Americanilor le-a dat din nou cu plus

Adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, aflat la București, a lăudat luni lupta anticorupție din România, în plin scandal.

Americanilor le-a dat din nou cu plus

Adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, aflat la București, a lăudat luni lupta anticorupție din România, în plin scandal.

Adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, aflat la București, a lăudat luni lupta anticorupție din România, în plin scandal privind revocarea Laurei Codruța Kovesi.

“România a ales să se dezvolte fără corupție aderând astfel la Uniunea Europeană. În ultimii ani, România a făcut pași de o amploare istorică în această luptă. România este un exemplu de succes al democrației și ea (n.r. – România) trebuie să știe că nu este singură în această luptă. Fiecare țară din lume trebuie să lupte cu corupția, iar România ştie din perioada comunistă cât de periculoasă este corupția. De asemenea, România a adoptat o tradiţie în ceea ce priveşte lupta anticoruptie, gestionată de un sistem judiciar puternic şi instituţii anticorupţie la care victimele din perioada comunismului nici nu ar fi putut visa. După după cum se știe, lupta cu corupția are nevoie de o bază legislativă eficientă. România demonstrează că este curajoasă în urma evenimentelor din 1999. Mai are nevoie de legi, sistem judiciar bun şi lideri puternici și curajoși în instituțiile statului, care să asigure că legile rămân superioare politicienilor, precum și Constituția care spune că nimeni nu este deasupra legii. (…) Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus şi va spune că susţine România în lupta cu corupţia“, a declarat Wess Mitchell, aflat la Bucureşti pentru cea de-a şasea reuniune a Dialogului de Parteneriat Strategic SUA – România.

Oficialul american a mai afirmat că progresul înregistrat de ţara noastră în combaterea corupţiei e impresionant.

„Progresul înregistrat de România în combaterea corupției e impresionant. Îl aplaudăm și vă încurajăm să continuați pentru că așa eliminați vulnerabilitățile pe care puteri ostile le-ar folosi pentru a va submina statul din interior”, a mai declarat Mitchell.

Acesta a spus totodată luni: “Lupta anticorupţie este un maraton, nu un sprint. Consider că România este într-un moment important în interiorul acestui maraton şi am încredere în instituţiile din România şi în liderii români că vor face ce este corect. România are instituţii puternice anticorupţie, care sunt şi un model de inspiraţie pentru toţi românii, astfel asigurând viitorul democraţiei. Este un adevărat progres și nu dorim sa vedem că facem pași înapoi”.

Adjunctul secretarului de Stat al Statelor Unite pentru Europa și Eurasia a susținut că economia României s-a dezvoltat mult în ultima perioadă, iar antreprenorii străini vor să investească în ţara noastră.

Oficialul american a afirmat luni că este necesar ca România să adopte şi o lege prin care încurajeze investiţiile străine. Wess Mitchell urmează să se întâlnească cu oficialii din ţara noastră pentru a discuta despre cooperarea dintre România şi Statele Unite, care vizează domeniul securităţii, energiei şi comerţului.

“Dată fiind atât poziţia geografică, cât şi abundenţa resurselor sale, România este o componentă crucială a securităţii energetice a Europei. România nu are doar resurse naturale, dar şi o adevărată oportunitate de a susţine securitatea energetică a Europeri din partea de Sud-Est, dar şi diversificarea în Europa. (…) Mâine vom avea o întrunire romano-american, în care vom dezbate cooperarea existentă şi consistentă dintre România şi SUA, care vizează domeniile securitatii, energiei şi comerţului şi vom căuta metode pentru a extinde cooperarea în zilele care urmează. Urmărim îndeaproape tot ce se întâmplă şi sperăm că Parlamentul din România va adopta o lege offshore prin care să încurajeze investiţiile prin mecanismele taxei dar şi cum este structurată. Cred că pentru România, ar fi o soluţie pe termen lung să susţină securitatea energetică în Uniunea Europeană”, a adăugat adjunctul secretarului de Stat al SUA pentru Europa și Eurasia.

https://www.youtube.com/watch?v=loFs5RTDfIE

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. „România ştie din perioada comunistă cât de periculoasă este corupția.”Cred ca e putin invers.

  2. Dupa Gordon, Wess.Scopul vizitei este acelasi:URINAREA PE CONSTITUTIA ROMANIEI! De data asta insa „stilul” e mai sofisticat.In declaratii s-a lansat cu aceiasi serie de barbi cu care ne-au obisnuit:importanta Romaniei in securitatea energetica a Europei, resursele si pozitia geografica, amplierea parteneriatului si nu in ultimul rînd vesnica lupta anticoruptie.Wess nu „se afla in Romania”.Wess, PRECUM GORDON SALVAREA LUI BASESCU, a fost TRIMIS s-o SALVEZE pe kovesi pentru ca johanis nu mai poate, e depasit de evenimente.Stim deja ca daca FALSA lupta anticoruptie din Romania este mentionata in discursul unui trimis al administratiei americane toata gasca implicata in aceasta falsa lupta recte kovesi-coldea si cine o mai fi, primeste garantia continuitatii pe posturi.

  3. Cat tupeu nerusinat la acest pisic. Cum adica, Romania este in plin scandal national de neimaginat in Europa si in lumea civilizata cu protocoale criminale, decizie a CCR de revocare a lui Kiovesi pentru faradelegile si nelegiuirile savarsite, confruntata cu infractiuni abominabile savarsite de militieni si procurori impotriva propriului popor, iar aceasta starchitura ne da lectii despre coruptie, justitie si democratie.

  4. Nimic și nimeni nu ne mai scapă … ! Vă imaginați ce tragedie ar fi să intrăm iarăși în zona de influență rusească … ? Partenerii strategici , cu asemenea pasiuni pentru personaje și practici comunistoide , nu fac decăt să ne îndepărteze și să genereze un soi de lehamite în răndul romănilor decepționați de jocul de glezne pe fondul fandositelor discursuri , practicat de acești pseudo democrați … ! Am senzația că suntem luați dept fraierii Europei … , aspect ce nu poate dura la infinit … ! Ce vină or avea muritorii de rănd ai acestei țări năpăstuite ca să tragă ponoasele în urma existenței flagelului numit DNA și să suporte consecințele dezastrului economic generat de activitatea acestui grup de crimă organizată … ! Ies la iveală zilnic cele mai staliniste metode de lucru ale grupărilor așa zise luptătoare împotriva corupției … , sunt informații vizibile de pe Lună și auzite și în țările afro-asiatice , în schimb , protectorii noștrii doi bani nu dau … ! O țin ca proasta pe mormănt cu … ,, succesele în lupta … , bla , bla … ” , și să nu ne oprim din viteză , că ni se apleacă , ni se face rău … , ne apucă amețeala … ! La ce ne puteam aștepta de la Wess Mitchell , după ce , o viață a dansat hip-hop în ong-urile lui Soroș … ?

    1. Influenta ruseasca in 2018 e mai buna decat cea americaneasca. Rusii nu ne-au facut nimic in ultimii 30 de ani si nici nu sunt interesati de Romania, spre deosebire de americani care la fiecare 3-4 ani trebuie sa rastoarne un guvern si sa omoare vreo jumatate de milion de oameni in numele „democratiei”. Sovietii ne erau dusmani dar asta acum 60-70 de ani. Intre timp lucrurile s-au schimbat. Nici ungurii nu mai sunt interesati de Ardeal. Ungurii acum se lupta cu Merkel si cu Soros, desi acum 50 de ani Moscova era dusmanul principal al ungurilor. Cat de mult s-a schimbat lumea de atunci!

    2. Rusii si ungurii sunt cei mai buni prieteni ai Romaniei? Serios?
      Singura speranta pentru tara asta este ca cei plecati la munca sa se implice, poate sa se intoarca, altfel ramanem cu drujbele si cozile de baltag rusesti…

    3. pt mda: Ca mai toti fanaticii care se inchina de 5 ori pe zi inspre Bruxelles, tu trebuie sa repeti aceiasi propaganda anti-ruseasca ca un caine care nu se mai opreste din latrat. Rusii si ungurii in 2018 pentru romani nu reprezinta niciun pericol. Rusii au oferit Romaniei si Bulgariei ocazia sa participe la proiectul South Stream, dar pentru ca romanii si bulgarii prefera sa fie saraciile UE-ului in loc sa faca miliarde alaturi de rusi, proiectul a fost anulat. Iar romanii care au plecat la munca in UE, aproximativ 90% din ei sunt spalatori de vase sau lucreaza prin cartierele rosii din Berlin si Amsterdam. De ce sa participe romanul la South Stream si sa faca acolo 2-3 miliarde de euro pe an cand poate in schimb sa spele podele prin Londra si Berlin?

  5. 1/ Domnul este simpatizant soros ?
    2/ Domnul chiar face parte din tabara presedintelui Trump ?
    3/ Care or fi evenimentele din 1999 ?
    Ajutorul dat de pres.E. Constantinescu in loviturile militare date
    in Serbia ,sau si anihilarea mineriadelor ?
    4/ Ne transmite ca avem nevoie de lideri puternici si curajosi in institutiile
    statului pt.legi care raman superioare politicienilor.
    Legile nu sunt facute de parlament ?
    Liderii acestia nu trebuie sa respecte legile emise de parlament ?
    5/ O fi impresionanta lupta anticoruptie dusa pana acum . De ce s-a inchis dosarul
    cu Microsoft si cel cu EADS ? De ce nu s-au recuperat banii de la cei care si i-au
    insusit ilegal dupa cum releva anchetele desfasurate ?

    Sunt un admirator al USA si al dlui.presedinte Trump ,dar dl.adjunct m-a cam dezamagit,
    avand in vedere generalitatile prezente in articolul de fata. Seamana cu celebra afirmatie
    facuta in 1997 la Bucuresti ,cand nu am fost primiti in NATO, de dl. pres. Clinton ,anume
    stati in cursa ,viitorul este al vostru .

    1. Probabil Florine ca esti in minoritatea internatioanala admirandul pe Trump.L-am votat pe Trump ptr.singurul motiv ca alternativa era cam sumbra nu ptr ca el ar fi cel mai potrivit ptr. un post de raspundere.Ceea ce oamenii in general nu inteleg este faptul ca presedintele american are puteri extrem de limitate,nu se poate compara cu Putin sau Xi care pot peste noapte intruni senatul lor si aproba ceva legi.Vorbele goale,promisiuni etc. este limba politicienilor peste tot in lume dar prin america a devenit un produs de export si multe tari cred tot ce zic americanii.Nu este vina omului de pe strada romaneasca care crede ca in curand mierea si laptele vor curge pe maidan, este vina tuturor celor de la putere care repeta sabloanele de la ambasadele straine stiind precis ca nu este realitatea.

  6. Astia au o placa pe care o tot repeta ca un gramofon stricat … Ne tot dau lectii cand ei sustin pe fata pe cei care incalca drepturile omului in Romania, doar ca sa aiba ei aici control politic prin catusele binomului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.