Actriţa Andra Guţi a primit ieri, la Festivalul de Film de la Locarno, Premiul Leopardul pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul jucat în pelicula Alice T., cel mai nou film al regizorului Radu Muntean.
Alice Tarpan (Andra Guţi) are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescenţă complicată. Nu e vorba doar de problemele de la şcoală sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), a aflat de toate astea”.

Premiul prestigiosului festival a fost acordat, la ediții anterioare, unor actrițe ca Isabelle Huppert, Brie Larson sau Robin Wright.
„Mă bucur mult pentru Andra. S-a aruncat cu capul înainte în filmul nostru și acum are o primă confirmare că munca și sacrificiul ei se văd pe ecran. Eu, în orice caz, i-am dat de mult premiul ăsta. A fost o plăcere să lucrăm împreună“, spune Radu Muntean.
La rândul său, Andra Guți mărturisește că participarea sa la filmul Alice T. „a fost cu siguranță cea mai intensă perioadă a vieții mele“.

Andra Guți s-a născut la Valladolid, Spania, în 1999, și a absolvit Liceul de Arte „Dinu Lipatti” în 2018. Alice T. este primul ei rol principal, rol pentru care a participat la un casting cu peste 800 de tinere actriţe. Filmările au avut loc imediat după ce Guți a împlinit 18 ani.
Alice T. va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.
Alice T., o coproducţie România-Franţa-Suedia, cu un scenariu semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu, a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiţiei internaţionale a Festivalului de la Locarno, unde a concurat pentru Leopardul de Aur.
Filmul s-a bucurat de recenzii pozitive în presa internaţională după proiecţia de gală, Screen International apreciind că este „adânc înrădăcinat în caracter şi în defectele şi contradicţiile care îi definesc pe oameni”.
Producătoarea Oana Iancu a scris despre „bucuriei de a ști că Andra are certitudinea că este talentată, certitudinea că munca ei, care ne-a impresionat pe toți, a ajutat ca filmul ăsta minunat al nostru să existe, să fie observat, să emoționeze și să impresioneze”.
Rolurile interpretate de Andra Guţi şi Mihaela Sîrbu creează „cea mai frumoasă relaţie văzută în acest an în cinematografia românească”, notează Cineuropa, iar Cinemagia anunţă în cronica filmului o „captivantă analiză a unei vârste imposibile”.
Juriul, prezidat de regizorul chinez Jia Zhang-Ke a conferit cel mai râvnit premiu al Festivalului, Leopardul de Aur, peliculei A Land Imagined, semnată de regizorul Yeo Siew Hua, din Singapore. După ce s-a împrietenit în mediul virtual cu un misterios jucător, Wang, un zidar chinez solitar este dat dispărut pe un site de reabilitare a terenurilor din Singapore. Lok, un anchetator al poliţiei, trebuie să descopere adevărul pentru a-l putea găsi… Este al doilea lungmetraj al regizorului.

Premiul Special al Juriului a mers către producția M, de Yolande Zauberman (Franța). Vorbită în idiş, pelicula M este plasată în Bneï Brak, capitala mondială a a evreilor ultra-ortodocşi, în ebraică Craignant-Dieu. În acest oraş a crescut Menahem Lang. Era cunoscut pentru amabilitatea lui, conştiinciozitatea la şcoala talmudică şi, mai ales, pentru vocea lui de aur care l-a impus în interpretarea cântecelor liturgice. Dar, la 20 de ani se desparte de această viaţă pioasă şi se mută la Tel-Aviv, pentru că ascunde un secret: fusese violat, ani la rând, de membrii comunităţii care îl adula.
Cea mai bună regie a fost considerată cea a chiliencei Dominga Sotomayor pentru Tarde Para Morir Joven. În vara anului 1990, în Chile, un mic grup de familii ale unei comunităţi îndepărtate, de sub cordiliera Anzilor, construieşte o lume nouă, departe de excesele oraşului, încercând să se bucure de libertatea ce se năştea sfârşitul dictaturii. În aceste timpuri de schimbare şi de bilanţ, trei adolescenţi, Sofía, Lucas şi Clara, trăiesc neînţelegerile cu părinţii, prima lor dragoste şi spaimele vârstei, în timp ce pregătesc o mare serbare pentru Revelionul din acel an. Ei trăiesc departe de pericolele oraşului, dar nu şi de cele ale naturii…

Cel mai bun interpret masculin a fost declarat sud-coreeanul KI Joobong, protagonist în Hotel by the River, de Hong Sangsoo.

O menţiune specială a primit „Ray & Liz„, de Richard Billingham (Marea Britanie).
Competiţia Cineaştii prezentului a fost câştigată de filmul Chaos al siriencei Sara Fattahi. Pelicula spune povestea a trei femei siriene care trăiesc în locuri diferite, şi care sunt separate tocmai de ceea ce le uneşte: teama şi traumatismul. Prima, care trăieşte la Damasc, se închide în muţenie şi se izolează de lume în apartamentul ei, unde caută să se consoleze după moartea fiului. Cea de a doua a părăsit Damascul din cauza războiului şi s-a instalat în Suedia unde se cufundă în pictură, sperând că se poate elibera de frământările trecutului. Ultima a ajuns la Viena şi face faţă unui viitor incert, exact ca fantoma unei femei care fugise din Austria după al Doilea Război Mondial
Turcul Tarık Aktaş a fost recompensat cu Premiul pentru regie la această secţiune pentru Dead Horse Nebula, în timp ce Premiul Special al Juriului a mers la elveţianca Nicole Vögele pentru Closing Time.
O Menţiune Specială a fost atribuită producţiei Fausto a canadiencei Andrea Bussmann. Undeva, pe coasta mediteraneană, poate în nordul Marocului, se desfăşoară o poveste cu fantasme, case bântuite, mitologie, legende ale mării şi ale pământului. Un documentar fantastic care explorează de această dată nu realul, ci ceea ce alimentează visele.
Competiţia Signs of Life a încoronat The Fragile House al chinezului Lin Zi. Un conflict provocat de bani face ca legăturile familiale să se destrame în seara de Anul Nou, când Huang CuiNa, fiica mai mica a lui Huang CuiYing, năvăleşte cerând să-i fie returnată o datorie Agitaţia care urmează îl incită pe fiul cel mare al lui CuiYing, Jian FanCheng, să cheme poliţia şi întreaga familie petrece noaptea de Anul Nou la comisariat.
În sfârşit, Premiul pentru cel mai bun film de debut i-a fost acordat peliculei Alles ist gut, semnată de regizoarea germană Eva Trobisch. Se spune că atunci când nu cauţi problemele nici nu le ai. În pofida acestei stări de spirit, cumnatul noului său şef s-a culcat cu Janne împotriva voinţei acesteia. Ea nu vorbeşte despre eveniment şi lasă la încept lucrurile să-şi urmeze cursul. Dar tăcerea are consecinţe şi nu numai în relaţia cu prietenul ei Piet.

Juriul ecumenic şi-a oprit alegerea asupra filmului Sibel de Guillaume Giovanetti şi Çağla Zencirci, o coproducţie Franţa-Germania-Luxemburg-Turcia. Este istoria unei tinere, Sibel, care trăieşte într-un sat din Turcia, de lângă Marea Neagră. Membrii acestei comnităţi păstrează încă tradiţiile ancestrale mai ales prin felul de a comunica printr-un limbaj fluierat. Sibel este marginalizată pentru că este mută. Îşi petrece cea mai mare parte a timpului în pădure, unde încearcă să trăiască în libertatea care îi este refuzată în sat. Aici întâlneşte un fugar misterios de care se îndrăgosteşte. Desoperindu-şi feminintatea, reuşeşte să se emancipeze.
“Filmul creează o imagine puternică a unui personaj care pune în discuţie structurile patriarhale şi identitare şi devine astfel un exemplu de demnitate pentru celelalte femei ale comunităţii”, a explicat juriul.
La ediţia din acest an a evenimentului, actriţa americană Meg Ryan a primit Premiul pentru întreaga carieră – Leopard Club -, pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei mondiale, potrivit organizatorilor. Acelaşi Premiu l-a obţinut şi actorul Ethan Hawke.


Cea de-a 71-a ediție a Festivalului a avut loc între 1 și 11 august 2018. Înființat în 1946, Festivalul de la Locarno este unul dintre evenimentele de gen cu cea mai veche tradiție, fiind recunoscut ca o platformă de prestigiu pentru peliculele de artă. Lista regizorilor care s-au afirmat pe scena internațională la Locarno IFF include nume ca Milos Forman, Mike Leigh, Béla Tarr, Aleksandr Sokurov, Atom Egoyan, Jim Jarmusch, Spike Lee, Abbas Kiarostami, Gus Van Sant şi Fatih Akin. Festivalul a cunoscut o dezvoltare remarcabilă sub conducerea directorului artistic Carlo Chatrian, care a primit recent propunerea de a-şi continua activitatea preluând conducerea artistică a Festivalului de Film de la Berlin. Locarno este frecventat anual de circa 90.000 de vizitatori şi 4.000 de profesionişti.