Directorii şcolilor din Timiş au primit o adresă de la inspectorat prin care li se solicită să ceară amânarea proceselor în care dascălii îşi cer banii. Ordinul vine de la Ministerul Educaţiei.
Totul a pornit în momentul în care directorii școlilor au primit o adresă de la Inspectoratul Şcolar Județean prin care li se cereau date despre procesele pe legea 221 din 2008, dar și cereri tip de amânare a acestora, dacă se mai afla pe rol.
„Ni s-a cerut în eventualitatea în care acest proces este terminat. Ni s-a spun să cerem întârzierea punerii în aplicare a deciziei”, a declarat Ion Dima, directorul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Timişoara, potrivit realitatea.net.
Cei de la Inspectoratul Școlar Judetean recunosc existența acestei măsuri și știu și de ce s-a recurs la ea. „E o procedură la nivel naţional din perspectiva în care procurorul general al României a înaintat un recurs în amânare în favoarea legii. Se aşteaptă pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiţie.
De cealaltă parte, sindicaliştii sunt de părere că măsura constituie un abuz din partea Ministerului Educaţiei. „Să te folosești de autorități judecătorești împotriva drepturilor omului este incalificabil”, a declarat Virgil Popescu, lider „Spiru Haret” Timiş. În județul Timiș sute de astfel de procese au fost câștigate deja de profesori, iar alte zeci se află pe rol.