Antonescu se întreabă de ce ANI nu îi cercetează şi pe Udrea, Blejnar şi Igaş

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că, spre deosebire de Victor Ponta, nu a primit de ziua lui nicio citaţie din partea ANI şi a glumit spunând că „încearcă o frustrare” din această cauză.

Antonescu a mai declarat, serios de data aceasta, că de la nişte oameni pe care îi consideră în stare de orice se aşteaptă să primească „şi altceva acasă, nu doar de la ANI”. „N-am niciun motiv să mă tem de vreo citaţie sau cercetare. Tot ce pot să constat e că ANI, din toate cazurile sesizate de presă legate de actualii guvernanţi, de gaşca Udrea, Blejnar, Igaş, băieţii tari, niciodată  n-am văzut o cercetare a acestor victime perpetue de la ANI, care nu sunt lăsate să facă treabă, care sunt blocate de Parlament, Guvern”, a spus liderul liberal.

Declaraţiile liderului PNL vin după ce preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, joi dimineaţă, pe blog, că inspectorii de integritate au început verificarea averii sale şi a familiei.

Liderul PSD pune această întâmplare pe seama unui „cadou” de ziua lui din partea preşedintelui Traian Băsescu. „Băsescu chiar mi-a făcut un cadou de ziua mea dar, din motive procedurale, l-a transmis în Gorj la domiciliul meu din buletin – o înştiinţare că Agenţia Naţională de Integritate a început o investigaţie faţă de mine! (…) Să vedeţi că nu au greşit ziua, e fix pe 20 (septembrie, n.r.), oameni scrupuloşi şi organizaţi. Mulţumesc, Traian – mare boier, mare caracter!”, scrie Victor Ponta pe blogul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.