Ambasada se laudă cu paşapoartele electronice româneşti

Paşapoartele electronice româneşti vor putea fi scanate direct la porţile electronice automate din interiorul aeroporturilor din Noua Zeelandă începând de luni, 27 mai, a informat Ambasada României în Australia, Noua Zeelandă şi Insulele Pacificului de Sud într-un comunicat de presă.

De această facilitate beneficiază momentan doar alte 11 state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Suedia şi Spania.

Prin intermediul acestei măsuri, care confirmă, de altfel, înaltele standarde de siguranţă ale paşaportului românesc, cetăţenii români care călătoresc în Noua Zeelandă vor putea efectua mai rapid formalităţile de intrare şi ieşire din ţară, potrivit comunicatului citat.

Decizia autorităţilor neo-zeelandeze reprezintă rezultatul unui efort comun al Delegaţiei Uniunii Europene la Wellington şi al autorităţilor române, confirmând, totodată, traiectoria ascendentă a relaţiilor bilaterale dintre România şi Noua Zeelandă, aflate, în 2024, la cea de a 55-a aniversare, se mai menţionează în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Un rahat! Pașapoartele funcționează pe aceasta linie inca din 2013 inclusiv în Cairo-Egipt! Că se lauda politicienii cu ceva ce funcționează de ani buni, e ceva obișnuit, din punctul meu de vedere, nu e nicio noutate cu laudele și cu funcționalitatea acestei acțiuni! Grave sunt alte mizerii despre care o să se audă in cel mai scurt timp și anume: drepturile minorilor români născuți care locuiesc si învață în străinătate, drepturi pe care guvernul român nu dorește să le respecta sub nicio forma din cauza protocoalelor politice din România, conform legislației UE!

  2. Bun venit in „Minunata Lume Noua”, in care supravegherea si controlul vor fi totale. Noroc ca Razbelul al Mare, ca va da lumea inapoi cu cateva generatii, altfel am fi fost nevoiti sa-i cantam prohodul. Desteapta-te, romane, ca lumea geme de prostie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.