Amenințări cu moartea pentru „Mitralieră”!

Consilierul său, Mira Cnejeveici, a deschis, pentru prima dată, scrisoarea pe care i-a citit-o la telefon şi i-a trimis o fotografie a acesteia…

De (R.C.)
Amenințări cu moartea pentru „Mitralieră”!

Consilierul său, Mira Cnejeveici, a deschis, pentru prima dată, scrisoarea pe care i-a citit-o la telefon şi i-a trimis o fotografie a acesteia…

Ameninţări cu moartea pentru un lider PSD! Deputatul Cătălin Rădulescu a primit o scrisoare de ameninţare prin care un individ îl avertizeză, în scris, că îl are în vizor pe el dar şi familia sa. 

Consilierul său, Mira Cnejeveici, a deschis, pentru prima dată, scrisoarea pe care i-a citit-o la telefon şi i-a trimis o fotografie a acesteia.

După care, la îndemnul deputatului, femeia a anunţat Poliţia prin serviciul unic de urgenţă 112. Autorul anonim al scrisorii îi reproşează chestorului Camerei Deputaţilor declarţiile împotriva fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Scrisoarea de două pagini, scrisă la un computer, a fost trimisă de la un oficiu poştal din Piteşti iar conţnutul acesteia a fost dat publicităţii. Poliţiştii au deschis deja un dosar de cercetare penală şi îl caută pe autor, care poate ajunge la închisoare sau poate fi amendat.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Cine are cu ce sa se apere , cine are un AKM langa capataiul patului , nu are a se teme de amenintari . Macar sa se arate ala guralivu’ cu intentia la el . De amenintari se tem doar cei dezarmati , adica grosul neamului . De aiaci si luatul in serios a amenintarilor primite de parlamentar .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.