Angajaţii din penitenciare răniţi în timpul serviciului pot primi despăgubiri de până în 10.000 euro

Ofiţerii şi agenţii de penitenciare răniţi în timpul serviciului vor beneficia de despăgubiri de până în 10.000 de euro, potrivit unui proiect al Ministerului Justiţiei. În cazul decesului, familiile acestora vor primi 20.000 de euro, banii urmând să fie acordaţi din bugetul Administraţiei Penitenciarelor, anunţă Mediafax. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Hotărâre privind condiţiile […]

De cotidianul.ro - Autor
Angajaţii din penitenciare răniţi în timpul serviciului pot primi despăgubiri de până în 10.000 euro

Ofiţerii şi agenţii de penitenciare răniţi în timpul serviciului vor beneficia de despăgubiri de până în 10.000 de euro, potrivit unui proiect al Ministerului Justiţiei. În cazul decesului, familiile acestora vor primi 20.000 de euro, banii urmând să fie acordaţi din bugetul Administraţiei Penitenciarelor, anunţă Mediafax. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Hotărâre privind condiţiile […]

Ofiţerii şi agenţii de penitenciare răniţi în timpul serviciului vor beneficia de despăgubiri de până în 10.000 de euro, potrivit unui proiect al Ministerului Justiţiei. În cazul decesului, familiile acestora vor primi 20.000 de euro, banii urmând să fie acordaţi din bugetul Administraţiei Penitenciarelor, anunţă Mediafax.

Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Hotărâre privind condiţiile de acordare a despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, supus, miercuri, dezbaterii publice de către Ministerul Justiţiei (MJ).

Potrivit proiectului de act normativ, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia acordă despăgubiri funcţionarilor publici cu statut special sau membrilor de familie ai acestora, în caz de vătămare, invaliditate de gradele I-III, deces sau prejudicii aduse bunurilor lor.

Dacă ofiţerii şi agenţii de penitenciare sunt răniţi în timpul serviciului, au dreptul la despăgubiri între 1.000 de euro şi 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plăţii. Valoarea despăgubirii se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei săvârşite împotriva funcţionarului public cu statut special, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, de urmările fizice şi psihologice ale faptei şi de împrejurările concrete în care aceasta s-a produs.

În cazul în care în urma faptelor petrecute în timpul serviciului ofiţerii şi agenţii de penitenciare rămân cu o invaliditate, aceştia pot beneficia de despăgubiri între 7.000 şi 12.000 de euro.

În situaţia decesului funcţionarului public cu statut special în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se acordă despăgubiri în valoare de 20.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), soţului sau soţiei supravieţuitoare şi copiilor, în cote egale, sau părinţilor acestuia, dacă nu era căsătorit şi nu avea copii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.