Soluţia pentru rezolvarea crizei politico-sociale din ţară o reprezintă alegerile anticipate, şi nu demersul de revocare din funcţie a şefului MAE, a declarat, preşedintele PNL, Crin Antonescu, luni seara, la Antena 3.
„Nu pot să spun că acest demers este soluţia pentru problema din ţară. Soluţia o reprezintă alegerile anticipatele”, a spus Crin Antonescu, copreşedinte USL, în ediţia de luni a emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3.
Antonescu a mai adăugat că, din moment ce sunt oameni care au curajul şi tăria să manifeste în stradă de 11-12 zile, acest lucru ar trebui să dea de gândit actualei puteri că situaaţia „nu este o joacă”.
Emil Boc a anunţat, luni, demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi, la şedinţa extraordinară a Parlamentului.
„Am luat decizia de revocare din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi am înaintat preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie pentru declaraţiile făcute”, a spus Boc.
Motivul demiterii lui Baconschi este declaraţia jignitoare pe care ministrul a făcut-o la adresa protestatarilor. Într-o postare pe blogul personal, demnitarul a comparat protestatarii cu o „mahala violentă şi ineptă”. Teodor Baconschi se află luni la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe.