Pe tot traseul celor cinci kilometri de asfalt proaspăt turnat nu locuiește țipenie de om. Și totuși. Un primar PSD din județul Hunedoara și-a tras șosea prin inima pădurii până la cabana sa din Apuseni. Bulevardul montan s-a făcut cu bani din programul „Anghel Saligny” – 9.800.000 lei, și de la bugetul local al comunei Ribița – 4.268.759,41 lei. Cazul este șocant prin tupeul cu care au operat PSD-iștii locali pentru îndestularea șefului de primărie.
Până anul trecut acolo era un drum comunal îngust, de căruță, revendicat de Ocolul Silvic Brad ca drum forestier, litigiul urmând să fie tranșat în instanță. Între timp, drumul a fost transformat în șosea cu două benzi asfaltate până-n poarta casei de vacanță a primarului Ioan Faur care, anul trecut, după 20 de ani de șefie, a cedat locul unui coleg mai tânăr și conduce primăria din fotoliul de viceprimar.
Cabana lui „s-a nimerit” la capătul asfaltării
Proiectul l-a inițiat Faur când era șeful Primăriei și a fost aprobat cu votul majoritar al consilierilor PSD. Pe tot traseul bulevardului montan nu există nicio casă locuită. Din când în când, urcă pe acolo câțiva tăietori de lemne, vânătorii când ies după vânat și, uneori, pădurarii care au un mic refugiu, singura construcție existentă pe lângă cabana demnitarului PSD. Faur ne spune că mai este și un cioban cu stâna pe partea cealaltă, dincolo de culmi, așadar nu ar fi singurul beneficiar al șoselei.
„Că s-a nimerit să fie acolo și proprietatea mea… dar sunt destui proprietari acolo, se poate dovedi. Nu locuiesc acolo, aveți dreptate, dar își declară proprietățile la APIA și poate vor construi pe viitor. Până acolo (la poarta cabanei sale, n.red.) a fost clasificat drumul și de aceea e asfalt până la poartă. Apoi, mai departe eu ce să zic?! Nu puteam eu să-mi mut proprietatea… Nu s-a făcut nimic abuziv, să zicem că s-a făcut pentru folosul familiei Faur, cum interpretează cineva”, ne-a declarat fostul primar.
Una ție, două lui…
Asfaltarea e pe final, dar proiectul tehnic pentru obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Ribița, județul Hunedoara” a fost aprobat în septembrie 2021. Inițial, Ioan Faur a prezentat consilierilor locali un proiect de modernizare a zece kilometrii de drumuri comunale. Era un fel de „jumi-juma” între el și alegători: 5 km de asfalt către moșia familiei sale, alți 5 km pentru restul lumii. După obținerea finanțării doar partea primarului a rămas intactă. De dincolo s-a renunțat la D.C. 8 C Valea Juncului, în lungime totală de 0,848 km, iar pe D.C. 8 B Dumbrava de Sus – Sălătruc (comuna Blăjeni), s-au „ciuntit” doi km din totalul de 4,065 km. Ioan Faur spune că drumul a intrat la asfaltare după o îndelungă consultare cu aleșii locali.
„Nu am făcut-o eu de unul singur, nici consiliul local de unul singur. Noi proiectul l-am inițiat împreună prin hotărâri de consiliu și tot împreună am hotărât scurtarea unor porțiuni de drum. Asta a fost. Au fost reduse două tronsoane că finanțarea era mai mică, adică nu am primit cât am cerut și până la urmă s-a ajuns la o scurtare din ele. Drumul e gata în proporție de 80-90 la sută, dar nu s-au mai făcut plăți că vedeți ce se întâmplă la nivel național…” spune Ioan Faur, acum viceprimar al comunei Ribița.
Mașina pesedistă de vot, mereu la datorie
Asfaltarea bulevardului din inima pădurii n-a trecut fără discuții prin Consiliul local. Opoziția a contestat oportunitatea investirii într-un drumul ce duce la singura construcție locuită – căsuța de vacanță a familiei Faur. Dar la Ribița PSD-ul e la putere, astfel că proiectul a fost adoptat „cu 5 voturi „pentru” (domnii Dobrin, Tulea, Stanciu, Burz și Avram) din cei 9 consilieri în funcție, prezenți la ședință, se abțin domnii Niță, Rusu, Clej și Tămaș”, după cum reiese din stenogramele procesului verbal din 29 septembrie 2021.
Conflictul de interese, într-o relație cu evaziune fiscală
Pe parcursul disputelor, primarul a fost avertizat că inițierea unui proiect în interesul familiei sale ar putea să ducă la un dosar penal privind conflictul de interese, o infracțiune ce se pedepsește cu până la cinci ani de pușcărie. „Cum adică să fiu în conflict de interese?! Nu-i adevărat. Că s-a nimerit clădirea și proprietatea mea acolo… dar sunt destui proprietari acolo, se poate dovedi”, susține Faur Ioan.
Pe de altă parte, conflictul de interese nu e singura faptă penală semnalată în jurul bulevardului din Apuseni. Constructorul (una din firmele controlate de afaceristul ce se auto-poreclește „Țarul” Pup) a fost reclamat pentru evaziune fiscală, acuzat că fură agregate din văile comunei și piatră după ce a deschis pe șest două cariere prin decopertarea unor dealuri. Deși sesizările au ajuns la Parchet și DNA, deocamdată doar Curtea de Conturi este în vizită la Primăria Ribița.
Auditorii Curții verifică „concediile mascate” comise de fostul primar Ioan Faur, care – sub pretextul unor cursuri de perfecționare profesională, ținute vara la Eforie Nord – a decontat de la bugetul local peste o sută de mii de lei (20.000 Euro) în mandatul 2020-2024. Dar asta e altă poveste…






					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Cel mai crorrect e ca ROMANIA sa taxeze romanii in suferinta, mamele, veteranii si pensionarii
in folosul celor „de-afara” care inisist ca Romania sa-si plateasca ACUM datoria externa facauta partial fara voia ei (vezi URKANIA) !
la fel a fost si pße vremea lui CEAUSESCU … bancile extrene INSISTAU in plata datoriei indiferent de cum o duce poporukl roman sub Ceausescu ->
LA FEL CA ACUM nicio banca straina n-a zis … „mai intai poporul roman” … 😀 !
___________
CEAUSESCU si-a platit GRESEALA … cine-o va plati acum greseala platii BANICILOR ? !
PAREREA mea e ca decat ca BANUL asta „european” sa ramana in „Europa” mai bine chiar si furat sa raman in Romania
… inteleg ca firmle de drumuri si poduri si de ASFALTARE + muncitorii lor au castigat ceva … si ca
banii pe asfalt nu i-a bagat primarul in buzunar odata cu drumul ! 😛
Exista un fel de-a fi correct care nu e corect … plata datoriilor GUVERNULUI, facute de GUVERN fara sa intrebe POPORU’
in dauna poporului si spre binele BANCILOR CREDITOARE !
La UE pare ca orice e OK cat timp banii romanilor nu raman in ROMANIA …daca „primarul” facea asfaltul
c-o FIRMA STRAINA … totul era OK ?
😀