Ana Birchall, revoltată de ce a mai aflat despre Pieleanu

Fostul ministru Ana Birchall, care a susținut că a fost hărțuită sexual de profesorul și sociologul Marius Pieleanu,  cere explicații de la Remus Pricopie, rectorul SNSPA, după ce a aflat că Pieleanu și-ar fi suspendat colaborarea cu universitatea doar până în luna decembrie. Ana Birchall le cere de asemenea victimelor lui Bulai și Pieleanu să îi scrie.

„Continuă mușamalizarea abuzurilor făcute de profesorii prădători sexuali de la SNSPA! Aud că Marius Pieleanu și-a suspendat colaborarea cu SNSPA doar până în luna decembrie, cât durează campania pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, după care se pregătește întoarcerea lui la catedră ca și cum nu s-a întâmplat nimic! Îi solicit lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, să spună dacă e adevărat sau nu!
Atâția ani, victimele lui Marius Pieleanu și ale lui Alfred Bulai au fost reduse la tăcere! Au fost lăsate să fie agresate și hărțuite cu bună știință! Refuz să las trauma acestor femei să rămână mută! Îmi doresc să fiu vocea lor, să fiu alături de ele și să își spună povestea, alături de mine și prin intermediul meu.
Astfel că invit toate fetele care au trecut prin acest abuz înfiorător să-mi trimită povestea lor pe anapresedinte.ro, la secțiunea Trimite un mesaj, iar eu mă voi asigura că vor fi ascultate și susținute și că oamenii vor afla adevărata față a agresorilor care trebuie pedepsiți. Eu, alături de voi, comunitatea mea, le vom spune povestea și le vom fi voce și sprijin!”, a scris Birchall pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. ‘Balega’ asta, după ce a finalizat și a primit diploma, s-a trezit să toarne! Întreb doar:
    – Când plătea pentru a fi băgată în sondaje acestui individ, nu era același cunoscut și praduitor sexual cu vechime?

  2. Hop și balaoacheșa cu capu-n poză că poate uitase lumea de ea…

  3. si pupin.., de serviciu, ca doar fabrica este plina!
    Daca ereau nevestele voastre sau fetele, tot asa gandeati?
    Inclin sa cred, ca da!

  4. Marius Pieleanu,este din aceiasi unitate SRI cu Remus Pricopie, intre gradati nu se poate,ma intelegi,sa nu existe armonie,nu permit comandantii
    SNSPA e o vizuina de sobolani si dihori media,de asti nu scapam nici cu ultrasunete

  5. Pieleanu a fost mai smecher decat Bulai, dar la fel de vinovat.

  6. Ha, ha! Câtă invidie ș’ răutate ‘ntră fimei, n-aș hi crezut! Acuș, dupe ci-o aflat că maestru o mai iubit ș’ pi-altile, cuana o ‘nceput a face valuri…

  7. Ba da, era suspusa in genunchi,in masina lui Geoana,pe vremea aia. Astazi, Gheoane tzine sa ne spuna ca este mare, da’ mare nevoie de femei in conducerea NATO. Birchall, ia pozitia de tragere in genunuchi si act motor ! Dupa aia ii santajezi.

  8. Toata miscarea asta „me too”, este o scamatorie. Daca o femeie vrea sa faca cariera si ii ies in cale pradatori secuali, are optiunea sa spuna NU. Dar, cand dorinta de a ajunge sunt este mai mare de putinta, a spune DA, o ajuta sa treaca peste obstacole. Sa fim clari, doamnele si domnisoarele nu au fost fortate, li s-au cerut favori sexuale si au acceptat. Cine e de vina, cine a cerut sau cine a acceptat?

  9. A mai aparut si alt pradator sexul pe acest site care ia apararea altora ca el.

  10. Nu inteleg de ce se mai fac frectii cu acesti doi defecti la creier, care profitau de functiile lor si isi bateau joc de studente.Arestati imediat ,judecati la urgenta pt. ca probe sint suficiente si gata cu tot acest circ care se face .Se pare ca exista o practica in Romania ca cei invinuiti de ceva ,cu probe doveditoare ,cu martori,sa fie plimbati doar in scopul de a trece timpul si a se uita ce au facut ei .In realitate toti acesti vinovati stau bine mersii liberi .Daca un om obijnuit ar fi facut aceleasi fapte ca astia ,imediat ar fi fost la puscarie.

  11. Nu le a forțat nimeni, li s a propus, sunt convins că unele au propus ele, sa nu piardă ocazia…cred că cei doi aveau cusături duble la șliț, sa reziste la cite tute trăgeau de el.

  12. NIMENI NU SUFLA O VORBUITA DESPRE ZISA a3-cnn care ii PREZENTA ATAT PE pieanu cat si pe bulai in orice emisiune in care cei 2 ERAU NELIPSITI ! ACUM ? TACERE T O T A A !ASTA ESTE A3-CNN!

  13. Postarea ta te defineste ca un autentic produs de la coada vacii.
    Tot ca o parere, consider ca aici moderatorul ar fi trebuit sa intervina.

  14. Bănuiesc ca toți care susțin ca ,, femeile trebuiau sa refuze ” nu au trecut printr-o facultate ! Bre tovarășilor, dacă refuzau nu mai absolveau în veacu vecilor universitatea ! Iar dacă plecau la alte universități, acolo erau ,, asta-i aia care … ” !

  15. Ana Birchall se da femeie de casa, dar exista destui martori care sustin contrariu. De exemplu, SRS are FILMUL DEOCHIAT COMPLET, cap-coada, de la fiul sau sinucis, care pe atunci era amantul respectivei mironosite. Si tot el a filmat si scena cand respectiva ii dadea bani lui Geoana pentru un loc eligibil pe listele parlamentare. Sfatul meu e sa faca ciocul mic, ca vor apare si alte dezvaluiri despre afacerile necuratwe ale iubitului ei sot, care i-ar putea fi tata.

    @Ostap Bender,

    S-o spui lu’ mutu! Ai valori morale inalte, te tii de ele, nu le cobori pentru ca un profesor ti-ar da o nota mai mica. Zi mai bine ca le-a convenit sitatia. De ce tocmai acum s-au simtit lezate? Existau destule mijloace de a protesta si inainte, dar s-au complacut, pentru ca au obtinut niste avantaje suplimentare fata de colegele si colegii lor.

  16. To’arsa Hanah Birchall , doar acum s-a trezit ? Dar i-a placut Pielea nu ?Atunci cind era „shtutenda”. Pai si matracucele de la „Crucea de piatra” deveneau maici la „apusul” carierei, nu ? Sfinta !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.