Antonescu: Daniel Constantin nu poate fi vicepremier. Ar însemna o devalorizare a funcţiei

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a vorbit, marţi seară despre ce s-a întâmplat în disputele din USL pe tema restructurării Guvernului.

De cotidianul.ro - Autor
Antonescu: Daniel Constantin nu poate fi vicepremier. Ar însemna o devalorizare a funcţiei

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a vorbit, marţi seară despre ce s-a întâmplat în disputele din USL pe tema restructurării Guvernului.

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a vorbit, la Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, despre ce s-a întâmplat în disputele din USL pe tema restructurării Guvernului. Antonescu a confirmat că Victor Ponta l-a dorit pe Daniel Constantin ca vicepremier, lucru cu care liberalii nu sunt de acord.

„PNL a luat nişte măsuri destul de serioase, destul de radicale. A decis schimbarea a patru miniştri în acest guvern, în frunte cu un vicepremier. Ne-am desemnat oamenii prin forurile noastre statutare, democratice. Premierul a fost informat de către mine în pre-ziua şedinţelor care au avut loc de soluţiile care se conturaru. S-a procedat ca la carte, aşa se cuvine. A fost informat legat de soluţiile mele. Imediat ce votul a avut loc, l-am contactat pe premier care se afla în Rusia, l-am informat oficial asupra faptului că propunerile despre care vorbisem au devenit fapt. Nu era nicio modificare, nicio schimbare. Premierul, mai departe, chiar din Rusia, a dat o declaraţie TVR în care a spus că sunt propuneri pe care le agreează şi că salută propunerea lui Iohannis. Toate lucrurile au mers mai bine decât oricând. Nu exista niciun subiect de tensiune. În paralel cu declaraţia premierului, au început să curgă în ţară declaraţii ale unor oameni fruntaşi din senat, din partid, care au început să comenteze, fără să depăşească niciun fel de limită. Nu a fost nicio problemă în asta”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a povestit şi ce s-a întâmplat după întoarcerea lui Victor Ponta din Rusia.

„Premierul s-a întors. Am avut o întâlnire luni dimineaţă. Am încheiat acea întâlnire anunţând că urmează să avem nişte discuţii legate de proceduri deoarece propunerea noastră ca Iohannis să fie ministru de Interne şi vicepremier în acelaşi timp implica modificări care ţin de structura guvernului. O asemenea modifcare trebuie să treacă prin Parlament. Au început aceste discuţii care au durat un pic mai mult pentru că premierul a spus că, dacă tot mergem în parlament, ar vrea să profite de prilej să medităm împreună asupra funcţionării Guvernului şi să vedem dacă nu e cazul să facem şi alte modificări dacă tot mergem în Parlament”, a declarat Antonescu.

Crin Antonescu a spus că acordul va fi finalizat în zilele următoare: „Ne-am întâlnit azi. Am fost foarte aproape de acel moment în care spuneam că acordul s-a încheiat. S-a întâmplat că nu am ajuns la capătul acestui acord. Anumite elemente din el nu fac încă obiectul consensului. Eu am convenit şi cu Ponta, şi cu cei care au participat la această discuţie, să nu intrăm, până nu încheiem această discuţie, în detaliile acestui acord. A rămas ca în zilele următoare să finalizăm acest acord, să fim de acord cu toţii şi să procedăm, probabil luni, la această reunire a Parlamentului şi la învestirea noului Guvern”.

Întrebat dacă este adevărat că nu a fost de acord cu propunerea lui Ponta ca Guvernul să aibă 4 vicepremieri, Antonescu a răspuns: „Este adevărat şi asta. Mai mult decât atât nu aş dezvolta în legătură cu conţinutul”.

„Nu avem o problema Iohannis pentru că, aşa cum premierul a spus, prezenţa sa e salutată în Guvern. E salutată unanim, ceea ce mă bucură peste măsură. Şi preşedintele a făcut-o. Poziţia de vicepemier nu e contestată”, a mai spus Antonescu.

Ulterior, Crin Antonescu, a declarat că nu vor accepta ca PC să desemneze un reprezentant în funcţia de vicepremier, precizând că ar fi o devalorizare a funcţiei şi nu e posibil ca Daniel Constantin să fie pe aceeaşi poziţie cu Klaus Iohannis.

„Domnul prim-ministru a motivat nevoia de a avea câte un vicepremier de la fiecare partid pentru ca să discute cu dânşii la Guvern decizii guvernamentale, adică să ştie poziţia fiecărui partid. Perfect de acord, acest lucru se poate face cu preşedintele PC, Daniel Constantin, într-un comitet de cinci în care avem prim-ministru, trei viceprim-miniştri şi preşedintele celuilalt partid, nu calitatea de vicepremier îţi conferă dreptul de a participa la această discuţie şi de a-ţi expune poziţia partidului tău”, a spus Antonescu.

„Nu e un lucru de glumă, nu ne jucăm cu nasturi, nu suntem fabrică de vicepremieri. Vicepremierii în structura unui Guvern au fie destinaţia administrativă, în sensul de a facilita munca de coordonare generală a prim-ministrului, coordonând anumite ministere. Sigur, totul sub comanda prim-ministrului, dar ajutându-l în munca sa. Fie sunt simbolice, reflectând componente politice semnificative din acel Guvern”, a declarat Antonescu.

El a menţionat că preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, se află în poziţia de vicepremier chiar dacă nu are portofoliu printr-o convenţie politică de la momentul conturării Guvernului.

Liderul PNL a menţionat că UNPR este un „partid ceva mai real, mai serios decât PC”.

„Nu are nicio explicaţie ca PC să ofere şi el un vicepremier aşa cum oferă PNL şi oferă PSD. Deschis o spun, asta ar înseamna un soi de inflaţie, o devalorizare a funcţiei vicepremierului în acest Guvern, şi nu se poate ca noul Guvern să debuteze prin intrarea în funcţia de vicepremier de mână a lui Klaus Iohannis cu Daniel Constantin. Aşa ceva nu se poate (…)”, a menţionat Antonescu.

El a precizat că în cazul celorlalte propuneri făcute de Victor Ponta, legate de funcţionarea Guvernului, nu există o împotrivire din partea PNL.

„Nu ne cramponăm în a-i face vreun necaz lui Daniel Constantin, pentru că nu treaba lui Daniel Constantin în viaţă să devină vicepremier, în Guvernul ăsta. În altul poate să devină premier când o fi, preşedinte, secretar general al ONU. Dar în acest Guvern, noi nu ne batem joc de funcţia de vicepremier”, a mai susţinut Antonescu.

 

Victor Ponta a declarat, marţi, că a propus în şedinţa USL o variantă în care Klaus Iohannis este ministru de Interne şi vicepremier, urmând ca Guvernul să aibă patru vicepremieri – PSD, PC, PNL, UNPR.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.