
Ana Bogdan a fost învinsă de italianca Elisabetta Cocciaretto, a șaptea favorită, cu 6-3, 6-0, joi seara, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.
Românca rămâne cu un cec de 4.160 de dolari și 30 de puncte WTA.
Ana Bogdan era ultima reprezentantă a României pe tabloul principal, după ce Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Simona Halep și Jaqueline Cristian au fost eliminate încă din primul tur.
O altă italiancă, Lucia Bronzetti, s-a calificat în sferturile de finală. După ce a învins-o pe Simona Halep cu 6-1, 6-1, în primul tur, Bronzetti a eliminat-o, joi, pe americanca Peyton Stearns, a treia favorită, cu 6-2, 7-6 (7/1).
Cocciaretto și Bronzetti vor fi adversare în sferturile de finală.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.