Raportul dat publicității de Amnesty International referitor la responsabilitățile și măsurile luate de guverne din 149 de țări ale lumii în 2020 este un document deosebit, unul în care autorii fac o radiografie nemiloasă a lumii de azi, ei nemenajând deloc liderii statelor analizate și impactul măsurilr adoptate de ei în timpul pandemiei. Din această perspectivă, se arată că pandemia provocată de Covid-19 a agravat inegalitățile dintre categoriile de săraci și bogați, a lovit foarte dur persoanele oprimate datorită deceniilor de inegalități, de dezinteres și de nedreptate. Pandemia a dezvăluit amploarea teribilului bilanț al politicilor deliberate creatoare de divizări și destructive, care perpetuează inegalitățile, discriminarea și opresiunea și care au pregătit terenul pentru dezastrul făcut de Covid-19, arată de la început Raportul 2020/21 al Amnesty International, care prezintă o analiză detaliată a marilor tendințe în materie de drepturi ale omului în anul 2020, afirmând că „ne aflăm în fața unei lumi în plină confuzie”. Totodată, potrivit AFP și AP, citate de Euronews, Occidentalii au stabilit „un cvasimonopol” asupra vaccinurilor, după cum declară Agnès Callamard, desemnată la finele lunii martie secretar general al Amnesty International. Atunci când se pune problema „se poate mări producția de vaccinuri pentru ca țările sărace să aibă acces la ele?”, ce fac Statele Unite și Uniunea Europeană ? Ei răspund: „Nu, nu se pot încă împărtăși brevetele, nu sunt pregătiți să împărtășească aceste cunoștințe”, a adăugat ea. În continuare, a spus : „Inițiativele luate de conducătorii noștri sunt foarte diferite, mergând de la mediocritate la minciună, de la egoism la perfidie.Unii dintre ei au încercat să normalizeze măsurile de urgență autoritare care le-au adoptat pentru a combate Covid-19, iar o parte deosebit de dură a lor a mers și mai departe: au văzut în această pandemie ocazia de a-și consolida propria lor putere. În loc să ajute și să protejeze populația, au folosit pandemia, pentru a nu respecta drepturile persoanelor”.
Pandemia și lupta împotriva ei au accentuat discriminările și represiunile în numeroase țări
Raportul subliniază, totodată, că pandemia și îndeosebi lupta împotriva ei au accentuat discriminările și represiunile în numeroase țări. „Guvernele s-au folosit de pandemia de Covid-19 pentru a restrânge drepturile omului. S-a asistat în unele locuri la arestări arbitrare masive legate de așa-zise motive legate de măsurile anti-Covid-19”, a declarat la Euronews Netsanet Belay, director de cercetări și referent pentru Africa al Amnesty International. ONG-ul amintit arată cu degetul pagubele provocate de politicile de austeritate, loviturile date bugetelor pentru sănătate din numeroase țări ale lumii. Documentul vorbește și despre „sistemele de sănătate neglijate”, care plătesc azi consecințele prin spitalele saturate. În mod firesc sunt elogiate eforturile ieșite din comun ale celor în halate albe, profesionalismul și dăruirea lor din toată perioada cât s-au aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei și care, potrivit raportului, „au fost trădați de sistemele de sănătate neglijate și de ajutoarele economice și sociale pline de lacune”. „Măsurile luate pentru a se face față pandemiei au fost și ele minate de faptul că acești lideri au exploatat în mod nemilos criza și au folosit Covidul-19 pentru a lansa noi atacuri împotriva drepturilor omului”, subliniază organizația. „Covidul-19 a evidențiat și a adâncit inegalitățile din țări și dintre țări și a aruncat o lumină crudă asupra dezinteresului siderant al conducătorilor noștri legat de omenire. În consecință, politicile au creat divizări, măsurile de austeritate haotice și alegerile făcute de autorități de decenii, de a nu investi în infrastructuri publice care se ruinau, foarte numeroase persoane au devenit pradă ușoară pentru virus, declara Agnès Callamard.„Ne aflăm în fața unei lumi în plin haos.În acest stadiu al pandemiei, chiar și liderii cei mai deconectați de la realitate nu pot nega că aceste sisteme sociale, economice și politice sunt dezechilibrate”. Pandemia a exacerbat inegalitățile și eroziunea serviciilor publice. Raportul elaborat de Amnesty arată că datorită inegalităților actuale, care au apărut în urma deceniilor de exercițiu toxic al puterii, minoritățile etnice, refugiații, persoanele vârstnice și femeile au fost afectați în mod disproporționat de pandemie. Covidul-19 a agravat în special situația deja foarte precară a refugiaților, a celor care au cerut azil sau a migranților din numeroase țări, unii dintre ei fiind prinși în capcana lagărelor sordide și privați de lucruri esențiale sau blocați ca urmare a întăririi controalelor de la frontiere. În acest sens, documentul citează unele țări precum Uganda, cu numărul mare de refugiați de la frontiera cu R.D.Congo.
„Culegem fructele anilor de politici calculate de delăsare, stabilite de conducătorii noștri. În 2020, datorită pandemiei, sistemele de sănătate au fost suprasolicitate, iar persoanele s-au regăsit într-o situație financiară catastrofală”, mai arată Agnès Callamard. O parte dură a liderilor s-a folosit de pandemie pentru a intensifica represiunea drepturilor omului. Raportul face un sumbru bilanț al liderilor lumii, felul lor de a gestiona pandemia fiind marcat de oportunism și de dispreț total față de drepturile omului. Adoptarea de către autorități de legi ce pedepsesc penal comentariile referitoare la pandemie a devenit o constantă predominantă. În acest sens sunt citate state precum Ungaria, țările din Golf, Arabia Saudită, Bahreinul, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Omanul, care au folosit pandemia de Covid-19 ca pretext pentru a continua să reprime dreptul la libertatea de expresie, îndeosebi urmărind în justiție, pentru „difuzarea de știri false” persoanele care au publicat pe rețelele sociale de comentarii asupra măsurilor luate de autoritățile guvernamentale în fața pandemiei.Alți conducători au folosit forța excesivă, în acest sens fiind citat cazurile Filipinelor, Nigeriei și Braziliei(…).„Instituții internaționale precum Curtea Penală Internațională și mecanismele ONU care se ocupă de protecția drepturilor omului au fost create pentru ca statele și persoanele private să răspundă de acțiunile lor. Din nefericire, anul 2020 a arătat că ele au fost împinse într-un impas politic de liderii care au încercat să exploateze și să submineze ripostele colective față de violarea drepturilor omului”, a mai spus Agnès Callamard.
Interesele naționale au primat în cooperarea internațională în lupta contra pandemiei
Totodată, liderii planetei au făcut ravagii la scară internațională, împiedicând inițiativele colective de redresare sau subminând cooperarea internațională. În acest sens se dau câteva exemple: conducătorii țărilor bogate, precum fostul președinte american Donald Trrump, care au afectat tentativele de cooperare mondială, cumpărând cea mai mare parte a stocurilor de vaccinuri disponibile din lume, nelăsând nimic altor țări. Aceste țări bogate n-au lăsat întreprinderile farmaceutice să împărtășească cunoștințele și tehnologiile lor spre a-și mări oferta de vaccinuri la scară mondială.„Pandemia a evidențat cu cruzime incapacitatea lumii de a coopera în mod eficient în perioada marilor dificultăți la scară planetară”, arăta Agnès Callamard.„Singura posibilitate de a scăpa din acest viespar este cooperarea internațională. Statele trebuie să vegheze ca vaccinurile să fie disponibile pentru toți și toate, pretutindeni și gratuit acolo unde se acordă îngrijiri (…). Statele din grupul G20 și instituțiile financiare internaționale trebuie să relaxeze datoria celor mai sărace 77 de țări, astfel încât ele să poată lua măsurile necesare și să se redreseze după pandemie.”
Comentând indiferența guvernelor și mișcările de protest în toată lumea pentru a a apăra drepturile fundamentale ale omului, Raportul trece în revistă manifestațiile de protest din SUA ( Black Lives Matter), Nigeria (#EndSars) și vorbește despre importante și numeroase victorii repurtate în 2020 la care au contribuit militanții pentru drepturile omului, îndeosebi în domeniul luptei împotriva violențelor. În 2020, impulsul nu a venit de la puternici, de la privilegiați sau de la profitori. El a venit de la nenumăratele persoane care au manifestat pentru a cere o schimbare. Sub acest impuls, în întreaga lume, oameni obișnuiți și apărători ai drepturilor omului au intervenit adesea, periclitându-și propria securitate, pentru ca noi să mergem înainte, a declarat Agnès Callamard. Aceste persoane se află în avangarda luptei pentru o lume mai bună, mai sigură și mai egală. Trebuie să eliminăm, piedicile care distrug demnitatea umană. Trebuie să se plece de la noi baze spre a construi o lume bazată pe egalitate, drepturile omului și umanitate. Trebuie să tragem lecțiile pandemiei și să ne adunăm pentru a lucra împreună într-un mod creativ și curajos, astfel încât toate persoanele să fie egale, a conchis Agnès Callamard, noul secretar general al Amnesty Internațional, în finalul comentariului său pe marginea Raportului 2020/21 al Amnesty International privind marile tendințe în domeniul drepturilor omului în 2020, primul an al pandemiei. Cât privește autoritatea morală și ștințifică a Amnesty International trebuie să precizez că ea este mai presus de orice, de decenii toate aceste atribute fiind incontestabile.
Asumându-mi orice risc mă întreb după prezentarea acestui document și a concluziilor sale dure, grave, privind acțiunea liderilor lumii și politicile guvernelor celor 149 de țări analizate, dacă nu există o undă deliberată în toate?
Statul ca forma de abuz al cetățeanului