Antonescu: Episodul cu Băsescu mi-a amintit de momentul 2010

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că momentul de miercuri în care preşedintele Traian Băsescu a anunţat amânarea aplicării majorărilor de acciză la carburanţi i-a adus aminte de anul 2010, când şeful statului anunţa decizii în locul premierului de la acea vreme.

„În legătură cu episodul de ieri, văzându-l pe preşedintele României ieşind şi anunţând o decizie importantă a Guvernului mi-am amintit de mai 2010, când l-am văzut pe acelaşi preşedinte al României anunţând o altă decizie pe care urma să o ia de data aceea un alt prim-ministru. Sigur, când sunt reînviate amintiri din trecut e şi o parte bună că simţi că întinereşti”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a menţionat scenariul conform căruia liberalii nu ar fi votat bugetul de stat este o „diversiune de cea mai joasă speţă”.

„Noi am susţinut, PNL a susţinut un buget aşa cum a fost construit de către un Guvern din care facem parte şi în care avem ministrul Finanţelor. Văd că s-a născut şi creşte o diversiune de cea mai joasă speţă conform căreia liberalii nu ar fi votat bugetul, sau mai mult, că ar fi înaintat o moţiune de cenzură. Nici vorbă despre aşa ceva, liberalii au spus de fiecare dată foarte clar ce susţin, ce nu susţin”, a mai declarat preşedintele PNL.

Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.