și-l suta peste bara transversala a sălii de judecata la care isi ținea pledoaria recunoscutul avocat Avocado, din BAR-oul rosu de manie. Întrebat de către ziariștii sportivi despre tehnica degajarii, renumitul portar a raspuns: in tehnica degajarii importanta e bătutul drumului, in sus, in jos,lateral, spate si-n cap, fără ca adversarul sa-ti poată intuii forta lovituri. Chestiunea e ca prim acest procedeu orice drum public și orice persoana publica, cu bordura la cap,ca să fie greu la acest organ, poate fi DEGAJAT pana la centru terenului sau chiar în afara lui, spre mulțumirea sau nemulțumirea galeriei de arta de la Piață Chibrit cu bricheta.
Ps. Dacă doriti sa DEGAJATI drumul de copacii căzuți sub greutatea zăpezii sau numai de zăpadă, degajati-l intotdeauna cu piciorul si cu mana îndemânatica. Dacă procedați invers s-ar putea sa-l degajati în șanț cu tot cu mijloacele de transport care impiedeca zăpadă sa se depuna uniform, asa cum dorește noua ordine mondiala a încălzirii globale cu zăpadă în primăvară și sezon estival.
Bine scris si mi-a placut. Ai descris perfect,in opinia mea, situatia in care e condusa tara. Pe de alta parte ma tot intreb: „Oare noi mai suntem un popor?” Si daca raspunsul este „da” urmatoarea intrebare pe care mi-o pun este: „Si ce ne mai leaga, ce ne mai uneste?”
Felicitari domnule Bufnila!
Esti foarte tare, cel putin in opinia mea!
Maestre, ai scris un ditamai splendid eseu dintr-un subiect care nu se anunta a fi foarte fertil. Respect, pentru asta. Iar quasi politicienii nostri au uitat ca umblau in tinerete cu sosetele rupte la degetul mare.