Analiză: Cum se descurcă UE după „divorțul” energetic de Rusia

Invazia Rusiei în Ucraina a forțat UE să își regândească drastic aprovizionarea cu energie și să scape de dependența de combustibilii fosili ruși. Dar eforturile de diversificare ale UE nu vin fără noi riscuri, se arată într-o amplă analiză Euractiv.com

În mod tradițional, Rusia a fost principalul furnizor de combustibili fosili al UE, iar infrastructura majoră, cum ar fi gazoductele și oleoductele, o leagă și mai mult de energia din est. În 2021, exporturile rusești au acoperit 40% din gazele fosile ale UE, 30% din țițeiul UE și 30% din cererea de huilă a UE, potrivit Eurostat. Cu toate acestea, confruntat cu realitatea plăților fosile care alimentează probabil mașina de război a Rusiei, blocul comunitar și-a intensificat sancțiunile și a căutat modalități alternative de a satisface nevoile energetice ale Europei.

„Prin eforturile noastre colective și în solidaritate cu Ucraina, am pus capăt importurilor de cărbune din Rusia, am eliminat 90% din importurile de petrol rusesc, iar livrările de gaze prin conducte au scăzut semnificativ„, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson.

Un divorț energetic

De-a lungul primelor luni ale războiului din Ucraina, o întrebare a dominat deopotrivă industriile energetice și statele membre ale UE: Va închide Vladimir Putin robinetul de gaz? Deși Rusia a avut un istoric de restricționare a fluxurilor de gaze către Europa în cadrul unor dispute anterioare cu Ucraina de-a lungul anilor – 2005-2006, 2009 și 2017 – mulți au presupus că, deoarece Kremlinul a menținut aprovizionarea pe parcursul Războiului Rece, nu va recurge la tăierea celei mai mari piețe a sa.

La urma urmei, mai puțin gaz vândut în Europa însemna, de asemenea, mai puțini bani pentru cufărul de război al Kremlinului. Dar Rusia a profitat de ocazie pentru a transforma fluxurile de gaze în arme, mai întâi împotriva Varșoviei și a Sofiei, trimițând un semnal clar celorlalte țări din UE.

Gigantul energetic Gazprom, controlată de Kremlin, a început, de asemenea, să oprească livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 către Germania. În timp ce alte țări europene încă se confruntau cu provocarea de a reduce livrările profitabile de combustibili fosili ale Rusiei, Lituania a devenit prima țară europeană care a oprit toate importurile de gaz rusesc „toxic”. „A fost o victorie politică uriașă, dar și o victorie economică – a fost ca și cum ne-am câștigat independența pentru a doua oară, pentru că nu vom mai simți niciodată șantajul energetic„, și-a amintit un diplomat lituanian pentru EURACTIV. „Fără îndoială, dacă mulți dintre vecinii noștri europeni ar fi făcut acest lucru înainte de război, în special Germania, răspunsul la invazia Rusiei în Ucraina ar fi fost mai rapid și mai îndrăzneț”, au adăugat aceștia.

Cu toate acestea, prin întreruperea livrărilor de gaz pe tot parcursul anului trecut, Moscova a forțat mâna Europei și a determinat-o să își reducă dependența. Până la sfârșitul anului, gazul rusesc a scăzut de la a forma jumătate din importurile Europei la mai puțin de 10%.

Între timp, importurile de cărbune și de alți combustibili fosili solizi au fost interzise în august, urmând ca interdicția asupra țițeiului și a produselor petroliere rafinate – cu excepții limitate – să intre în vigoare în decembrie și, respectiv, februarie 2023. Dar, în ciuda faptului că liderii UE au convenit asupra unui embargo asupra petrolului rusesc transportat pe mare, orice interdicție totală a livrărilor de gaze pare puțin probabilă, având în vedere cât de mult se bazează anumiți membri pe acestea.

GNL salvează situația. Sau nu?

Cu mai puțină energie provenind din Rusia, UE trebuia să recupereze diferența. Acest lucru a fost realizat parțial prin creșterea livrărilor de gaze fosile de la partenerii străini, menținând la volume ridicate fluxurile prin conducte din Norvegia și Algeria către UE și crescând marginal fluxurile din Azerbaidjan.

Cel mai important, UE și-a asigurat volume record de importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care au crescut cu 66% față de 2021. SUA au furnizat Europei 42% din aprovizionarea cu GNL anul trecut și se așteaptă ca SUA să își consolideze poziția de sursă constantă de combustibil pentru Germania și alte state membre ale UE. „Lucrând cu parteneri de încredere, am reușit să înlocuim rapid cea mai mare parte a importurilor noastre de cărbune, petrol și gaze rusești. Acest lucru dăunează economiei rusești și ajută Ucraina în eforturile sale curajoase de război”, a declarat Simson.

Blocul a micșorat, de asemenea, cantitatea de gaz de care avea nevoie prin reducerea cererii și producția de energie regenerabilă. „Cetățenii și industriile noastre și-au redus cererea de gaz cu 20% și am găsit surse alternative de aprovizionare de la partenerii internaționali și prin investiții în noi surse regenerabile interne„, a spus Simson.

Cum rămâne cu gazul rusesc?

În ciuda tuturor eforturilor depuse, Europa nu s-a eliberat complet de energia rusească și continuă să trimită bani către această țară în schimbul livrărilor. În total, UE a plătit puțin mai puțin de 140 de miliarde de euro în schimbul combustibililor fosili ruși de la începutul războiului.

Importurile de GNL rusesc au crescut, de asemenea, anul trecut, deși doar marginal.

„Dacă vă uitați la comparația dintre 2021 și 2022, a crescut cu aproximativ șase miliarde de metri cubi, ceea ce este, am spune, nimic în comparație cu pierderea pe care am avut-o în ceea ce privește gazele de gazoduct din Rusia„, a declarat un oficial UE pentru EURACTIV.

GNL rusesc va fi, de asemenea, exclus din livrările achiziționate în comun de țările UE pentru a contribui la asigurarea securității energetice europene, a adăugat oficialul.

Deși, în prezent, pare imposibil din punct de vedere politic și moral ca UE să își intensifice importurile de livrări rusești, aceasta rămâne o posibilitate pe termen lung.

Totuși, în privința importului de cărbune și țiței rusesc, va fi dificil de revenit la nivelul vechi, deoarece intră sub incidența sancțiunilor UE sau sunt în curs de eliminare treptată în alt mod. Cu toate acestea, gazul fosil rămâne în prezent în afara măsurilor punitive ale UE și, în ciuda eforturilor depuse de șoimii ruși din Polonia și țările baltice, este puțin probabil să intre pe lista de sancțiuni foarte curând.

„Contractele nu au fost încheiate, așa că, din punct de vedere tehnic, există o mare întrebare și o provocare dacă Rusia decide că vrea să trimită mai mult gaz, dacă companiile vor trebui să îl ia în mod legal. Este probabil că cineva va trebui să intervină„, a declarat pentru EURACTIV Ben McWilliams, consultant în domeniul energiei și climei la thinktank Bruegel.

În comparație cu alte surse de energie, gazul rusesc este dificil de trimis către cumpărători alternativi, atât din cauza faptului că este neplăcut din punct de vedere politic să lucrezi cu Moscova, cât și din cauza sancțiunilor care limitează posibilitatea de a construi noi capacități de stocare a GNL.

„Un lucru pe care Rusia îl va pierde cu adevărat este tehnologia. Înainte de război, lucrau la noi capacități de export de GNL în Arctica, dar marile companii energetice europene s-au retras și există sancțiuni pentru exporturile de tehnologie energetică”, a declarat McWilliams.

Idealul ar fi ca Europa să nu mai aibă niciodată nevoie de aprovizionarea cu combustibili fosili ruși, a declarat pentru EURACTIV Lisa Fischer, lider de program la grupul de reflecție asupra climei E3G. Potrivit experților în energie, blocul comunitar ar putea înlocui două treimi din gazul rusesc până în 2025 prin stimularea turbo a energiilor regenerabile și a eficienței energetice și ar putea să îl înlocuiască complet și rapid după 2025.

Pe lângă aceasta, Fischer a declarat că UE ar trebui să se asigure că orice bani trimiși în străinătate pentru aprovizionarea cu gaz sunt „absolut necesari și inevitabili”, altfel reprezintă o investiție irosită pentru a face industriile naționale mai eficiente și mai competitive, pentru a izola locuințele și pentru a stimula energiile regenerabile.

UE face deja presiuni pentru introducerea mai multor surse de energie regenerabilă pentru a crește producția internă de energie, a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a combate prețurile ridicate. Pe termen lung, această creștere ar trebui să îi sporească securitatea prin faptul că va deveni mai puțin dependentă de alte țări în ceea ce privește energia.