La fiecare început de an, comentatorii Project Syndicate încearcă să identifice tendințele următoarelor 12 luni. Indiferent de viziunea lor, cu toții sunt de acord că 2023 nu va fi deloc plictisitor.
Europa
”Acesta va fi anul în care europenii își vor da seama că Uniunea Europeană a fost gândită pentru a fi irelevantă. Mlaștina măcelului din Ucraina ne va face să ne dăm seama că este nevoie de un proces diplomatic pentru a pune capăt războiului, însă ne vom da seama și că UE este total incapabilă să joace un rol semnificativ în acest proces. Cine va reprezenta Europa la aceste negocieri? Guvernele statelor nordice și estice nu au încredere nici in Berlin, nici în Paris – capitale fără de care UE oricum nu poate juca vreun rol în aceste negocieri.
Pe frontul economic, modelul economic mercantilist al Germaniei va rămâne unul falimentar, asta chiar și în cazul în care inflația se va reduce, iar asta va acea repercusiuni asupra zonei euro, care încă se bazează pe surplusul germen. Problemele economice și geopolitice ale Europei vor întări hegemonia americană și, odată cu asta, vor exacerba politica deliberată a Americii de a porni un nou război rece cu China”, scrie Yanis Varoufakis.
”Războiul din Ucraina va continua să aibă urmări importante de ambele părți ale Atlanticului. Pentru politicienii europeni, cea mai mare provocare va fi criza energetică și vulnerabilitățile financiare aferente. Europa va continua să caute alternative la energia importată din Rusia, iar SUA și China își vor intensifica competiția pentru prima poziție în industria energiei curate.
Rolul strategic al Turciei în relația transatlantică ava fi mai mare, datorită războiului și crizei energetice. În Turcia vor avea loc alegeri generale în iunie 2023 și există posibilitatea ca regimul Erdogan, vechi de 20 de ani, să se încheie. Indiferent de rezultat, alegerile vor avea implicații mari în politica externă a Turciei și în relațiile transatlantice. Aceste alegeri vor stabil în ce direcție se va îndrepta Turcia, spre consolidarea autocrației și a puterii unui singur om sau spre democrație. Dacă va câștiga opoziția democratică, atunci vor fi șanse de democratizare, iar strategia electorală a opoziției victorioase din Turcia va fi inclusă în manualele împotriva populismului din întreaga lume”, scrie Seren Selvin Korkmaz, cercetător laInstitutul pentru Studii Turce de la Universitatea din Stockholm.
China și Rusia
”În 2023, autocrațiile lumii vor pune presiune asupra democrațiilor într-un mod mult mai coordonat, făcând o profeție autoîmplinită din actuala viziune a scenei internaționale pe care o are administrația Biden. După doi ani de izolare, președintele Xi Jinping a început să viziteze din nou țările lumii și este important de observat că una dintre primele sale destinații a fost Arabia Saudită. În lunile ce vor veni, Xi va merge cu siguranță la Moscova sau îl va chema pe Putin la Beijing.
Agresiunea Rusiei va continua, cu costuri mari pentru Ucraina și pentru toate țările care depind de cerealele și de tranzitul gazelor naturale în această regiune. China și Rusia vor încerca să se apropie de țările cu venituri mici, care sunt îndatorate la băncile occidentale și sunt nemulțumite că guvernele occidentale renunță în mod abrupt la importurile din aceste economii în dezvoltare. Pe măsură ce va crește turbulența internă din Rusia și China, ambele regimuri se vor folosi de doctrina ”democrație versus autocrație” a președintelui Biden pentru a da vina pe un inamic extern”, scrie Anne-Marie Slaughter, fost consilier pentru planificare politică în Departamentul de stat, acum șefă a ONG-ului New America și profesor la Princeton University.
”Predicțiile te sperie pentru că pot deveni reale. Să ne gândim la scenariul în care Vestul cedează la șantajul nuclear al lui Putin, iar Rusia câștigă războiul criminal împotriva Ucrainei. Sau la scenariul în care lui Putin i se oferă o portiță de ieșire printr-un armistițiu. În acest caz, putinismul se va regrupa și va lovi din nou, mobilizând împotriva democrației forțele de extremă dreapta din întreaga lume. Forța va deveni singura lege.
Spre deosebire, dacă Vestul va rămâne unit și Ucraina va câștiga, regimul Putin se va prăbuși. Rusia va trece printr-un proces foarte necesar de decolonizare și multe populații de pe teritoriul Federației Ruse vor fi eliberate. Asta se va întâmpla și cu rușii înșiși. După ce au trăit în singura putere europeană care încă mai încerca să-și reclădească un imperiu, rușii se vor elibera de complexul imperial. Da, acest proces ar putea duce și la un război civil sângeros. Însă aceste este un motiv în plus pentru care Vestul trebuie să rămână unit și să facă presiuni pentru demilitarizarea Kremlinului”, scrie Dina Khapaeva, profesor la Georgia Institute of Technology.
Statele Unite
”În 2023 se vor înmulți paralelele dintre momentul actual și precedenta epocă de politici apocaliptice din Statele Unite – deceniile de dinaintea Războiului Civil. Așa cum spunea un congresman din secolul 19, «în aceste zile, aproape totul s-a redus la o chestiune constituțională». Dinamica este similară cu cea din anii 1930, când Curtea Supremă a anulat părți mari din New Deal. Acum, când sunt atât de multe dezbateri politice, economice și sociale care ridică din nou probleme constituționale, rolul Curții Supreme din SUA – și tensiunile dintre valorile democrației, justiției și statului de drept – vor continua să fie subiectul unor controverse puternice, la un nivel fără precedent până acum”, scrie Alison L. Lacroix, profesor de Drept la Universitatea din Chicago.
”Inflația va fi mai mică în 2023, atât în Statele Unite, cât și în restul lumii. Însă nu va scădea într-atât de mult încât băncile centrale să se relaxeze. Va exista o dezbatere dacă inflația va reveni la 2% sau dacă trebuie să revină la 2%. Nu mă aștept ca vreo țară să-și stabilească o țintă mai mare a inflației pentru 2023. Însă voi încerca să observ dacă unele țări vor să tolereze o inflație mai mare și, dacă vor fi asemenea țări, cum vor reacționa piețele și celelalte state”, scrie Jason Furman, fost președinte al Consiliului Consilierilor Economici în perioada administrației Barack Obama.
”Sunt șanse ca 2023 să vină cu îmbunătățiri ale situației față de 2022. În ciuda tuturor predicțiilor, Ucraina pare să câștige războiul împotriva Rusiei. După multe sacrificii, China începe să renunțe la politica zero covid. Iar inflația a început să se mai domolească, cel puțin in Statele Unite. Pentru multe țări, provocarea anului 2023 va fi să găsească un echilibru între preocupările economice și politice și interesele interne și internaționale. Aliații Ucrainei trebuie să găsească o soluție economică pentru a oferi Ucrainei un ajutor pentru reconstructive de o mie de miliarde de dolari. Germania va trebui să-și majoreze cheltuielile pentru apărare, în ciuda reticentei față de reînarmare. Iar China și SUA trebuie să găsească un echilibru între dependența lor comercială și politica ce le duce către dispută”, scrie Nancy Qian, profesor la Kellog School of Management de pe lângă Nortwestern University din Illinois.
Iran
”Protestele din Iran vor continua să fie pe prima pagina a ziarelor. Însă Republica Islamică va rezista, pentru că aceste proteste nu vor reuși să fractureze elementele regimului – de la milițiile Basij, până la Corpul Gărzilor Revoluționare. Politica Americii pentru Orientul Mijlociu se va schimba, pentru că Washingtonul se concentrează pe politica de mare putere și încearcă să uite de războaiele sale fără sfârșit. Aliați ai SUA precum Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite se vor îndepărta de administrația Biden și își vor dori o revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Însă, indiferent de ce se întâmplă în SUA, aceste țări vor continua să-și întărească legăturile.
Țările mai puțin bogate din regiune, precum Algeria și Egipt, vor continua să bată pasul pe loc, pe măsură ce se va accelera trecerea de la hidrocarburi la energia verde. Aceste state o ales să folosească veniturile din petrol pentru a oferi subsidii și pentru a susține mari companii de stat și o birocrație extinsă, nu pentru a îmbunătăți educația, sănătatea și investițiile. Aceste țări vor fi lăsate în urma, iar sursele lor de venituri se vor împuțina”, scrie Barak Barfi, fost cercetător la ONG-ul New America și fost membru al Brookigns Institution.
America Latină
”Agravarea sărăciei la nivel global nu ține doar de statistică, este un semnal că urmează vremuri negre. Intrăm într-o perioadă cu datorii mari, cu slujbe precare, cu inflație, cu provocări generate de schimbările climatice, cu insecuritate alimentară.
Progresiștii pot fi încurajați de unele schimbări politice din America Latină, însă nemulțumirea socială, faptul că oamenii vor să vadă rezultate, a generat o presiune care amenință multe guverne. Lumea dezvoltată începe să se îndrepte din nou către America Latină în căutare de petrol, litiu și alimente, asta în timp ce America Latină are nevoie disperată de valută forte, pentru că se confruntă încă cu efectele economice ale pandemiei. Este o combinație letală. Asta înseamnă că, în timp ce liderii economiilor dezvoltate se întâlnesc prin stațiuni de lux pentru a semna pacte ”verzi”, în America Latină va continua politica prădătoare a industriei extractive”, scrie Mercedes D’Alessandro, fost ministru pentru Egalitate și Gen al Argentinei și profesor de ”Economie feministă” la Buenos Aires.
@Munteanu: rectificare: ora 19:44
@Munteanu: Daca, in ceea ce spui in mesajul de pe 3 ianuarie la ora 19:14, esti tot atit de exact ca despre asasinarea lui Dragnea de catre CIA, il concurezi in bazaconii pe dom’ inginer-matematician-fermier axon.
Charlie mai lasa prostiile cu Brigazile alea roshii. Erau ele roshii dar aveau shi dungi albe shi stele pe fond albastru. Similar cu Oswald comunist dovedit rezident o vreme in Rusia cu sotzie Rusoaica dar tocmai de aceea folosit de CIA pentru a assasina preshedintele John Kennedy cum arata foarte clar documente dezvaluite recent. Evident CIA s-a folosit de un comunist pentru a incurca cercetarile cum shi in Italia a fost assasinat Aldo Moro pentru ca a spus cand era prim-ministru creshtin democrat ca alegerile au fost falsificate de CIA shi in realitate comunishtii nu creshtin-democratzii le cashtigasera. Shi in cazul Olof Palme shi Anna Lindh lucrurile sunt clare. Palme dorea Suedia in UE ceea ce s-a shi intamplat in ciuda opozitziei CIA care l-a shi assasinat pentru asta iar Anna Lindh dorea cand era ministru de externe adoptarea monedei Euro in Suedia shi de aceea CIA a assasinat-o shi Suedia nu este in Euro-zone.
@Charlie:
Plesnelile din trecut nu le-am iertat ci le-am ignorat, fiind pur si simplu delirul unei minti ratacite. Ma bucur sa descoper ca totusi esti capabil si de altceva.
Batrana catana securista legendata peste Ocean, Al Cibiade, Batracianul din Balta Brailei e pastisa pseudoanalitica a AGENTULUI SOVIETIC Munteanu, cantand cu acelasi timbru fals de manelist geopolitic!!! Rastalmacirile monstruoase ale realitatii generate de fanatismul marxistoid/bolsevicoid antiamerican si de ordine superioare se regasesc de data asta in implicarea CIA in asasinatele
asupra unor oameni politici marcanti si m-as referi la Aldo Moro si Olof Palme, primul victima a BRIGAZILOR ROSII din Italia, iar celalalt al RAF(FRACTIUNEA ARMATA ROSIE!!!)…Nu e intamplator faptul ca mistificarile grobiene se comit la cateva zile dupa ce comentasem pe larg cele doua „miscari” teroriste coordonate de Moscova prin STASI…Istoricul comentator Anonim nu-mi poate ierta
plesnelile din trecutul de cativa ani si cel relativ recent si de aceea foloseste cam acelasi gen de jigniri regasite in bagajul
„prietenilor” sai nestatornici din HAITELE reunite ale Securitatii ceausiste, „prieteni” care cand il enumera intre ei, cand il RENEAGA cu manie proletcultista…Ce condamn la Anonim e faptul ca avand pregatire de istoric avea posibilitatea, chiar obligatia de a descifra conexiunile pe care eu, un simplu autodidact in domeniu, am reusit sa le decodific…I-am recomandat sa se aplece asupra Istoriei Internationalelor culminand cu Cominternul, denumirile PARTIDULUI MONDIAL MARXIST/BOLSEVIC structurat ideologic ANTICAPITALIST, dar si pe sistem de SERVICIU SECRET! Dupa care devenea o joaca interpretarea corecta a tuturor evenimentelor ce au loc de 175 de ani in Lume, ratiunea conflictelor, a razboaielor in general, cu rezultatele semnificative cunoscute din sec XX!
@Munteanu: A fost asasinat Liviu Dragnea??? Cind, unde? …
Romania va fi sfasiata in trei – Arsenie Boca….iaca ce spune Ioan Talpes (la Anca Alexandrescu) : Romania este promisa, de AUSTRIA, Rusiei si Bulgariei – Marea Neagra, iar Transilvania va fi data Ungariei. AUSTRIA DEJA A SEMNAT…asta apropos de vaicarelile circ ale tradatorilor infiltrati pe platformele sociale. totul este un circ iar vanzarea la bucata a Romaniei merge pe repede-inainte. dormiti liniSHHHtitzi romanii m-ie-ii! istoria se repeta pentru ca dormim pe noi. avem ce meritam.
Suedia ar fi fost o tzara neutra nemembra in NATO shi foarte probabil ar fi mediat pacea in U-Kraina daca CIA nu i-ar fi assasinat pe Olof Palme shi Anna Lindh dar dupa assasinarea lor politicienii supra-vietzuitori au bagat Suedia in NATO caci altfel patzeau shi ei ca Palme shi Lindh. Peste tot in Europa inclusiv in Romania CIA a assasinat sau arestat atat de multzi politicieni incat supra-vietzuitorilor putzin le mai pasa de alegatorii localnici caci stiu bine ca oricand pot fi shi ei ucishi de assasinii CIA daca nu executa ordinele. In Italia Aldo Moro, in Norvegia Gro Brundtland, in Germania Hans-Martin Schleyer, in Romania Liviu Dragnea, in Anglia Jo Cox shi multzi altzii in aproape fiecare tzara Europeana. De vina pentru dezastrul actual sunt evident supra-vietzuitorii care conduc acum Europa terorizatzi ca oricand pot avea shi ei soarta lui Palme.
@Al:
Ca mai mereu, ce scrii este delir de mitoman. Unde vezi ca indemn redactia sa te cenzureze si cind ai fost tu cenzurat? Ti s-a dat liber chiar si atunci cind te-ai manifestat dupa cum ti-e fondul, acela de ins crescut la usa cortului, chibit de echipa de maidan, client al circiumilor de mahala, medii din care iti tragi si inspiratia.
La obiect acum, desi polologhia ta nu prea merita atentie, fie si pentru stilul pretios, de suplinitor de scoala de retardati.
De unde si pina unde transfer de trupe americane in Asia??? Prezenta militara americana in strainainatate este in principal in Europa, cu oarecare tendinta de miscare spre Est din cauza razboiului din Ucraina.
Polonia poate fi, daca nu cumva deja este, o putere economica, si creste. Are populatie, are si industrie dar, mai presus de orice, are talente si determinare. Populatia ei se apropie de 40 de milioane, practic compacta etnic. Economic, PIBul pe cap de locuitor este apropiat de cel al Spaniei si chiar Japoniei, iar dupa PIB, Polonia este intre primele 10 tari din Europa. Polonia nu duce lipsa de talente, pentru ca are universitati bune si pentru ca, pe fondul dezvoltarii economice, unii polonezi care plecasera sa lucreze in strainatate, prefera acum sa se intoarca.
Probabil te referi la Gladio, nu Gladius. Avind in vedere modul subversiv in care bolsevicii actionau, in virtutea ideologiei care viza intreg globul, era normal sa existe preocuparea pentru contracararea acestei subversiuni, prin mijloace nu la vedere. Strict militar, este de datoria fiecarui guvern responsabil sa prevada mijloace de actiune si in cazul extrem al pierderii suveranitatii. Astfel de preocupari au existat si in Romania dinaintea evenimentelor din decembrie 1989, care, desigur, nu pot fi pe placul unui trol moscovit, de unde si prestatia.
In repetate randuri jalnica potaie anonima indeamna redactia cotidianul sa cenzureze opiniile.
Semidoctismul plin de complexe ii chinuie vanitatea si asa gonflata, biet pigmeu care nefiind in stare sa scrie ceva interesant si argumentat, flatuleaza amenintari pana si la adresa redactiei.
Va imaginati o lume anonima, in care acest narod ne-ar da dreptul de a vorbi cu portia … Da, in sfarsit ar avea si el un rost in viata asta.
Singura entitate super statala care are de cistiga din acest război este UE. UE si partea UE de NATO se dezvolta, granițele UE se muta cel puțin pina la NIPRU. UE se federalizeaza rapid. Germania se poate inarma. Decuplarea de Rusia este totala. UE ajuta SUA sa își vinda gazele naturale lichefiate în contrapartida cu oferirea de către SUA de armament și de instructori militari ucrainienilor. Sancțiunile cresc în intensitate. Națiunile din UE sunt mai unite ca oricind. Banii din PNNR oferă stabitate. Vechiul armament sovietic distrus în război este înlocuit cu noua tehnogie germana și franca. Germania și Franța își poziționează trupe în tarile foste comuniste. Fără apariția acestui război nimic din toate astea nu se intimpla.
Predictii din astea de constipat pe vasul de toaleta poate sa faca oricine. Oricum e o greseala sa citesi asemenea articole. Daca cineva se pricepe si gaseste ce previzionau „constipatii” astia la inceputul lui 2022 (si cate sau implinit) vor vedea ca sunt unii care cauta doar imagine.
Este total greshita previziunea ca va fi pace in cazul victoriei U-Krainei shi razboi in cazul victoriei Rusiei. Victoria U-Krainei inseamna extinderea U-Krainei pana la Vladivostok, exterminarea Rushilor shi controlarea armelor nucleare foste Ruseshti de catre nazishtii pushi de CIA la Kiev. Daca nu se intampla asta va fi infrangere nu victorie pentru U-Kraina. Daca se intampla nu va urma nici o pace caci nazishtii pushi de CIA la Kiev nu se vor opri nici la Amur nici la stramtoarea Bering. Romanii vor fi shi ei ca shi Chinezii invinshi shi exterminatzi de nazishtii pushi de CIA la Kiev. Prin Odesa sunt deja panouri pe care scrie „Basarabia e U-Kraina !” iar profesorul Andrei Marga este deja pe lista mortzii alcatuita de terorishtii nazishti pushi de CIA la Kiev dar atentzie ! pe aceiashi lista sunt shi Engelezi shi Americani deci e clar ca assasinii nazishti vor veni shi in SUA shi Anglia pentru a comite crime cum a fost cea din Moscova care a ucis-o pe Daria Dhughina.
@Charlie: In sfirsit, ai produs si tu ceva demn de luat in seama.
@Mindria de a fi sluga: Daca si axon isi foloseste materia cenusie si ceea ce scrie este adevar ori nu stii ce scrie acesta ori Al e generalul Robert Lee+Kant+Iorga…
LU’Ciarli la 14:etc: îmi dai voie să citez „TRAGEDIILE MONDIALE ale ultimilor TREI ANI, 2020-2021-2022 provocate de DIRECTORATELE Comintern Pekin si Moscova!!! Prezinta DEJECTIILE unor marxistoizi grecotei…”. Noroc cu „chestiile” provocate de americani în ultimii 20 de ani care mai dau culoare lumii acestea. Tu și cu Rumburak ot Temeswar (Timisoara – pentru cei care nu le au nu naționalitățile conclocuitoare) înjurați „Europa” alături de Rusia, dar susțineți Ukraina până în pânzele albe ale lui Zelensky! Într-adevăr, UE a fost foo tootă de SUA nu de Putin sau Zelensky. Dar așa e când ești mărunt, te calcă și ăla de spală buda la Casa Albă.
vrem si noi certificatele de carbon,bani pentru ca purificam aerul.10mil masini in ro e prea mult.sa se faca motorina 30lei l ca sa nu mai mearga orice prost.
despre razboi,e bine,se apropie momentul cind rusia va trimite rachete nucleare asupra europei,dint si 2state crestin ortodoxe deci e normal sa se certe ca prostii.nato nu stie ca pericolul nu e rusia ci china comunista.
daca neglijeaza judecata,va trebui sa lupte nato si nu numai contra chinei si atunci rusia va fi lasata in pace.era grwu sa prineasca zonele cu rusi?
eu citi bani va avea sa plateasca in ro?
astia tot cer,poate eu are fabrica de bani si nu stim.
la conducerea ue,sua,rusia este nevoie ca papua sa trimita niste specialisti,astia pot aduce ue,sua,rusia la starea de lume libera.
putin nu se pricepe la razboi,un mare conducator le strica comandamentul ucrainezilor,fugeau ca sobolanii.
daca rusia va veni in ro cum a spus a boca,vor sta un an la usile ro sau inyr o xi doua vor rezolva situatia?
fireste ca vor face ce au invatat in ukraina.distractia incepe in europa,in sua,in rusia si,de ce nu,in china.
sa speram ca barajul 3gorges nu va fi dat jos de taiwan.dar daca l dau,asta e ,ii spala pechinezi.haha
@AXON. Dupa comentariile lui AXON, un domn cu carte si care isi foloseste materia cenusie pt a incerca sa afle adevarul, parca nu mai are rost sa vii cu completari. Ar fi bine sa ne ducem cu totii sa mai citim, mai ales istorie (bineinteles, nu cea oficiala). Nu stiu ce i se intampla D-lui Marchievici, care deseori vine cu selectii din analizele unor oameni competenti in problemele dezbatute. Sinteza de fata pare un ghiveci total neinspirat, cu aprecieri si prognoze aiuritoare. Pacat
Titlul corect ratat de Marchievici din motive usor de inteles: „Anul care va demonstra ca UE a fost creata pentru a deveni COLHOZ BOLSEVIC EUROPEAN”!!! La fel cum anul 1989 a demonstrat ca INTENTIA nu a fost „IRELEVANTA” pecetluind BOLSEVIZAREA/COLHOZIZAREA Europei!!! Cat de naiv sa fii incat sa-i crezi pe toti PROFI externi, dar si interni care speculeaza la bursa mistificarilor cu caracter vadit grobian vizand „spaima SUA ca m UE ii face ‘concurenta'”? Dupa ce PROFI in manipulari acuza SUA ca a transformat
UE in colonii pe model URSS-Brejnev/Andropov/Gorby/Eltzin/Rasputin!? Stalin A DEMONTAT fabrici, uzine, ateliere etc din Germania,
Austria, Ceho-Slovacia, Ungaria, Polonia, Romania ducandu-le in URSS fara o evaluare si inregistrare, deasemenea au devalizat tezaurele, dupa care la Conferintele de pace a pretins sume colosale si, culmea MONSTRUOZITATII, A OBLIGAT COLONIILE BOLSEVIZATE
SA NU ACCEPTE „Planul Marshal” de redresare economico-financiara!!! SUA atat de hulita de PROST-TRACII/APLAU-DACII forumului a
REINDUSTRIALIZAT Vestul european reusind rapid VINDECAREA RANILOR provocate de MACELUL BOLSEVIC MONDIAL, dar si RECUPERAREA PARTIALA REPARATIILOR, pentru ca pe la jumatatea platii datoriilor au sistat platile!!! Trupele SUA din RFG, de O SUTA DE ORI INFERIOARE trupelor sovietice din RDG si de O MIE DE ORI INFERIOARE trupelor Armatei Rosii din toate COLONIILE BOLSEVICE central si est-europene, AU IMPIEDICAT BOLSEVIZAREA INTREGII Europe, prezenta lor NEAVAND CARACTER OFENSIV, AGENTI SOVIETICI abjecti si TRADATORI ai ROMANIEI GENERICE, de pe forum…
Cand o sa vedem milioanele de romani care muncesc acum in UE, indeptandu-se spre Rusia si China, atunci vom putea vorbi de irelevanta UE. Vi se pare scenariul asta previzibil ?? :)
(continuare)
Avem in nuce la noi ceea ce se petrece/s-a petrecut fara indoiala la nivel de continent: acapararea serviciilor secrete nationale, apoi a sistemului judiciar (infiltrari si santaje sipa), a totalitatii media (oricum in criza cronica financiara), ideologizarea universitatii apoi a scolii si a gradinitei chiar. Urmeaza controlul economic total prin EXCLUSIVISM DIGITAL, DICTATURA CLIMATICA si venit minim garantat.
Orice politician cu personalitate este fie anulat in partid (vezi soarta liberalilor vechi in noul pnl, de fapt pdl, securist) fie are parte de o sceneta juridica (severin) plus interdictia de a se apara, fie e chiar condmnat. Si ca lucrurile sa fie exemplare IN MOTIVARE SE RECUNOASTE CA NU SUNT PROBE!
ATI REMARCAT CA IN ROMANIA AVEM MAI MULTI SECURISTI DECAT MILITARI? – o mutatie care se va exporta si in celelalte colonii.
In romania (am propus acum cativa ani definitia STAT SECURIST ASERVIT EXTERN) mutarile cia sunt inca vizibile, timpul e comprimat (mda, nu mai are rabdare :) ); in vest mai greu, s-au petrecut deja de decenii.
Avem rezultatul: daca la inceput radeam de macron acum, langa un scholz sau ursula, ne uitam la el ca la un soare (inutil insa, chiar daca ar vrea n-ar putea singur).
Intreaga europa este intr-un PLAN MORGENTHAU, pentru ca sua sa-si poata transfera linistita trupele in asia, sigura ca intermarium inarmata pana in dinti va fi un baraj suficient pentru orice tentativa de apropiere berlin/paris/roma-moscova.
Si ghiciti cine are cea mai ieftina energie din ue? Desigur polonia! are nevoie de export pentru a-si finanta proiectul de prima putere europeana.
E DESIGNUL LUI FRIEDMAN (cititi-i cartile, gasiti si razboiul din ucraina!) – CARE M-A SOCAT CAND L-AM CITIT, ACUM 20 DE ANI, parea total idiot. Polonia putere europeana? nici populatie, nici industrie, nici talente; ei, energia ieftina e inceputul.
De asemenea friedman profetea si prabusirea germaniei, la fel de neverosimila atunci, dupa unificare.
Fara indoiala developarea gradului de mancurtizare a leadershipului european este stirea anului.
MAI IMPORTANTA SI DECAT RAZBOIUL DIN UCRAINA.
Desi semnale existau doar ca nu doream sa le vedem – asasinarea lui aldo moro sau olof palme, gladius, mani pulite (programul cia continuat si prin dna), verkaufte journalisten etc etc
Calitatea execrabila a actorilor politici de la varful ue indica in clar ca algoritmul de selectie este controlat din afara. Nemaivorbind ca avem pandantul in oginda in sua. Sunt foarte buni pentru ca ORICUM NU EI CONDUC. Iar orice indignare publica oricum nu se va articula coerent intr-o MEDIA VERKAUFTEN (securista si securizata).
Atat ue cat si sua sunt JUNTE MILITARIZATE, asistam la DIZOLVAREA POLITICULUI si la sfarsitul sistemului de stat CIVIL – conditia de veacuri a excelentei occidentale.
Povestea cu corporatismul care confisca statul este o diversiune – sunt toate creatia sau sub aripa serviciilor, la fel de fidele liberalismului pe cat e de civica fundatia globala soros-cia.
Intr-o inregistrare pe blog-ul unui vechi securistoid Louis Sal Lazar rus celebra Shoshotroaca, febletzea lui Nea Cornel, dupa ce infiereaza crimele securistilor, fara sa-i incadreze in INSTITUTIA GENOCIDULUI, Securitatea, doar stie ca a creat-o STALIN, exact IDOL-ul si MODELUL lui Rasputin, o intoarce abject din condeiul limbaritei de TZATZA Lina acuzand SUA inclusiv pentru AGRESIUNEA MISELEASCA a URSS-Rasputin asupra STATULUI SUVERAN Ucraina!!! Pana de curand fugea ca de Satana de cuvantul „securisti”, mai nou si-a dat seama ca romanii incep sa priceapa cine sunt propagandistii Securitatii si Comintern, preluand din zbor notiunea…
De fapt am adus vorba de Shoshotroaca mai mult pentru a-i atrage atentia lui Nea Cornel ca si febletzea lui e contra SUA, fapt ce-mi produce o reala satisfactie!!! Nascuta din cenusa altei febletze a lui Nea Cornel, Bardul Vadim, care cand si-a dat seama ca a fost crosetat de generalii-coloneii de Securitate deveniti miliardari sub Ilici GENOCID in cadrul procedurii capitalizarii fortzate a caqdrelor, fiind marginalizat, chiar hulit, a intors armele anuntand ca pune cartile…LOVITURII DE STAT KGB/GRU/ Comintern pe masa!!! Replica a fost dura fiind brusc „rapus de boli” impreuna cu avocata lui Nicusor Ceausescu, Paula Iacob!!!
Caline, esti intr-un delir .Sigur ai luat ceva.
@ margelatule – da-mi voi sa-mi ridic palaria . Excelent comment . 1000 % .
La multi ani – tuturor.
Păi tocmai e de observat cum că problemele europei derivă din hegemonia americană,. Din lichelismul și autosancționările de dragul unui derbedeu nazist, care invârte Europa după degete din sprijinul și voința in primul rând americană și corupția lichelelor din UE.America să stea in america in granițele țării sale,. Nu are de ce subjuga și controla alte nații, mai ales europene..
@Numerus: Sint chiar mai multecintrebari. De ce se publica aberatiile unui axon, ics, Marele Urs, qwe? Oare doar pentru respectarea libertatii decopinie? In imprejurarile date, postarile acestor strigoi, precum si ale altora sint pura propaganda de razboi, vizind destramarea tarii. Aceasta, in cazul victoriei rusesti in Ucraina, inseamna reluarea expansiunii rusesti spre teritoriul de la sud de Dunare, unde are deja plantati pioni, mai mult sau mai putin activi.
UE o fi stralucit multi ani de la infiintarea ei in 1951 INSA decind neomarxistii-talmudisti americani au inhatat-onu mai e relevanta,E SATANISTA.Ce fel de Europa vrei tu ,ma enoriasule,cu un mark gintestein tartor la Bruxelles,din partea americanilor? Cu politica Talmud daca nu in 2023,in 2024 este pa! SIGUR! Deja obiectivul Schengen a ramas obsolet.
Marchievici nu a invatat absolut nimic din TRAGEDIILE MONDIALE ale ultimilor TREI ANI, 2020-2021-2022 provocate de DIRECTORATELE Comintern Pekin si Moscova!!! Prezinta DEJ JECTIILE unor marxistoizi grecotei, vorba NARODNICULUI Eminovici si ale altor ILEGALI
in incercarea de a ne readuce la realitatea ca aceste DIRECTORATE conduse de Tzi Om Phing-Rasputin sunt in spatele GENOCIDULUI!
El Greco Teiul in monstruozitatea lui ideologica BOLSEVICA sub acoperire A SCOS DIN CARTI singura INSTITUTIE INTERNATIONALA in drept, O-N-U, sa CONDAMNE si sa IMPUNA RESPECTAREA DREPTULUI INTERNATIONAL! Macelul BOLSEVIC/SOVIETIC din Ucraina a fost pornit miseleste de URSS-Rasputin si STATUL SUVERAN Ucraina LUPTA EROIC INDREPTATIT IMPOTRIVA AGRESORULUI! Ce vrea El Greco Teiul si ce vor ceilalti ILEGALI rasputinisti? Vor o INTOARCERE IN ISTORIA „IMPERIILOR” afurisite de TATUCUL lor Marx ca „pertracteaza” pe la Viena, Berlin, Paris sau Yalta LIBERTATEA…”coloniilor” si CIOPARCESC GRANITELE NATURALE/ISTORICE/LETITIME?Vor POLITICA TARABEI?
Ar trebui ca romanii sa inventeze un joc Intitulat: ce teme comandate de rusi o sa- i vina lui MarchievICI- Colea . Ardei umplut de Christoiul este parfum in aberații fata de acest ,,cozak” in solda la rusi. Oare așa își dovedește acest limbric rus iubirea fata de țara lui România , sau lupta ca si înaintașii lui din Intarenationala a III- a pentru dezmembrarea României Mari care efectiv nu este patria lui . Întrebarea este de ce ,,ziarul” si conducerea lui ii pun in pagina mereu. Atunci sa publice toate postările romanilor .
In ultimii 30 de ani in Romania nu a aparut nici un actor relevant,nici un scriitor relevant, nu s – a scris nicio carte relevanta, nicio poezie,
nicio o piesa de teatru, nici macar o cazma…Doar imitatii, manele, politruceala, vorbarie goala, gozuri si gunoaie….Aaaa….s – a inventat antiComunismul cu victime inchipuite, fosti criminali de Razboi nejudecati …. Singura lumina a ultimilor 32 de ani a fost China. Poporul a trait 30 de ani cu produse din China. Si poporul de rand si milionarii.
…”dacă Vestul va rămâne unit și Ucraina va câștiga, regimul Putin se va prăbuși. Rusia va trece printr-un proces foarte necesar de decolonizare și multe populații de pe teritoriul Federației Ruse vor fi eliberate. Asta se va întâmpla și cu rușii înșiși. După ce au trăit în singura putere europeană care încă mai încerca să-și reclădească un imperiu, rușii se vor elibera de complexul imperial. Da, acest proces ar putea duce și la un război civil sângeros. Însă aceste este un motiv în plus pentru care Vestul trebuie să rămână unit și să facă presiuni pentru demilitarizarea Kremlinului”, scrie Dina Khapaeva.
Asta-i dorinta Occidentului : de ce sa va oprime rusii si sa va ia ei bogatiile , las ca venim noi sa va oprimam sa le luam .
Europa, UE, a furat din Romania mai mult decat au furat 4 Imperii Otomane si 6 Imperii rusesti. …….Cel mai nociv furt al UE mi se pare a fi transformarea romanului in bovina steapa. A fost deposedat de capacitatea de a gandi, de a crea. Asta nu se face cu forta. Asta se face cu zaharelul, prin inocularea lenii, pur si simplu NU mai e necesar ca rumanu sa gandeasca. Inca nu e legiferata interdictia de a gandi, dar nu e nevoie, fanii sunt majoritari…Organul nefolosit se atrofiaza. Rumanului i s – au bagat gozuri la hipermarket si munca lui nu mai e necesara. Prin urmare, doar studentii anacronici,invechiti, mai frecventeaza cursurile. Cei care s- au adaptat noului val nu -si pierd vremea cu astfel de anacronisme.
He!He!He! Din analiza asta tragem concluzia că doar SUA va fi câștigătoare. Sub caracterizarea ca ineficientă a UE de fapt e o analiză din care reiese ce frumoși, deștepți și buni sunt americanii. Om vedea.
UE a devenit atat de irelevanta incat pe britanici ii manaca-n dos sa intre din nou in UE si incep sa vada ce prostie au facut iesind din UE. La fel si alte tari (ex Turcia, Ucraina, Moldova, Georgia) stau cu limbile scoase ca sa fie admise in UE.
Astea sunt petarde aruncate de diversi fanfaroni cu ifose de atotcunoscatori……[Rumburak]
Tare mai trage-n stânga articolul, zici ca are stânga din față dezumflată.Și așa și este, stânga a dezumflat Europa și SUA care apare la”negocieri” ca un bețiv zdrențăros venind pe bicicletă, vorbind în dodii.Prima și cea mai interesantă dodie ar fi aia cu „competiția pe energia verde” de care Xi râde de se-neacă.Să susții parascovenia asta când primele abordate de chinezi au fost Arabia Saudită și Iranul te descalifică din start.Altă dodie e hegemonia Americii care e , simultan, în buza războiului civil și a cărui stângă sexomarxista e cumpărată de mult de Beijing, cu Bidon în frunte. Nu putea lipsi prostia cu „criza alimentară” provocată de”schimbările climatice” și războiul din Ucraina când dobitocul șef al Olandei a băgat în faliment mai mult de două treimi din agricultura uneia dintre cele mai mari exportatoare agricole din Europa pe motiv de vacă pârțâitoare de metan”gaz de seră”.Altă tâmpenie e închiderea cărbunelui, petrolului și nuclearului în buza războiului, care a dus la imobilizarea gazului pe energie în loc de îngrășământ și la băgarea pădurii pe foc.Și ultima, cea care nu putea lipsi, e „extrema dreaptă” care arată clar descalificarea dialogului și simularea democrației de către inepții birocrați euroamericani.
@ Baran Gheorghe
10+.
mai limpede de atit nu se poate. Cine are cap intelege.
m uie este al 4-lea reich. visul nazist nu a murit. nicci cel bolsevic, care l-a depasit cu mult pe hitler. mengele aka „cercetatorii” din lagarele de concentrare naziste, au fost luati pentru mintile lor diabolice in sua de catre serviciile secrete si psihopate – operatiunea paperclip. asa s-a format noua oranduire satanica care distruge omenirea prin toate mijloacele posibile. omenirea este manipulata de o struto-camila psihopata care se manifesta prin paiatele puse la putere. nu este ciudat faptul ca NU sunt alesi de oameni?
DEMOCRACIA + CAPITAL = DEVASTACION GLOBAL !!!
NATO este bratul inarmat al Neo-Colonialismului Occidental iar UE este instrumentul sau economomic. E o prostie sa crezi in rivalitatea SUA – UE….De fapt cand se supara pe prostia de la Bruxel America da cateva palme acestuia. UE este total subordonat Americii. Cu un simplu telefon Biden baga Romania in Senghen…Dar Romania a facut nazuri, inca NU a semnat cedarea integrala a gazului din Marea Neagra catre Germania….Rumanu e prost, s- a pus pe injurat Austria, care nu a facut altceva decat sa execute un ordin venit de la Berlin si Washington….A protestat cineva in Romania cand s – a cedat Petromu si BCR? Nu. Rumanu e prost. Asa se considera chiar el, nu ca spun eu.
U.E. a fost creeată pentru a fi continuatoarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, ce a fost creeată pentru a fi continuatoarea „Planului Marshall”, iar TOATE au fost creeate de la Washington pentru a avea un mecanism de pompare a banilor-HÎRTIE IGIENICĂ de peste Atlantic, pentru a schimba situația economică, socială și politică a statelor Europei de vest, distrusă de WW2! …pentru a combate spectrul foametei și sărăciei, și a minimaliza astfel riscul ca săracii Europei să simpatizeze bolșevismul și U.R.S.S., și astfel să poată fi folosiți ca „coloana a V-a” în zonele ocupate de armata amerlokă!
În realitate, totul este o minciună, iar Washingtonul tipărește hîrtie igienică zi-și-noapte,
https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTIMjG_pGc-KfCICB-x9hNMmEla-Npw4PDVYwRUrAed6LSG2pjM-KYGeviOLFzKvTDr1lU&usqp=CAU
fără ca idioții utili dîn Avrupa transformați propagandistik în ghei să aibă ceva împotrivă, sau ca ukrainenii folosiți ca carne-de-tun să se revolte că-s trimiși la moarte dă un măscărici criminal jîd păntru interesele amerloce……[Rumburak]
„Presa este principala noastră armă ideologică,presa are misiunea de a-i învinge pe duşmanii clasei muncitoare, pe duşmanii truditorilor”(Nikita Hruşciov)
Bud gatov, vsiekda gatov (Fii gata,intotdeauna gata ) tavaraisci…
Europa se sacrifica pe altarul „energiei verzi”, restul lumii are o „durere la basca”. Complicat de simplu si simplu de complicat.
UE ar fi fost cel mai important competitor in plan economic, pentru americani. Si, pentru ca au vrut sa iasa de sub pulpana americanilor si in planul securitatii, americanii s-au infuriat si au sabotat UE. Au jucat UK bagand-o si scotand-o din UE, o joaca pe Germania cu ajutorul trupelor dislocate acolo, la fel si cu Italia. Practic, i-au coagulat pe toti impotriva Frantei, SINGURA tara din NATO care NU ARE TRUPE AMERICANE pe teritoriul ei. In rest, UE a devenit o TABARA MILITARA AMERICANA.