Anchetă după moartea unui inculpat din dosarul Colectiv

Daniela Niță, administratorul firmei care a organizat show-ul pirotehnic în urma căruia s-a produs tragedia din Clubul Colectiv a fost găsită decedată.

Polițiștii Direcției Generală de Poliţie a Municipiului București au fost sesizați cu privire la faptul că într-un apartament din sectorul 5 a fost găsită decedată o femeie de 44 de ani.

Surse judiciare au declarat că femeia este Daniela Niță, administratorul firmei care a organizat show-ul pirotehnic în urma căruia s-a produs tragedia de la Colectiv.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, şi soţul acesteia, directorul firmei, Cristian Niţă, au fost trimiși în judecată în dosarul Colectiv.

În urma tragediei de la Colectiv, din octombrie 2015, 64 de tineri au murit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. cam tanara sa fie sinucisa.
    gradatii de la palat folosesc metode vechi de sinucidere prin infarct, a la cia.
    gradatii de la scrovistea ar fi folosit metoda ceva mai consacrata a la Dumitru Tinu sau Hexi, mai nkvdista, in care soferita intra involuntar in contact cu vreun pom si o luau cu farasul.
    poteau sa fie mai moderni si sa o ajute cu un coconavirus, ceva. dadeau 2 saptamani carantina fortata cat sa dispara urmele si sa se descompuna pacienta … pardon, inculpata.
    chiar si un astrazeneca ar fi implicat mai putina logistica, dar manualul micului securist n-o fost inca actualizat de dancu, mociorlosh, boldea & company.

  2. A fost sinucisa, e un trend international de cand cu globalistii la putere peste tot…

  3. Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists a murit la momentul potrivit . Se stie ca intotdeauna „mortul e de vina „

  4. Femeia asta n-are nicio vina ca sutele de drogati s-au inghesuit intr-o bomba. Au patit ce-au meritat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.