Editorialul lui Andrei Pleşu din ultimul număr din „Dilema veche” este o mizerie fără pereche. Sub titlul „Mineriada de hîrtie”, Andrei Pleşu îndrăzneşte să vorbească din nou despre „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, uitînd că el însuşi făcea parte din acel Guvern pe care minerii îl apărau cu bîtele, stîlcindu-i în bătaie pe studenţii al căror lider era Marian Munteanu!
Ce vrea, de fapt, să spună Andrei Pleşu? Nici mai mult, nici mai puţin că acum am asista la o nouă agresiune împotriva „intelectualilor”, asemănătoare cu cea din 1990, cînd chiar se scanda pe străzi „Moarte intelectualilor”. Numai că atunci cei care scandau enormitatea aceasta erau chiar cei care-l susţineau pe Ion Iliescu şi Guvernul Petre Roman, din care făcea parte, ca ministru al Culturii, chiar Andrei Pleşu!
Pentru că Andrei Pleşu continuă să dezinformeze opinia publică, este vremea să-i amintim adevărul acelor zile, în speranţa că se va potoli şi îşi va asuma rolul pe care l-a avut în acele zile, acela de susţinător al celor care au declanşat una dintre cele mai îngrozitoare operaţiuni împotriva populaţiei civile, numită „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Şi nu ne referim aici doar la faptul că a făcut parte din acel guvern criminal, ci şi la poziţia sa publică, afirmată sub propria semnătură într-un articol din „Adevărul”, articol apărut chiar sub textul care-i incrimina pe studenţii din Piaţa Universităţii şi pe miile de participanţi la protestele împotriva lui Ion Iliescu şi a Guvernului Petre Roman, în care Andrei Pleşu era ministru:
Deci, chiar în ziua de 15 iunie 1990, sub titlul ziarului „Adevărul”, cu litere de-o şchioapă, se vorbea despre „tentativa de lovitură de stat”, despre „moliciunea poliţiei”, despre „miile de muncitori care au întrerupt lucrul pentru a stăvili dezordinea” şi despre ordinul criminal: „să ripostăm ferm”! În 15 iunie 1990, fuseseră deja comise violenţele din Piaţa Universităţii, sute de oameni fiind arestaţi sau internaţi în spitale, teroarea fiind deja instalată în tot Bucureştiul.
Şi, exact în acea zi, imediat sub textul redacţiei, Andrei Pleşu publica articolul „Chipul schimonosit al libertăţii”, pe care acum pare dispus să jure că nu l-a scris el! Ce zicea Pleşu? Iată: „Ce libertate poate fi aceea care a făcut din trupul ţării un trup îndrăcit, dezbinat? Dezbinare între muncitori şi intelectuali, între tineri şi bătrîni, între mineri şi studenţi, între prieteni de-o viaţă, între camarazi, între fraţi. Nu mai ştim să reflectăm în linişte, nu mai ştim să iubim. Nu mai ştim să dăm dreptate celuilalt”. Ce făcea Pleşu? Nimic altceva decît să condamne mişcarea din Piaţa Universităţii care a dezbinat societatea şi să ceară, la fel ca Ion Iliescu, „linişte”!
Cineva ar putea să zică, în apărarea lui Pleşu, aşa cum făceau unii în apărarea lui Ceauşescu: „nu ştia, domne, îl minţeau consilierii!” Zău? Păi, uite care era Comunicatul Guvernului din care făcea parte Andrei Pleşu, care fusese publicat tot în „Adevărul”, cu o zi înainte:
Din Guvernul care dădea acest Comunicat făcea parte şi Andrei Pleşu, deci, cum se spune în finalul textului, „Guvernul asigură că această RIPOSTĂ va fi asumată cu toată răspunderea”! Păi, asumă-ţi, domnule Pleşu, şi riposta dură împotriva studenţilor şi a populaţiei civile, precum şi etichetarea mişcării din Piaţa Universităţii ca fiind ce spuneaţi voi în acest Comunicat: „acţiuni declanşate de forţe extremiste, legionare”, care „au arme şi muniţii”, contra cărora „se impune un răspuns imediat, de o deosebită fermitate, împotriva acestor acte de terorism legionar”!
Culmea este că, fiind audiat la Parchet în legătură cu „mineriada”, Pleşu s-a ascuns de responsabilitate, declarînd: „La şedinţele de guvern participam, dar lucrurile de ordin imediat, organizatoric, nu se discutau în Guvern. Am spus şi domnului care m-a interogat că eu nu-mi aduc aminte să fi participat la o şedinţă de guvern în care problema minerilor să se fi discutat cu adevărat. Mi-am imaginat că există un fel de executiv restrâns, făcut de oamenii direct responsabili şi care luau decizii”! Mare caracter, monşer! Nu-şi aduce aminte, dar de scris a scris articolul din „Adevărul”, chiar a doua zi după Comunicatul Guvernului din care făcea parte!
Cine crede că Andrei Pleşu a fost vreo secundă oripilat de violenţele din 13-15 iunie 1990, trebuie să-şi aducă aminte că acesta nu numai că nu a demisionat din Guvern, ci a rămas ca ministru al Culturii pînă în septembrie 1991, cînd Guvernul Roman a fost dat jos – culmea ironiei! – tot de o mineriadă!
Dar Andrei Pleşu era în iunie 1990 solidar şi cu Ion Iliescu, al cărui Comunicat a fost publicat tot în „Adevărul”, în care era vorba tot despre acţiunile dure împotriva „legionarilor” din Piaţa Universităţii:
Iar caracterul acesta duplicitar al lui Andrei Pleşu nu s-a născut în anii ’90, ci vine hăt, de departe, din vremea cînd făcea delaţiuni către Nicolae Ceauşescu despre „Mişcarea transcendentală”, în care intrase de bună voie:
„Stimate tovarăşe Secretar General,
…Sunt perfect conştient că – potrivit recentei expuneri a Preşedintelui ţării la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie să facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adăpostul unor manifestări sectante, vor să abată omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau să sper că punîndu-se în cumpănă bunele mele intenţii, activitatea mea de pînă acum pe de o parte şi, pe de alta, lipsa de vigilenţă de care am dat dovadă, Conducerea de Partid şi de Stat va socoti că îmi poate acorda şansa să mă reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – după puterile mele – la edificarea culturii româneşti contemporane.
Vă mulţumesc,
Andrei Gabriel Pleşu
3 iunie 1982”
Nu e cazul să mai amintim că Andrei Pleşu a fost trimis de către Partidul Comunist Român la o Conferinţă unde se plasau spioni, cînd avea doar 30 de ani (https://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-trimis-in-1978-de-pcr-in-indonezia-la-o-conferinta-unde-se-plasau-spioni/).
Trebuie, însă, să reamintim faptul că acelaşi Andrei Pleşu a fost numit pe viaţă membru în Consiliul „Fundaţiei pentru o societate deschisă”, care este ONG-ul principal al lui George Soros în România!
Între timp, acest ONG a fost desfiinţat, iar Andrei Pleşu iarăşi a încercat s-o scalde, scriind acum cîteva săptămîni că a fost acuzat pe degeaba că a fost numit succesor pe viaţă al lui George Soros, căci acest ONG nu ar exista! Da, domnule Pleşu, nu mai există, însă v-a prins „desfiinţarea” ca succesor pe viaţă al lui George Soros!
De ce amintim acest episod din cariera publică al lui Andrei Pleşu? Pentru că iată ce scrie în ultimul său editorial din „Dilema”: „Ziarele și o sumedenie de forumiști par să fi descifrat, în sfîrșit, misterul răului care strică țara. S-au identificat vinovații! E vorba de elitiști trădători, de intelectuali plătiți de Soros și de oculta mondială, de ONG-uri subversive și de securiștii acoperiți ai „statului paralel“. La fel ca atunci cînd încercase lamentabil să minimalizeze implicarea ONG-urilor lui George Soros în viaţa publică din România, scriind că „Ideea că un bătrân de 90 de ani manevrează planeta mie mi se pare de un comic uriaș”!
Ce face, însă, Andrei Pleşu în acest editorial din „Dilema”? Încearcă să treacă în derizoriu acuzaţiile din ce în ce mai dese la adresa celor care, stipendiaţi fiind de George Soros sau de alte grupări oculte, nu fac altceva decît să-şi denigreze ţara. Ca argument, Andrei Pleşu nu face decît să-şi toarne singur ţărînă în cap, reproducînd în micul său editorial un articol pe care-l publicase în anul 1999, în care susţinea exact acelaşi lucru: că intelectualii sînt puşi la zid la fel ca în anul 1990, uitînd că atunci chiar el era susţinătorul celor care strigau pe străzi acel slogan „Moarte intelectualilor!”, adică al acelora care îl contestau pe Ion Iliescu şi Guvernul Roman, în care Pleşu era „ministrul mineriadelor”!
În loc de astfel de zbateri ridicole, Andrei Pleşu ar face bine să-şi reamintească titlul cărţii sale „Minima moralia”, chiar dacă titlul acesta nu e altceva decît un plagiat după Theodor Adorno. Cu puţină memorie, ar putea să-şi aducă aminte că în iunie 1990 Marian Munteanu era internat în comă la spital, iar el lustruia mîndru scaunul de ministru în „Guvernul Mineriadei”!
Aşa că: Andrei Pleşu, lasă-l pe Marian Munteanu să vorbească despre acele zile, iar voi, vinovaţii, ascundeţi-vă pe undeva, nu mai ieşiţi ca buboiul în frunte!
Felicitari pentru articol.