O analiză critică de arhitectură a noului proiect Iulius Mall din Cluj face pentru cititorii cotidianul un profesionist în domeniu. Mai exact arhitectul brașovean Răzvan Socol care, într-un mesaj trimis pe adresa redacției, afirmă: Consider că sunt dator ca profesionist să semnalez atunci când au loc abuzuri în țesutul urban, motiv pentru care am evaluat și criticat acest nou proiect Iulius. Cât mai succint – am condensat destul de mult analiza – am explicat de ce nu consider că funcțiunea, dar și rezolvarea arhitecturală volumetrică ori de limbaj, nu vor fi o adiție benefică Clujului.
Vestea că cel mai mare mall din România va fi ridicat în Cluj, sigur a ajuns și la urechile tale. Dezvoltatorul ieșean Iulian Dascălu, cunoscut pentru proiecte precum Iulius Mall, este implicat în cea mai importantă investiție de reconversie a unei zone industriale de care a auzit Ardealul. E vorba despre vechea platformă Carbochim.
Dar, se ridică noul proiect Iulius Mall la nivelul clujenilor? Noi credem că nu, așa că hai să parcurgem rapid – arhitectural vorbind – de ce acest mall va dăuna mediului urban din Cluj. Ce ar trebui să ofere comunității un proiect real de regenerare urbană, în orașul cu cel mai bun nivel de trai din România?
Orașul fără trecut
Imaginează-ți că te plimbi printr-un cartier în care percepi fărâme de trecut. În timp ce înaintezi printre clădiri, ai șansa să parcurgi identitatea comprimată în timp a orașului. Apoi, imaginează-ți că intri într-un cartier complet nou, în care construcțiile sunt atât de similare, încât este greu să nu te pierzi pe stradă! Nu ai repere.
Oare prezența trecutului influențează modul în care experimentăm orașul?
Ei bine, cei de la Iulius se leagă foarte mult de aceste cuvinte: reconversie și regenerare. Dau bine în prezentare, dar planul lor este limitat la păstrarea a două clădiri monument, oferindu-le funcțiunea de spațiu cultural.
Ok, drăguț, dar ce se întâmplă cu restul? Nu spun că ar trebui să păstrăm absolut tot ce s-a construit vreodată, însă de multe ori identitatea unei zone este dată nu doar de monumentul pe care îl cuprinde, ci de intreg mediul urban zonal. Iar dacă Primăria nu înțelege ce evocă o zonă în sine, cu siguranță ar trebui să o facă arhitectul pus să demoleze tot, și să ridice un mall în loc.
Regenerarea înseamnă păstrarea și utilizarea arhitecturii cu putere de fundație, și clădirea unui “ceva” mai bun pe această bază.
Și ca să fim foarte clari, regenerarea unei zone nu înseamnă să păstrezi 2 clădiri lângă care trântești un amalgam de limbaj arhitectural. Discutabilă este și funcțiunea pe care îmi permit să o numesc consumeristă, dacă nu chiar hedonistă. Un cuvânt greu, dar serios, ce este un mall dacă nu un fel de Pleasure Island?
“Right here, boys! Right here. Get your cake, pie, dill pickles, and ice cream. Eat all you can. Be a glutton. Stuff yourselves. It’s all free, boys. It’s all free. Hurry, hurry, hurry, hurry.”
– Walt Disney, Pinocchio.
Dar vorbim mai târziu despre funcțiune.
Obiectul reconversiei este clădirea administrativă – imaginea de mai sus – și o hală cu arcade.
Iar așa vor fi integrate cele 2 clădiri. Clădirile ce întregesc proiectul (mall, birouri, locuire) nu par a face parte din același ansamblu. Nu par proiectate de același arhitect, pentru că nu se citește vreun limbaj apropiat, ori măcar complementar! În schimb, ne vom bucura de 3 paralelipipede P+10 alăturate și identice, încă două la fel dar mai în spate, și un colos cu fațade de sticlă. Aplaud.
O (super) scurtă analiză arhitectural-urbanistică a proiectului Iulius Mall din Cluj
Vechea platformă industrială Carbochim se află în interiorul unui cartier de locuințe individuale, cu regim de înălțime mic, de maxim P+1+M. Nu sunt Clujean și din păcate nu cunosc în detaliu istoria acestui frumos oraș – pe care l-am vizitat de câteva ori. Dar experiența îmi permite să înțeleg suficient dintr-o căutare pe Google Maps. E clar că sub semnul regimului comunist, a fost împlântată platforma industrială Carbochim în țesutul vechiului oraș, precum un pumnal răsucit între coaste. (O practică uzuală pentru acea perioadă, care a fost mai mult sau mai puțin ținută sub control de arhitecții vremii.) Iar în timp, acest spațiu a intrat în identitatea zonei formând un caracter în istoria colectivă a orașului.
Strike 1: Raportarea la scara umană.
Dacă ne luăm după imaginile oferite de grupul Iulius, observăm că ansamblul este distorsionat ca proporție. Nu adresează în vreun fel problema de masivitate și brutalitate a vechii platforme industriale Carbochim. Bineînțeles că un oraș are nevoie de real estate, niveluri multe construite – altfel nu am avea loc de spații verzi, ori densitatea locuitorilor ar fi extrem de mică, și ajungem în altă extremă, pe care cei care au fost în State (sau au studiat fenomenul) o pot înțelege. Însă există tot felul de moduri pentru a aduce un obiect arhitectural masiv, la scară umană. Trucuri pe care un arhitect ar trebui să le știe, iar un investitor să le folosească.
Spațiile interioare, din nou, sunt ieșite din scara umană, și devoalate de orice ar putea fi plăcut ochiului. Provoc pe oricine să numească un lucru fain la acest spațiu. Ce anume din spațiul de mai jos, te-ar face să îți petreci timpul în el?
Strike 2: Spațiul (ne)dat orașului.
Spațiul verde nu este oferit cartierului, ci e mai degrabă ferit de oraș. Sigur că aici s-a urmărit un traseu pe malul Someșului, dar cred că trecătorul s-ar bucura mai mult de un spațiu verde lângă stradă, conectat pietonal cu cel de pe malul apei.
Strike 3: De la pomul lăudat te întorci fără sac.
Pentru că noi credem că majoritatea clujenilor sunt oameni umblați, care se așteaptă ca după toată tevatura din media, proiectul Iulius Mall să fie impresionant. Ei bine, lăsați-vă sacii acasă, pentru că se pune aceeași placă pe care o auziți/vedeți în orice mall. Spațiile interioare sunt complet lipsite de imaginație, nici măcar inspirate din vreo sursă de seamă. Iar finisajele folosite pe fațade nu dau o consistență proiectului, ci mai degrabă adâncesc insolubilitatea corpurilor construite.
Cât despre zona verde exterioară: cu acea urmă de amfiteatru, vă spun sincer că un student de anul 1 la arhitectură nu ar lua mai mult de nota 6. Sau cel puțin, așa era pe vremea mea :))
În regulă, această imagine nu reprezintă neapărat un spațiu neplăcut, ci mai degrabă banal. Dar știm deja câte panouri publicitare vor popula o astfel de scenă.
Funcțiunea aleasă de grupul Iulius.
Mall-ul, un rest de spațiu între reclame.
Problema acestor spații este că nu sunt mai mult decât niște piețe “împachetate” altfel. Mergi efectiv printre tarabe, doar că nu miroase a ceapă, ci a poliuretan, geci de piele falsă, și bețișoare parfumate.
Totuși, la piață nu mergi ca să-ți petreci timpul liber. Este evident de ce mall-urile își asumă rolul de spații de loisir – profitul. Însă oferă minimul necesar pe care cetățeanul îl acceptă pentru a-și irosi timpul acolo. Cam la fel cu orice alt domeniu de construcții în România. Și în imobiliare, dezvoltatorii nu văd un motiv de a oferi mai mult decât minimul necesar acceptat de cumpărător.
În final, noi, ca public, ar trebui să ne ridicăm standardele, și să nu mai acceptăm aceste non-spații publice în care suntem ademeniți. Sigur, la nevoie le putem folosi drept centre de shopping. Iar pentru mai mult, oferă-mi un spațiu real, valoros, în care să îmi petrec timpul! Nu putem fi ademeniți doar cu consum.
Mall-ul în era post-Covid.
Durata de viață a unui mall înainte de 2020 era efemeră, limitată de apariția unui alt mall mai mare, mai divers în branduri, și care oferă mai multe activități de (pe)trecere a timpului. Înainte de pandemie, în State chiar exista un curent de reconversie a mall-urilor în mega-biserici, centre de asistență sau adăposturi sociale.
“We built too many malls, and we built them too cheaply. Only the strong will survive”
– Amanda Nicholson, profesor de practică retail la Syracuse University.
Malls are dying. The thriving ones are spending millions to reinvent themselves.
Apoi, am rezistat fără mall-uri timp de aproape un an în lockdown. Acum că măsurile s-au relaxat cam peste tot prin lume, industria se bucură de un mare aflux de clienți. Dar cred că este inevitabilă domolirea acestui curent, iar consumatorul va înțelege din nou cum este păcălit. Firește, România este tradițional în urma mișcărilor din Vest, dar Clujul are pretenția de a fi un vârf de lance în țară, nu? În orice caz, argumentul stâ în picioare: modelul standard de mall nu poate supraviețui dacă nu oferă o anumită calitate a spațiului și implicit, a timpului.
Până la urmă, poate un proiect de arhitectură cu ceva substanță să reducă din costurile masive ale unei campanii de marketing? Ce sumă aș economisi dacă aș construi o clădire cu valoare arhitecturală, în contrast cu o hală “pentru” oameni pe care apoi să o împachetez frumos, și să o îndes pe gât consumatorului?
Rem Koolhaas, un arhitect pe care vă recomandăm să îl studiați dar mai ales să îl citiți, ar cataloga probabil acest spațiu drept “Junkspace”. Adică, după cum îl definește, “produsul întâlnirii dintre un lift și un aer condiționat. […] Înlocuiește ierarhia cu acumularea, compoziția cu adiția.”
Ce ar putea fi, dar nu fără să ne dezmeticim noi, arhitecții.
Într-o zonă cu trecut industrial, într-o țară care suferă în urma exodului de profesioniști în domenii tehnice, cât de oportună ar fi fost reconversia către o școală profesională? Sigur, la fel ca alte centre de studiu, ar fi adecvat ca pe un teren atat de mare să fie conectate cateva zone de locuire dar si de petrecere a timpului liber. Cu puțină imaginație, actul de învățare a unei meserii în domeniul mecanicii poate fi transformat în artă pentru trecători. Avem și noi @OVERLAP un astfel de proiect de potențare a unor clădiri vechi, transformate în școală profesională în Săcele, Brașov. Din păcate, a rămas la sertar.
.
Dacă eu aș investi peste 500mil într-un proiect, aș căuta să produc o arhitectură care să facă singură reclamă spațiului – pentru că aici stă puterea arhitecturii de calitate. Aș căuta să urmez un fir roșu către un proiect care să ofere comunității cel puțin atât cât pretinde. Și aș face eforturi de a aduce spațiul ăsta mare, la scară umană.
.
În final sunt două variante. Transformăm Clujul în București, perpetuând același model consumerist lipsit de valori, susținut de spații în care oamenii se pierd, neavând repere reale?
Sau ne asumăm rolul generației care s-a dezmeticit după comunism?
Marius, sigur că sunt arhitecți în Cluj, și mă aștept să se sesizeze și ei. Până atunci, nu cred că am făcut vreo nedreptate clujenilor cu acest articol. Din contră, am studiat zona suficient cât să înțeleg ce se petrece acolo, vezi și harta marcată de mine.
Răspunde-mi, crezi că arhitectul care a realizat proiectul Iulius este neapărat clujean?
Oare unui arhitect clujean ar trebui să i se interzică să critice arhitectura din Brașov, pentru că nu e din zonă?
Un architect din Brasov care recunoaste ca nici nu stie zona se trezeste criticand…Oare in Cluj nu sunt arhitecti,sau ce ?
@Calin
Ce rasist poti sa fii, se stie din totdeauna ca Romania este un stat multicultural si multirasial care primeste cu dragoste si multa incredere pe straini. De fapt Romania e cunoscuta la nivel mondial pentru ospitalitatea ei, mai exact pentru toti cei care vin aici. Sa iti fie rusine ca esti un sovin ce nu are nimic in comun cu cultura romana si valorile de toleranta fata de ceilalti oameni.
Povești, Clujul, ca orice alt oraș mare din România, este azi internaționalizat. Nu e nici o deosebire la cum se-mbracă oamenii(urît), cum se poartă (zombi), cum gândesc (mai degrabă nu gândesc cu mintea lor) și nici măcar la expresia feței (de obicei tîmpă dar cu aere) față de oamenii din orice alt oraș mare occidental.
Numărul celor de alte rase e pe zi ce trece din ce în ce mai mare. Citeam zilele trecute de surpriza ce a avut-o unui american din zona Marilor Lacuri după ce s-a mutat în sud, Bible Belt, crezînd că dă de albi tradiționaliști. Undeva scria : „Most service-industry jobs are occupied by blacks–the checkout girl at the supermarket won’t be a cute white girl, it’ll be an obese Shaniqua”. La fel am pățit săptămâna trecută la casă la Profi. În România!
Constituția: Art. 3 „ Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”
denumirea de Cluj-Napoca este deja caduca ..!! de cand cu ,,invazia ,, orasul se numeste Țărănoaia- Smart,,..!condus de marele caracter Boc ..!
Tichie de margaritar cu moț.
A fost odată Carbochim, a fost odată fabrica Farmec care produce șpreiuri deodorante, și vopsea pentru blonde Cromoplatin 13, a fost odată Un oraș Cluj-Napoca unde în piața dintre Casa studenților, Biblioteca Universității și cofetăria Croco în ziua de 24 ianuarie, pe un ger strașnic toată după masa nu se întrerupea cântatul și jucatul Horei Unirii. A fost odată în secolul XX o Românie industrializată cu tehnicieni și intelectuali de excepție. Acum suntem în secolul XXI în locul unei uzine mecanice avem în Sibiu Promenada Mall Sibiu în pe trei nivele și zeci de magazine nu există nici un magazin cu nume românesc în afară de să zicem Altex și Gerovital și nici un soi de mâncare românesc. Mallurile sunt cum spune domnul Călin mecanisme de deromânizat și mondializat românii. Stric produse de import. România nu mai produce nimic. Polonia de toate. In altă ordine de idei merg cu plăcere la Mall Shoppind City Sibiu fiindcă aleile interioare sunt pline de cupluri tinere cu copii mici și multe fetițe sclipitoare. Sunt atât de de frumoși, de deosebiți încât refac optimismul Că tot ce-i românesc nu piere! Cine a fost pe malul lacului de lângă Iulius Mall Gheorghieni Cluj Napoca și a văzut ce înghesuială de copii și părinți tineri vorbind românește au fost pe 1 iunie 2022 îmi va da dreptate.
Molurile sînt hale de spălat creier, de modelat, a se citi strica, mai ales copii și tineri, de a forma noul om nou (cam la cinci ani alt fel). Partea cu magazinele și cumpăratul este de la locul doi în jos.