În multe țări sunt proteste semnificative față de restricțiile dictate de măsurile antipandemice care se iau. Evident, oamenii suportă tot mai greu încălcarea de drepturi și libertăți. Iar strategia antipandemică actuală era din capul locului îndoielnică.
Protestele amestecă motive foarte diverse. Rareori ghemul a fost atât de complicat.
Saturația cu restricții este primul motiv. Și încă nici nu se știu și nu se iau în calcul efectele psihice, somatice, comportamentale și scăderea educației ca urmare a multor luni de restricții. Cum au semnalat deja, pe bază de cercetări sistematice, autori francezi, vor fi generații, acum tinere, care vor plăti din greu.
Apoi, unii se consideră atât de sănătoși încât se socotesc invulnerabili. Alții asimilează coronavirusul-19 cu cel al unei gripe obișnuite. Mulți cred că au loc manipulări politice ale epidemiei pentru ca cetățenii să fie intimidați și împiedicați să se exprime în societate. Destui consideră că sunt victime ale unei abordări incompetente a pandemiei, din partea unor impostori. Mai este și bănuiala că industria farmaceutică are interesul să alarmeze oamenii spre a-i determina să-i consume produse.
Fiecare dintre cei de mai sus poate invoca fapte. Situația este astfel încât, oricine menționează motive precum cele de mai sus, apelează la adevăr și nu ai cum ignora ceea ce spune. Este tot mai evident că măsurile antipandemice de până acum nu au profunzime, și nici coerență, și stârnesc rezerve îndreptățite.
Numai că exemplele nu sunt niciodată cea mai bună probă. Adevărurile nu sunt epuizate de suprafața faptelor. De altfel, cu exemple se pot argumenta pe lume adesea susțineri ce se contrazic. Rezolvările valide și durabile sunt cele gândite. Orice adevăr este, de altfel, subordonat unui sens. Putem constata un fapt sau altul, dar simpla constatare nu rezolvă neajunsul. De data aceasta, realitatea infectărilor și a riscurilor!
Eu cred că se poate prinde mai din profunzime întreaga chestiune a combaterii pandemiei. În fond, suntem – nu numai în România actuală, unde amatorismul decidenților cântărește mai greu și este la vedere – după un an de măsuri antipandemice și se poate întocmi un bilanț. Acesta nu este deloc satisfăcător.
S-au restricționat contactele umane aproape de limită, după deviza „stați în casă!”, dar infectările au continuat. Peste toate, se așteaptă noi valuri ale coronavirusului-19, cu noi tulpini. În cele mai multe locuri, limitarea infectărilor rămâne mereu în urma noilor cazuri. Vaccinurile sunt mai mult decât binevenite, firește, dar, deocamdată, în urma lor infectările scad prea puțin.
Desigur, sunt țări cu succese la ora actuală. India are proporțional puțini infectați, China a redus drastic contaminarea și a luat-o sub control. Coreea de Sud la fel, Bangladesh are relativ puține decese, Noua Zelandă are controlul strict al situației. Multe țări înaintează spre testarea totală a populației și spre vaccinare pe scară mare. Din experiența acestor țări se învață, însă, prea puțin.
Lumea a preluat destul de repede recomandarea de primă oră de la Wuhan a venerabilului epidemiolog Zhong Nanshan pe tripticul – „purtarea măștii”, „spălatul pe mâini”, „distanțarea fizică”. Uneori s-a mers mai departe, cu oprirea activităților („lockdown”, asimilat cu carantină). Nu s-a mers, însă, decât în puține țări la pașii următori ai recomandării: testarea pe scară mare (dacă se poate completă!) a populației, raionarea zonelor și îngrădirea temporară a localităților infectate.
Protestatarii acestor săptămâni au dreptate – pandemia se cere atacată de acum la un nivel mai adânc și cu măsuri mai apte să ducă la țintă. În opinia mea, trebuie plecat de la premisa că s-au ruinat alte două siguranțe în lume: siguranța că știința actuală cunoaște fenomenul coronavirus-19 și siguranța că industriile sunt de la început capabile să acopere nevoile de combatere.
Pentru a rămâne lucizi, trebuie asumat că nesiguranța nu este ceva nou sub soare. În fapt, Cristofor Columb nu era deloc sigur că mergând continuu spre Vest va ajunge în India, dar a perseverat. Astăzi, însă, nu se trăiește doar o asemenea nesiguranță, a aventurii. Cum am arătat în alt loc (A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016)., am intrat într-o nesiguranță a vieții de fiecare zi, când nici măcar nu se încearcă vreo aventură, ci doar rămânerea în normal.
Nu este prima oară când oamenii și-au pierdut siguranțele. În definitiv, siguranța exprimată de Leibniz, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, a fost ruinată de cutremurul de la Lisabona (1755). Siguranța iluminiștilor, că oamenii procedează fundamental rațional, a fost infirmată de Primul Război Mondial – când omorârea organizată a devenit scop, iar războiul a căpătat alură științifico-tehnologică. Siguranța că economia de piață va fi cadrul economic fără cusururi au risipit-o crizele din 1929 și 2008. Siguranța că democrațiile pacifică societățile a fost pusă la îndoială de alunecarea în dictatură, în perioada interbelică, și, mai nou, de alunecarea unor democrații în ideologie. Siguranța că oamenii iau ca limită a luptelor lor viața altor oameni și nu ajung la industrializarea omorârii a infirmat-o Auschwitz-ul. Siguranța lui Adam Smith că, odată libere, popoarele vor lua decizii înțelepte au contrazis-o țările ce nu se pot scutura de autoritarism, plutocrație sau prostocrație. Siguranța că lumea se îndreaptă, după 1989, spre societăți ale libertăților cetățenești și ale democrației se circumstanțiază zi de zi observând emergența „postdemocrației”, a „democrației cu conducător”, dacă nu chiar a „șefului de stat” anticipat de Mussolini. Siguranța că pregătirea și meritul triumfă a dărâmat-o mulțimea de inși rudimentari și politruci care ajung să decidă soarta oamenilor.
Odată cu pandemia covid-19 s-au pierdut încă două siguranțe.
Prima este siguranța că prin știința actuală am fi în posesia cunoștințelor suficiente să putem face față unei epidemii. Încrederea în știință este, desigur, o tradiție aducătoare de satisfacții. Alternativă la cunoașterea științifică, de aceeași valoare, nici nu există, de altfel. Numai că știința nu poate nici acum stabili originea coronavirusului-19 și nici felul în care acesta poate fi atacat. În fapt, se orbecăie în fața unei naturi dezlănțuite.
A doua siguranță este aceea că industria farmaceutică ar satisface în orice moment nevoile oamenilor. În fapt, această industrie a mers în direcții noi – reducerea stressului, înlocuirea de organe, boli de inimă, inseminări artificiale etc., încât nu a dat importanță nici măcar producerii de echipamente sanitare. Nimeni nu poate contesta că fiecare direcție se justifică. Numai că a rezultat o neglijare indirectă a pericolului unor viruși despre care au existat avertismente.
În această situație de prăbușire a celor două siguranțe, eu cred că întreaga strategie antipandemică trebuie reevaluată și înlocuită. Nu se poate comanda cercetării științifice și industriei și nici nu trebuie! Dar a sosit timpul ca accentul în strategia antipandemică să fie mutat de pe efortul de limitare a răspândirii coronavirusului-19, pe tratamentele de vindecare a acestuia.
Cele două accente nu se exclud, în fapt. Dar, după cum s-au desfășurat lucrurile, este timpul unei schimbări în strategia antipandemică, schimbare prin care importanța tratamentelor decise de medici în baza licențelor lor profesionale să crească. Aceste tratamente se cuvine să devină noua cheie strategică. Consolidarea tratamentelor – cel puțin în cazul infectărilor mici și mijlocii – prin medicamentul anunțat deunăzi de medicii de la Jerusalim este un bun indiciu. Teama firească de supraaglomerare a spitalelor cade dacă testările se fac din timp și se aplică tratamente nu numai în spital, ci și ambulatoriu, la timp.
Să recunoaștem, strategia existentă a făcut tacit din medici anexele unor decizii luate de politruci într-o chestiune în fond sanitară. Această schimbare de strategie – de la accent pe limitarea răspândirii, la accent pe tratamente – permite readucerea în rolul principal a medicilor.
Direct spus: rolul medicilor nu este doar să aplice protocoale birocratice, cum se crede și astăzi – elocventă fiind în acest sens discuția în jurul acelor medici care au rezultate în tratamente și care au avut curajul să o spună public. Medicii nu ar trebui să se lase substituiți la decizii de politruci și trebuie aduși la pupitrul deciziilor în profesia lor.
Ca să ne dăm seama de amploarea schimbării, să observăm că România actuală bate din nou un record trist. „Autoritățile” ei au deja un palmares negativ notoriu: subordonarea abordării pandemiei față de interesul meschin al instalării insipidului „guvern al meu”; aducerea în țară, fără control sanitar, a peste un milion și jumătate de diasporeni și trimiterea altor regimente de români la munci în afara țării; împiedicarea testărilor (care ar trebui să urce zilnic spre două sute de mii zilnic, spre a face sigură diagnoza!), care face ca nici astăzi (când se fac sub 35 de mii de testări!) să nu se știe mărimea infectării; desemnarea unor decidenți necalificați în sistemul de sănătate. Toate acestea au distrus deja numeroase vieți.
Dar acum se trăiește un alt record: niciun medic în specialitate (unii spun că niciun medic în general!) nu este la decizie în acele „comitete”, „comisii”, „consilii” sau „ședințe” care iau decizii. Nu a fost organizată în țară nicio dezbatere profesională semnificativă cu medicii pentru combaterea covid-19. Decizia a fost monopolizată prostește în altă parte, iar, mai nou, nu altcineva decât ocupantul funcției de ministru al sănătății spune că s-au comunicat public date false ale epidemiei! Mulți am spus demult că se falsifică statisticile – dar este bine că acum începe să se recunoască.
Ca să nu fiu greșit înțeles, eu nu spun că limitarea răspândirii coronavirului- 19 nu este importantă. Ea rămâne astfel. Ea costă mai puțin, este cea mai la îndemână și are rațiuni multiple. În definitiv, până la tratarea bolii, este înțeleaptă evitarea îmbolnăvirii. Măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului-19 se cuvin continuate, inclusiv vaccinarea.
Numai că acum este nevoie de o acțiune pe două planuri. Pe de o parte, înseși măsurile de limitare a răspândirii virusului se cer regândite. Am mai spus că decizii coerente ale unui centru nu exclud, ci ar trebui să fie bazate pe acționarea autonomiilor locale și instituționale existente (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Aceste autonomii sunt mai eficace, în situația unei epidemii, decât orice centralism. Pe de altă parte, măsurile antipandemice din România ar trebui să fie reexaminate, căci conțin aberații. Blochezi mecanic restaurantele, sălile de tratament, piețele agroalimentare și stadioanele etc., dar lași fără nici o măsură supermarketurile – este absurd! Iar exemplele sunt multe. Se ratează, în fapt, al doilea an de învățământ – după ce i s-a aplicat aiuritoarea „stare de urgență”, care nu a rezolvat nimic, iar acum se dă vacanță de o lună, primăvara, pentru a masca carantinarea. Iar măsura fără analog a ministerului de „a ajusta materia de examene” este doar soluție pentru calici! Iar exemplele se pot prelungi.
În aceste condiții, limitarea contaminării nu a reușit deocamdată. De fapt, oamenii și instituțiile aleargă în urma bolii ale cărei mecanisme de răspândire le scapă, în loc să o poată ataca.
S-a făcut în lume un pas mare odată cu fabricarea de vaccinuri. Numai că a fost noroc cu presiunea campaniilor electorale și a concurenței în domeniul industriei farmaceutice, care au declanșat căutarea de vaccinuri. Pe deasupra, se observă cât de greșită a fost strategia distrugerii unităților farmaceutice în diferite țări. În definitiv, și România ar fi putut produce, dacă nu și-ar fi distrus propria industrie de medicamente, atâta câtă era. Observăm că Bangladesh-ul s-a oferit la Pfizer să producă medicamente, Cuba produce deja, multe țări vor să aibă producția proprie și să se asigure pentru orice eventualitate. De ce nu și România?
Strategia care a accentuat limitarea răspândirii coronavirusului-19 ne-a făcut să recunoaștem cu toții un fapt nou: sănătatea oamenilor nu mai poate rămâne o afacere privată, căci infectarea unuia îi periclitează pe mulți. Sănătatea nu mai poate rămâne o chestiune privată, chiar dacă unitățile medicale private sunt socotite mai bune. Nu numai că nu toți oameni își pot permite să meargă la privat, nu numai că nu este nevoie pentru orice să mergi la privat, dar chiar pandemia arată că un sistem de sănătate care nu este sub control public nu face față unei epidemii sau face anevoie. Exemple sunt numeroase. Asistența medicală nu dă rezultatele de care este nevoie în comunități fără a fi sub control public.
Este o fatalitate a istoriei că pandemia s-a suprapus cu tensionări în raporturile internaționale. Faptul se observă de luni de zile. S-a observat și la recenta întâlnire a responsabililor de politică externă din SUA și China, la invitația americană. Se știe, China și-a întărit ascensiunea economică de după 1978 și a revenit la nivele de producție anterioare pandemiei. Ea operează cu peste 780 de milioane de lucrători, tot mai trecuți prin educație temeinică, sub binecunoscuta motivare pentru muncă și inovație a chinezilor, în vreme ce nicio altă țară, cu excepția Indiei, nu trece de 220 milioane de lucrători. Este clar că, fie și numai din acest considerent, producția chineză de bunuri competitive se face la prețuri mai mici, o anume „foarfecă a prețurilor” fiind consecința. Secretarul de stat american a cerut la Anchorage (Alaska) revederea unor aranjamente comerciale, iar consilierul american pe securitate națională a spus „nu vrem conflict cu China”. Președintele american a reiterat, la conferința sa de presă din 25 martie a.c., că a comunicat Chinei că Statele Unite nu vor conflict. În condiții de pace, se apropie, cred, ora în care se va recunoaște un fapt simplu: nu se poate lua sub control pandemia fără cooperare internațională!
Europa este în acest moment la strâmtoare. Aceasta și fiindcă, place-nu place, s-a reconfirmat ceea ce se acuza deja: incapacitatea multor lideri. Faptele sunt izbitoare. La începutul pandemiei, țările Uniunii Europene, în loc să coopereze, au lăsat Italia să se descurce singură, pentru ca, ulterior, președinta Comisiei Europene să-i ceară scuze. S-a preferat o propagandă în jurul vaccinului Rusiei, pentru ca, apoi, Germania, Ungaria și alte țări să decidă să-l importe. S-au aplicat prejudecăți Chinei, dar tot mai multe țări cunosc valoarea unei tradiții medicale străvechi. Se creează incertitudini cu produsul britanic AstraZeneca, ca, apoi, să se comande și mai mult. În aceleași condiții de pace, cooperarea se va impune.
Cu strategia de până acum, care a pus accentul pe limitarea răspândirii coronavirusului-19, multe țări europene au ajuns inevitabil la politizarea unei situații sanitare. S-a văzut că atunci când doar oprirea răspândirii epidemiei contează, medicii au un rol diminuat. Vedem aceasta și în rezistențele de la noi la inițiativa unor medici, licențiați și maturi, de a lăsa să vorbească pregătirea și experiența lor medicală, în detrimentul birocrației politrucilor de azi.
Se recunoaște sau nu, azi ne aflăm în mediul deplinei politizări a combaterii coronavirisului-19. Or, tocmai această politizare este păguboasă, în anumită măsură criminală, și eșuează sub privire noastre. Protestele cetățenilor sunt legitime. Căci totul trece în strategia actuală nu prin normala expertiză și planificare sanitară, ci prin decidenți politici adesea nepregătiți.
Și aici, Europa are cele mai mari dificultăți. Nu întâmplător, Apelul Vigano, dar și dezbaterile din Italia, Franța, Germania și alte țări acuză felul în care s-a abordat pandemia: ceea ce s-a făcut s-a făcut mai ales cu intenția ascunsă de a reduce drepturi și libertăți spre a nu periclita decidenți depășiți de situații. Nu întâmplător, cum am mai arătat, filosofia cea mai prizată a ultimului an a devenit, uimitor, cea a lui Michel Foucault. Acesta a acuzat explicit tendința societății moderne târzii de a se dispensa de reglementarea prin legi motivate juridic a comportamentelor și de a recurge la controlarea sub pretexte sanitare a cetățenilor.
Pe fondul prăbușirii celor două siguranțe – a capacității contextuale a științei și a orientării industriei farmanecutice – se înalță, între altele, nevoia unei noi discipline: biopolitica. Până acum, biopolitica era o disciplină, de fapt, de intervenție în viața oamenilor, chiar în crearea de ființe în laborator, și în reechilibrarea naturii. Ea este acum provocată la o schimbare profundă.
În reflecțiile sale finale, Nietzsche a și legat tema “spiritului liber” de condiția “sănătății”. Numai că, din acest moment, el a aplicat descrierea lui Darwin a „vieții”, cu mutațiile întâmplătoare, lupta pentru supraviețuire și selecția naturală. Pe direcție s-a plasat abuziv Hitler, care vorbea de „politică biologică (biologische Politik)”, prin care înțelegea schimbarea geografiei politice ca urmare a unei noi „voințe de viață”, ce se reafirmă odată cu cucerirea de „spațiu (Raum)”. Freiherr von Verschuer, care a și condus doctoratul lui Joseph Mengele, a făcut caz de o pretinsă legătură intimă între biologie și politică. Cel mai recent, cum știm, studiul embrionului uman face posibilă intervenția medicală, cu avantajul prevenirii unor boli, dar și cu deschiderea de posibilități tulburătoare de creare de ființe umane în laborator. Biopolitica ecologistă este și ea “provocată”. Nu numai conservarea naturii, ci și examinarea a ceea ce iese din procesele naturii va trebui să fie orizontul ei, mai ales în era “încălzirii globale”, în care s-a intrat de vreo două decenii.
Biopolitica actuală, trebuie subliniat, este chemată pentru altceva. Ea este studiul premiselor biologice ale vieții oamenilor și proiectarea acțiunilor în consecință. Ea nu este „biologie politică”, și nici “politică biologică”, căci pleacă de la o anumită imagine a omului datorată culturii, care se folosește, firește, de biologie, fără să se reducă la aceasta. Însăși „bioputerea” se reorientează spre ținerea sub control, cu ajutorul cunoștințelor biologiei, a naturii din jur, nu a oamenilor. Biopolitica de care este nevoie are a-și asuma că fiecare viață este în sine o izbândă și o valoare și că îi revine societății să o protejeze. Ea are în miez întrebarea: cum putem, ca oameni, să facem față unei naturi ce se dezlănțuie?
<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>
Nota 2, te-ai avansat singur la nota 4, dar se vede că ai nevoie de ceva pentru nervii capului, cum bine zisei mai sus. Nota 4 este, totuși, prea mare pentru tine. Mai cu seamă că suficiența prostofilului nu te lasă. Îmi închipui ce confuzii de clasa a treia ai în cap când vorbești de dispoziție creștinească. Îmi închipui ce gol este prin scâfârlia-ți. Ai grijă, totuși, de nervii capului. Se refac greu, chiar dacă se pare că-i ai din crengi.
Zici tu ” vezi ca prostologia este teoria unui profesor italian ” bine ca am lamurit-o , oricum nu te banuiam pe tine . ” iti pot da bibliografie ” – chiar de asta aveam nevoie , trimite . PS – Tocmai am cumparat de la marketul din colt doua sticle de bere Azuga , ti-o recomand desi este mai scumpa putinel dar si face bine la nervii capului . Sunt intr-o dispozitie crestineasca , ai grija de tine !
Nota 2 nu reușești să te depășești, nicicum! Surclasat eu, când tu nu pricepi noțiuni simple și încurci restul? Vai de mine! La nivelul tău orice prostie trece drept reușită. Citate sunt în Dicționare, câte vrei, chiar mai bine traduse decât ale tale sau Profesorului tău, cum îi zici. Dar unde nu este ce pretinde un ins sau altul, nici Dumnezeu nu cere!
Văd însă că mă confunzi cu articolul domnului Marga despre eșuarea politizării proaste. Da, și eu cred că este prostocrație și sunt destui prostofili. Cum confirmi și tu din plin! Nu fii gelos – voi fi martor că ești dintre prostofili. PS – vezi că prostologia este teoria unui profesor italian, cred că de la Stanford.Îți pot da bibliografie. Dar nu avea frământări: poți fi bun ca exemplu!
D.l profesor Neos te-a surclasat Studentule … inca o data ! E si normal , tu esti doar student ( desi , dracu a mai vazut student la 75 de ani !) . Te-a luat cu Machiavelli , cu Aristotel , tu nu le ai cu astea … tu esti cu prostologia , cu politizarea esuata a unei tari , de fapt , sufocata tocmai de politizare ! Dar l-ai atins si tu cu aia , sa se duca la doctor ! Poate asta o fi umor la tine …
Eu zic să vă dați sfaturi Dvs., nene Neos. Aveți nevoie.
Nu este insultă să observi confuzii. Cum v-am scris mai sus, nici un text din lume nu cuprinde oceanul celor ce se pot discuta. Este semn deloc pozitiv să nu discuți textul, ci altceva. Dvs. vreți acum să discutăm istoria unei chestiuni, sociologia, jurisdicția ei etc., sau toate la un loc. Scrieți Dvs. un articol și tratați-le. Sunteți liber.
Pentru ceea ce scrieți pe subiectul sanitar eu v-am trimis – și vă trimit – la medici. Pentru criza socială sau economică (nu este clar ce aveți în vedere), v-am trimis – și vă trimit – la cei care au creat-o.
Evident vă înșelați. Credeți că citatele sunt probă a cunoașterii. Este plin de dicționare cu citate, să fim precauți! Vă feriți să-i numiți pe cei care au creat criza socială și economică, cum spuneți, și vă refugiați în vorbe. Vă credeți privilegiatul unor adevăruri. Verificați-le, căci nu sunteți decît ca oricare alt om. Este mai sănătos la citit, la cugetat și la minimă corectitudine!
Articolul, dacă l-am înțeles bine, are ca subiect eșecul politizării măsurilor ce ar fi trebuit să rămână în mîna medicilor specialiști (nu activiști!). Să-l recitim!
În rest, aștept articolul Dvs. despre criza socio-economică, istoria pandemiei, sociologia, jurisdicția, big pharma, kmerii roșii de azi, marea resetare și tot ce v-a trecut prin cap mai sus.
Corectare: evident, manunchiul de probe incriminante…
Corectare: evident, manunchiul de probe incriminante…
Despre medicalizare crizei socio-economice, preexistenta apariției co-Vidului, manunchiul de prezumții incriminatoare trimit la triada internațională a „Noului Normal” compusă din guverne, Bigpharma și High-tech, angrenate in Marea Resetare.
Machiavelli a explicat ca frica este ceea mai mare pasiune, deci este un instrument util in mâna printului. Filozofia urgentei o secondează cu brio pentru radierea drepturilor și libertăților noastre fundamentale. Kmerii roșii ai vaccinarii se grăbesc.
In loc sa insultați calitatea minții care pune întrebări , prin preambulul răspunsurilor dvs., ar fi mai demn și mai pertinent sa va limitați la dialog, deoarece deși persoana mea va este absolut necunoscuta merita totuși sa fie tratată cu minima politețe.
Student, studiati cele mai sus-arătate, căci așa va sade bine, precum zicea filozoful antic Aristotel.
Tot de Nota 2 ai rămas, simplu bârfitor! Civilizat era să-i răspund omului, chiar dacă acesta nu și-a lămurit la timpul potrivit noțiunile. Ce să facem? Trebuie conviețuit și în asemenea condiții.
Confunzi cugetarea cu polilogia. Confuzia, pe cât zăresc, te caracterizează!
Umorul este ceva ce evident nu s-a prins, nici la nota 2 nici la pupilii lui! Așa că nici nu mă ostenesc.
Bai Studentule ( sanchi ! ) , tu chiar nu te prinzi ca dl. Neos ride de tine ? Iti arunca doua propozitii mestesugite , tu pui botul instant , te ofuschezi , te burici , si-i raspunzi cu o poliloghie de jumatate de coala A4 ! Ai nota 2 , pt. lipsa de reactie adecvata .
Și mai îngust, nene Neos! Ai probe de medicalizare a crizei socio-economice? Până una alta este o epidemie. Criză socio-economică este cât vrei, dar sunt două lucruri diferite. Suprapuse, dar inteligență înseamnă să faci diferențe.
Pentru criză-socio-economică cum zici, discută cu cei care au creat-o și o întrețin. De pildă Johannis, Orban, Câțu, Barna, Ciolos și oamenii lor.
Pentru medicalizare trebuie discutat cu un medic.
Sănătos este să ne păstrăm în limitele normalului. Aici ai în față un articol. Ai obiecții raționale sau vorbe goale de ținut de urât?
Mă ocup de discuții raționale. Un articol se analizează pentru ce spune, nu pentru ce nu tratează.
@Student Pentru ca sunt si „prea inalt”, mai am si alte intrebari:
– a existat vreodata in istorie medicalizare vreunei crize socio-economice?
– daca da, cum arata o medicalizare reusita? Dar una esuata ?
Decizia instanței de anulare a amenzii va veni prin poştă
Acum, trebuie să mai stim că în ultima perioadă, după ce patrioţii români amendați în acest mod şi au obţinut deja anularea amenzilor pentru nepurtarea măştii, unii poliţişti au înţeles că sunt puşi de şefii lor să facă abuz în serviciu şi au schimbat tactica: dau doar avertismente în loc de amenzi.
Deci vedeţi că se poate! Legea este de partea cetățeanului. Trebuie doar să ne facem partea, adică să ne folosim de oportunitățile legale pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ataca în instanţă abuzurile pe care statul le face asupra cetățenilor prin intermediul poliţiei române.
Dupa primirea numărului de Dosar, se plăteste taxa judiciară de timbru, care în prezent a ajuns la valoarea de 30 de lei.
Judecătoria va emite o Citaţie pe care o va trimite prin poştă contestatarului amenzii. După primirea Citaţiei pentru prezentarea la proces la data stabilită, dacă dintr-un motiv sau altul nu puteţi participa, se poate solicita în scris sau prin mail judecarea cazului in lipsă.
În acest caz, nu mai este nevoie să apelaţi la un avocat care să fie prezent acolo. Conform articolului 24 din Constituţie (alineatul 2), procesul va avea oricum un avocat numit din oficiu, dacă el nu este ales anticipat. Totuşi, este mult mai bine ca cel care a contestat amenda sa fie prezent la proces.
Este important ca în conținutul Contestației să se precizeze că în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 457 din data de 25 Iunie 2020, nu se pot aplica sancţiuni în baza articolului 65 litera (h), pentru că Hotărârile de Guvern şi Ordonanțele sau Ordinele de ministru nu pot restrânge drepturile şi libertăţile cetățenești. Curtea Constituţională a desfiinţat aceste acte normative. Constituţia spune în articolul 53 că trebuie făcute doar prin lege.
Deci, numai cu 30 de lei se poate scăpa de orice amendă emisă de poliţie pentru nepurtarea măştii, mai ales cand este vorba despre nepurtarea ei în spaţii deschise, dar şi în celelalte cazuri.
Se face o foto-copie a procesului verbal care se depune la Judecătoria de care aparţine cel amendat, împreună cu acea Contestaţie în care se solicită anularea amenzii. Această Contestaţie se bazează pe decizia nr. 457 din 25 Iunie 2020 a Curţii Constituţionale a României.
Contestaţia poate fi completată cu solicitarea instanței pentru tragerea la răspundere penală a agenților de politie care au întocmit procesul verbal, având in vedere că faptă lor se încadrează în prevederile articolului 297 din Noul Cod Penal care se referă la abuzul în serviciu.
Se pot solicita instanţei despăgubiri din partea persoanelor care au încălcat legea în dauna părții vatamate (pentru daune morale şi materiale).
Acolo unde există posibilitatea, Contestația se poate depune la Judecatorie şi electronic, prin mail. În acest caz, tot prin mail va veni din partea Judecătoriei numărul de Dosar înregistrat pe numele celui care a facut Contestația pentru anularea amenzii.
”Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii. Am spus “pe faţă” având în vedere faptul ca legea 55/2020 nu prevede nicăieri unde ar trebui purtată masca, iar toate celelalte acte normative inferioare ierarhic legii care ar fi trebuit să rezolve problema, sunt nule din start.
O altă gravă anomalie este faptul că instituirea stării de alertă doar prin Hotararea Guvernului şi fără control parlamentar, este neconstituţională. Starea de alertă nici nu este prevăzută in Constituţia României.
Cu toate acestea, poliţia dă amenzi cetățenilor României, chipurile, pentru nepurtarea măştii de protecţie. Dar procedând aşa, poliţiştii care o fac, comit infracţiunea de abuz în serviciu care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Este vorba despre articolul 297 din Noul Cod Penal.
În consecință, orice român care a primit sau care va primi amendă pentru nepurtarea măştii, o poate contesta în instanţă pentru a i se anula. Vă prezint acum procedura:
Mai întâi, amenda nu trebuie semnată. Şi desigur, nu trebuie plătită. Apoi, din partea celui amendat, poliţistul care scrie acel proces verbal este obligat să scrie motivul pentru refuzul lui de a semna. Este important să i se dicteze poliţistului, iar el să scrie exact ce spune cel amendat. Va spune în cuvinte proprii că nu este de acord cu amenda pentru că (1) aceasta este neconstituţională, (2) pentru ca îi încalcă drepturi fundamentale si libertăți garantate de Constituţie şi (3) pentru că cei care emit acea amendă comit un abuz în serviciu. După ce este completat procesul verbal cu acele precizări, amenda urmează să vină prin poşta la domiciliul celui amendat.
Legea prevede că orice amendă poate fi contestată în termen de 15 zile de la acea dată calendaristică.
Îngust, Neos! Mai citește și te dumirește.
Întrebarea ta este demultă vreme dezlegată. Deja Jefferson spunea că politica este mediul vieții în societatea bazată pe libertăți. Abraham Lincol și mulți alții au repetat-o. După război Raymond Aron și alții. Bănuiesc că domnul Marga pe această linie s-a plasat, în continuarea lui Habermas. Oricum și el a scris, pe cât am citit în Metanarativii actuali (2014), că politica este subsistemul ce conduce evoluția celorlalte subsisteme din societate.
Da, sunt politizări și politizări. Unele eșuează altele nu în rezolvarea de probleme. O revoluție ce duce la rezolvări de probleme este o politizare reușită – se știe prea bine!
În articol, dacă citești bine, este vorba de o politizare (cu scopuri măririi unei puteri nelegitime, cu inși nepregătiți, cu ceea ce acuză Apelul Vigano, care este invocat etc.) care a eșuat.
Deciziile în societate sunt politice. Astfel că tot politic era să se decidă ca specialiștii să aibă cuvântul. Nu strategia sanitară a eșuat, cum vrei să te consolezi, ci politizarea proastă impusă materiei sanitare.
Politizare reușită este cu oameni pregătiți, aflați legitim în funcții, care știu să respecte valori, competențe, date etc..
„Politizare eșuată”…adică ratata?
Cum ar arata o „politizare reușită”? Ar fi cumva de dorit?
A eșuat „politizarea”?
Nu cumva a esuat strategia sanitara de combatere a virusului?
Deci, o politizare cu succes ar fi totdeauna posibila?
„Politizare eșuată”…adică ratata?
Cum ar arata o „politizare reușită”? Ar fi cumva de dorit?
A eșuat „politizarea”?
Nu cumva a esuat strategia sanitara de combatere a virusului?
Simpli repetenți la 7 ani de acasă și la ani de școală generală, bă loază Nota 2! Tovarășul tău, Analistul, parcă nu a început școala. Prostovan cât încape! Nici să prindă ceva cunoștințe, nici să citească, nici să analizeze. PS: ingineri filosofi au fost mulți – de pildă Wittgenstein, Popper etc. Sper că nu vă oboșiți creierașele, oricum micuțe, cu asemenea temă. Ar fi degeaba!
Nu faceți decât să vă confirmați cu fiecare inepție incapacitatea. În loc să aveți o părere despre un articol la subterantul căruia vegetați, vă agățați de oameni, ca șobolanii. Da. este drept, domnul Marga a arătat că strategia anticovid trebuie schimbată. O văd sute de milioane de oameni! A mai arătat cât de criminală este politizarea voastră usrpluspln-istă. Normal ca slugile ca voi să o apere. Dar așa de fără argumente, atât de vulgar? Este drept – acesta vă e nivelul!
„Bai Flaviuse”, asta este cultura ta de occident, „bai rad de prosti zis mishteaux”? „Bai Flaviuse”, vleau si eu sa ma joc, sa-i pun coarne lui dl Marga, sa scot limba la comentatori… de ce esti lau si ma tlagi de ulechi?
Bai Flaviuse , tu ce faci , bai ! Stai la pinda si cum apare un comentator , cum ii dai in cap ! Vai de capul tau ! Toata viata ta este dedicata ” domnului Marga ” ! Tu ai ceva care iti apartine doar tie ?
@Inginer Flavius: ce ai tu cu filozofia l’ingegnere ? Filozofia cu ingineria merge ca vaca cu chilotii! Cred ca daca scoti limba,iti sta comod pe umar la aerisit
Analistul de Cluj-Napoca se vede că nu are ce analiza. Nici nu știe, ci deșartă și el ceva dintr-o cultură săracă. Până una-alta, lichele ca Analistul nu au dovedit că au citit nici măcar articolul la subteranele căruia vegetează. Bineînțeles că domnul Marga, care se vede că citește, cugetă, analizează și semnează ce spune, este știutor și cunoscător. Oricum, nu are a se compara cu ignoranți dovediți ca acest Analist impostor.
Marga in Vanzatorul de pasari: „Noi suntem profesori și examinatori, atoateștiutori, și-atotcunoscători…..”
Râde Editat este din familia acestor usrpluspnl care au ajuns cu Securitatea să vorbească despre această societate, care se proclamă culți, fiind doar agramați agresivi, care se cred chemați, ei fiind niște servitori de cauze murdare. Nu au analog în alte societăți, căci acelea au anticorpi la cei care râd prostește. Afară de a se bate cu cărămida în piept nu este decât pleavă la acești Proști râzători!
„rad de prosti” este platit ca sa perturbe comentariile in special la dl Marga. Reteta este simpla, ataca grosolan comentatori buni si stiu ca vor obtine reactii. Nimeni nu l-ar plati pe „rad de prosti” pentru calitatea comentariilor lui.
Adevarul e ca doar animalele inteligente pot rade …unele maimute si oamenii !
a rade de ceva presupune o intelegere superioara a situatiei … a comicului … 😀 !
Fara sa i-au apararea celui care-si permite sa rada de prosti !
… trebuie sa adaog ca chiar urban exista exemple ca a nu intelege comicul unei situatii, exprimari, idei sau proaste-intelegeri tine … si e inteles ca tine de starea intelectuala a celui de la care se asteapta sa inteleaga comicul !
@Adriana , @Janos …de ce credeti ca cei carora (si nu-s deloc putini !) trebuie sa le repeti de n-ori un banc sau o gluma ca s-ai prinda POANTA sunt pe bune … popular …considerati de-o calitate intelectuala ieftina ?
Cel care rade de prosti a demonstrat in diverse comentarii inn care considera (nu e momentul de fata) ca trebuie sa explice in detalii(!) de ce rade … ca nu un prost (care oricum prost fiind nu-si poate face autocritica 😀 ) care rade de prosti …ci unul care:
RIDENDO CASTIGATM MORES !
😉
(cititi-l de mai multe ori poate cu efort ii intelegeti poantele !)
Marga nu e venit din alt Univers in Mioritica … sunt destui care-i cunosc, inca de la Cluj, foarte bine … evolutia-i culturala (omul chiar e intelectual din ce s-a hranit spiritual, NU [muuult] altceva !) si implicatiile ei 😉 ! 😛
Adriana Ha ha ha, cum sa nu rad. Numai citindu-ti postarea .Ce ai vrut sa spui? Macar te-ai simtit bine ca mi-ai zis-o? Esti penibila numai incercand sa incropezi o „nuvela” despre postarea mea.
Janos Ba, nu fi tifnos. Cand nu intelegi ceva nu trebuie sa faci misto, sa crezi ca faci parte din elita neamului dac.
Ce călătorie culturală la tine bă loază Râd de proști? Nu se vede la tine deloc nici cultură, nici călătorie. Nici chiar motive de râs, decât dacă râzi de tine. Ai motive să râzi în hohote de tine și pretențiile tale ridicole. De unde până unde tu le-ai fi superior celor care merg cu trenul, cu mașina, avionul etc.? Vorbe fără acoperire, pe care numai cu prost ce se înșeală singur le poate spune.
Prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul! Vechi adevăr! Așa și cu acest Râd de proști. El se decretează Râzător, numai că râzător este doar prostul.
Sunt de acord cu el că este prost, dar nu-mi explicam de ce se socotește altfel. Îl liniștesc că îmi explic până la urmă – numai un prost se decretează altfel.
Deșteptul confirmă prin ce face că el este deștept. Prostul decretează că alții ar fi altfel decât el, încât confirmă prin decretare că e doar un prost.
@rad de prosti … :)))))))))))
Eu daca razi de mine 😀 ma bucur ! 😀
[daca m-as supara … ar fi ceva in mine, nu in tine, ce m-ar face suparat … tu ai fi doar trigger-ul ce mi-ar declansa …”durerea”/supararea!]
Prostii suparati ca se rade de ei …chiar au motive inherent-personale … sa fie suparati de „bashkalie” 😉 !
Veniamin Este una sa calatoresti cu trenul, masina avionul si alta calatoria culturala. Sa intelegi lumea, sa intelegi civilizatia. Si da ma, rad de prosti ca voi. Am mai zis-o, e un mod placut de a nu inebuni cand vad penibili ca voi. Buricii pamantului si dacii universului.
@Neos … nu stiu de ce-mi faci impresia ca tu chiar crezi ca filozofi antici (in anti-teza cu cei contemporani) …faceau din idealism sau dezinteres humanophil …ce faceau !
Toti filozofii antici cunoscuti aveau, au avut „scolile” si disipolii lor …din ale caror „donatii” sau „taxe” 😉 traiau !
PS: Cum ii spunea scolii de filozofie, destul de capitalist-profitabile, lui PLATON 😉 ?
[crezi, cumva, ca discuti cu un … talamb ?]
😀
gresit-a Nietzsche sau nu:
„A word now against Kant as a moralist. A virtue must be our invention; it must spring out of our personal need and defence … „Virtue,” „duty,” „good for its own sake,” goodness grounded upon impersonality or a notion of universal validity–these are all chimeras, and in them one finds only an expression of the decay, the last collapse of life, the Chinese spirit of Konigsberg.”
😀
[vorbim vorbe sau rationam idei ?]
… inca ceva … domnule Balthazar :
– Fara Nietzsche … cel de-al 3-lea reich … avea alt fundament FILOZOFIC ! 😉 (nu cred poti intelege ce …citesti : nu vezi padurea din cauza copacilor 😉 !
@Balthazar … unii discute idei … altii traduceri !
😉
(esti oare prea mic pentru ganduri massive ?) … 😀
Sti ca Nietzsche a fost .. .gay ? Cum ar influenta psihologic un om istet … „presiunile morale” ale timpului sau … ???
PS:Nu mai judeca oamenii dupa vorbele lor ci …dupa ideile pe care mai reusit sau nu, incearca sa le transmita !
Vorbele-s doar substratul …ideilor ! Nu ideile in sine ! Citeste-l pe Wittgenstein daca, momentan, tot palavragim „filozofic” = „Arunca „scara” dupa ce-ai urcagt pe ea !” 😉
Dragă Mishteax, nu știu ce va zice profesorul Marga, dar citate ca cel dat de cineva mai sus din Nietzsche sunt fals traduse. Ca germanist și romanist o spun. Din dicționarele de maxime se pot lua citate mai multe și mai exacte. Dar nu pot fi baza discuției serioase. La șuetă se poartă. Ce a zis Nietzsche despre omul piesă într-un angrenaj s-a exploatat în literatura anilor șaizeci, de existențialiști și de suprarealiști. Sunt chestiuni vechi deja, bine învechite. Așa putem să luăm de bun și mitul peșterii al lui Platon. Se potrivește situației! Numai că adevărul nu este în trecutul îndepărtat.
Toverășe Neoase, nu știi că și numele unora ar fi de scris de fapt cu literă mică. Așa că nu prinzi pe cineva cu de-ale tale! Numa că intri mereu în vadul cu apă murdară: te bagi în discuție, ai în cap clișee, dar apoi, când ți se spune hiba, miști subiectul. Veche meteahnnă de oportuniști! Dar nu ne spui, totuși, muritorilor ce suntem, care este „oligarhia conducătoare din umbră” de care vorbii? Vorbești doar vorbe?
@mishteaux „Dans la vie il faut mentir ou mourir. Moi, je n’ai pas voulu mourir.” Voyage au bout de la nuit, de Céline.
Scrierile filozofilor greci erau in raspuns la argumentele confratilor lor din Marea Grecie.
Filozoful traia in agora si putea fi abordat de oricine. Traia adevarul periculos.
Apoi, filozoful a devenit un un fel de functionar ce putea, fara risc, sa traiasca sub orice regim… Are si el locul sau, nisa sa, in societatile masificate…
“Kant wanted to prove, in a way that would dumbfound the whole world, that the whole world was right: that was the secret joke of this soul. He wrote against the scholars in favor of popular prejudice, but for scholars and not for the people.”
Domnu’ Marga … ce spueneti de citatul din Nietzsche de mai sus ?
Mai „curajul” „civic” … filozofii moderni de-a gandi … ca Kant ? 😉 [asta raportat la filozofi, actualitate si hint-ul la Foucault
😉
@mishteaux Mi-a placut „…doar cei care fac pe prostii…pot rade de prosti!”. Mult.
Cel din Italia nici macar nu stie diferenta intre un nume propriu si un substantiv…
Pe mine ma amuza agresivitatea prostului…
„A word now against Kant as a moralist. A virtue must be our invention; it must spring out of our personal need and defence … „Virtue,” „duty,” „good for its own sake,” goodness grounded upon impersonality or a notion of universal validity–these are all chimeras, and in them one finds only an expression of the decay, the last collapse of life, the Chinese spirit of Konigsberg.”
NIETZSCHE (about … Kant !)
A PUTEA rade de prosti … tine de-o calitate superioara a propriului spirit (de observatie !) … nu poti rade fara un implus launtic de prosti …desi te poti face ca razi de prosti precum poti face pe …desteptu ! Ridicol celor capabil sa … inteleaga !
@Neos : „Nietzsche scria ca va veni ziua cand omului nu i se va mai cere curaj fizic si moral ci doar sa fie o simpla rotita intr-un angrenaj, ceva marunt, chinezesc.”
Aveau adam si eva buric daca totul va sfarsi vizibil ( exact cum a inceput de altfel ) in …”chinezarii” ?
😉
PS: Cineva se intreba ce-au castigat OLIGARHI din P(L)ANDEMIE …ziarele spun (ascunzand, ca mereu, din-teama-de-prea-multa-informatie) ca OLIGARHI ai castigat din si prin PANDEMIE 400 de miliarde de koko IN PLUS … bani pe care fara aceasta „””accidentala””” P(L)ANDEMIE nu i-ar fi castigat … deoarece ar fi trebuit sa-i imparta cu cei …de la care i-au „castigat” acesti bani-in-plus ( de la cei imbotnitati in timpul „actiunii” ce le-a adus chiar si doar mediatic observabil sute de miliarde in timp xtrident de scurt =TUN ? premeditat intretinut ? CUI BONO ???? 😉 )
@Neos … doar cei care fac pe prostii … pot rade de prosti !
Nu exista prosti care sa rada de sine (asta e chiar „amanuntul” care-i denomina/caracterizeaza !) 😉
Mă Neoase, iar te bagi în ce nu pricepi. Pune-ți, tovarășe, lecturile la punct, că te prinde seara prin erori. Că vorbești de „sensibilitatea spiritului epocii” este doar dovadă de amatorism în ale noțiunilor simple, care se și dă ce nu este. Ce „menajare”, tovarășe, când un articol spune cât își propune și are spațiu? Așa este în toată lumea. Un articol nu este un volum.
Vorbești Neoase aiurea în fiecare aliniat. Ia, zi-ne care este „oligarhia conducătoare din umbră”? Nu ai curajul să te referi la „oligarhia” din fața ta – cu idolii tăi johannis, orban, chițu, barna, csolos- dar o cauti pe cea din umbră. Caut-o, dar spune-ne și nouă care este? Sper că nu vii iar cu „oculta mondială”, cu „evreii”, cu „masonii”, cu „chinezii” și alte bazaconii de minți reduse!
Ai dreptate, Valu, acest Râd de proști este de tot râsul fiind campion la prostie. Că se ia acum și de un om cu nformația culturală solidă a lui Radu Humor nu-i de mirare. Prostul se agață de oricine îl depășește. Aceștia care-l depășesc sunt nenumărați. Nu este greu să vezi cât de Prost este un Prost care și Râde. Ceea ce mă deranjează însă este neobrăzarea lui că cei care au călătorit…, că românii sunt înapoiați … și alte inepții de cap gol. Eu am călătorit mult, dar nu mă bat cu pumnul în piept. Contează ce ai învățat și aplici. Rîd de proști, cum se poate citi în ce scrie, are în cap k…, cum zice chiar el. Trist că asemenea proști dau lecții!
Ce dezavantaje aduce „pandemia” oligarhiei occidentale? Niciunul.
Ce avantaje? Distrugerea libertatilor cetatenesti prin inducerea fricii si a instalarii ideologiei urgentei politizarii problematicii medico-sanitaire. Pune sapa/fundatia societatii tehnocratice de supraveghere, control si pedepsire, bazata pe AI (impropriu numita asa deoarece este doar AT, adica Gandire Artificiala).
Cine sunt uneltele acestei noi paradigme civilizationale? Sunt organizatiile mondiale, companiile multi/supranationale, politicienii locali si mas media neindependenta.
Nietzsche scria ca va veni ziua cand omului nu i se va mai cere curaj fizic si moral ci doar sa fie o simpla rotita intr-un angrenaj, ceva marunt, chinezesc. Traim deja in aceea zi.
Acest articol este scris intr-un spirit filosofist, deoarece nu caută aflarea adevărului, rostul filozofului in agora lumii, ci menajarea sensibilitatii spiritului epocii incarnat in oligarhia conducătoare din umbra.
„Pe harta lumii există puncte esențiale ale ordinii globale. Pentru controlul lor se bat marile puteri regionale și globale, așa cum în șah piesele grele luptă și se sacrifică pentru capturarea unui pion, important prin aceea că ține blocat un câmp strategic important. Undele de șoc al căror epicentru sunt acele puncte tulbură securitatea și stabilitatea vecinilor. Unul dintre acestea este Ucraina. El interesează în mod particular România” A. Severin
In atentia unora care „rad ca prostii” hahalere care nu au aflat pe ce lume traiesc. Imi este teama ca le depaseste capacitatea intelectuala ramasa la clasa 5-a.”rade ca prostu” ca sa te poti adresa lui Radu Humor, ar trebui sa fii capabil sa citesti si sa intelegi textul scris de A. Severin de ex. ca sa nu mai zic textul scris de A. Marga pe care-l poluezi cu infantilismele tale.
-cum e turcul, e si pistolul
-la asa invatator, asa discipoli civilizati
Nihil sine Deo ! Ce frumos suna, ce generos, ce cuprinzator!
Am auzit aseara un tanar de 21 de ani, participant la protestul pentru renuntarea la restrictiile anti-Covid de la Braila. Tanarul ospatar fiind era disperat din cauza ca se vedea fara sursa de trai. Spunea tanarul, la protest au fost numai tineri ca mine, unde sunt parintii nostri care au ramas si ei, la fel ca noi, fara servicii?
Si ce s-a intamplat la acest protest al copiilor disperati? Zeci de persoane au fost legitimate si unul care bause (?), a fost arestat, dus la sectie si amendat. De unde sa plateasca acei copii, amenzile cand ei au iesit in strada de foame? Ce alternativa au la foame?
Radu Humor E din proproa ta gandire minunea ? Sau ai alunecat pe o sosoaca,BOR sau vreo propaganda rusa. Nu va dati seama cat de penibili sunteti? E rau ca sustineti cu atata hotarare ceva ce nici nu stiti si nici nu stapaniti. Ce e ma „globalismul”? Noi romanii, o natie de idioti ,putini stiu de noi, dar ne dam burici. Noroc cu cei educati care au mai calatorit prin lume sa va deschide ochii.. Pe care voi ii injurati.Stai ba in gaura ta de kur si nu scoate capul in lume daca te ataga globalistii.
Cea mai grea boală care e pe cale să (sur)cuprindă Omenirea nu e nici pe departe rahatul ăsta de covidiș, care cu toate raportările din burtă, cu adevărat diareiece, nu reușește să facă mai mult de 1, maxim 2 % mortalitate ( la celelalte pandemii adevărate, nu create, se ajungea și la 30 % !) și asta cu tot cu practicile uneori criminale ce duc la moartea unor oameni ghinioniști ce au nenorocul să fie tratați după rețetele și mai ales dispozițiile, uneori pur politice ,de niște medici obosiți, unii și sau pervertiți prin așazisele spitale din România, la indicațiile la indicațiile unor neisprăviți ajunși la butoane de decizie, nu numai politice, dar și sanitare !
Ei, niște biete marionete ce n-ar fi singuri în stare să administreze după priceperea și știința lor, nici măcar un WC public, d-apoi o asemenea bazaconie globalistă !
Morala ?
Scapă cine poate !
Dar nu de cirusul medical, ci de cel globalist ! După care celălalt dispare de la sine !
Căci, Nihil sine Deo !
„Nu întâmplător, cum am mai arătat, filosofia cea mai prizată a ultimului an a devenit, uimitor, cea a lui Michel Foucault. Acesta a acuzat explicit tendința societății moderne târzii de a se dispensa de reglementarea prin legi motivate juridic a comportamentelor și de a recurge la controlarea sub pretexte sanitare a cetățenilor.”
Marga e filozof … deci trebuie sa stie ce se discuta = incepe sa se creada in cercurile filozofice internationale :PANDEMIA =”tendința societății moderne târzii de a se dispensa de reglementarea prin legi motivate juridic a comportamentelor și de a recurge la controlarea sub pretexte sanitare a cetățenilor”
…sa nu ne indreptatesca spusele domnului Marga in … minimizarea_credintei in explicatiile mediadic-oficiale … daca chiar si FILOZOFII (nu de cartier) ai lumii vad ca „ceva” pute rau a schimbare de ideologie de „CONTROL” societal ?
Totusi …de ce ? … nu ne lumineaza domnul FILOZOF cu studii si DOCTORAT la CLUJ (capitala Transsylvaniei, international cunoscuta prin VAMPIRII ei ..!)
Cine sunt aceia care vor sa ne „CONTROLEZE” …acum … altfel ! (nu cum tot „ei” ne-au controlat pana acum si de ce …acum …schimbarea ? 😉 )
PS: Geniile, doar geniile, vad inaintea tuturor adevarul-ulterior-INTAMPLAT (=Atentier la 28 april! 😀 ) … si … deseori simtind zadarnicia gestului … doar … „rad de prosti ” 😀 !
😉
Trei fapte de lichele – cuvântul este blând! Se adună cum se vede negru pe alb mai sus, Darius, Râde Prostul, Analistul care nu citește și vor să discute. Nu articolul la comentariile căruia sunt, ci ce le trece prin capul, altfel gol înăuntru. Doi: habar nu au de nimic și mint pe apucate. Nu merită să le răspunzi, dar murdăria este mare. Trei: darius are ce are cu creștinismul, cu toate că este evident ignorant în materie. Râde prost este atât de prost încât va sfârși râzând în hotote de prostiile lui. Analistul vrea să dea, cum spune, cap în gură lui Helwig și Rareș Bogdan. va da de lucru poliției. Fapte de lichele! Doar atât!
Tifosul transmis de purici si paduchi …elimini puricii si elimini tifosul. Holera datorita apei infectate. Nu mai bei apa infectata cu fecale sau o fierbi.
Dar covidul e virus care se transmite prin aer ca si gripa.
Propun urmatoarele solutii.
1. Ajutarea oamenilor vulnerabili cu medicamente si alimente , bani.
2.Fabrica de vaccin in Romania.
3. Eliminatea mastii pe strada daca nu este aglomerat, folosirea doar in statii de autobuz, sau la cozi .
4. Micsorarea timpului la scoala de maxim 3 ore pe zi cu materiile importante. Restructurarea materiei predate. Ferestre deschise pt aerisire Interzisa mancarea la scoala.
In rest pt. Zmeul Globalist anti roman. Dacii liberi numiti corect ARGETI sau GETI de la capitala lor AR-GETIA de pe malul Argesului situata langa Bucuresti.
Asta ca secureii zmei globalisti sa nu moara prea prosti.
TREBUIE SA RELUAM TOATE ACTIVITATILE SI SA TRAIM NORMAL DAR PROTEJAND POPULATIA VULNERABILA.
4–„Biopolitica actuală, trebuie subliniat, este chemată pentru altceva. Ea este studiul premiselor biologice ale vieții oamenilor și proiectarea acțiunilor în consecință.”
–Biopolitica actuzala daca e stiinta e suüusa acelorasi limiteb la care e supusa stiinta ce nu-i poate gasi originea virusului ! Vezi Punctul 3 relativ la „cei” care in spatele stiintei ..ii dau „viata” prin reclama , realitati-bine-tintite, interes si/(pentru?) PUTERE
5–„Nu întâmplător, cum am mai arătat, filosofia cea mai prizată a ultimului an a devenit, uimitor, cea a lui Michel Foucault. Acesta a acuzat explicit tendința societății moderne târzii de a se dispensa de reglementarea prin legi motivate juridic a comportamentelor și de a recurge la controlarea sub pretexte sanitare a cetățenilor.”
– Controlul sub PRETREXTE (atentie la conotatiile termenului, premeditat ales de domnul Marga !!!) sanitare in afara si inlocuitor controlului bazat pe legi FIXE si non-pluralist interpretabile …fac P(L)ANDEMIA ca ceva PREMEDITAT VOIT !
Asta o spune prin subintelesuri voite domnul filozof Marga …si … DA ! In cazul articolului asta sunt foarte de acord, rezonez(!) cu dansul !
😉
1–„Este o fatalitate a istoriei că pandemia s-a suprapus cu tensionări în raporturile internaționale. Faptul se observă de luni de zile. ”
–De ce n-ar fi o ACTIUNE INTERNATIONAL PREMEDITAT COORDONATA …exact din cauzele ce provoaca CITEZ: „tensionări în raporturile internaționale”
2–„Dar acum se trăiește un alt record: niciun medic în specialitate (unii spun că niciun medic în general!) nu este la decizie în acele „comitete”, „comisii”, „consilii” sau „ședințe” care iau decizii.”
„Europa este în acest moment la strâmtoare. Aceasta și fiindcă, place-nu place, s-a reconfirmat ceea ce se acuza deja: incapacitatea multor lideri. Faptele sunt izbitoare.”
–Toti stim ca nimeni nu doreste MEDICI in comisii … nicim macar medici-medici (pentru ca ceva puten si e irreal in aceste „comisii” ! „incapacitatea unor lideri” care daca scaspa haturile … nu le vor mai avea vesnic ?!)
3–„Încrederea în știință este, desigur, o tradiție aducătoare de satisfacții. Alternativă la cunoașterea științifică, de aceeași valoare, nici nu există, de altfel. Numai că știința nu poate nici acum stabili originea coronavirusului-19 și nici felul în care acesta poate fi atacat. În fapt, se orbecăie în fața unei naturi dezlănțuite.”
–STIINTA poate stabili ne-conspirativ originea virusului … e insa nevoie de INFORMATISA asta ? Daca nu cat de marea e puterea celor car pot face chiar si STIINTA sa „taca” ) temporar ! Chineziim n-au puterea asta, INCA !
Daca dumnezeu e/era „chinez” …atunci adam si eva aveau buric ! Daca dumnezeu e/era „grec” atunci n-aveau buric !
[Nu-s sigur ca-ntelegi PROFUNZIMEA acestsi raspuns ! Deloc ! Daca totusi, chiar, INTELEGI … atunci esti statistic-gentic intre aceia unu-la-mie :* ]
😉
1–„Este o fatalitate a istoriei că pandemia s-a suprapus cu tensionări în raporturile internaționale. Faptul se observă de luni de zile. ”
2–„Dar acum se trăiește un alt record: niciun medic în specialitate (unii spun că niciun medic în general!) nu este la decizie în acele „comitete”, „comisii”, „consilii” sau „ședințe” care iau decizii.”
„Europa este în acest moment la strâmtoare. Aceasta și fiindcă, place-nu place, s-a reconfirmat ceea ce se acuza deja: incapacitatea multor lideri. Faptele sunt izbitoare.”
3–„Încrederea în știință este, desigur, o tradiție aducătoare de satisfacții. Alternativă la cunoașterea științifică, de aceeași valoare, nici nu există, de altfel. Numai că știința nu poate nici acum stabili originea coronavirusului-19 și nici felul în care acesta poate fi atacat. În fapt, se orbecăie în fața unei naturi dezlănțuite.”
4–„Biopolitica actuală, trebuie subliniat, este chemată pentru altceva. Ea este studiul premiselor biologice ale vieții oamenilor și proiectarea acțiunilor în consecință.”
5–„Nu întâmplător, cum am mai arătat, filosofia cea mai prizată a ultimului an a devenit, uimitor, cea a lui Michel Foucault. Acesta a acuzat explicit tendința societății moderne târzii de a se dispensa de reglementarea prin legi motivate juridic a comportamentelor și de a recurge la controlarea sub pretexte sanitare a cetățenilor.”
Cam in dezordine ierarhic-prezentata ideile domului Marga …totusi ce CONCLUZII putem trage analizand la randul nostru (fiecare pentru sine) concluziile la care-a ajuns un …filozof cu patalam …si …”premii internationale ” ?
Ale mele le voi prezenta mai jos (fara a incerca sa le impun altora, pentru ca, ca om desi-s masura tuturor lucrurilor … n-am MONOPOLUL ADEVARULUI ABSOLUT, e doar adevarul „meu” !)
😉
Ocoliți mereu tema articolului și atacați autorul, murdar, precum vi se arată,capul, mă darius, Rîde ca prostul, Analistule de doi bani ce dai cap în gură, cum zisei! la urma urmelor în discuție este un articol, nu opera autorului. Vreți opera, lichelelor? Citiți-o, doar este voie la citit! Trebuie ca autorii să dea examen cu voi, biete lichele de subsol? Nu cred. Cred doar că prostofilia a inundat subsolul.
Că nu vă dă afară din cuget informația simplă și cultura se prea vede mă Râde Prostul, Analist de Cluj-napoca și alțe nulități! Dar și mințiți precum respirați.
Domnul Marga nu mai era rector când Ion Aurel Pop l-a făcut doctor honoris causa pe Vasile Dîncu. Domnul Marga era plecat din țară, ca profesor invitat la Jerusalim și Toronto. Invitarea lui Florian Coldea s-a făcut de Ion Aurel Pop la patru ani de la plecarea profesorului Marga din rectorat. Acesta nu are nici o legătură cu cele două situații.
Personal, cum arată toate documentele, s-a opus la aflarea acelor desemnări (dacă ești Analist și știi cumva să citești, ia în mână cartea A.Marga, Viitorul universității (2020) și ai datele protestului domnului Marga!
Că dai cap în gură, cum zici, mă Analist, lui Hellwig și Rareș Bogdan este treaba voastră, în coaliția de guvernare. La nivelul tău de vulgaritate orice se poate! Doar că aceia doi nu au de a face cu Filosofia și nici cu domnul Marga. Nu dânsul i-a creat, nicidecum! Dânsul a vorbit clar de porostocrație, în care, nu fi gelos, ai loc și tu Analistule!
Filosof marxist? Nu există, iar domnul Marga era altă generație. El a predat Filosofia contemporană și Logică, în care a vorbit despre toate curentele filosofiei și teologiei de la Nietzsche, Bolzano, Peirce încoace. Te-ai lumina un pic dacă ai citi cartea dînsului Introducere în filosofia contemporană, care este la a patra ediție. Numai că cititu-l este greu!
În general, cine-i civilizat vorbește de un autor după ce l-a citit. Dar știu că analistul este departe de a fi civilizat. El dă capete în gură, eventual!
Iar Rîde Prostul este firesc. Un prost numai asta știe.
Comentariul subsemnatului cuprinde trei propozitii . Atit . Dreptul meu la libertatea de expresie . M-am pomenit cu o galeata de zoaie in cap , din partea unui sociopat cu mai multe nick ( sempronia , janos , flavius , inginer de.., profesor de .. ) , dar cu o singura postare , pe care o mai perie pe ici pe colo ! O postare plina de insulte si jigniri ! Ei , si Individului i s-a parut ca l-am insultat pe Marga , banuiesc ! Intrebarea este daca un astfel de individ , cu un astfel de comportament , aduce servicii sau deservicii unei cauze , aduce plusvaloare sau ingroapa orice dezbatere ?
INTREBARE E o intrebare retorica sau una prosteasca? Invata ce a insemnat holera sau tifosul si apoi iti pui intrebari de bun simt.Nu cred ca a fi contra virusului inseamna ca esti erou Sosoaca. E multa prostie la unii daci liberi. Prea multa.Stiu ca unora vi se pare greu sa acceptati ceva. Dar daca e pedeapsa divina, ha? Asa li se spuneau crestinilor in ev.mediu, ca sunt piedepsiti oamenii pentru nesupunerea lor.
Daca virusul va fi virus anual timp de o mie de ani??? Ca si virusii gripali obisnuiti. Stam de acum incolo cu masca pe fata si cu scolile inchise o mie de ani????
A doua intrebare. Virusul sufera mutatii si vaccinul nu mai este valabil . Face Romania fabrica de vaccin pentru o mie de ani.???
Cam atat.
În supermarketuri lumea circulă fiecare cu nevoile și buzunarul lui și toată lumea poartă mască! Dacă reușești distanțarea la casele de marcat și igienizarea continuă a cărucioarelor și coșurilor plus dezinfectantele de mâini este rezonabil.
La restaurant, cafenea, terase lumea mânâncă și bea deci este fără mască tot timpul. Nu poate fi comparat supertmarketul cu cofetăria sau micile restaurante. Familia colegului de cameră la facultate, sas în Germania cu doi copii căsătoriți fiecare cu câte doi copii a făcut cu cu soția lui sărbătorile în două etape ca să nu depășească recomandarea de 5 persoane. De Crăciun ia venit băiatul cu soția și nepoții, iar de anul nou fata soțul și nepoții.
Janos Adam si Eva aveau buric ? De ce se spune tatal nostru si nu mama noastra? Se stie ca mama este esenta vietii, cea care da nastere vietii,natiunilor. Nu ti se pare o religie plina de misoginism? Vrei sa mai asculti? Ura crestinilor pentru cei care pun intrebari,de ce s-a nascut? Sa nu fie descoperite vrajile popilor,impostura si ignoranta lor fata de civilizatie. Daca este Rai si Iad, de ce popii se imbuiba? Sau ce, ei pacatuiesc, dar prostimea le ia pacatele asupra lor, ca e divin popa sau ce? Ignorant si lipsit de cultura esti dumneata. Daca imi poti spune ce au facut crestinii in primele secole imi retrag toate vorbele. Doar daca stii.
Janos Nu poti analiza o teorie a nimicului, a penibilului, intelegi? De asta este bine sa tai elanul margistilor care se invart in jurul penibilitatilor de tip Marga. Poti dezbate „trilogia kakatului” Ca exista si asa ceva. Ne lasi ma cu prea laudele tale fata de filosoful Marga ? Nu degeaba mi-am pus nik” rad de prosti” E o metoda prin care ma revolt fata de semenii mei,daci liberi dar cam nestiuti in toate.
@Inginer Flavius: i-ar refuza batranul edecar marxist leninist lui Coldea vre-un doctorat la UBB???Dar lui Dincu care are vre-o doua ,ca si banii sunt bani?Intreaba-te
Dar lui Eduard Hellvig sau Rares Bogrdan???!Dupa ce iti pui aceste intrebari esentiale,da-ti douazeci de palme singura,ca eu daca pun mana pe vreo japita de la UBB,un cap in gura e deschiderea..
Chiar nu mai aveti limite, perisoarele lui filozof marxist in grad de ginere Marga,din haita de la Cluj
Postuland asa-zisa politizare a combaterii virusului nu se face decat sa se insinueze ca acest virus nu e produsul unei „politizari in esenta ei ideologica marxist/bolsevica”! Suntem manipulati cu ideea ca virusul bolsevic chinez e de fapt
un „accident din Natura” si ca precum toate „catastrofele naturale” il surprind pe Om in micimea lui predestinata, de fiecare data nepregatit, de fiecare bajbaind marcat de propria neputinta!? Si pe acest fond de maltratare condamnabila
a realitatii suntem manipulati subliminal ca „politizarea” a aparut astfel ca fenomen reactiv. Repet, e aceeasi schema
propagandistica precum marsava manipulare cu „furtul revolutiei”! Mult mai sinistra e incercarea de a „separa”, exportul ideologic al virusului de politizarea…”ulterioara”, speculand protestele legitime ale cetatenilor carora COMINTERNISTII
intr-o destrabalare genocidara mondiala CONCERTATA le-au retezat libertatile, facand concesia „esuarii” ca sa ne castige/ convinga, pentru a se demonstra ca nimic nu a fost organizat, nimic nu e consecinta „determinismului”, totul e un joc al intamplarii… Problema impinsa in fundal e alta, faptul ca virusul bolsevic chinez e un produs de laborator dat la export
pentru destabilizarea/blocarea Planetei cu efecte superioare macelurilor bolsevice mondiale la care ideologia genocidului
a mai supus-o! Virusul bolsevic chinez e superlativul celei mai sofisticate arme nucleare, distruge doar vietile omenesti, atmosfera, constructiile, Planeta in ansamblul ei nefiind afectate sute de ani, deci folosibile autorilor genocidului…
Ca sa va dati seama, „dragi comentatori romani” in ce hal au ajuns acesti indivizi inventand noi concepte…”bio” pe care
le dezbat cu avant revolutionar, trezind mila, caci Tatucul Marx a decretat sfarsitul filosofiilor-ideologiei-istoriei si ei nu vor sa inteleaga…
Se cam observă gunoaiele din care ieșiți, camarazi darius, analistul, marele urs de tinichea și compania ursistă mobilizată, dar fără pic de bună creștere și cultură! Pe voi religia vă deranjează, creștinismul, ortodoxia. este bine că se vede la lumin a zilei, haimanale de cartie. Nu ați avea vreo observație la articollul la subsolul căruia stați ca șoriceii și prindeți oamenii de pingele? Chiar nu se poate? Nici nu m-am iluzionat. Prostia tot prostie rămâne – mai ales la ciumeți, vorba vine!
faina asocierea haur-marga…
Lung expozeu! Prea lung, dar va felicit! Pe dv. și pe toți cei care sunt în opoziție. Se știe ca atunci ai cele mai bune idei. PSD-ul e AS în tot și toate. Și nu numai la noi, peste tot.
Băieței care nu ieșiți nicidecum din pubertatea ignorantă – darius, Rîd de prost, sper că vină, conform obiceiului, și Doina Prostului și alți prostofili ai prostiei – nu nimeriți nicicum să discutați un articol. Până aici vă tot învîrtiți în jur, cu dejecțiile voastre, dar nimic la obiect. Nu ar fi cazul să mai învățați ce nu ați învățat? Să vă informați în temă și buna cuviință? Bine o iei razna mă Râd de prost – spui că învățăturile Bibliei sunt furate! Chestiunea este alta:dar nu ar trebui luate în seamă? Este drept, pun întrebări pentru un om matur. Numai că tu ești la opus.
Minerva Biblia e plina de fantezii, de metafore si simboluri. Mai putin realitati. Nu poti sa te raportezi la Biblie in prezent. Nu-si are rolul si nici rostul daca nu o cunosti temeinic. Daca nu citesti istoria Bibliei, cum a aparut, de ce a aparut si cui se adresa. Si inca un lucru pentru cei care va dati crestini ca asa va zice popa. invataturile biblice, multe din ele sunt furate sau copiate. Cele 10 porunci sunt mult mai vechi decat crestinismul. Ce este autentic, sunt crimele in numele crestinismului. Sa nu mai vii cu Biblia in fata, dupa care sa te dosesti. Habar nu ai de crestinism.
În democrația cu „șef de stat”,„șeful” e șef de clan de politruci. Mai și primește voturi.
Ce să te-aştepți de la unul ce se-apleacă după cum bate vîntul. Acum cîntă-n struna plandemiei.
Niciodată, nici în trecut nici acum, nu au fost pandemii/molime ci PLANdemii. Judecați cu mintea voastră orice aşa zisă pandemie din trecut şi veți vedea!
Sempronieo , intreaba pe MARELE URS PE CINE A FACUT CIUMETE ? Ca se pare ca tu nu intelegi ce citesti !
” Andrei Marga: O politizare eșuată „. Nene Marga … multa direptate ai, dara nicidecum pe mustele din Editatlu’ Suru nu le poti numi albine !
Felicitări Minerva și Sempronia – se vede că doamnele văd mai adânc decât acei semi- (cum spune o inteligentă doamnă pe TV!) Darius sau Analist de Cluj-Napoca. Ambii excelează nu în cultură și inteligență, ci în mințire.
Dar să lămurim lucrurile. Dacă tot se provoacă adevărul!
Domnul Marga – se pot vedea textele și deciziile rectorale, toate fiind publice și accesibile- a respins totdeauna ce făcea acest Vasile Dâncu. Ca să fie clar, profesorul Marga a avut reacții publice și la securismul Florian Coldean al lui Dincu și la securismul funar-florian-coldean al lui Ion Aurel Pop. Nu poate fi amestecat, și nici comparat cu aceștia, căci i-a reșpins public.
Restul sunt simple bazaconii. Trebuie să fii imbecil, mă care te dai Analist de Cluj-Napoca, când, neavând contraargumente la un articol, arunci cu minciuni în stânga și în dreapta. Nu a fost nimeni turnător, căci nu avea nevoie, fiind vârf profesional pe fiecare treaptă. Unii oamenii au trăit pe munca lor. Că regimul băsescu s-a răfuit cu cei care i se opuneau, este penibil, dar adevărul va ieși la iveală. Ginere de nomenclaturiști? O prostie cât casa – se poate verifica pe acte. Socrii domnului Marga, un cunoscut medic dermatolog și soția, își dorm somnul de veci în cimitirul Mănăștur Cluj.
Traim Vremuri Triste ! Un Vecin de-al meu a Murit , la numai Varsta de circa 58 de Ani .
Domnule Andrei Marga, citind comentariile la acest articol al domniei voastre mi-am amintit instant un text din Biblie: „Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.”
Avem sansa sa citim azi doua articole cu subiecte izvorate din Serparia de la Cluj UBB!
citat 1: „De ce sunt tentat să cred că Vasile Dîncu s-a întîlnit în Dubai cu Florian Coldea? Pentru că tot ce mișcă și declară Vasile Dîncu arată ca o ticluire din întîlnirile cu Florian Coldea. Și pentru că Universitatea Babeș Bolyai și lumea politică a Clujului arată ca un club de sforăreală păstorit de același Florian Coldea și de colegii săi rămași în SRI”…
citat 2: „Se recunoaște sau nu, azi ne aflăm în mediul deplinei politizări a combaterii coronavirisului-19. Or, tocmai această politizare este păguboasă, în anumită măsură criminală, și eșuează sub privire noastre. Protestele cetățenilor sunt legitime. Căci totul trece în strategia actuală nu prin normala expertiză și planificare sanitară, ci prin decidenți politici adesea nepregătiți”
Concluzia: Veninul,otrava in media este lansat de scerparia,scoala de scorpioni de la UBB permanent si in proportii de masa !
Ce sa ceri de la o gasca purie de securisti,turnatori,gineri de nomenclaturisti, niste nenorociti care au nenorocit tara asta in ultimii 30 de ani!
Sa admitem că ” biopolitica” practicată de guwernele democrațiilor liberale este in fapt un fascism politico- medical. Guwernele au adoptat agenda și metodele marilor Corporații ( BigPharma,BigData). Politicile și măsurile „implementate” in anul plandemii sunt aproape identice fie că sunt aplicate în democrațiile occidentale, fie că sunt aplicate in statul totalitar chinez.Marile Guwerne copiază proceduri din managementul marilor Corporatii și au actualmente aceleași obiective: controlul total al individului, abolirea completă a spațiului privat, controlul bio-logic al populatiei.Tirania statului captiv oligarhiilor corporatiste se desfășoară prin colaborarea voluntară a angajaților( funcționari, poliție, medici,militari) Statului corupți cu beneficii materiale și psihologice îndoielnice. Aceste practici au fost utilizate în anii 30- 40 de regimul nazist; guwernele contemporane prefera însă un model propagandistic coercitiv soft, la fel de înșelător, cu aceleași obiective periculoase…
La începutul pandemiei ni s-a spus că acest virus, are, în final, o acțiune genetica, fatală. Vaccinul este tot de natură genetica (ADN, ARN).
De aceea îmi permit să spun că jocul de-a divinitatea costa. Și costă vieți. Dar oare mai contează pentru cineva viața, atunci când zeul suprem al omenirii a devenit banul?
Cred, de asemenea, că biopolitica este tot un fel de materializare a divinului și este și ea sortita eșecului.
Mi-e teamă că am ajuns cu toții niște bieți Icari,care, nici măcar nu avem scuza că ne-a prins jocul de-a Dumnezeu și am uitat de noi. Noi am ajuns sa credem că putem sa ne luam la trântă cu El.
VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ demonstreaza ca stiinta cazuta pe mainile descreieratilor ideologici marxisti/bolsevici e capabila sa produca si sa stopeze genocidele! Infamia politrucilor e nemarginita si se demonstreaza cu fiecare iesire in peisaj in scopul camuflarii crimelor si a criminalilor, asa cum procedeaza ILEGALII legendati la butoane si slugile propagandistice!
Iar ai vedenii, Dariuse, desigur din prea puțin citit și din și mai puțină pricepere. Noroc că te-a făcut ciumete cineva de mai sus, încât diagnosticul este pus. Folosești cuvinte mari pentru gânduri minuscule – zici expunere exagerată, de pildă, dar nu ești în stare să o arăți unde. Jalnică târâre prin subterane, dariuse? Și persverezi în incultură și rea credință. Se vede că trecerea pe online te face să nici nu mai citești. Că de priceput, s-a văzut de la început că nu este cazul. Simplă prostofilie în hârtie creponată.
Treaba cu masonii este bună, fie și ridicolă! Cum este un om cultivat și deștept, ca domnul Marga, cum este mason! Bravo loazelor, mare descoperire? Dar dacă domnul Marga nu este nici mason, nici altceva, ci el însuși? Iar nu aveți cum să mișcați o iotă din ce spune domnul Marga în articol și vă repeziți năuci la aiureli. Dacă domnul Marga îl are stăpân doar pe sine însuși? Cum și stau lucrurile. Nu l-ați văzut pe Andrei Marga nici cu oportunisme, nici cu tras clopote, nici cu altele de acest fel. Veți rămâne cruciți când veți afla că nu a apelat la nici o cerere de ceva, chiar dacă era îndreptățit sau satisfăcea cu prisosință criteriile, la nici o genuflexiune, căci așa ceva nu-l interesează. Adrian Marino se declara un om singur – preferând singurătatea amestecării cu prostofilii vremii. Evident că Andrei Marga nu vrea singurătatea, dar vrea să fie el însuși. Și este din plin!
N-ai priceput nimic iară ciumete,. Ești pe pista greșită, naționalistă, nazistă, oportunist ortodoxă, incepând din Marie 90,. De acolo ai deraiat și ai căzut in moalele capului. Azi ai doar efectele primare, ..
APRECIEZ CA ESTE SORTITA ESECULUI , expunerea exagerata a lui Marga ! Chiar crede cineva cu scaun la cap , ca Andrei Marga are o solutie , sau este o solutie , la problemele Romaniei ? PIERDERE DE VREME ! PAREREA MEA !
Domnul marga (cred ca stiti de ce scriu cu litera mica) , propovaduieste TESTAREA si VACCINAREA romanilor .
Testarea PCR , unde medicii te dau pozitiv pentru a-si lua sporul de covid .
Si vaccinarea , pt a le face pe plac stapanilor lui (masonici) . Cit iei pt asta masonule marga ????
Se cam observă incultura și incapacitatea de a gândi, băieței! Aproape că se zăresc gradele! Politizările înainte – cred că și cea în care domnul Marga a participat la guvernare – erau pentru a reforma țara și au reformat-o cât s-a putut, mă maxtor. Nu ai cunoștințe, dar ai putea citit ceva. Tu Singur o dai în bară – păi și regimurile fără nici o realizare, chiar stupide, ca cel al lui joahnnis- cîțu pretind că protejează populația și o dus apoi de izbeliște. Mare ignorant trebe să fii mă Safe să vezi filosofia în afara discuției și despre pandemie! Oriunde în lumea civilizată filosofii sunt implicați. Și aici, se vede un articol cultivat, informat, care propune un alt orizont. Numai că orizontul este pentru cei cu ceva cultură. Ignoranța e netedă, ca dușumeaua și nu știe că mai e pe lume și gândirea.
Totul este despre PROSTIE. Care s-a infiltrat pas cu pas pana sus de tot, in „elitele” lumii, inclusiv stiintifice. Daca ne conduc prostii, va mai mirati ca gloata le tine isonul? Cat timp profesionalismul, cunostintele temeinice, constiintele lumii au fost inlocuite de „democratie”, asta e rezultatul. Ne indreptam in ritm accelerat spre extinctie. Nu mai conteaza decat sloganurilebuna stare si ptr usor de inteles gen „politycally correctness”, BLM, Globalizare. De la acceptarea hoardelor de migratori, la demolarea statuilor si istoriei unei civilizatii care a produs nivel de trai bun si ptr cei mai putin dotati intelectual, si acum la uciderea in masa a oamenilor.
Cea mai periculoasa forma pe care o poate lua rezolvarea unei probleme, este un amestec de prostie cu interes.
Da, măi Singur, drumul spre iad este pavat cu intenții oricari. Se știe de mult sofismul protejării. Păi nu vrem libertăți și drepturi? Trebuie să le decidă johannis, orban, chițu, voiculescu, drulă și alții de teapa lor? Du-te și dă-ți lor libertățile, dar poate că alții nu vor să renunțe la ele. Și au dreptate!
E ușor a vorbi Maxtor când habar nu ai despre ce este vorba! De aceea eșuează la noi politicile, că se bagă inși ignoranți ca matale. Ar fi fost bine să fie miniștri ca Marga, se duceau înainte lucrurile. Acum apărați politizări ale sărăciei și distrugerii inși cu golul tău din cunoștințe și caracter.
Abordarea pandemiei in Romania este coppy paste a modelului german, altfel spus, in tot si-n toate, lumina vine din Germania, locul din care va inspirati si dumneavoastra domnule profesor.
Filosofia este singurul lucru care mai lipsea in abordarea pandemiei in Romania.
De la o guvernare (guvernul meu)in care PM Catu le reproșează politistilor ca n-au mai amendat oameni!!!si un „pitic de gradina” expert (!!!??)in politici publice (tare in cumnat) declara ca o masura buna e cea care „deranjeaza” populatia, ce sa mai astepti?
E absurd să vorbești de vaccip, fără să știi mai nimic despre virus. De asemenea, nimic despre războiul neconvențional?! Nimic deapre Davos și supra-guvernul global?! Nimic despre vuvuzelele neomarxiste, care au confiscat mass-media?! Nimic despre noua geostrategie, care se prefigurează sub umbrela acestui „virus-Wuhan”. Nici de psihotronică, folosită împotriva ființei umane, prin încălzirea lăturilor eutanasiei?! Nimic despre nanotehnologie folosită ca vaccipare în reducerea „clasei muncitoare” înlocuite de bioroboți?! Articol necesar, dar insuficient aprofundat, mult prea flu-flu, or, noi avem nevoue ca de aer de o informare sinceră și bine documentată, chiar cu riscul deranjării susceptibilitățlor corifeilor NOM(neom)!
Sa interpretezi masurile menite SA PROTEJEZE populatia, ca restrangeri de drepturi si libertati … asta e POLITIZARE!
politizare eshuata s-a intamplat in capu eminentului nostru a.marga cand a devenit ministru….