Compania de teatru „Dell’Arte” prezintă sâmbătă, 28 mai, spectacolul „Anselmo” de Mihai-Gruia Sandu. „Nepiesa” de teatru „Anselmo” este bazată pe texte originale, create de Mihai-Gruia Sandu, şi texte adaptate după Garlo Goldoni şi se plasează într-un stil dramatic aflat între „Commedia dell’arte” şi teatrul absurd. De altfel, această piesă ocupă un loc special în palmaresul celebrului actor şi reprezintă debutul său în dramaturgie, fiind o sinteză a numeroase texte scrise de-a lungul timpului pentru studenţii săi şi pentru membrii companiei „Dell’Arte”.
Spectacolul este construit pe două planuri, cel al unei trupe de teatru în care actorii fac legea şi cel al personajelor pe care aceştia le interpretează. Autorul trupei, aspirând la titlul de regizor, aduce în faţa actorilor săi un text incomplet al cărui protagonist este Cavalerul Anselmo. Ca rol principal, Anselmo devine „mărul discordiei”, orientând relaţiile dintre actori şi dintre actori şi autor pe un drum sortit eşecului.
Replicile scurte şi dinamice, trecerile rapide de la o stare la alta, duelurile, improvizaţia, farsele sunt intercalate cu momente de realism marcate de ieşiri declarate ale actorilor din personaj. Prin pendularea dintre cele două planuri, regizorul propune o meditaţie veselă asupra condiţiei actorului, printr-un joc abil al măştilor. Compania de teatru „Dell’Arte”, înfiinţată de Mihai-Gruia Sandu, a adoptat stilul de joc al „Commediei dell’arte” în care situaţiile dramatice sunt create prin arta improvizaţiei direct pe scenă fără un text prestabilit. Această tehnică este folosită în paralel cu punerea în scenă a textelor originale create de Mihai-Gruia Sandu sau de către actori. Stilul matematic utilizat în relaţia mişcare scenică – replică, sincronizarea gestului cu sunetul şi gag-urile în cascadă sunt completate de libertatea improvizaţiei într-un joc „Dell’Arte”.

Capă şi spadă în Anselmo
Luptele scenice sunt realizate de Florin Stancu şi Vali Vasilescu, iar costumele de „DelltArte” după o idee de Mariana Pachis. Din distribuţia spectacolului fac parte Smaranda Gabudeanu, Ana Crăciun, Andra Sandu, Ana Cucuta, Melania Ciurlin, Mihaela Ailincăi, George Constantinescu, Cristi Martin, Radu Moldovan.
Într-o primă formulă, spectacolul „Anselmo” s-a jucat timp de doi ani, fiind prezentat în numeroase festivaluri la nivel naţional şi internaţional. În formula actuală a spectacolului de sâmbătă, de la Godot Cafe Teatru, au intervenit o serie de transformări la nivel de distribuţie şi regie. Tinerilor actori li s-a alăturat actorul Cristi Martin, membru al trupei de divertisment „Divertis”, care se reîntoarce la teatru după o îndelungată experienţă în televiziune.
Cu siguranţă, acest spectacol va încânta criticul cel mai rafinat, dar şi privitorul mai puţin avizat.