Dorin Cocoş a turnat-o pe Elena Udrea la DNA, potrivit Antenei 3.
Cocoş le-ar fi spus anchetatorilor cum a împărţit şpaga din dosarul Microsfot cu Udrea şi Dinu Pescariu, dar şi ce a făcut cu partea sa din şpagă.
Mai mult, Cocoş a spus, conform Antenei 3, că Udrea a folosit banii pentru a finanţa campania electorală a lui Traian Băsescu.
Pe de altă parte, surse citate de Mediafax au relatat că Dorin Cocoş a făcut un denunţ în dosarul Microsoft în care a inclus relatări privindu-l pe Vasile Blaga, dar nu a făcut nicio referire la Elena Udrea.
Udrea a susținut la rândul său sâmbătă că nu a fost turnată de fostul soț.
”Ar fi interesant să vedeți și ce evoluții interesante au avut loc în acest dosar, evoluții favorabile mie. E imposibil ca fostul sot să fi spus ceva împotriva mea, pentru că nu am facut nimic”, a declarat Udrea la ÎCCJ.
Direcția Națională Anticorupție a cerut măsura arestului la domiciliu pentru Dorin Cocoș, aflat în arest preventiv, după ce acesta și-ar fi recunoscut faptele.
Instanţa supremă a rămas, vineri, în pronunţare cu privire la propunerea anchetatorilor DNA privind măsurile preventive vizându-i pe Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, în dosarul Microsoft.