Ancheta la blocul explodat din Rahova are loc în condiții dificile. Din cauza riscului crescut de prăbușire, investigațiile la nivelurile superioare ale imobilelor afectate sunt realizate exclusiv cu drone și roboți, au anunțat reprezentanții anchetatorilor.
„A fost o cercetare extrem de dificilă până la momentul actual. Partea de intervenție la nivele superioare afectate de explozie s-a efectuat cu drone și cu roboți. Este singura variantă care la momentul actual o avem disponibilă. Inclusiv astăzi se va mai desfășura activități de acest gen cu o dronă performantă pe care urmează să o aducem și să o introducem în acele spații. Spațiul este foarte nesigur, de aceea nu se poate intra fără avizul celor de la Inspectoratul în Construcții. Toate expertizele care se vor face pe probele care au fost ridicate, și aici mă refer la conducta de gaz care a fost ridicată, care într-adevăr avea o fisură în ea și celelalte cabluri electrice care au fost găsite în proximitatea acestei conducte de gaz, se vor efectua de către cei mai buni experți din țară”, a declarat un reprezentant Investigații Criminale.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Cat de tampi sunteti sa credeti altceva când batranele alea dormeau cu geamul deschis… Uite sa plătească firma de gaze blocul si cu amărâții aia de partid care vroiau detectoare si cei ca Keke care dupa maternitatea de la Giuesti in care au gasit vinovata o beata asistenta și acum după ani iar emite gaze si nu il opreste nimeni…
Si eu cand duceam coletul regretatei dne avocat Enache, am simtit miros de gaze Noroc ca am reusit sa ies din bloc, ca dupa mine a urmat bubuitura Atunci mi-am dat swama ce periculoase e gazele Ca artificiile la Colectiv
Profesioniști aștia de la Investigații Criminale. Deci se constată că conducta care alimentează cu gaz blocul aflată adânc sub pământ e fisurată. Pe acolo mai în colo trece și cablul care aduce energia la bloc, și probabil și apa și altele. Și cablul electric de la -2 metri sub pământ a scânteiat și a explodat apartamentul de la etajul 5!
Peste cel puțin 5-6 ani când dosarul va fi clasat, atunci se va finaliza ancheta. Doar daca se vor agata judecătorii puternic de aceasta acțiune pentru soluționare reală cu daune și despăgubiri pe cinste, va fi o acțiune de succes! Deja pute a intimidări și amenințări la ora actuala spre anchetatorii polițiști care au anchetat la fata locului.
Singura intrebare in legatura cu aceasta cercetare ar fi daca va fi gata peste zece ani .
A fost o operatie Lebada Neagra acoperita chipurile de o explozie de gaze. A fost o bomba pentru ca explozia de gaze nu putea sa perforeze tavanele etajului 5 si 6. Uitati-va la cele doua plansee de tavan care reprezinta sparturii triunghilare pe aceeasi verticala destul de mare care nu puteau fi produse de explozia gazului. Asa ca parchetarii mandria crimei sunt niste mincinosi de toata prastia. In mod sigur o spartura similara se gaseste si pe podeau apartamentului de la etajul 4.
Trebuie sa inventeze ceva sa acopere adevarul. Agitatie mare.
Cazul a fost deja solutionat, nu mai insistati.
Vinovate sunte cele 3-4 victime decedate.