
„Curajul soldaților români în misiunea NATO din Afganistan continuă să demonstreze cel mai profund angajament față de apărarea libertății și democrației”, afirmă ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, într-un mesaj de condoleanțe transmis după moartea celor doi militari români în Afganistan.
„Am aflat cu tristețe despre moartea plutonierului Iulian Dumitrescu și a sergentului Adrian Vizireanu, uciși într-un incident în Kandahar, Afganistan, și de rănirea unui alt soldat român. Atât personal, cât și în numele Statelor Unite ale Americii, vreau să transmit condoleanțe familiilor și prietenilor plutonierului Dumitrescu și sergentului Vizireanu, precum și camarazilor lor de arme. De asemenea, îi doresc însănătoșire grabnică soldatului rănit. Curajul soldaților români în misiunea NATO din Afganistan continuă să demonstreze cel mai profund angajament față de apărarea libertății și democrației”, spune Klemm, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada SUA la București.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.