Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, în interviul acordat MEDIAFAX, că aderarea României la Schengen a devenit un subiect politic şi un cartof fierbinte de care fiecare ţară UE încearcă să scape, iar Bucureştiul nu poate face nimic în cazul statelor care leagă acest dosar de MCV. Interviul integra, pe MEDIAFAX.
Schengen este „un subiect tehnic la bază, care a devenit unul politic”. „Un subiect de politică internă în România, pentru că e un subiect de conflict între oamenii politici, care toţi vor să reuşească intrarea în Schengen, e deja poveste veche, şi, în al doilea rând, e un subiect de politică în diferite ţări europene”, a declarat Philippe Gustin, reamintind că nu există nicio legătură între Schengen şi chestiunea imigraţiei şi a romilor.
„România nu e în Schengen şi romii sunt peste tot în Europa, iar Marea Britanie nu e în Schengen şi are romi. E simplu, legătura dintre Schengen şi migraţie e o legătură falsă”, a punctat Gustin.
Ambasadorul francez consideră că anul acesta lucrurile pot evolua, întrucât nu va mai exista un context electoral.
„Sunt etape, mai întâi în primăvară, apoi la începutul verii şi vom vedea la acel moment, şi, pentru că nu vom mai fi în contextul unor alegeri politice, lucrurile pot evolua”, a spus Philippe Gustin.
Diplomatul a subliniat că Schengen a devenit „un cartof fierbinte” de care încearcă toţi să scape. „Azi e vina Olandei, mâine va fi vina Germaniei, apoi a Franţei. Niciodată nu a existat un consens. Ori un răspuns pozitiv pe Schengen va veni în momentul unui consens, când toate ţările vor fi de acord. Trebuie găsit acest consens, şi cooperăm cu România, cu alte ţări pentru a ajunge la el cât mai curând posibil”, a declarat Gustin.
Referitor la legătura dintre Schengen şi MCV, ambasadorul Franţei susţine că România nu se poate opune statelor care leagă cele două dosare.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.