Ambiția lui Tăriceanu pentru următoarele alegeri

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat vineri, în deschiderea Congresului ALDE, că partidul său poate deveni, după alegerile din 2020, principala forță de centru-dreapta.

„Programul de guvernare este unul foarte ambițios, dar realizabil și sunt convins că dacă vom reuși să și comunicăm cel puțin la fel de bine pe cât o să facem în mod concret, pe cât vom fi capabili să aducem la cunoștința cetățenilor, a votanților noștri măsurile pe care le adoptăm, proiectele pe care le realizăm, am convingerea că în anul 2020, la viitoarele alegeri, vom ajunge să ne consolidăm, să creștem rezultatul pe care l-am avut anul trecut în decembrie și să obținem cu mult mai mult, astfel încât să devenim principala forță de centru-dreapta din România. Aceasta este ambiția mea și trebuie să fie ambiția noastră a tuturor”, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a reamintit că partidul său a reușit să treacă prin „două examene severe”.

„Din 2014 au trecut doi ani şi jumătate cu aproximaţie şi a trebuit să trecem prin două examene severe, mă refer la alegerile locale (…) Mulţi au avut dubii că vom trece aceste examen şi totuşi am reuşit. A urmat al doilea examen la fel de greu, poate mai greu, cu un pariu pe care mulţi nu aveau curajul să-l facă şi anume că ALDE va intra în Parlament. Am reuşit şi acest al doilea examen foarte sever şi după alegerile care au avut loc anul trecut am obţinut al treilea rezultat pe scena politică, lucru care nu este puţin pentru un partid care la vremea respectivă avea practic un an jumate vechime”, a spus Tăriceanu, care este contrazis de rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central. Conform BEC, ALDE s-a situat pe locul cinci la parlamentare, după PSD, PNL, USR şi UDMR, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.