Reflecțiile din epoca modernă despre pace au succedat unor războaie sângeroase în Europa. Iar proiectele majore de pacificare – de la Leibniz, prin abatele Saint-Pierre, la Kant – au apărut pe baze creștine.
Se știe că reflecțiile din creștinismul începuturilor au conferit păcii anvergura unei viziuni cuprinzătoare. Lumea a fost privită de Iisus dând păcii prioritate necondiționată. Așa cum și altădată a alimentat proiecte de pace, putem spune astăzi, cu toate argumentele, că din nou creștinismul este chemat să contribuie fundamental la pacificarea din Europa.
Predica de pe munte a lui Iisus din Nazaret este cea care a anunțat această viziune cuprinzătoare asupra lumii. Oamenii cu bucuria a ceea ce sunt și au, dar „blânzi”, „însetați de dreptate”, „milostivi”, „curați cu inima”, „prigoniți pentru dreptate” vor fi cei ce se vor bucura de „viața cerurilor”. „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (5, 9) spune Iisus în încheierea beatitudinilor, cu care începe, cum se știe, Predica de pe munte. „Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (5, 44). Viața omului își are sensul cel mai profund în intrarea în „împărăția cerurilor”, încât năzuința supremă este cuprinsă în adresarea din Tatăl nostru: „vină împărăția ta; facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ”(6, 10). Printr-o inițiativă fără precedente, Iisus a mutat religia pe terenul înaintării spre „împărăția lui Dumnezeu” și a dat astfel conținut cu totul nou Veștii celei Bune (Evanghelion) pe care o aducea oamenilor.
„Iubirea aproapelui” este afirmată ca morală. Deja David Flusser (Jesus, Editions de l’Eclat, Paris, 2005, p. 74) a scris: „Perspectiva lui Iisus se dovedește revoluționară sub trei aspecte: o interpretare radicală a poruncii iubirii mutuale, un apel la un nou comportament moral, ideea unei împărății a cerurilor”. Mai recent, dintre monografiile de referință, Jean-Christian Petitfils (Jesus, Fayard, Paris, 2011) scrie că Iisus lansa în Predica de pe munte o nouă viziune și punea totul sub voința divină.
Nu insist aici asupra înțelegerii în detalii a creștinismului, ea fiind deja în multe expuneri. Este însă cazul să ne întrebăm: ce poate face creștinismul ca să fie pace astăzi în Europa? Două luări de poziție de luciditate dusă la capăt mi se par demne de a fi amintite din capul locului.
În reflecțiile sale postbelice, azi cunoscute din Caietele negre (1931-1975), tipărite nu demult, Heidegger atrăgea atenția că distanțarea Europei de trecut nu este suficientă și că alternativa la ceea ce a săvârșit Hitler este prea puțin hotărâtă. „Întreaga lume țipă continuu, încă, ce acte de violență a comis Hitler. Acestea sunt rele destul. Dar nici unul dintre marii învingători nu se gândește să învingă. Această incapacitate este mai rea. Nu pentru că ne ating urmările ei, ci pentru că afectează întreaga stare a lumii mai adânc decât freneziile rasiale ale lui Hitler” (GA 98, p. 77). Dincolo de tribulațiile sale, Heidegger însuși sesiza că o distanțare mai profundă a Europei de anii treizeci este indispensabilă.
În anii nouăzeci, în Europa se trăia euforia înlocuirii „socialismului răsăritean” cu democrația și a depășirii scindării ideologice a continentului. Dar chiar pe acest fundal, au fost gânditori care au semnalat pericolele, dintre care unele s-au confirmat în chiar războiul actual. Joseph Ratzinger a atras atunci atenția că prin schimbările salutare din anii nouăzeci nu s-a intrat automat într-o lume care să nu aibă nevoie de noi schimbări. Cotitura istorică din 1990 nu este de ajuns pentru a se ajunge la o societate în profunzime nouă, ci mai sunt necesare schimbări sau măcar nerepetarea istoriei. Pericolul pe care Joseph Ratzinger îl vedea era emergența unui nou „mesianism politic” și a unei reeditări a „zelotismului” (Wendezeit fur Europa? Johannes Einsiedeln, Freiburg, 2005, p. 111), care vor submina dreptatea în societăți și, până la urmă, democrația și echilibrul.
Nu s-a putut contesta această anticipare. Situația de astăzi pare însă și mai dificilă. Bunăoară, ea nu închide eventualitatea unui nou război mondial. Se petrece deocamdată o degradare a democrației în Europa, care aduce noi crize și împiedică urcarea la decizii a oamenilor de stat în locul simplilor activiști de conjunctură. Unii decidenți imaginează „ingerințe externe” și „războaie hibride” spre a abate atenția publică de la incapacitatea lor de a rezolva probleme și a atenua nemulțumirile oamenilor. Precum în anii treizeci, se acuză din nou Răsăritul de nefericirile lumii. În discuțiile de taină cu generalii săi, recent scoase din arhive și publicate, Hitler perora că „Rusia este vulnerabilă”. Azi, aventurieri ajunși la decizii spun că „Rusia este prea mare”. Înarmarea este socotită cale spre pace. Se vrea încetarea focului, în vreme ce se intensifică alimentarea cu arme. În unele țări nici parlamentele nu mai sunt consultate, încât concentrarea în mâini puține a deciziei conține ea însăși riscuri. Unii trăiesc convingerea după care „istoria se sfârșește”.
În Europa se adaugă dificultăți aparte, pe care războiul din Ucraina le scoate la lumină cu putere. S-au încheiat nu cu tratate solide, ci abia cu acorduri circumstanțiale al Doilea Război Mondial și „războiul rece”. Chestiunile teritoriale generate de aceste războaie (prin Pactul Ribbentrop – Molotov 1939, apoi prin trecerea de către Hrușciov 1954, în administrare ucraineană, a Crimeii etc.) nu pot fi escamotate. Puțini înțeleg dreptul internațional la propriu – ca efect al negocierilor, pe baze istorice, demografice, culturale, consemnate în tratate ratificate de parlamente reprezentative ale țărilor – și-l confundă cu acorduri, memorandumuri, declarații în anumite circumstanțe. Tratatele și dreptul internațional sunt însă mai mult decât asemenea acte.
Altădată, războaiele erau motivate de religie. Azi, ele vin din ceea ce anticipa Nietzsche – mai cu seamă din ciocnirea „voințelor de putere” economică și politică. Pacea depinde astfel de decizii politice și militare și mai puțin de religie.
Poziția religiei în cultura lumii s-a și schimbat, de altfel, încă o dată. Azi este larg acceptat că ostilitatea reciprocă, venind dintr-o tradiție a relației religie-știință-filosofie, trebuie înlocuită cu cooperarea lor. S-a intrat în „societatea postseculară”, în care nu se mai pot rezolva crizele lumii fără angajarea interacțiunii celor trei. Nu se mai poate duce înainte nici mesajul creștin fără conlucrarea religiei cu științele și filosofia. Dezbaterea începută la München (2005) a celor mai mari filosofi și teologi ai momentului a lămurit acest fapt.
Relația dintre biserici ca instituții și politică este însă, în continuare, în discuție. Pe de o parte, a fost un mare pas, înfăptuit dincoace de mijlocul secolului al XX-lea, ieșirea bisericilor din slujirea „conducătorilor” și concentrarea lor asupra situației celor nevoiași. De aceea, critica modernă a religiei, care a vizat de fapt, cum a observat Karl Barth, politica bisericilor, mai curând decât metafizica lor, și-a redus amploarea.
Este un mare pas cultural și depășirea scientismului – acea concepție îngustă asupra științei care nu înțelege condițiile de posibilitate ale științei înseși. Azi este acceptat, de către cei cu o veritabilă formație științifică, că știința nu este străină de premise și concluzii religioase. Obscurantiști au devenit cei care pretind că fac știință, dar nu o înțeleg.
Pe de altă parte, destui decidenți înțeleg bisericile ca pe un fel de analog al partidelor și vor să le supună, revenind astfel direct în anii treizeci. Cum s-a văzut în Ucraina ultimilor ani, se atacă Biserica Ortodoxă fără a înțelege că religia este altceva, că bisericile sunt juridic autonome conform constituției și că niciun regim nu are dreptul să le ia sub control.
Desigur că bisericile nu pot ignora fără pierderi enoriașii. Discuția Papei Leon al XIV-lea cu delegația Patriarhiei Moscovei, din iulie 2025, este elocventă: papa nu poate face abstracție de catolicii europeni, iar patriarhia de ortodocșii ruși. Dar nici o parte nici alta nu se oprește la interese imediate, ci caută să promoveze mesajul creștin.
Sub acoperirea aparent inocentă „nu ne amestecăm în politică”, destui își declară distanțarea de politică. Pretenția nu este realistă, căci politică face tacit și cel care declară că este fără politică. Pretenția nu este nici soluție: duce doar la sărăcie – economic, cultural, spiritual – aprobarea, prin pasivitate, a orice fac cei care decid. Cu pasivitate nimeni nu se propășește. Cu cât creștinismul este trăit mai profund, cu atât bisericile reacționează la păcate și cu atât societățile se smulg din neajunsuri.
România, de exemplu, a fost adusă în ultimii douăzeci de ani de către decidenții ei în cea mai grea situație – cu degradarea ce are printre indicatori emigrarea cea mai mare dintr-o țară a lumii în timp de pace, aruncarea economiei aproape în „deșeu (junk)” și a democrației la limită, cel mai mare procent de analfabeți funcționali și cea mai extinsă sărăcie din Europa. Cu atât mai mult este astfel cazul sprijinirii de către diferitele forțe, inclusiv de către biserici, a schimbării garniturilor de decidenți vădit incapabili – singura cale acum de a normaliza statul. Aceasta este astăzi chestiunea de responsabilitate majoră în societate, inclusiv a bisericii.
Peste toate, proiectele majore ale păcii în Europa au venit din tradiția creștină de reflecție. Ele au ajuns la un grad înalt de elaborare conceptuală – probabil cel mai înalt în chestiunea păcii – și pot fi surse de învățăminte și astăzi. Iau trei exemple din era războaielor mondiale.
În Primul Război Mondial, Papa Benedict al XV-lea (1917) a făcut propunerea de pace axată pe trei principii: „să păstrăm completa imparțialitate în relație cu toți beligeranții, așa cum sunt ei fiii unui tată comun, care își iubește toți copiii cu egală afecțiune; să ne străduim în mod constant să facem cel mai mult bine posibil, fără excepții personale și fără distincții naționale sau religioase – o datorie pe care legea universală a carității, ca și suprema sarcină spirituală încredințată nouă de Hristos, ne-o cer; în sfârșit, precum misiunea noastră de pace ne-o cere, să nu lăsăm nimic nefăcut din ceea ce este în puterea noastră și poate grăbi sfârșitul acestei calamități, căutând să conducem popoarele și capii lor spre evaluări mai moderate și să punem în mișcare deliberările de pace – ale unei <păci juste și durabile>”.
Aceste principii au fost întărite de apelul la a face „astfel încât popoarele beligerante să devină și mai mult frați”, care se concretizează într-o deviză esențială: „forța materială a armelor trebuie substituită cu forța morală a legii; ca urmare, este de stabilit un acord just al tuturor pentru simultana și reciproca reducere a armamentelor, în conformitate cu reguli și garanții încât ele să fie suficiente pentru menținerea ordinii publice în fiecare stat; apoi, în locul armatelor, să intre instituția arbitrării, cu funcția ei de blândă de stabilire a păcii conform unor standarde și sancțiuni ce sunt agreate, contra acelui stat care poate refuza să supună chestiunile internaționale arbitrajului sau să accepte deciziile acestuia”.
Au urmat acțiuni în consecință, mai ales în „chestiunile teritoriale”, dificile și atunci, ca oricând. Pe atunci, ele erau disputate de Italia, Austria, Germania, Franța, de țări din Europa de Sus-Est. Direcția recomandată de papă era cea a „coordonării aspirațiilor popoarelor cu circumstanțele și a intereselor lor cu binele general al marii societăți umane”.
La solicitarea Organizației Națiunilor Unite, Hans Küng a elaborat un amplu Proiect de etică globală (1990), în cadrul unei opere de edificare a teologiei timpului nostru (detaliat în A. Marga, Introducere în filosofia contemporană, Compania, București, 2014). Cunoscutul teolog a motivat că „fără morală, fără norme etice generale care obligă, deci fără global standards, națiunile sunt în primejdia de a fi manevrate, ca efect al problemelor acumulate de decenii, într-o criză ce poate duce în cele din urmă la colapsul național, adică la ruină economică, la destrămare socială și la catastrofă politică” (Project Weltethos, Piper, München, 2002, p. 46).
Concepția asupra păcii a lui Hans Küng stă pe trei axiome. Prima: „Nu este supraviețuire fără un etos global”. Acesta implică abandonarea relativismului, „democrație pe baza consensului fundamental”, coaliție a credincioșilor și necredincioșilor, „răspundere comună în respect reciproc”, „răspundere planetară”, etos cu bază religioasă. În reacție la postmodernitate, este vorba de „libertate cu dreptate”, „egalitate cu pluralitate”, „coexistență cu pace”, toleranță și ecumenism. A doua: „Nu este pace mondială fără pacea între religii”, ceea ce implică „criterii ale adevărului ecumenic”, umanism, dialog și promovare de sine, capacitatea de dialog cu capacitate de a atinge pacea. A treia: „Nu este pace între religii fără dialog al religiilor”. O „teologie ecumenică a păcii” este necesară și posibilă acum. În orice situație, viziunea bazată pe renunțarea la forță din Predica de pe munte poate fi inspiratoare – altfel Jus talionis, cu strategia ei „dinte pentru dinte”, se instalează și antrenează vărsări de sânge.
La aproape un secol de la inițiativa ilustrului său predecesor, Benedict al XVI-lea a dat, la rândul său, o întreagă concepție asupra păcii, de data aceasta în cadrul celei mai elaborate teologii a vremii noastre (detaliat în A. Marga, Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, Meteor Press, Bucureși, 2010). Noutățile conceptuale care disting această concepție pot fi rezumate astfel: a) orice acțiune – economică, diplomatică, militară în relația dintre națiuni suverane este importantă pentru pace și securitate internațională, dar abia un „autentic umanism integral (true integral humanism)” în societățile respective este soluția; b) a rămas o sarcină neîmplinită a erei post 1945 să ia în seamă, odată cu tragedia războiului mondial, rănile aduse demnității umane, încât trăim încă în condițiile unui „unfinished business” al Declarației Universale a Drepturilor Omului (1945); c) este necesară revenirea sub aspecte cheie la „dreptul natural (Natural law)”, singurul care permite „convergența între diferite culturi și civilizații, mai curând decât o idee particulară a Vestului”. Dreptul natural este capabil să ne aducă la „nevoile și dorințele fiecărei inimi umane” și să asigure „un angajament mutual și genuin față de binele altuia”. d) „angajamentul personal” a devenit necesar pentru „a reînnoi lumea în pace și justiție” și se poate realiza doar pe baza „respectului pentru <gramatica> înscrisă în inimile umane de către Creator”.
Asigurarea păcii nu mai poate fi atinsă fără politică, dar politica și religia se pot întâlni. În enciclica Deus caritas est (Vaticana, 2006) Benedict XVI arăta că nu este misiunea bisericii să se substituie statului, care rămâne cu obligația de a rezolva pașnic divergențele. „Scopul bisericii este simplu, de a ajuta la purificarea rațiunii și de a contribui astfel, aici și acum, la recunoașterea și atingerea a ceea ce este just” (p. 60). „Iubirea” înscrisă în miezul viziunii creștine nu poate însă triumfa decât în condiții economice, sociale și de altă natură. Enciclica Caritas in Veritate (Vaticana, 2009) a descris aceste condiții și le-a pus sub lumina „iubirii (caritas)”.
Asemenea elaborări nu au putut fi depășite și rămân printre referințele celui care reflectează astăzi asupra păcii. Au avut loc însă acțiuni de reconciliere eclezială. Exemplar rămâne mesajul comun al patriarhului Kiril şi al președintelui Jozef Michalik, al episcopatului polonez. Documentul s-a vrut „o contribuție la opera de apropiere dintre Bisericile noastre şi de reconciliere dintre popoarele noastre”. Amintindu-se „vecinătatea seculară” dintre Rusia şi Polonia şi „ereditatea creștină orientală şi occidentală” care au influențat identitatea şi cultura celor două națiuni, mesajul îndeamnă la a îmbrățișa o cale „a dialogului sincer” pentru însănătoșirea rănilor din trecut. „Păcatul”, „slăbiciunea umană”, „egoismul”, dar şi „presiunile politice” duc la „alienarea reciprocă”, „la ostilitatea deschisă, la lupta dintre națiunile noastre”, cu consecința „disoluției originalei unități creștine”. Ele sunt contrare voinței lui Hristos şi reprezintă „un mare scandal”. De aceea, sunt necesare „noi eforturi” pentru a apropia din nou Bisericile şi pentru o reînnoire importantă după experiențele războiului mondial, totalitarismului și ateismului impus. „Dialogul fratern” este calea care conduce la reconciliere și presupune „dispoziție de a ierta jignirile şi nedreptățile suportate, şi tot răul făcut reciproc”.
Memoria rămâne „parte esențială a identității popoarelor”. Ea ne amintește victimele din trecut care şi-au dat viața pentru fidelitatea față de Dumnezeu şi patrie. „A ierta nu înseamnă a uita”, ci „a renunța la răzbunare şi la ură” pentru a construi un viitor de pace. A cunoaște istoria poate ajuta la descoperirea „adevărului deplin”. Redarea acurată a faptelor poate ajuta la depășirea „stereotipurilor negative”, încât devine posibilă „reconstruirea încrederii reciproce, apropierea dintre persoane” şi „un viitor pacific între țări şi popoare”.
Putem da și alte exemple. Mă gândesc, de pildă, la ceea ce scria deja cu decenii în urmă mitropolitul Damaschinos Papandreu (Contributions de l’Eglise orthodoxe, 1987): „dincolo de serviciul ei social, contribuția bisericii ortodoxe la pace, libertate, dreptate și frățietate între popoare constă într-o mărturie a iubirii/…/. Dar tocmai iubirea ce poate pregăti martiriul este în cele din urmă aceea care va consolida voința bisericilor ortodoxe, încât ele, în cooperare cu frații altor biserici și confesiuni creștine, azi pot oferi mărturia – mărturia credinței și iubirii într-o lume care are nevoie de acestea mai mult decât oricând”.
Presantă este însă întrebarea: Dar ce împiedică pacea acum?
Sunt din capul locului patru nevoi în situația postbelică din Europa, a căror trenare prelungește conflictele: încheierea celui de al Doilea Război Mondial și al „războiului rece”, anulând până la capăt actele lor; încheierea celor două războaie prin tratate; restabilirea suveranității naționale; încheierea unui tratat de securitate, adecvat epocii.
Nu se rezolvă, însă, nimic fără o anumită atitudine și apoi acțiune în consecință. Piedica majoră la pace este astăzi în atitudine. Inși cu pregătire precară, ajunși la decizii sau la propaganda în jurul acestora, vor carieră politică căutând de fapt motive de război. Se cheltuie timp cu retorica opririi focului fără să se observe că atitudinea belicoasă rămâne – căci se alimentează frontul cu arme și mercenari. Or, indiciul voinței de pace îl oferă oprirea focului și oprirea alimentării cu arme și mercenari, luate împreună.
Peste acestea, azi nu duce la pace politica înarmării – „pacea prin forță” este una dintre marile aberații ale acestor ani. Nu are cum duce la pace nici propaganda care pretinde că știe ce este în mintea rivalului și îi atribuie intenții rele. Diabolizările pe fondul decăderii conștiinței istorice și juridice și a transformării politicii în slugărnicie nu pacifică nimic în jur.
Teza mea este aceea că în atitudinea creștină rezultată din privirea celuilalt ca frate în raport cu absolutul din lume și din iubirea aproapelui se află rezolvarea și că acțiunea creștină este acum necesară pentru a ajunge la pace. Avantajul creștinismului în raport cu alte abordări este că nu acceptă simpla propagandă, nu recurge la diabolizări și că atunci când examinează situații nu cedează urii, care întunecă mintea.
La propriu, creștinismul nu poate lăsa decizia care antagonizează Europa în mâinile unor Boris Johnson, și nici nu poate ceda diabolizărilor din propaganda altora (de pildă, Roger Scruton, Anne Applebaum). Politica lipsită de etică și comunicare argumentativă este falimentară.
Războiul de azi din Europa are loc pe terenul cultural al creștinismului. Centralitatea păcii în viața umană nu a fost și nu este însă un monopol al creștinismului – alte tradiții culturale și religioase o conțin, de asemenea, iar mulți oameni de bună-credință o împărtășesc. Acest fapt mărește șansele unei acțiuni largi favorabilă astăzi păcii în Europa.(Din volumul Andrei Marga, Lumea ca acțiune, în curs de publicare).
Rusii, popor crestin ortodox , iubesc atat de mult pe fratii lor din Ukraina, incat din prea multa dragoste frateasca, au bombardat scoli, gradinite, spitale, blocuri , infrastructura iar pe copii ukrainieni din regiunile ocupate i-au trimis in tabere , departe de influentele nefaste ale occidentalismului putred. Acesta este crestinismul pravoslavnic iubitor
hi hi, intr-adevar memorabil… despre ce e vorba?
Il rog pe Alatrinei sa-i transmita salutari Forrest Thiery ului care se Dem masca cu fiecare Dej jectie filosofardata…AG Gent tzii au ordin sa iasa din clan destin nit Tate…
De ce ati editat „necvratul” ? Nu asta e? Si expresia si marga? sau din cauza ca, continea cvr? Aveti o idolatrie extrema fata de acest proletcultist ma(r)ggot !
Un com un i st ca marga vine sa ne invete pe noi de crestinism dupa ce juam de secol el si haita lui de politruci a prigonit, torturat si martirizat bietii crestini. Piei (editat! Du-te in china aia demonica pe care o lauzi atata. Acolo ti-e locul impreuna cu cei de teapa ta – pseudointelectuali proletcultisti!
PS. Oare ce neam a crestinat (in rit bizantin si nu slav) Rusia Kieveana la anul 988 AD ?
Da, merită luat pe bucăți cele spuse în articol. Ca întreg, ca și pe părți, articol memorabil: dar Piedica majoră la pace este astăzi în atitudine. Inși cu pregătire precară, ajunși la decizii sau la propaganda în jurul acestora, vor carieră politică căutând de fapt motive de război. Se cheltuie timp cu retorica opririi focului fără să se observe că atitudinea belicoasă rămâne – căci se alimentează frontul cu arme și mercenari. Or, indiciul voinței de pace îl oferă oprirea focului și oprirea alimentării cu arme și mercenari, luate împreună.
Magnific spus: Unii decidenți imaginează „ingerințe externe” și „războaie hibride” spre a abate atenția publică de la incapacitatea lor de a rezolva probleme și a atenua nemulțumirile oamenilor. Precum în anii treizeci, se acuză din nou Răsăritul de nefericirile lumii. În discuțiile de taină cu generalii săi, recent scoase din arhive și publicate, Hitler perora că „Rusia este vulnerabilă”. Azi, aventurieri ajunși la decizii spun că „Rusia este prea mare”. Înarmarea este socotită cale spre pace. Se vrea încetarea focului, în vreme ce se intensifică alimentarea cu arme. În unele țări nici parlamentele nu mai sunt consultate, încât concentrarea în mâini puține a deciziei conține ea însăși riscuri. Unii trăiesc convingerea după care „istoria se sfârșește”.
Cont: De ce le este cel mai frică oamenilor? De moarte, tortură, pierderi. Desigur Isus și ceilalți profeți ne-au învățat că nu este moarte, sufletul nu moare. Precum materia, sufletul nu poate fi distrus. Doar își schimbă forma. Înțelegerea de azi a morții ca scop dur și final a fost inventată de fenicieni și a fost inventată intenționat pentru a te speria și a te controla cu această frică. Isus a fost printre primii care au contrazis această definiție, amintindu-vă că nu avem dovezi în acest sens și multe dovezi împotriva ei. Popoarele tribale și pre-feniciene nu au crezut niciodată asta, și nu pentru că erau sălbatici ignoranți. A fost pentru că, având în vedere tot ceea ce știam atunci și tot ce am învățat de atunci, presupunerea implicită a fost pentru continuare, nu pentru un sfârșit final. Nu vedem scopuri finale în natură, ci doar un ciclu constant de renaștere, așadar cum ar putea sufletul să ajungă la nimic? Este o idee absurdă la prima vedere, dar asta nu i-a împiedicat pe neo-fenicieni să o promulge timp de mii de ani, împreună cu toate celelalte idei absurde și debilitante ale lor. (din Miles Mathis, Fear and the Phoenicians)
Tradus: Isus nu a murit pentru păcatele tale: nici măcar un dumnezeu nu poate transfera un păcat și ar distruge toată responsabilitatea dacă ar face-o, subminând orice moralitate la sursă. Un zeu care își subminează propria religie la temelii, ceea ce nu are sens. Nu, a murit pentru a-ți alunga frica, mai ales frica de moarte. A fost piatra de temelie a unei întregi vieți dedicate aceleiași dizolvări a fricii false. Despre asta au fost predicile lui despre copii și animale, știți. Animalele nu au bunuri, nici case, nici conturi bancare, nici economii, dar Domnul are grijă de ele. Ei se nasc cu tot ce au nevoie vreodată: corpul și instinctele lor. Aripile sau labele, blana sau penele, dinții și ghearele ascuțite. Și dacă sunt mâncați de un animal mai mare, nici măcar asta nu este o tragedie: șocul limitează durerea și moartea vine repede, o moarte care este doar o parte a unui ciclu mai mare, nu un sfârșit.
Cum vreti sa fiti liberi, daca repetati ca o turma vorbele unui inventat ? Continuati sa faceti acelasi lucru, poate obtineti rezultate diferite !
Subiect vital, în articol. Abordare strălucită. Acești diversioniști precum charlie își atacă confrații, zamolxis, călin, tulipan fekete, ca să abată atenție de la adevăr și să țină oamenii de vorbă. Tehnică ieftină. până acolo se ajunge – la mințire pe față. Charlisme!
Si prostracul SOV ie Tica Calin e extrem de cred din cios cand e vorba de ciosvarte…Spre DEO Sebi Bire de Psalmoxis…
Zalmoxis se auto Dem masca si ca Zampano alias „cam asta” cu ex clamatzia „Wow”…
Isus s-a luptat cu cei ce conduc: bancherii și cozile de topor, fariseii. Ne spune să nu ne legăm de lucruri dacă vrem să fim liberi, că tortura nu funcționează, că moartea e doar o trecere.
Excursul lu Zalmoxis il reconfirma pe doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…Chiar nefiind pe-o vorba referitor la dimensiunile Universului…Indiferent in cine cred oamenii si cum il numesc Dumnezeu e UNIC!!! Introspectiv iti poti cerceta haul care e infinit…
cine crede ca umanitatea terrana este unica forma de „civilizatie”,in acest univers infinit, si chiar si pe Terra, este fix treaba lui. ca sintem in stadiul primitiv de explorare interioara si de activare a capabilitatilor neuro-psihice este mai mult decit evident: la noi e nevoie de tone de vorbarie ceea ce s-ar putea transmite simplu in 10 vorbe… si chiar si acele 10 sint de prisos… telepatia, la nivelul sinelui, elimina minciuna, dubla morala, umbrele, ascunzisurile. nu putem vedea ansamblul pentru ca sintem oribiti de ego… unii au egoul propriei opere, altii ai propriei suficiente si cred ca exista limite in exploare. am dreptul si obligatia sa contest iluzia consensuala de la adam si eva incepind si la las deschisa perspectiva oricarei idei „nastrusnice”. ca sa pot merge mai departe nu am de ce sa construiesc ziduri din credinte si dat cultural. din contra, recomandabil e ca acestea sa fie darimate… de ce? sint doar o fanta in infinit… dincolo de ea sint o infinitate ce pot fi explorate. cind vom intelege ca sintem o planeta-un popor, vom face un mare pas inainte. inseamna ca vom fi depasit ceea ce credeam noi ca ne desparte. doar 2.3 miliarde de crestini (de fapt cred ca practicanti mult mai putini) restul, pina la 8 miliarde sint bine mersi. deci ceea ce ne uneste trebuie sa fie altceva… esenta umana=esenta divina… ca tot ceea ce exista…
Cenzura, cenzura, lovite-ar peste gura!!!
Nici Iisus și nici oamenii raționali nu construiesc decât pe libertatea funciară a omului.De la aceasta trebuie plecat. Altfel radicalismele mincinoase inundă. Așa cum eu vreau libertate nu pot să o refuz altora. Articolul observă foarte exact că numai soluția creștină a socotirii aproapelui ca ființă umană aidoma ție duce la rezolvare. Altfel ne umplem de Altfel decât normali de care s-a umplut urs-ul de azi și duc țara de izbeliște. Cum se vede nici spitalul nu mai face față.
Când să mă bucur, fericit că DomnulProfesor, Intelectual AUTENTIC Andrei MARGA se îndrepta întru A PunePunctulPe „IUUUU” Cestiunii, arătând CLAR că NumaiȘiNumaiIdeeaCRISTICĂ a ”IUBIRII de OM” poate salva OMENIREA de Acțiunile ”OAMENILOR” Dreacului,
terminând de citit cu Atenție Articolul mă dezUmflai.
ACELEAȘI Apropouri TIMIDE, Ocolitoare PERMANENT, ca în Perpetuum Mobile pe care le văd și i le prezint de cel PUȚIN ZECE ANI.
Alde Sorros, Boris Johnson și Apllebaum, etc. NU valorează NIMIC, NU numai ca Indivizi, dar NICI CeeaCE ni se spune că AR FI!
Dacă NU NI se indică de către INTELECTUALI Curajoși CINE îi manevrează … …
CINE Ieștia râmân în UMBRĂ.Și FacCeeaCeFac de ESTE Lumea AșaCumEste.
Calin: Isus s-a referit la farisei si cei care impamantenesc in aceasta „realitate” cultul sacrificiului de sange, in numele celor alesi sa e deschida ochii (Isus: NU MAI SACRIFICATI MIEII!). Ci alte cuvinte : daca nu va treziti sa cautati binele din voi (Tatal Meu) atunci voi veni sa curat acesta „lume” a celorcare fac rau celor treziti in spiritualitate si in credinta si care vad ADEVARUL. Adica va ceni impotriva cultelor habotnice care ucid in numele unor „zei”. dogma este crima.
Iubiți pe vrăjmașii voștri ,iubiți pe bolșevici ,ascultați de satana Kyril care stropea tancuri cu aghiasmă după care plecau să omoare pe frați lor ortodocși.Deci în final deschideți granițele să vină din nou sălbaticii din Siberia ,încă au rădăcini puternice în România !
Aici este discuție despre războiul de azi din Europa. Subiect lămurit cultivat și cu maximă profunzime de articol. Într-adevăr, doar o optică creștină a iubirii aproapelui, mai salvează azi Europa. Aici nu-i discuție despre clasele școlare ale actorilor. Pot avea, unii, clase școlare, dar nu cultură. Azi se vede că nu ceaușescu-i problema, ci usriști ca Altfel decât normali, care se bagă în orice fără să priceapă ce- în lume.În loc să meargă la spital sau la școala bubului simț. Cu minciunile Altfel decît normalilor nu se face primăvară.
incepe sa se vorbeasca despre terraformare de catre alte civilizatii a planetei, deci interventii directe atit in crearea conditiilor de viata cit si modificarea adn-ului traitorilor de acum sute de mii de ani…a cita civilizatie de tip umanoid sintem pe Terra oare? haiosi cei care cred ca pot „inventa” ceva ce nu exista…
rasa alba nu a inspirat nicio religie. tocmai asta e problema care dainuie de 2000 de ani: europa plinge la mormint strain si atunci sufera consecintele propiei instrainari! europa nu are cum fi crestina. nu este starea ei naturala iar ultimii 2000 de ani confirma acest lucru, istoria acestei perioade fiind doar o inventariere a agresivitatii, crimei, razboaielor, dispretului fata de femeie pe motiv de coasta (sic). domga nu este fundament al evolutiei ci frina, diversiune, involutie.
„Războiul de azi din Europa are loc pe terenul cultural al creștinismului.” asta este in logica lucrurilor existente, crestinismul dogma fiind sursa razboiului si un implant toxic, cu dedicatie, impotriva rasei albe.
Biserica – ecclesia – înseamnă comunitate, nu instituție!
Când vom trăi Creștinismul, în loc să-l folosim ca instrument, doar atunci va fi pace și prosperitate.
Marga, un stat terorist ortodocs,Rusia,a atacat alt stat ortodocs. Crestinismul este criminal.
Iar falfaiti deasupra realitatii, istoria o fac dictatorii, nu filosofii. In anii ’70 era laudat in articole studentesti filosoful cea usescu, cel cu 3 clase, ca trenul. Mutretz pentru margati !
Europa s-a trezit într-o capcană perfectă. Elitele sale, obișnuite cu hegemonia și confortul globalizării, nu sunt pregătite pentru regulile dure ale noii ere multipolare.
Alegerea lui Trump înseamnă autarhie economică, dezindustrializare și pierderea piețelor.
Alegerea de a continua războiul duce la o epuizare permanentă a resurselor și la o explozie socială internă.
Alegerea în favoarea unei „a treia căi” (încercarea de a ajunge la un acord cu Rusia) este imposibilă din punct de vedere politic în acest stadiu pentru majoritatea establishment-ului.
Oricare dintre aceste scenarii duce la același rezultat: pierderea definitivă de către Europa a influenței globale, a hegemoniei și a rolului de „centru de putere normativ”, iar noul loc al Europei în lume va fi incomparabil mai modest și mai dependent.
Vorbesti tampenii. In primul rand, Zelensky nu e nici crestin, nici ucrainean. Cei care se supun lui sunt dusmanii lui Dumnezeu.
In al doilea rand, pluralul pentru ortodox e ortodocsi. Habar n-ai pe ce lume traiesti.
Creștinismul este religie cu rădăcini proto-indo europene…nu are nimic de-a face cu religia iudaică…eu cred că Isus a fost trac macedonean…de unde și nr mare de creștini copți egipteni…
Credința în viața de apoi…povestea lui Isus seamănă mai mult cu povestea lui Zamolxis…
Unde mai pui că prevestitorii apariției lui Isus erau trei crai de la răsărit.. probabil parți …mari ‘prieteni’ ai romanilor…
Hai sa vedem ce ziceți de pastila asta.
Despre ce religii vorbiti ? Vorbiti despre ortodoxia ruseasca ce ataca alti ortodoxi frati si ei nu numai in cuget si simtire .Vorbiti despre ortodoxia romaneasca ce are formatori de opinie ,ca prelati nu îi putem numi, ce sprijina sovietele ?Vorbiti despre alte forme religioase care acum au bisericile pustii ? Vorbiti despre religii ce pedepsesc pina si hainele cu care esti imbracat si care cer distrugerea unor natiuni incercind sa se inarmeze nuclear sau stiti vreo formula magica religioasa prin care se poate uni intreaga umanitate ?Daca nu stiti vorbiti degeaba .
De parcă oamenii de rînd nu cei ce conduc lumea din umbră pornesc războie împotriva oamenilor.
Isus: Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Nu mai stați cu mâinile-n sîn ateptînd ca acei nenorciți să se dea la o parte de bună voie sau să facă dreptate.
Prelatul Daniel, sihastrul din Padurea Faget, nu fusese hitoronisit cand Dej jecta doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE ca sa-i de cu cadelnitza peste rat sa nu mai cadelnitzeze contra DUMNEZEIRII…
argumentare corecta….
muhahahahahaha
in raport cu ce?
Creștinismul se dovedește tot mai mult ca soluție. Este corectă argumentarea. Restul sunt palavre din partea unora neînstare să judece.
Dupli citate din altii, dar si nea Bordarea de doi ani a ceea ce se intampla in Gaza…
am spart in 7 postari un text pe care am incercat sa-ll incarc intr-o singura postare… ciudat…in fine…
conditionarea este baza procesului de educatie asa cum il vede „cultura” in-umana, azi. deci nu este despre puterea copilului ci este despre puterea sistemului, sau adultului frustrat si plin de ego, care are pirghiile necesare sa-si construiasca oastea de instrainati spre a putea fi ma.nip.ul.ata cit mai facil. dogma este un instrument utilizat in acest scop.
Foarte oportun acest articol, care amintește creștinilor că sunt creștini. Ce spun aceși Tulipani negrii, charliști albi și alți ignoranți este pe lângă. Un articol se discută pe linia a ceea ce-și propune, nu pe linia aiurelilor din capete seci. Predica de pe munte este esența creștinismului. Afirmații de context sunt altceva.
sistemul actual de educatie este despre conformare/obedienta, si nu despre descoperirea valentelor interioare, vocationale ale sinelui, iar asta se realizeaza prin conditionari de parca copiii ar fi subiectul continuu al experimentului pavlovian.
si’Predica de pe campie ‘din Evanghelia lui Luca e tot esenta,mai ales daca ne referim la evanghelii ca la opere comune cu multi autori,fabricate pentru certificarea crestinismului si scrise in limba greaca la 60-100 de ani dupa Cristos
Esti prelat cum sunt eu popa,mai bine pune mana si citeste-l pe Bart D. Ehrman, care a studiat inzecit izvoarele crestinismului
Autorul din pacate culege citate din Biblie pe care le scoate din context si nu le coreleaza cu alte citate.
Tot Iisus a spus in alt loc: „N-am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie, caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa, si dusmanii omului vor fi casnicii lui” iar in Capitolul 13 din Epistola catre Romani, in primele versete, se spune clar ca dregatorii statului au menirea de a-i teroriza pe rau-facatori si de a-i pedepsi cu sabia.
Pacea despre care vorbea Iisus la predica de pe munte e conditionata de dreptate si de ordine. Intorci obrazul ca sa opresti un conflict. Te rogi pentru dusmani ca ei sa se reabiliteze si sa inceteze din a mai face rau. Insa cand dusmanul nu inceteaza si chiar prezinta raul ca pe un lucru bun, atunci se aplica pedeapsa cu sabia din Capitolul 13 din epistola catre Romani.
Protestantii au poluat crestinismul cu ideea ca crestinii trebuie sa fie mai iertatori decat Dumnezeu. Gresit! Ierti pana la un punct iar daca pacatosul nu se opreste, faci ce a facut Iisus la templu: lovesi cu biciul.
propun o manifestatie grandioasa ,cu prapori,paparude ,toata recuzita,pentru incetarea razboiului din Ucraina dar si a celui din Gaza,de care eminentul filosof autohton uita
Se stie’religia e opiumul poporului’,dar uitam usor
ce inseamna oare o lume inspirata de traume, frici, neajunsuri? adevarul este energie, lumina, vibratie, pentru ca absolut totul este energie, lumina, vibratie…iar pentru a-l percepe probabil ca este necesara transcenderea celor 5 simturi… adevarul nu este in cuvinte. pur si simplu este.
…din Ucraina,s-a spus ca este un razboi pentru infiintarea in Europa a unui nou stat evrei „Marele Israel 2” de catre vechii iudeii Khazari,pe teritoriul Ucrainei, unde sunt învestiri in armament sume uriase de sute de miliarde de $+€ !.
II doare la spate pe liderii UE si NATO de ce zice profesorul Marga. El filozofeaza si aia ne baga in razboi cu rusii..
De cate ori se demonteaza rastalmacirile autorilor si postacilor aliniati, cu cat limbajul e mai elegant si mai clar blocajul are loc INSTANTANEU!!!
O premieră în cultura română. Foarte bine valorificat creștinismul. Bine concepută pacea astăzi, după ce se văd clar cauzele răboiului actual.
Care crestinism? Atat Isus, cat si alti alesi sa deschida omenirii ochii spre Calea de scapare, au cerut sa nu se construiasca dogme in numele lor! Isus: „SE VOR FOLOSI DE NUMELE MEU CA SA VA FACA RAU!” si asta, care, imi place cel mai mult: „NU FACETI CA EI! FACETI CA MINE!” adica nu va supuneti regulilor si lumii lor ci alegeti Calea autocunoasterii si scaparii din IAD – TEMPLUL TATALUI MEU ESTE IN VOI! multumesc pentru CENZURA, COTIDIANUL! SA VA FIE RUSINE! ideologie religioasa FACETI ACUM?!
dar ca sa ajungi acolo (am incetat sa exist, numai tu esti aici) se spune ca cea mai potrivita ar fi propia vindecare, adica sa lucrezi mult cu tine (cu ceilalti nu ai nicio sansa pentru ca fiecare isi traieste propria experienta si de preferat afara din cutiutele create pentru a norma viata dupa un dat cultural care a asezat la baza facerii crima, minciuna), activitate de care majoritatea fuge, inclusiv „filozofii” (na, ca iar face dex misto de musiu sarla).
de ce ma cenzurati? pentru ca am alta viziune decat voi? pentru ca adevarul supara sistemul, din care faceti parte, si este periculos pentru ideologia dumneavoastra?
nu te cenzureaza nimeni… algoritmul creat pentru moderare e naspa rau e tot…plus, cred ca au ceva scame pe pagina fie din naivitate fie din vointa…
Un articol extraordinar! Din păcate acești zalmoxiși nu au habar, așa că nu se pune chestiunea priceperii de dătre capete goale.
asa alearga „crestinii” in jurul cozii spreind sa o prinda. cind va veti fi saturat sa consumati energia timpului si va decideti sa traiti, dati de veste. incercati in interior… acolo e pacea…orice perceptie este proiectie…
sa incepem de aici:
‘Cu cat creștinismul este trăit mai profund, cu atât bisericile reacționează la păcate și cu atât societățile se smulg din neajunsuri.’
pas cu pas…
Wow! Admirabil! Ca de obicei!
Dar…