Anders Fogh Rasmussen şi-a luat rămas bun de la NATO

Anders Fogh Rasmussen şi-a luat vineri rămas-bun de la NATO, al cărei secretar general a fost timp de peste cinci ani, fără o ceremonie formală de transfer către succesorul său, Jens Stoltenberg.

În ultima sa apariţie publică, Rasmussen a depus o jerbă la memorialul dedicat soldaţilor decedaţi în operaţiunile NATO, din curtea sediului Alianţei de la Bruxelles, transmite AFP, citată de MEDIAFAX.

Fostul premier liberal danez, care a fost în mod excepţional însoţit de soţia sa Anne-Mette, nu a făcut nici o declaraţie.

Rasmussen a prezidat ulterior ultimul său Consiliu Nord-Atlantic, care reuneşte ambasadorii celor 28 de state membre ale Alianţei, înaintea unei ultime întâlniri cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi şi cu membri ai personalului civil şi militar.

Mandatul său, care a început la 1 august 2009, se încheie oficial marţi, 30 septembrie. Succesorul său, fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, în vârstă de 55 de ani, va prelua funcţia la 1 octombrie. El va susţine o conferinţă de presă miercuri după-amiază.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.