America în care am crescut eu dispare văzând cu ochii

https://www.freepik.com/

Mi-am petrecut copilăria și adolescența în zona orașului Boston a anilor ‘80 și ‘90, înconjurată peste tot în jur de mari centre ale științei și educației, ca Harvard și MIT. Mi se părea de la sine înțeles că trăiesc în epicentrul producției de cunoaștere, al geniului științific și al forței academice în general, precum și al răspunsului lor în ultimă instanță capitalist: o industrie a biotehnologiei care mergea înainte ca o torpilă, stabilind agenda de interes pentru întreaga lume.

America încă mai este liderul mondial când vine vorba de aproape orice lucru important, inclusiv biotehnologie și tehnologie în general. Dar pentru cât timp? M-am întors temporar la Boston ca să-mi vizitez părinții și nu mai am acel sentiment de înfiorată mândrie, atunci când mă plimb prin, să zicem, Kendall Square din Cambridge, care adăpostește MIT și alte peste o mie de firme specializate în biotehnologie. Am trecut pe acolo în urmă cu o săptămână, în drum spre cinema, și de data aceasta am avut o senzație de cenușiu obosit, de declin.

Simt în aer că totul s-a schimbat față de când eram eu copil. În loc să se concentreze pe efortul neabătut de a învăța mai mult, de a încerca mai mult și de a afla mai mult – cu alte cuvinte, lucrurile care au făcut-o să fie măreață – America s-a lăsat deturnată într-un vârtej parșiv al politicilor identitare, care acum și-au făcut drum și în instituțiile universitare științifice odinioară excepționale. Putreziciunea a atins până și facultățile de medicină, ceea ce este înspăimântător: viitoarea generație de medici s-ar putea să fie mai bine pregătită să țină o prelegere pe teme politice, decât să salveze viața cuiva.

La o facultate prestigioasă din California, nu demult, un student sau o studentă a înregistrat un profesor care își cerea umil iertare pentru a fi folosit expresia „femei însărcinate”. „Am spus «când o femeie este însărcinată», ceea ce presupune implicit că numai femeile pot să rămână însărcinate, și îmi cer cu toată sinceritatea iertare tuturor”, s-a smiorcăit profesorul.

Cei care țin prelegeri medicale se tem să pomenească despre sexul persoanelor în fața studenților și, în tot mai mare măsură, evită întreaga zonă. Nici nu-i de mirare. Periodic se primesc petiții în care se cere să fie „arătați și rușinați” conferențiarii care se fac vinovați de „crimăvorbă” („wrongspeak” în engleză, prin analogie cu termenii orwellieni „newspeak” și „crimethink”, se referă la enunțarea unor adevăruri care îl pot face pe vorbitor pasibil de oprobriul celor din jur și chiar de pedeapsă – n.t.), inclusiv termenii „ea”, „tată” și „fiu”.

Deloc surprinzător, toate acestea au consecințe de viață și de moarte. Destui studenți mai sănătoși la minte și-au dat seama că, spre exemplu, nu li se predau cunoștințe despre boli care afectează în mod diferit femeile și bărbații. „Să luăm anevrismele aortice abdominale”, spune Lauren, o studentă la medicină cu care a stat de vorbă Katie Herzog, o jurnalistă din Seattle. „Această problemă este de patru ori mai probabil să apară la bărbați, decât la femei, dar nu s-a pus deloc accentul pe această diferență foarte semnificativă. A trebuit să caut singură informația și eu nu am timp să caut predominanța în funcție de sex pentru sutele de boli pe care lumea se așteaptă să le știu. Nici măcar nu știu sigur ce anume nu mi se predă, iar colegii mei de grupă, dacă nu sunt la fel de sceptici ca mine, e cel mai probabil să nu aibă nici ei habar”.

În anul 2019, în publicația de specialitate New England Journal of Medicine a apărut descrierea cazului unui bărbat transgender în vârstă de 32 de ani, care ajunsese la spitalul de urgență, fiind suspectat de niște probleme abdominale. Fișa lui medicală nu conținea informația că bărbatul în cauză se născuse femeie – făcând ca personalul medical care l-a consultat să pună acele dureri pe seama medicamentelor pe care le luase, mai degrabă decât să se gândească la o sarcină intrată în travaliu. Tragic este că, din nefericire, copilul nu a supraviețuit.

Disprețul la adresa lumii naturale în favoarea politicilor identitare strâmbe se vede cu ochiul liber și în alte facultăți de științe. În luna iunie, Universitatea Cornell, din elita Ivy League, a anunțat introducerea unui curs nou de astrofizică pe tema găurilor negre, care avea ca subiect… cât de rasiste sunt găurile negre! Botezat „Găurile negre – rasa și cosmosul”, cursul în cauză „le va face cunoștință studenților cu concepte fundamentale din astronomie prin intermediul cunoștințelor de Studii Africane” („Black Studies”, analiza pluridisciplinară a vieții și gândirii oamenilor cu strămoși de origine africană – n.t.).

Cursul va fi predat în colaborare cu profesori specializați în literatură comparată, în timp ce diverși artiști, printre care rapperul Outkast, vor fi invitați „să evoce negritatea prin tematici și imagini cosmologice”. Rămâne destul de neclar cum anume vor fi identificate „conceptele fundamentale” ale astronomiei, într-un asemenea ghiveci pestriț de împăunare demonstrativă și speculație ideologică.

Ceea ce este clar este că studenții care ieșeau altădată din facultățile de fizică din Ivy League ca fiind cei mai bine pregătiți din lume, va trebui acum să plece de acolo drept unii dintre cei mai bine îndoctrinați. Există ceva atât de totalitarist la ceea ce se petrece, încât nici nu-ți vine să crezi că este adevărat. Și totuși, peste tot în țară, în acele foste bastioane ale geniului sclipitor și descoperirii, reprezentând altădată capătul curcubeului pentru studenții harnici care își urmăreau „visul american”, profesorii se dau de ceasul morții să evite descrierea realității, nu cumva să-i lezeze politic și să-i ofenseze pe studenți. Miroase a lîsenkoism – după numele lui Trofim Lîsenko, agronomul din era stalinistă care respingea agricultura bazată pe știința geneticii, preferând metode eronate despre care el pretindea că ar face să crească recoltele, și ridicând în slăvi colectivizarea sovietică. Lîsenko a susținut până-n pânzele albe că știința ar fi inerent întemeiată pe clase, și, dat fiind că sub conducerea lui recoltele au scăzut, peste 3.000 de biologi au fost aruncați în închisoare sau executați, fiindcă s-au opus biologiei politice fără noimă a lui Lîsenko. O variantă fără vărsare de sânge a lîsenkoismului are loc în prezent în facultățile de științe americane și este semn rău.

America din copilăria mea era cea mai bună din lume la idei noi, inovație, știință și multiculturalism veritabil. Locul acela, mă tem, dispare cu repeziciune. Între timp, în Marea Britanie, departamentele noastre universitare de astrofizică încă mai știu ce sunt găurile negre, dar și aici totul abia dacă se mai ține de o ață. Spre deosebire de America, noi mai putem încă să facem pasul înapoi de pe buza prăpastiei, dar nu pentru mult timp.

Text preluat de pe site-ul https://reactionarii.home.blog/

Traducere după https://www.telegraph.co.uk/columnists/2021/08/08/america-grew-disappearing-vortex-identity-politics/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Author

25 de Comentarii

  1. E ca si disparuta dupa atatia ani de conducere prin manipulare, prosteala si oauuuu!,! Nisipurile miscatoare au ajuns in stabilitate pentru a curge si in america.

  2. Era mai corect sa le spuna „gauri intunecate”decat negre, si rezolvau amiabil situatia.

    • Ce întunecate, sunt negre toată ziua, absorb 100% din radiatie, mai negru de atat nu se poate.

  3. Autoarea, Zoe Strimpel, nu are credibilitate!Daca era un articol de Ion Cristoiu sau Grigore Culian,era altceva

  4. Tare as fi vrut sa vad o sedinta a oamenilor muncii de la IMGB, acum vreo 40 de ani, in care secretarul de partid sa ia cuvintul : „Tovarasi, l-am insarcinat pe tovarasul Popescu sa se ocupe de noii ucenici din sectia scularie !” … Cred ca urgent era trimis la „Suveica”, pe post de tesatoare-sefa !

  5. Asa si? SUA e o relicva a trecutului care se va distruge, Mexic o sa recastige California si sudul adica Texas, coasta de Vest o sa devina un stat independent majoritar sud american si african iar centrul o sa fie zona semi alba si metisa formata din extremisti religiosi mormoni si musulmani. Viitorul este in China ei sunt super puterea acestui secol si doar ei conteaza acuma

  6. Vedem in America dar si in UE o intoleranta de tip fascist dar manifestata de stanga asa zis progresista. Daca studentii nu sunt de acord cu ce spune un profesor el e dat afara! In loc de „aveti o parere diferita, nu suntem de acord” ei actioneaza precum fascistii si comunistii dand afara profesori care asa isi castiga existenta si care ajung cu cariere distruse si imposibil sa mai fie angajati in alte universitati. Despre nebunia progresista la care participa Partidul Democrat si anume „Defund the police” ce sa mai vorbim…primii loviti sunt chiar cetatenii negrii care nu mai sunt opriti de politie pentru verificari ci de drug dealeri si sefii de clan unde locuiesc jefuiti, batuti, impuscati! Dar hei se plangea un cetatean negru ca il opreste prea des politia. Nu-i nimic acum fara politie il opresc doar hotii si criminalii altfel fratii lui asupriti!

  7. Intr-adevar SUA regreseaza dar din alte motive decat cele din articol: Fundamentalismul religios de tip taliban care se tot extinde in SUA. In medicina George Bush a interzis cercetarile cu stem cells care insa au continuat in alte tzari shi acum produc rezultate in Germania, Portugalia, Frantza, Japonia, Argentina, Rusia, China, etc. SUA au ramas in urma in domeniu shi un Japonez nu un American a luat premiul Nobel pentru tratamente revolutzionare cu stem cells care au vindecat boli altadata incurabile. Tehnologia ramane shi ea in urma caci SUA se cramponeaza de petrol shi auto-turisme. Alte tzari insa folosesc energia nucleara shi trenurile de mare viteza domenii in care SUA au ramas mult in urma. Chiar shi progresul electronicii pe vremuri mandrtia SUA se intampla acum mai ales in Japonia shi China.

  8. „să se concentreze pe efortul neabătut”
    -limba de lemn ceaushista,”efortul neabătut”
    nu uitati si „nu vom precupeți nici un efort”
    e clar ce hram poarta respectivu!
    (recitatorul Silviu Stănculescu trebuia calcat pe gura in public!
    blesteme familiei supravietzuitoare!)

  9. Partial exagerat, partial neadevarat. Putine zone din lume s-au schimbat atat de mult intre 1980-90 si 2020 ca zona Kendall Square din Cambridge. Practic o arie mlastinoasa pe malul raului Charles vis-a-vis de Boston, cu valoare imobiliara redusa, a devenit varful industriei biotech cu sute de companii (atat start-up uri cat si mari corporatii). S-a construit (si inca se construieste) enorm si cladirile moderne de laboratoare si birouri nu duc lipsa de chiriasi. Inainte de pandemie toate restaurantele din zona erau suprapopulate la ora pranzului cu mii de angajati din industria biotech…

    Poate memoria o insala pe autoarea textului original (totul era mai frumos in copilarie…), dar discrepanta fata de realitate te face sa te intrebi daca nu cumva e vorba de inca un text „anti-liberal” despre decaderea capitalismului, platit de prietenii de la rasarit, partea ieftina a „razboiului hibrid”… Mai ales daca avem rabdare (eu am avut) sa citim restul articolului. Ma intreb de ce Cotidianul alege sa traduca (selectiv?) astfel de articole.

  10. „America încă mai este liderul mondial când vine vorba de aproape orice lucru important…” – Să fim serioși! America este lider mondial la GENOCID PLANETAR și la LOZINCI MINCINOASE. Atât!

  11. Cine au creat Statele Unite Ale Americii? MASONII. Cine au facut din SUA o superputere? MASONII. Cine urmareste prabusirea SUA? MASONII. E simplu, bre! Masoneria a urmarit la inceput distrugerea imperiilor crestine pentru ca pe ruintele lor sa dea nastere statele natiune laice, pentru ca apoi sa planifice distrugerea acestora si crearea unor superstate, numite uniuni, de factura antihristica, iar la final sa legalizeze Statul Global Luciferic, spre care ne indreptam vertigionos si de care ne desparte circa 50 de ani. Hai ca puteti!

    P.S. Secolul XXI va fi religios, iar religia dominanta va fi SATANISMUL.

  12. Ca profesor la una din universitatile americane pot spune ca articolul surprinde adevarul, din păcate. Este o disoluție a invatamantului începută de mult, dar acum este din ce în ce mai evidenta și se produce cu o repeziciune fantastica. Nu mai exista intenția de a studia, cu adevărat, ci doar a veni și a cumpara o diploma. Profesorii sunt prinși în chingile unor reguli și politici aberante. America dispare, încet, dar sigur.

  13. Asa se intampla daca „traiesti” unde NU TREBUIE pe acest glob terestru !
    Intr-o „banala tara”, fara TRECUT, FARA ISTORIE si FARA SPIRITUALITATE !
    Ghinion … ISTORIC !!!

  14. Cum functiona sistemul american.
    1.Tiparea vagoane de bani fara acoperire.
    2. Cumpera cei mai pregatiti ingineri de varf din toata lumea.
    3. Face proiecte tehnologice, de armament sofisticat platite cu dolari fara acoperire .
    4. Asa a ajuns o tara super dezvoltata.
    Acum inginerii stau in europa mai ales in Germania, Franra Anglia.
    De aceea America va decade tehnologic si militar.

  15. Don’t you worry, tarane ca vine si la romanika, curand….toata aceasta mizeria si prostie! Vine la pachet obligatoriu cu membria UE.
    Bucurati-va cat mai aveti timp!

  16. America este o tara CONSTRUITA doar de catre emigranti si sclavii lor … …
    Cred ca americanii de astazi … ar trebui sa emigreze, DIN NOU, ORIUNDE in lume !!!
    In Africa unii, altii in Asia.

    Si doar cei cu IQ > 200, (POATE) vor fi REprimiti si in Europa.
    DAR, TREBUIE sa le CEREM (in prealabil) TOATE bogatiile acumulate de STATUL american … pe spinarea altor TARI si NATIUNI !!!

  17. America este o tara CONSTRUITA doar de catre emigranti si sclavii lor … …
    Cred ca americanii de astazi … ar trebui sa emigreze, DIN NOU, ORIUNDE in lume !!!
    In Africa unii, altii in Asia.

    Si doar cei cu IQ > 200, (POATE) vor fi REprimiti si in Europa.
    DAR, TREBUIE sa le CEREM (in prealabil) TOATE bogatiile acumulate de STATUL american … pe spinarea altor TARI si NATIUNI !!!

    Iar astfel, AMERICA sa ramana DOAR tara VECHILOR sai LOCUITORI … TARA pieilor rosii, A VECHILOR BASTINASI pe acele teritorii !

  18. @Prostia ingroapa Romania:
    Gresit! Nu masonii au creat-o ca super putere! Propaganda prin ingenuncheati a fost de asa natura! Din Romania nu se prea vad si nu se dau toate amanuntele, dar din si in strainezia, gasesti orice pe micile ecrane dar totul live si chiar interviurile de moment foarte agasante, le vezi odata si nu le mai ridica pe net sa vada cetatenii care nu au fost pe faza in acele momente! In strainezia, upc-ul are absolut toate canalele live din orice tara, pe cand in Romania, e subtire si limitata plaja expusa!

  19. 200 de milioane de analfabeti din 330 in sua si 44 la suta analfabetism in romania….imbecilizarea prin religie si militantism politic mai precis antagonizarea negrilor impotriva albilor de catre jidani si ong lui soros sint strategia jidanilor si tradatorilor americani vinduti israelului…in tot acest timp israelul se dezvolta prin terorism si perfidie…tradarea este ceva fundamental in democratie …parteneriate vremelnice duc in final la tiranie…mai precis democratia este drumul spre tiranie…de un fel sau altul…

  20. ROMANII AU PARTE DOAR DE VARZA : VARZA LA BRUXELLES !,VARZA STRATEGICA LA WSHINGTON ,SA FACI TOT SARMALE DE POST SAU DE PROST !.
    AM INTRAT CU CAPUL IN TRAISTA IN UE -O GAURA NEAGRA !;I-AM ASTEPTAT PE AMERICANI 70 DE ANI SI CAND AU AJUNS IN LOC DE UN PLAN MARSHAL
    NE-AU TRAS UN MARS SI ADU BANII PENTRU FIARELE ALE VECHI . CE STRATEGIC NE-AU TRAS-O !!.
    ASA-I CAND SE INGHESUIE IN POLITICA TOTI IDIOTII.

  21. De-a lungul istoriei, toate marile imperii au avut perioade de mare dezvoltare si avant, urmate de o perioada de declin pana la disparitie. Nici imperiul american nu face execptie de la regula. De zeci de ani traieste si se dezvolta, doar prin atragea tineri foarte talentati din toate tarile sarace ale lumii, dar tinerii americani sunt foarte departe si absolut nepasatori, pentru ca sistemul american le oferea sursa de trai fara ca ei sa faca mai nimic pentru societatea americana. De zeci de ani, America este dominata de marile companii producatoare de armament, care, in numele democratiei, au distrus literalmente multe tari, iar efectele se vad acum. Ce sa mai astepti de la America? Nimic! doar sa-i urezi sa-si poata reveni la ceea ce a fost acum 50 de ani, altfel locul ei va fi luat de vreun alt imperiu in ascensiune acum. Poate China, poate Germania, poate o alta forta economica in ascensiune..!

  22. Revolutia culturala maoista a traversat oceanul. Intre timp, China se dezvolta si trece pe primul loc, cu sprijinul din umbra al elitelor corporatiste care au interese economice evidente la Beijing.

  23. RC, autorul articolului , care refuza sa își de numele întreg sa știe si romanii cu cine au de a face, este exact romanul care a ales lumea liberă , se bucura de nivelul de viața din USA dar in cercurile românești de diverse nivele de cunoaștere si de interpretare a vieții bârfesc fata de copiii lor sau tovarăși de baut si mâncat in stil pantagruelic ce proasta e viața in USA. Am vrea sa stim dacă părinții acestui RC sunt americani veniți dupa 1989 sau fugiți in anii comunismului totalitar sau au ,,câștigat “ loteria Vizelor sau pur si simplu au fost plasați in lumea liberă cu anumite sarcini. Dar , întrucât avem peste 4 milioane de romani plecați din țara aceste probleme se cunosc in detaliu. Fiecare al III -a roman are vreo ruda sau prieten ,,afara “. Noroc ca termenul peiorativ de ,,căpșunar “pe care l-au primit romanii , tot de la ,,raspândacii “ regimului , romanii fiind plecați prin Ministerul Muncii si care era dat in Fițuicile ziar din anii ‘ 90 , a dispărut . Așa erau etichetați primii romani plecați sa muncească in Occident ca sa poată trai, in țara fiind lipsuri enorme . Ramasitelor comuniste care repreluasera puterea nu le convenea ca ,,căpșunarii “ erau plătiți cu bani adevărați iar cei rămași in țara , din cauza politicilor economice falimentare , trăiau la limita sărăciei. Motivul fiind transferul fostelor întreprinderi profitabile din patrimoniul poporului in buzunarele noilor capitaliști formați la școala comunista.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.