Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că este convins că nu există pericolul unei sciziuni, respectiv a unei rupturi semnificative a PNL, în urma demisiei lui Călin Popescu Tăriceanu din partid şi a anunţului privind înfiinţarea de către acesta a unei noi formaţiuni liberale numită PRL.
„Nu cred, sunt convins de fapt că nu există pericolul unei sciziuni, deci pericolul unei rupturi semnificative”, a spus Antonescu.
El a admis că există posibilitatea ca unii parlamentari PNL să plece din partid pentru a se alătura lui Tăriceanu, dar a spus că nu crede ca numărul acestora să fie masiv.
Antonescu a declarat, joi, că partidul pe care intenţionează să îl formeze Călin Popescu Tăriceanu nu va avea niciun rol în acest an, susţinând că acest „aşa-zis partid” ar putea fi pe lângă PC cam ce este PC pe lângă PNL.
Solicitat să comenteze intenţia lui Tăriceanu de a forma Partidul Reformator Liberal şi întrebat ce rol va avea acest partid în anul 2014, an în care sunt şi alegeri prezidenţiale, Antonescu a răspuns: „Este o situaţie jenantă, jalnică, iar acest aşa-zis partid nu va avea niciun rol”.
„Eu ştiam de foarte multă vreme – şi nu numai eu, toţi colegii noştri – că în momentul în care PNL are un culoar şi asumă un rol şi o ambiţie majoră, vom avea din toate părţile, reţineţi, din toate părţile, toate obstrucţiile posibile şi toate atacurile posibile şi nu trebuie să vă mire, nu trebuie să vă lăsaţi furaţi uneori de propria propagandă”, a continuat Antonescu.
Potrivit acestuia, PNL nu este în acest moment un adversar doar pentru Victor Ponta, PSD şi asociaţii, ci este „la fel de adversar şi este lovit şi va fi lovit” şi dinspre partea lui Traian Băsescu şi a asociaţilor acestuia.
Antonescu a mai spus că USL nu poate continua cu partidul pe care îl va forma Tăriceanu. „Acest partid pe care îl va forma domnul Tăriceanu ar putea fi pe lângă PC cam ce e PC pe lângă PNL şi ar putea fi acolo la USD, USD Reformator ar putea fi, dar nu USL”, a spus Antonescu.